Personal, nu am avut niciodată probleme filosofice cu ideea de impozitare progresivă. Nu neapărat pentru justiție socială, ci pentru buna funcționare a unui stat: pentru a funcționa bine, statul are nevoie de bani, iar 100 de lei din venitul cuiva bogat înseamnă mult mai puțin decât 100 de lei din venitul cuiva sărac.
În alte cuvinte, dacă e să judecăm lucrurile în vid, diferența dintre impozitare de 20% și impozitare de 16% pentru cineva bogat este diferența dintre un Porsche și un BMW, pe când diferența dintre impozitare de 16% și impozitare de 10% sau mai puțin pentru cineva sărac este diferența dintre pâine + sare și inaniție. Sunt perfect confortabil moral cu acest tip de troc.
Din nou, strict filosofic, impozitarea progresivă poate fi apărată relativ ușor în argumentare. Problema este când încercăm să facem argumentarea practică, în România, iar asta se întâmplă tocmai pentru că suntem semnificativ mai săraci decât credem că suntem.
Este adevărat că avem unul dintre cei mai mari indici Gini din Uniunea Europeană, că S80/S20 în România este imens, etc, dar asta nu reflectă asupra cât de bogați sunt cei mai bogați 20%, 10% sau chiar 1%, ci asupra cât de săraci (și cât de mulți) sunt săracii din România.
Cei mai săraci 40% dintre români au un venit disponibil (aproximativ venitul monetar net) sub 163 de Euro pe lună. Adică patru milioane de români au de cheltuială individual sub 750 de RON pe lună. În comparație cu sărăcie atât de lucie, nici nu trebuie să câștigi prea mult ca să fii în primii 10% dintre români în termeni de venit.
Limita inferioară de venit disponibil individual pentru cei mai bogați două milioane de români este de 386 de Euro pe lună sau aproximativ 1.750 de RON pe lună. Deci, ca să punem lucrurile în perspectivă, recent pensiile sub 2.000 de RON au fost scutite de impozit. Asta înseamnă că oameni ale căror venituri din pensii îi plasează între sau aproape de cei mai înstăriți 10% dintre români au primit o deducere fiscală în ideea că ar fi săraci.
Cei mai bogați 1% dintre români sunt cei care obțin un venit disponibil individual de peste 620 de Euro pe lună. Deci, dacă rămâi în mână cu peste 3.000 de RON după ce îți aduni toate veniturile și îți plătești toate taxele și trăiești în România, faci parte din cei mai bogați 200.000 de români (în termeni de venit).
Sigur, problema apare în momentul în care îi resegmentăm pe cei din top 1%. Acolo vom descoperi că există vreo 35.000 de oameni care câștigă peste 10.000 de RON lunar, dar aceștia sunt deja între 0.1% dintre români, și aceștia vor fi impozitați suplimentar acum, cu CASS și CAS.
În definitiv, ce ar trebui reținut de aici este că, desigur, inegalitatea în România este foarte ridicată și, deci, ar exista argumente filosofice pentru a crește taxele pentru cei mai bogați. Singura problemă este că și majoritatea celor bogați sunt destul de puțin bogați de fapt, după standarde absolute, așa că îi putem taxa mai mult, dar să nu ne așteptăm că va face o diferență imensă.
România este pur și simplu o țară extrem de săracă, unde probabil că o grămadă de beneficii și venituri sunt nefiscalizate. Rezolvarea acestor venituri nefiscalizate (și deci netaxate) ar putea aduce semnificativ mai mulți bani la buget decât creșterea impozitelor pe venitul existent pentru cei care câștigă peste 3.000 de RON pe lună.
Datele sunt valabile pentru 2015 și provin din Eurostat/EU-SILC. Reiau, datele sunt pentru venit, nu pentru avere, unde diferențele sunt mult mai mari – dar impozitarea progresivă se referă la venituri, nu la avere.
Dani Sandu
Civitas Politics 
Și totuși, Guvernul susține că va obține 1,9 miliarde de lei din neplafonarea contribuțiilor pentru cei 36.000 de „bogați”. E puțin? E o greșeală? E o minciună?
Cred ca e a doua oara cand citesc despre impozitarea suplimentara cu CASS. Dupa stiinta mea, daca vorbim de salarii, nu era plafonata decat contributia CAS !
Gresesc ?
Dani, dacă eu înțeleg bine, spui că efortul de-a impozita veniturile diferențiat nu poate aduce sume semnificative în plus la buget; în esență, și eu cred același lucru.
Dar există alte două portițe pe care le-aș lua în considerare:
a) pentru efortul de impozitare diferențiată este nevoie de mai mulți funcționari, iar politicienii pot demonstra că au deschis noi locuri de muncă (deși nici impozitele de pe aceste venituri nou-inventate nu ar putea fi semnificative), respectiv
b) la calculul pragurilor de venituri impozabile se poate interveni cu șpagă, pentru a face uitate câteva procente, iar activitatea asta poate produce o formă de bunăstare suplimentară (chiar dacă ilegală) pentru câțiva „aproape bogați” și câțiva „aproape funcționari” (iar din suplimentul ăsta ilegal s-ar putea îndestula și partidul 😛 ).
Claudiu, vezi OUG 3/2017 pentru lămurire. Oricum, nu aia era ideea din text.
Codru, înțeleg ce spui, argumentul meu nu era de proces și context politic, ci strict un demers de analiză a ce este pragmatic, pentru a încerca să-i temporizez puțin pe numiții social warriors care doresc impozitare progresivă doar în ideea de justiție socială, fără a înțelege că cel mai probabil nu va produce niciun fel de creșterea încasărilor.
Despre punctul b te trimit și pe tine la OUG ca să vezi că plafonul se ridică doar pentru salariați, nu și pentru cei care obțin venituri 5 x salariul mediu prin activități independente, agricultură, etc. Adică acei câțiva oameni importanți, poate.
cool 🙂 acum înțeleg mai bine, mai ales că eu am luat în considerare chiar impozitul pe venit, nu doar ceasesesurile 😛
Aşa, şi… nu înţeleg care-i marea descoperire. Indiferent de metoda prin care s-ar încerca extragerea unei porţii echitabile de contribuţii de la bogaţii din România, tot trebuie răspuns la întrebarea „Ne permitem să-i alungăm în alte ţări pe investitorii străini care nu vor mai considera România suficient de atractivă în urma unor asemenea măsuri?”.
Din aceasta cauza impozitarea progresiva are sens numai pe venitul global. Asa se impoziteaza tot in mod echitabil si nu se mai ascund bani. Bineinteles ca este nevoie de un pachet de masuri, nu doar de gloante razlete trase populist.