Alegerile prezidențiale din Statele Unite: Care ar fi rezultatul optim pentru România? 3

Pe 6 noiembrie cetățenii americani își vor alege un nou președinte care va conduce în următorii patru ani. Alegătorii americani vor avea de ales între actualul președinte ale Statelor Unite,  democratul Barack Obama și contracandidatul său republican, Mitt Romney. Câștigătorul scrutinului prezidențial din 6 noiembrie va avea dificila misiunea de a relansa economia americană și a consolida puterea Statelor Unite într-un sistem internațional ce tinde spre multipolaritate.

România se bucură de o relație privilegiată cu Statele Unite, reprezentată de parteneriatul strategic încheiat în 1997 și de apartenența la Alianța Nord-Atlantică. Caracterul privilegiat al relației a fost confirmat prin selectarea în 2010 a României pentru a găzdui o parte sistemului anti-rachetă american desfășurat în Europa și de reactualizarea parteneriatului strategic în 2011. Chiar dacă în urma acestor alegeri este posibilă o alternanță la putere la Casa Albă, relațiile româno-americane nu vor fi afectate în mod fundamental, este bine însă să ne întrebăm care dintre cei doi contracandidați va avea un impact optim asupra relației bilaterale.


Mitt Romney: un centrist într-un partid radicalizat

Pozițiile de politică externă ale candidatului republican sunt greu de identificat cu precizie din cauza compromisurilor retorice pe care a trebuit să le facă pentru a obține nominalizarea partidului său pentru a intra în cursa pentru Casa Albă. Ambiguitatea retorică a campaniei lui Mitt Romney se datorează în linii mari radicalizării Partidului Republican din ultimii ani – fapt care face dificilă poziția unui candidat de centru, într-o entitate politică unde „centrul” s-a mutat sensibil mai la dreapta.

O problemă majoră pentru Romney este raportarea propriului partid la realitățile globale. Radicalizarea din ultimii patru ani ai Partidului Republican s-a datorat în principal crizei economice prelungite din SUA, a unei revigorări economice timide și a alegerii în funcția de președinte al lui Barack Obama. Poate cel mai bun semnal al acestei radicalizări este mișcarea Tea Party care a deveni un curent important în Partidul Republican, având un impact disproporționat în timpul alegerilor generale din 2010.

Activiștii Tea Party au eliminat treptat în timpul alegerilor primare republicane candidații „moderați” sau dispuși la compromis cu democrații. Una dintre victimele acestei veritabile „epurări” ideologice  a fost senatorul republican Richard Luggar, unul dintre prietenii României în Congres și cunoscut pentru activitatea sa în domeniul apărării și a politicii externe. Un președinte republican, cu un Congres dominat tot de partidul republican este posibil să fie tentat să trateze într-o manieră agresivă problemele de politică externă ce vor apărea pe parcurs.

În ceea ce îl privește pe Mitt Romney, atât experiența profesională, cât și experiența politică indică o personalitate pragmatică, orientată spre obținerea de rezultate, nu un ideolog. Este capabil să genereze consens când este nevoie și atunci când identifică o oportunitate, știe să exploateze la maximum. În materie de politică externă marele dezavantaj al lui Mitt Romney este lipsa unei experiențe internaționale relevante. A fost misionar mormon în Franța timp de aproape trei ani după absolvirea facultății (ceea ce indică un anumit stoicism, având în vedere faptul că Franța este cunoscută drept una dintre cele mai seculare state europene). Experiența externă a lui Mitt Romney a fost completată de organizarea, de fapt salvarea Olimpiadei de iarnă de la Salt Lake City din 2002. Acest ultim aspect pune în valoare calitățile sale de manager, calități utile pentru un ocupant al Casei Albe. Acest dezavantaj al experienței externe  este parțial compensat în cazul lui Mitt Romney de o bună cunoaștere a modului cum funcționează economia globală, dobândită în calitate de CEO a Bain Capital și Bain Consulting.

În timpul campaniei electorale Mitt Romney a făcut un singur turneu „diplomatic” pentru a se prezenta aliaților SUA ca potențial președinte. Acest turneu diplomatic semioficial al candidatului republican l-a purtat prin Marea Britanie, Polonia și Israel – aliați tradiționali ai SUA, dar în linii mari secundari având în vedere cele mai recente evoluții din politica externă americană. Pe parcursul turneului Mitt Romney și echipa lui de consilieri de politică externă s-au remarcat printr-o serie de gafe care au pus sub semnul întrebării credibilitatea externă a candidatului republican.

În Marea Britanie Mitt Romney și-a exprimat deschis îndoielile cu privire la capacitatea britanicilor de a organiza Olimpiada de la Londra, eveniment de care însă britanicii s-au achitat admirabil. În Polonia unul din consilierii săi a adresat injurii presei poloneze în timpul unei conferințe de presă. Iar în timpul vizitei din Israel candidatul republican a comis cea mai gravă gafă din timpul turneului său „diplomatic”, facând declarații la adresa palestinienilor cu sens discriminatoriu. Mai grav vizita efectuată în Israel a creat percepția că dacă va ajunge președinte, Mitt Romney va sprijini necondiționat Israelul și nu va fi un mediator onest între israelieni și palestinieni.

Percepția că Mitt Romney nu va fi un mediator onest între israelieni și palestinieni, ci un aliat al Israelului a fost întărită în cursul campaniei electorale de o declarație făcută în fața donatorilor săi cu prilejul unui dineu privat la Boca Raton, Florida. Declarațiile au fost înregistrate clandestin de un participant și apoi difuzate în revista de stânga Mother Jones. Candidatul republican a delarat atunci că palestinienii nu sunt interesați de încheierea unui acord de pace cu Israelul, iar SUA nu ar trebui să facă presiuni asupra Tel Avivului pentru a negocia serios cu Autoritatea Palestiniană.

Eșecul turneului diplomatic al lui Mitt Romney poate fi parțial explicat prin faptul că acesta viza de fapt satisfacerea intereselor și pasiunilor politice ale unor donatori bogați pentru campania sa. Însă stângăciile de care a dat dovadă și gafele comise arată că prezidențiabilul republican mai are mult de învățat la capitolul diplomație și politică externă. Probabil primul său an de mandat prezidențial, dacă va fi ales pe 6 noiembrie, va fi unul de caracterizat de stângăcii și gafe, normal însă pentru un președinte aflat la primul său mandat.

Cum se va raporta președintele Mitt Romney la problemele concrete de politică externă, mai ales în chestiuinile care privesc Europa în general și România în particular? Dacă Barack Obama a fost caracterizat ca fiind cel mai puțin președinte euro-atlantic din ultimii 50 de ani, Mitt Romney s-ar putea dovedi cel puțin la fel de distant.

Modul în care Romney se va raporta la Europa, ar putea fi afectat de declarațiile pe care acesta le-a făcut în timpul campaniei pentru obținerea nominalizării din partea propriului partid, dar și în timpul campaniei electorale naționale. Europa a devenit, mai ales în timpul alegerilor primare din Partidul Republican un cuvânt urât asociat cu eșecul economic al statului asistențial și cu socialismul: I don’t believe in Europe, I believe in America! Aceste declarații sunt destinate „consumului intern ” însă ar putea genera dificultăți în relația cu Europa. Mai grav în timpul turneului său european Romney a lăsat impresia că sub administrația sa SUA ar putea abandona Europa (în mod bizar programul său electoral nu conține un capitol specific dedicat Europei!).

Liderii europeni vor avea dificultăți în a explica propriilor cetățeni de ce susțin anumite decizii de politică externă ale SUA, atâta timp cât publicul european va avea impresia că la Washington nu sunt înțele problemele cu care se confruntă continentul sau setul său specific de valori. Această problemă ar putea fi accentuată de lipsa de popularitate a lui Mitt Romney în rândul europenilor – și aici trebuie spus că turneul său diplomatic nu l-a ajutat cu nimic în ceea ce privește percepția sa la nivelul publicului european, care empatizează covârșitor cu Barack Obama. În materie de politică externă Mitt Romney va continua pivotul asiatic al lui Obama, Europa fiind o prioritate secundară.

În ceea ce privește România două elemente din programul politic al lui Mitt Romney privesc în mod direct Bucureștiul: apărarea anti-balistică și securitatea energetică. Mitt Romney este un critic al abordării inaugurate de administrația Obama, care a permis instalarea unor elemente ale sistemului american anti-rachetă în România. În programul său politic lasă să se înțeleagă că va reveni la abordarea anterioară a apărării anti-balistice a Europei, propusă de fostul președinte George W. Bush, în locul Phased Adaptive Approach a administrației Obama. Această schimbare este condiționată însă „progrese în dezvoltarea tehnologiei rachetelor balistice de către Iran.”

Abordarea însă este nerealistă sub cel puțin două aspecte: diferența dintre performanțele sistemului SM-3 raportat la cele ale sistemului GMD și costurile prohibitive ale unei decizii care ar implica utilizarea ambelor sisteme. De asemenea trebuie luate în considerare și costurile politice ale abandonării Phased Adaptive Approach, care ar pune sub semnul întrebării garanțiile de securitate acordate aliaților europeni și a ideii de securitate indivizibilă în interiorul alianței. Această parte a programului politic al lui Mitt Romney ar trebui deci considerată o concesie făcută radicalilor din propriul partid.

A doua chestiune care privește direct România este securitatea energetică. Programul lui Mitt Romney prevede sporirea securității energetice a statelor europene prin oferirea de asistență tehnică pentru dezvoltarea proiectului Nabucco  (proiectul AGRI nu este menționat) și dezvotarea gazelor de șist în cooperare cu companii private americane. În esență aceste idei sunt similare cu cele ale administrației Obama, iar candidatul republican pare să nu aducă nimic în plus.

Relațiile ruso-americane privesc în mod direct România, mai ales din prisma desfășurării din 2015 a scutului anti-rachetă pe teritoriul țării noastre, decizie care a iritat Moscova. Mitt Romney promite o abordare mult mai agresivă în raport cu cea administrației Obama în raport cu Federația Rusă, pe care o consideră cea mai mare  . În caz că va fi ales președinte candidatul republican promite renunțarea la politica de „reset” a administrației Obama și se opune ratificării tratatului de limitare a armamentelor strategiice New START. Din nou nu se poate estima dacă aceste idei vor fi asumate și puse în aplicare de o posibilă administrație Romney sau reprezintă concesii făcute radicalilor din partid.

Politica de „reset” inaugurată de administrația Obama nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor, dar pentru prima dată după mult timp Moscova și Washingtonul au reușit să dialogheze deschis pe teme asupra căroră nu aveau diferende, iar Kremlinul a sprijinit SUA în Afganistan și a sprijinit sancțiunile economice impuse Iranului. O mai mare agresivitate în relația bilaterală cu Federația Rusă, fără a avea o politică coerentă în raport cu Kremlinul, care să înlocuiască resetul, va avea rezultate adverse și riscă să pericliteze progresul înregistrat până acum pe alte dosare sensibile, unde cooperare Moscovei e necesară.

Mitt Romney crede că puterea și măreția SUA sunt cheia pentru stabilitatea și securitatea sistemului internațional. Acest aspect domina retorica  candidatului republican care se revendică de la excepționalismul american și a destinului unic al națiunii americane. Există însă un caveat: cum va fi privită în continuare puterea americană într-un sistem internațional care tinde spre multipolaritea și cum va putea genera SUA consens în interiorul  sistemului internațional în jurul intereselor și politicilor sale. Simpla articulare stridentă a excepționalismului american nu va fi îndeajuns pentru a promova interesele Americii în lume, iar o retorică agresiva nu va fi capabilă să genereze consens și legitimitate pentru satisfacerea intereselor Washington-ului.

Barack Obama: pragmatismul lipsit de strălucire

Când numele lui Barack Obama este pronunțat deobicei reacțiile sunt extreme: fie critică acerbă însoțită de epitete tari, fie admirație profundă. Într-un anumit sens actualul ocupant al Casei Albe seamană cu contracandidatul său republican – este greu de integrat într-o categorie ideologică. David Milne, comparând ambii candidanți din aceste alegeri, a constatat că Barack Obama este în esență un pragmatic, fiind inspirat în special de William James și John Dewey. Stilul său în politica externă este unul care se distinge prin absența doctrinarismului, a abordărilor sau a soluțiilor universale. Barack Obama ia fiecare dosar sau temă de politică externă, se consultă cu consilierii săi și după care ia o decizie, care variază de la caz la caz. Este un stil de politică externă care nu este înțeles de comentatorii doctrinari aflați fie la dreapta, fie la stânga eșichierului. Pentru aceștia primul mandat al lui Barack Obama a fost fie o dezamăgire, fie o trădăre.

Aversiunea lui Barack Obama față de dogmă sau ideologie în procesul de politică externă s-a reflectat în stilul reținut în care s-a raportat la excepționalismul american, fundamentul politicii externe americane. Nu l-a trâmbițat, în stilul neo-conservatorilor din administrația anterioară, ci l-a pus într-un context mai larg:

I believe in American exceptionalism, just as I suspect that the Brits believe in British exceptionalism and the Greeks believe in Greek exceptionalism. I am enormously proud of my country and its role and history in the world. If you think about the site of this summit and what it means, I don’t think America should be embarrassed to see evidence of the sacrifices of our troops, the enormous amount of resources that were put into Europe postwar, and our leadership in crafting an alliance that ultimately led to the unification of Europe. We should take great pride in that.

Și nici nu a făcut rabat de la valorile americane după cum arată Strategia de Securitate, discursul de la Cairo, discursul de la Praga sau intervenția din Libia. Pragmatismul lui Barack Obama este dublat de un realism moral inspirat de scrierile teologului american Reinhold Niebuhr. Este vorba de un realism care recunoaște că acțiunea umană nu poate elimina aspectele negative existente în această lume, dar în același timp condamnă lipsa de reacția în fața răului și cinismul:

… there’s serious evil in the world, and hardship and pain. And we should be humble and modest in our belief that we can eliminate these things. But we shouldn’t use that as an excuse for cynicism and inaction…

 

Bineînțeles această abordare a atras criticile republicanilor și a neo-conservatorilor care a fost taxată ca o abdicare de la valorile americane. Dar a funcționat. Pur și simplu într-un sistem internațional aflat în tranziție, unde puterea este difuză, și definit de ascensiunea unor potențiale noi puteri, un discurs de politică externă similar ca intensitate doctrinară cu cel din anii 90 sau cu cel din timpul administrației lui George W. Bush ar fi fost contraindicat, deoarece ar fi îndepărtat aliați și nu ar fi generat consens în cadrul unor coaliții.

A existat, ce este drept și o notă de idealism, cum arată discursul președintelui Obama de la Praga, unde a articulat viziunea unei lumi fără arme nucleare. Această viziune este una pe termen lung, având în vedere proliferarea acestor arme, dar ca semn al angajamentului pentru un viitor fără arme nucleare, președintele american a introdus în documentul care rezumă strategia nucleară americană, Nuclear Posture Review, că SUA nu va utiliza sau va amenința că utilizează aceste arme împotriva acelor state care nu le posedă, sunt membre alte Tratatului de Neprolifereare (NPT) și respectă prevederile acestuia.

Cei care acuză administrația Obama de slăbiciune, echivalând atitudinea actualului ocupant al Casei Albe cu imaginea lui Jimmy Carter, pentru republicani și conservatori întruchiparea slăbiciunii ignoră, intenționat sau nu, faptele. Barack Obama nu a ezitat să utilizeze forța atunci când aceasta a servit interesele SUA. Evenimentul de politică externă care a definit această administrație a fost eliminarea în mai 2011 a lui Osama bin Laden, șeful temutei rețele teroriste Al Qaeda care se ascundea în Pakistan. Eliminarea celui mai căutat inamic al Americii care se ascundea pe teritoriul unui stat teoretic aliat al SUA, fără a informa în prealabil autoritățile de la Islamabad a arătat că Barack Obama poate acționa decisiv pentru a apăra interesele americane.

Mitul slăbiciunii lui Barack Obama promovat intens de republicani este contrazis de extinderea campaniilor americane clandestine în Yemen, Etiopia, Kenia, Uganda și Somalia, precum și de intensificarea fără precedent a utilizării dronelor pentru a elimina teroriști în Waziristan (Pakistan), Somalia și Yemen. Dacă în timpul administrației George W. Bush avioanele fără pilot înarmate au fost utilizate pentru a elimina militanți islamișt și teroriști de 40 de ori, în primul mandat de președinte al lui Barack Obama a fost utilizat de nu mai puțin de 265 de ori. Planurile nucleare ale Iranului au fost întârziate prin utilizarea războiului cibernetic – infecția cu viruși electronici și „viermi” cibernetici care a debutat cu Stuxnet originând cel mai probabil din SUA.

Un alt reproș pe care republicanii îl fac președintelui este stilul său de conducere „din spatele liniei frontului” în afacerile internaționale, care în opinia lor  este incomensurabil cu poziția SUA, citând exemplul intervenției din Libia, unde președintele Obama a lăsat impresia că a fost convins să intervină de aliații europeni, Marea Britanie și Franța. De fapt Barack Obama a acționat discret pentru a obține sprijinul aliaților europeni pentru intervenție și a genera consens în interiorul Consiliului de Securitate al ONU pentru mandat. Dacă stilul este discutabili, metoda este însă eficientă.

În cazul României primul mandat al lui Barack Obama este legat de decizia de a desfășura pe teritoriul național a unor elemente din sistemul anti-rachetă american în cadrul strategiei Phased Adaptive Approach. În 2009 această abordare a înlocuit strategia a administrației anterioare care acopera doar parțial teritoriul României și nu oferea o protecție adecvată față de posibilele amenințări care veneau dinspre Iran. Al doilea eveniment care a marcat relația bilaterală a fost relansarea în 2011 a parteneriatului strategic cu SUA în timpul unei vizite a președintelui Traian Băsescu la Casa Albă. Acest document încearcă extinderea parteneriatului strategic încheiat în 1997 dincolo de temele de securitate internațională, spre economie și cercetare. Administrația Obama a sprijinit proiectele de securitate energetică în care este implicată România: Nabucco și AGRI.

Importante pentru România sunt relațiile ruso-americane și trans-atlantice. Administrația Obama a lansat politica de „reset” pentru reluarea dialogului bilateral între Washington și Moscova. Cele mai importante succese ale politicii de reset au fost negocierea și semnarea tratatului New START care prevede o nouă rundă de reduceri a arsenalelor strategice, cooperarea în combaterea terorismului în Afganistan și pe dosarul nuclear iranian. Totuși succesele politicii de reset au fost mai mult de natură tactică, Rusia opunându-se agendei de politică externă americană în privința apărării anti-balistice și pe tema promovării valorilor democratice.

În România un schimb de replici între Barack Obama și Dmitri Medvedev la summit-ul G8 din 2012 a stârnit îngrijorar, în care președintele american cerea premierului rus să transmită președintelui Vladmir Putin să nu-și atace omologul american pe tema scutului anti-rachetă în timpul campaniei prezidenția din SUA, spunând că ar fi mai flexibil pe această chestiune după alegeri. Președintele american a fost criticat de republicani pentru acest „flexibilitate”, aceștia acuzându-l că ar fi un președinte slab. În linii mari însă acest incidet nu ar trebui să îngrijoreze, deoarece Rusia s-a dovedit a fi destul de necooperantă pe tema apărării anti-balistice a Europei, fie încercând să obțină abandonare proiectului sau un drept de veto asupra utilizării acesteia. E greu de crezut că vreun președinte american va accepta asemenea termeni de negociere. Pe tema scutului anti-rachetă este mai mult decât probabil ca SUA și Rusia să nu ajungă la vreun numitor comun, iar retragere scutului nu este o opțiune pentru Washington.

Relațiile transatlantice sunt de asemenea importante pentru București, din prisma apartenenței la NATO și Uniunea Europeană. Sub administrația Obama politica externă americană „pivotat” spre Asia, această din urmă devenind principala zonă de interes pentru SUA. Europa a devenit în esență secundară, deoarece numai există o amenințare serioasă la adresă securității sale, iar cea mai mare parte a continentului este integrată economic și politic. Practic nu există pericolul apariției unui hegemon regional care să pună în pericol securitatea SUA cum s-a întâmplat în timpul Războiului Rece. Acest lucru nu înseamnă că SUA va abandona Europa sau că își retrage garanția de securitate, numai că politica sa europeană va depinde foarte mult de evoluțiile din Asia și cum bătrânul continent se va raporta la acele evoluții și cum acesta își va soluționa problemele strategice.

Relația administrației Obama a fost una tumultoasă cu Europa în ultimii patru ani. Această a debutat sub auspiciile unor așteptări foarte mari de la noul președinte american și a unei popularități foarte mari a acestuia în rândurile publicului european. Însă pe parcursul primului mandat al lui Barack Obama au apărut diferențe semnificative cu privire la modul în care economia globală este gestionată, cum va fi depășită criza economică și financiară, precum și cheltuielile de apărare. Campania din Libia a arătat limitele puterii militare europene, aliații americani de pe bătrânul contintent având dificultăți în a poiecta putere, chiar și pe distanțe relativ scurte. Aliații europeni au avut nevoie de sprijin logistic (muniții) și sprijin informațional american pentru a desfășura operațiuni militare în largul coastelor Libiei și în spațiul aerian al acesteia. Criza economică a afectat foarte mult bugetele apărării din Europa, SUA ajungând să acopere 80% din cheltuielile NATO.

Concluzie:

În ultima dezbatere televizată dintre Barack Obama și Mitt Romney, diferențele și asemănările dintre cei doi candidați s-au văzut cel mai bine. A existat consens și asemănări pe tema rolului pe care SUA trebuie să-l joace în lume,  combaterea terorismului și extremismul islamic, Afganistan, Pakistan, Israel, Iran, Siria și China, dar au existat dezacorduri evidente pe tema apărării naționale, a „Agendei Libertății”, relațiile cu Rusia și asistența pentru dezvoltare. Cu toate că s-a spus că președintele Obama a câștigat detașat dezbaterea, s-a argumentat că de fapt Romney este câștigătorul deoarece a reușit „să pară prezidențial” în cursul dezbaterii. Argumentul este un sofism – e ca și cum s-ar spune despre un pugilist că și-ar fi înfrânt oponentul deoarece în ring a dat impresia că a lovit ca un campion, nu că l-a făcut knock-out sau că la înfrânt la puncte.

Însăși faptul că Mitt Romney s-a situat pe același plan cu Barack Obama pe multe teme de politică externe, reprezintă o victorie pentru acesta din urmă, deoarece și-a forțat oponentul să fie de acord cu pozițiile sale. Iar pe temele unde au existat diferențe majore Barack Obama a dominat prin substanță și cunoaștere în profunzime a acestora. Acest lucru s-a văzut cel mai bine pe disputa pe tema apărării naționale, unde Mitt Romney a încercat să arate că sub președintele democrat puterea SUA s-a diminuat dând exemplu flotei militare al cărui număr a scăzut sub cel din 1917. Replica lui Barack Obama a fost devastatoarea la nivel de conținut  pentru Mitt Romney arătând că o asemenea comparație este forțată existând diferențe uriașe dintre capabilitățile flotei din prezent și celei de acum aproape 100 de ani. Dacă se ia în considerare faptul că în 1917 flota de război a SUA era a treia sau a patra din lume, pe primele două locuri situându-se flotele Marii Britanii și ale Germaniei imperiale, iar în prezent marina SUA este cea mai puternică flotă militară de pe glob, inadecvarea retorică și de substanță a candidatului republican devine evidentă.

Indiferent cine va câștiga scrutinul din 6 noiembrie politica externă a SUA față de România nu se va schimba în mod radical. Există riscul că dacă va fi ales Mitt Romney ca actuala formulă pentru apărarea anti-balistică a Europei să fie schimbată. Dar probabilitatea acestui scenariu este discutabilă, după cum s-a arătat mai sus.

Rezultatul optim pentru interesele României la alegerile din 6 noiembrie este un nou mandat pentru Barack Obama, deoarece acesta este predictibil și cunoaște agenda bilaterală. O victorie republicană ar fi pe termen scurt sub-optimă pentru România deoarece Mitt Romney nu cunoaște agenda bilaterală și a arătat în timpul campaniei că mai are multe de învățat în materie de politică externă și diplomație. În plus schimbările constante de poziție din timpul campaniei, de la radical la moderat, fac dificilă anticiparea deciziilor acestuia.

George VIŞAN

Această analiză a apărut și pe contextpolitic.net.

About these ads

3 comments

  1. Pingback: 4-4 ! ca la teatru ! « Semanticus Blog

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s