În urmă cu câteva săptămâni, Robert Kaplan avertiza într-un comentariu din Wall Street Journal că președintele Trump ar trebui să conștientizeze că orice măsură care afectează prezența americană în Coreea de Sud subminează deopotrivă Japonia și securitatea regională.
Comunitatea internațională trebuie să nu uite sau să treacă cu vederea. Puteri precum China și Rusia mizează deseori pe faptul că la un moment dat oamenii vor da uitării ceea ce s-a întâmplat.
More…
Pe 27 februarie 2014 forțe militare ruse, fără însemne naționale, de unitate sau individuale, împreună cu forțe paramilitare locale pro-ruse, ocupau punctele cheie din Crimeea și din Sevastopol, capitala regiunii. Astfel începea criza ucraineană care în scurt timp a escaladat într-un conflict militar între Ucraina și Federația Rusă. Pe 18 martie 2014 Rusia anexa în mod oficial Crimeea, luând act de rezultataul unui referendum ilegal organizat de autoritățile separatiste din regiune. În data de 6 aprilie 2014 a izbucnit conflictul din estul Ucraine, războiul din Donbas, o agresiune proxy a Moscovei împotriva Kieviu, dar care are și elementele unui război civil.
Conflictul nu a fost niciodată unul exclusiv între Kiev și Moscova – lucru greu de acceptat atât de partenerii Ucrainei, cât și de cei ai Moscovei. Este un conflict între „Moscova și lumea”, unde „lumea” în viziunea liderilor ruși este America. Este un conflict costisitor pentru Rusia, iar acest lucru deja se vede în nivelul indicatorilor macroeconomici, rezultatele sondajelor și comportamentul diferitor actori interni, tot mai sensibili la efectele sancțiunilor impuse Rusiei. Iar întrebarea pe care și-o pun acum cei care l-au alimentat poate fi definită în felul următor: care este soluția pentru o problemă care a fost susținută atât de mult timp tehnic, financiar, uman?
More…
![630x420[1]](https://civitaspoliticsblog.files.wordpress.com/2015/01/630x4201.jpg?w=306)
Victor Giosan: [D]acă societatea românească urăște (pe bună dreptate de altfel) politicienii este și pentru că ei fac tot timpul distincția între ceea ce este „adevărat” tehnic și ceea ce este „fezabil” politic, preferând întotdeauna partea a doua a ecuației, astfel încât minciună deschisă și ostentativă a devenit cu adevărat singură „fezabilitate” politică – vezi cazul VVP.
Dani Sandu: Cred că problema este că discutăm niște lucruri al căror nivel tehnic depășește cu foarte mult la ce are acces un cetățean uzual. Practic, cetățenii greci – din vina lor sau din vina altora – au fost mutați și spre un stat risipitor, și spre un stat în care tăierile sunt brutale și deseori fără sens în lipsa unei înțelegeri clare a întâmplărilor. E normal ca ei să se enerveze cât timp nu sunt convinși că responsabilitatea asta le aparține. More…
În ultimii 25 de ani nu a contat dacă statele central și est-europene aveau sau nu armate sau politici de securitate în adevăratul sens al cuvântului. Nu exista un prădător în ecosistemul imediat, aveau securitatea garantată de cea mai puternică națiune de pe pământ, iar într-un astfel de mediu „călătoria clandestină“ era aproape o opțiune naturală.
Majoritatea statelor de frontieră par să fi adoptat mentalitatea mainstream europeană, că pot neglija investițiile în hard power fără a exista consecințe negative. Este o perspectivă care ignoră realitatea centrală, aceea că frumusețea sistemului UE, capacitatea de a investi în dimensiunea bunurilor sociale, în detrimentul componentei militare, a fost posibilă pe fondul unei umbrele de securitate oferite de Statele Unite ale Americii. După Crimeea, Belgia își poate permite să neglijeze investițiile în propria apărare, Cehia și România – nu. More…
O mulțime de oameni susțin că Rusia nu ar întreprinde nimic împotriva NATO. Dar dacă ești Putin și ești convins că NATO este slab, atunci probabil că vrei să testezi această oportunitate. Putin este mare amator de încercări low-cost. Spre exemplu, ce se va întâmpla dacă pune mâna pe un post de frontieră în Letonia și NATO nu face nimic? Cred că pericolul unei provocări oportuniste împotriva teritoriului NATO este din ce în ce mai mare. Am devenit obișnuiți cu ideea invincibilității NATO pe fondul Războiului Rece. Dar nu sunt deloc sigur că NATO a câștigat Războiul Rece. Doar că Rusia nu a fost niciodată tentată să atace Alianța, foarte probabil de teama sistemului de descurajare nucleară desfășurat de Statele Unite. În timpul Războiului Rece, eram mai mult sau mai puțin siguri de faptul că Washingtonul era dispus să riște războiul nuclear pentru a-și apăra aliații europeni. Dar oare mai este dispus să riște astăzi un război nuclear pentru un oraș din statele baltice? Nu sunt sigur.
Relațiile dintre România și Ucraina au fost întotdeauna foarte proaste. În parte, din cauza personalității președintelui Băsescu, problema Moldovei, la care se adaugă și conflictul pentru o amărâtă de insulă. Dimpotrivă, Polonia ar avea mult mai multe motive să urască Ucraina decât România. Naționaliștii ucraineni au ucis în modul cel mai brutal cu putință zeci de mii de polonezi în timpul războiului. Și totuși, relațiile dintre cele două state sunt excepțional de bune. Iar asta este o problemă care desparte Polonia de România. Polonia are un guvern puternic, în timp ce România are unul foarte slab. Mai mult, România este o țară cu o populație numeroasă, însă cu un PIB redus. România poate avea o semnificație tactică, însă, în mod fundamental, Washingtonul se poate baza astăzi pe Polonia, Polonia, Estonia, Polonia, Polonia, Estonia. Mai mult, Polonia și Estonia sunt tot mai interesate de consolidarea relațiilor de apărare cu Suedia și Finlanda. More…
Rusia ar putea fi acum încurajată să aplice tactici similare în altă parte, iar oportunitățile abundă de-a lungul periferiei sale. Precedentele teritoriale pe care le-am văzut în Crimeea și Oseția de Sud devin dintr-o dată posibile peste tot în spațiul ex-sovietic, mai ales în statele baltice, care dispun de aceleași ingrediente care au fost prezente în Ucraina și Georgia. Această situație poate determina statele mici, din interiorul, cât și din afara NATO, să caute modalități alternative de a-și susține securitatea printr-o varietate de alte mecanisme, ceea ce va conduce la revenirea jocurilor de sumă zero, similare celor cu care se confruntă astazi aliații Washingtonului din Asia de Est.
Dacă statele din Europa Centrală și de Est sunt într-adevăr aliați ai SUA, atunci ele așteaptă ca Washingtonul să răspundă credibil în fața agresiunii ruse. America poate comunica această intenție strategică prin staționarea de active militare semnificative pe teritoriul lor. Consolidarea prezenței militare pe flancul NATO trebuie făcută într-un mod care să țină cont de reactivarea geopolitică a frontierei est-europene. Rusia investește masiv în capacități antiacces, de interdicție regională, care ar putea să prevină ca NATO să își sprijine efectiv aliații în eventualitatea unei crize. Asemenea aliaților SUA din Pacific, flancul estic al NATO ar trebui consolidat prin dezvoltarea unor mijloace convenționale care să țină în șah Moscova. More…
Those of us Eastern Europeans, who did not witness the 1989 revolutions, are nevertheless the children of a revolution. If we were too young to discern for ourselves the communist fall, we grew up during the making of the narratives of the revolution, in which innumerable stories and actors fought hard in the streets, in the media and inside the newly crafted institutions to convince us of their truth. More…
The nitty-gritty of counterinsurgency
Octavian Manea has put together this panel of experts in counterinsurgency and strategic studies in order to highlight some current trends concerning American and NATO counterinsurgency efforts in Afghanistan.
John Hulsman
Preluăm din Revista 22, cu permisiunea autorului, un interviu realizat de Octavian Manea cu expertul în relaţii trans-atlantice, John Hulsman.
Într-un moment în care Europa şi America înoată în ape tot mai tulburi, John Hulsman (expert în relaţii euroatlantice la Centrul de Studii Strategice din Haga) propune un nou limbaj de socializare între cele două maluri ale Atlanticului: unul înrudit mai mult cu Otto von Bismarck, decât cu Jean Monnet.
Roman Kupchinsky
Ileana Racheru has interviewed the regretted Ukrainian political analyst Roman Kupchinsky. Roman Kupchinsky was the editor of the Ukrainian language publishing house and research company Prolog Research Corp. Between 1990 and 2002 he was Director of the Ukrainian service of Radio Free Europe / Radio Liberty and senior analyst for the same institution between 2002 and 2008. Mr. Kupchinsky died of cancer this year on January 19, aged 66. This interview may be the last he ever gave.
The interview has also been published in Romanian in 22 Magazine and in English on Politică Externă blog.
How do you describe the Ukrainian electorate and the electoral programs of the main candidates? What groups of interest are behind each important candidate?
Am avut plăcerea să mă reîntâlnesc zilele trecute cu o veche cunoştiinţă – Manuela Paraipan, un observator şi cunoscător al politicii Orientului Mijlociu şi a Levantului. Din această întâlnire fortuită a rezultat un interviu, pe care Manuela a avut bunăvoinţa să mi-l acorde:
1.Ce ar avea România de câştigat dacă s-ar implica in Orientul Mijlociu şi Levant?
Înainte de 1989 Romania a avut şi a intreţinut o relatie privilegiată cu lumea arabă şi musulmană. Între timp, multe s-au schimbat şi pentru noi, şi pentru ei. Parteneriatul activ s-a transformat într-unul pasiv. Ca stat membru al Uniunii Europene, NATO, ONU şi a altor organizaţii la nivel internaţional, România beneficiază de o poziţie favorabilă pentru a juca un rol dinamic în regiune. Ce câştigăm? În momentul în care venim cu o politică externă coerentă şi cu proiecte pragmatice care să ne facă vizibili, vom beneficia de influenţă, iar aceasta înseamnă putere. More…
Civitas Politics 