Am scris pentru Revista 22 un scurt comentariu despre semnificația summitului de la Varșovia.
Ultima staţie a turneului european al preşedintelui Obama a fost Varşovia, unde a participat la o reuniune la nivel înalt cu şefii de state din Europa Centrală şi de Est, mai puţin România şi Serbia. Aici, Obama a semnat o serie de acorduri care consolidează relaţiile dintre SUA şi Polonia. S-a urmărit în principal creşterea interoperabilităţii forţelor aeriene poloneze cu cele americane prin antrenamente şi aplicaţii comune, dar totodată şi demonstrarea seriozităţii angajamentului american faţă de această parte a Europei. În acest sens, atitudinea americană diferă esenţial de cea a altor aliaţi europeni – Franţa a preferat să vândă Rusiei patru nave de desant din clasa Mistral, spre iritarea ţărilor baltice şi a Poloniei.
Organizarea la Varşovia a summitului şefilor de stat ai ţărilor din Europa Centrală şi de Est consacră rolul simbolic al Poloniei de interlocutor principal al Statelor Unite în această regiune. Acest rol era deja evident prin consistenţa poziţiilor proamericane adoptate de Varşovia în ultimii 20 de ani, a unei baze economice puternice (criza din 2008 a afectat foarte puţin economia poloneză), a prezenţei în teatrele de operaţiuni, alături de forţele SUA şi a potenţialului militar şi geostrategic. Totodată, Statele Unite şi-au anunţat disponibilitatea de a relaxa regimul acordării vizelor, astfel încât pentru intrarea în programul Visa Waiver nu va mai fi luată în considerare rata de refuz, ci perioada de timp petrecută pe teritoriul american peste termenul de expirare a vizei. De acelaşi tratament va beneficia şi Bulgaria.
Absenţa României de la acest summit a fost o mişcare neinspirată din partea Bucureştiului. Chiar dacă ţara noastră nu va pierde nimic din ceea ce a obţinut deja prin parteneriatul strategic cu SUA, vocea României ar fi trebuit să se audă la Varşovia. Lăsând la o parte problema recunoaşterii Kosovo, o problemă relativ minoră în cadrul dialogului româno-american, participarea preşedintelui Traian Băsescu la summit ar fi permis prezentarea proiectelor şi poziţiilor României privind securitatea energetică, politica la Marea Neagră, problema conflictelor îngheţate. Da, Polonia este principalul interlocutor central şi est-european al SUA, dar mai există o voce puternică în regiune, principalul pivot american în Balcani şi la Marea Neagră. Vocea României ar fi completat-o pe cea a Poloniei şi ar fi transmis un mesaj puternic din această parte a lumii.
Nu cred asta. Polonia ar fi fost soprana, noi vioara doi poate. Poate si pentru asta nu ar trebui deloc sa vorbim de o absenta din cauza unei decizii gresite.
In plus, in Polonia nu s-a stabilit mai nimic, e o vizita de curtoazie fata de un aliat estic important plus „aspirantii” ce s-au dorit remarcati.
Apropo, azi Base la la Londra?
@Turnofftheglory
Argumentul meu are nevoie de o calificare: Polonia este principalul pivot american in Europa Centrala si de Est, Romania este principalul pivot al SUA in Balcani si la Marea Neagra. Voi reveni pe acest subiect in curand sper.
In 1997-1999 cand americanii lucrau de zor la extinderea NATO in tarile foste comuniste din analizele lor a reiesit ca singurele state viabile politic si militar din zona sunt Polonia si Romania.
Pe tema relatiilor romano-britanice, promit sa revin.