O definiție rezonabilă a succesului pentru un partid nou și mic în 2016 este să obțină acces undeva unde să poată influența politicile publice și să transfere acest acces în vizibilitate pentru 2020. Asta poate însemna fie și un singur consilier la Primărie, care să expună erorile și fraudele primarului. Unii, mai fericiți, vor fi în poziția de a influența majoritatea în Consiliu. După aceste standarde, este probabil că unele din noile partide vor avea succes.

Multă lume, însă, se așteaptă ca ele să livreze o nouă politică. Fantezia este că mai multe orașe mari vor fi cucerite la alegerile locale și impulsul acestor victorii va propulsa noi politicieni și în Parlament. Unde, desigur, vor putea să facă jocurile și, alături de PNL cel mediocru să îl susțină pe președintele cel bun în formarea unui guvern minunat, poate chiar Cioloș doi.

Problema este că noile partide au trei probleme majore pe care nu cum să le rezolve până la alegeri: notorietatea, credibilitatea, și adecvarea discursului. De aceea, în lipsa unor gafe monumentale ale marilor partide, acest scenariu are șanse infime să devină realitate.

Lipsa notorietății ține de faptul că noii candidați (nu vorbim cei de la ALDE sau MP) vor fi necunoscuți. Și nu vor avea bani să fie la fel de cunoscuți ca și candidații partidelor vechi. Și că cei mai mulți pe care îi știu nu au făcut până acum campanie la firul ierbii șa putem spune că au înlocuit banii prin muncă.

Unii vor rezolva problema notorietății cu bani sau noroc. Dar vor avea probleme la capitolul credibilitate. Altfel spus, poți să îți pui fața pe toate afișele, dar hârtia nu transmite încredere. Vasta majoritate a candidaților, chiar și cei cu un bun CV, vor fi, în esență, netestați.  Prin comparație, marile partide vor garanta pentru candidații lor.

Dar ce valoare are garanția asta?, parcă vă aud spunând. Are, măcar la modul negativ. Alegătorul își va fi format o idee despre puterea destructivă a PSD și PNL. Dar puterea destructivă a Noului Partid riscă să rămână un mister .

În sfârșit, a treia problemă este lipsa unui discurs relevant care să intereseze populația. Există două agende cu care, în opinia mea, are sens să candidezi ca partid nou. Una este agenda  locală (curățenie, drumuri, etc). Cealaltă este agenda națională/guvernamentală particularizată la nivel local. De exemplu, alegătorii se preocupă de sănătate. Așteptările lor nu sunt ca acest aspect să fie abordat substanțial de Primărie. Dacă un candidat arată convingător că Primăria are atribuții și fonduri pentru a influența în bine sănătatea cetățenilor, acel candidat va putea avea de câștigat. Aceste agende pot fi completate apoi cu discurs anti-corupție, șarm personal sau orice altceva.

Ori, există un soi de ethos care îndeamnă micile și noile partide să se lege exclusiv de cele mai abstracte dintre temele abstracte, cum ar fi corupția și o idee slab definită de schimbare radicală. Nu vreau să spun că asta e valabil pentru toate, dar mă tem că până și cele ce se mișcă mai inteligent se vor trezi, pe nedrept, puse în aceeași supă.

Schimbarea vagă dar radicală prinde bine la cei ce se simt a fi în mod fundamental în zona pierzătoare a societății românești: tineri, șomeri, diaspora, etc. Cu aceștia poți să ieși în stradă și să apari la TV. Dar diaspora nu votează, șomerii s-ar putea să meargă spre soluții mai degrabă extremiste iar tinerii nu au mai votat în masă la locale de nu știu când.

Majoritatea celorlalți cetățeni o duc puțintel mai bine de la an la an. Vedem asta, de exemplu, în creșterea consumului în PIB. Iar o parte din această mini-prosperitate poate fi trasată până la măsuri guvernamentale: creștere de salarii bugetare, TVA redus la alimente, unele facilitați pentru afaceri. Politic, înlocuirea lui Victor Ponta cu Dacian Cioloș ne arată un stat mai flexibil decât până acum câțiva ani, care își asumă uneori responsabilitatea și răspunde așteptărilor cetățenești. Iar creditul pentru această evoluție poate ateriza și în curtea PNL, via Klaus Iohannis.

Nu mă înțelegeți greșit. Prestația partidelor este în continuare apocaliptică. Dar la vârful rarefiat al conducerii de stat, Iohannis, Ponta, Cioloș, DNA livrează mai mult decât au livrat Băsescu, Boc, Ungureanu și DNA în 2012. De aceea, radicalismul noii politici ar putea să treacă razant pe lângă electoratul de peste 40 de ani.

Evident, eticheta de partid nou este prea generală. Cu siguranță sunt partide noi are vor putea scoate în față nume cunoscute, credibile și care vor avea o agendă adecvată, comunicată din timp. Le urez din inimă succes, avem nevoie de ele.

Există și alte partide care vor putea avea succes local pe baza degringoladei din partidele mari. Le urez bun venit, jocul e joc și balonul rotund.

Altele, însă, vor pune doar un singur picior în politica locală, uneori nici pe acela. Nu este nici o rușine, începutul este totdeauna mai greu. Le urez să meargă înainte.

Dar profețiile mesianice vor rămâne atât: profeții.

Andrei Tiut