Legitimitate, amânare şi viitorul Constituţiei Răspunde

Legitimim este ceea ce ne apare ca fiind legitim.

Un autor (căruia regret acum că i-am uitat numele), argumenta că în cazul unei lovituri de forţă timpul lucrează în favoarea instituţiilor legitime şi de aceea este probabil în favoarea lor să tragă de timp. Este o afirmaţie în alb şi negru care se poate aplica unei realităţi în alb şi negru. Dacă ar fi să generalizăm şi să adaptăm această abordare la o lume dominată de griuri, am putea spune că într-un conflict timpul lucrează în favoarea poziţiei celei mai legitime. Astfel pusă, problema este mult mai greu de aplicat. Nu este mereu evident care este „cea mai legitimă poziţie” şi nici dacă legitimitate rămâne neatinsă de timp. În acelaşi timp, însă, abordarea poate fi mult mai utilă.

Dacă tot avem un capitol de teorie să vorbim puţin de timp şi conflict la Machiavelli. Principele din opera florentinului este preocupat de legitimitate, însă numai după ce îşi consolidează puterea. Până atunci poziţiile sale nu sunt cele mai legitime; mai bine zis, nu sunt legitime decât din întâmplare. Ne-am aştepta, deci, ca timpul să nu îl favorizeze. Şi, într-adevăr, sfatul lui Machiavelli către el este să nu amâne niciodată o luptă.

În cazul dezbaterii constituţionale poziţia conservatoare a fost re-înviată la nivelul discursului public din motive ce ţin şi de necesitatea USL de a mobiliza 50%+1 din masa electorală. Odată ce această constrângere dispare, merită să urmărim ce se va întâmpla. Cel mai probabil baza electorală a poziţiei conservatoare se va întoarce către indiferenţă. În acest caz majoritatea modificărilor „retrograde” ale Constituţiei vor fi anulate, deşi PNL va păstra o parte din ele pentru a uşura tranziţia spre PPE.

Există o posibilitate mai redusă ca dezbaterea constituţională să fi acţionat ca o scânteie asupra conservatorilor. Susţinătorii sunt printre puţinele mişcări cu adevărat de tip grassroots, cu zeci de organizaţii şi filiale în teritoriu, capabile inclusiv să aducă oameni cu autocarul spre Bucureşti. Până acum, presupun, organizarea lor s-a izbit de indiferenţa populară, sau poate doar de credinţa ca „oricum, tot politicienii decid”. Dacă acest văl de indiferenţă este spart, soarta Constituţiei va deveni mai complicată. More…

Anunțuri

Piaţa Taksim vs Piaţa Universităţii (începuturi) 1

piata Taksim

Piaţa Taksim, ca şi Piaţa Universităţii este „inima” simbolică şi recreaţională a oraşului. Nu toate manifestaţiile îşi aleg asemenea locuri. Protestul Papioanelor sau mitingul revoluţionar din faţa CC al PCR şi-au luat ca ţintă locaţii reale ale puterii. Mişcările Occupy sau (forţând nota) atentatorii din 11 septembrie şi-au ales locaţii simbolice ale puterii, deduse din opiniile unor intelectuali seminali pentru mişcare. Revoltele din Londra au fost des-centrate şi mulţi s-au revoltat, în general, „aproape de casă”.

Mergând în punctul central al oraşului o manifestaţie afirmă că este reprezentativă nu pentru o parte a societăţii ci pentru întregul ei, sau măcar întregul localităţii. Această pretenţie este imediat pusă la test, căci Oraşul poate alege să nu o accepte („IMGB face ordine”). Dacă, însă, este acceptată, opozanţii vor susţine că ei, şi nu Puterea, vorbesc în numele consensului social.

Pentru a găsi logica din spatele acestor elemente comune trebuie să ne gândim puţin la istoria recentă. În Turcia, se pare, nu au mai existat manifestaţii de amploare în vestul ţării de aproximativ 15 ani. În România nu au mai existat din anii ‘90, cu scurte intermezzo-uri produse de Traian Băsescu. Guvernele care au condus în această pace socială au luat-o ca o stare de normalitate şi ca o sursă de legitimitate a propriilor reforme. În fapt, însă, societatea turcă este profund divizată iar cea română era în 2012 covârşitor opusă acestor reforme.

Este, dacă doriţi, un dezechilibru democratic, o mal-democraţie, care, asemeni mal-nutriţiei, arată o problemă mai mult calitativă decât cantitativă . Stabilitatea democratică este dată, realist vorbind, de cooptarea elitelor tuturor grupurilor. Gândiţi-vă la evoluţia generaţiei politice ‘68 în SUA sau la apariţia partidelor catolice în Europa. Apoi, aceste elite au grijă să promoveze interesele celor pe care îi reprezintă, adeseori într-o formă mai fezabilă decât elanul contestatar care le-a împins în establishment.

În România şi Turcia elitele contestatare au fost, se pare, discreditate prin ineficienţă; ele nu au putut nici să obţină puterea, nici să negocieze un compromis tolerabil la nivelul maselor. De aceea, partidele sunt văzute ca parte a opoziţiei dar, nu ca unică voce. În schimb, fără purtători de cuvânt, fără o contra-elită, vocea maselor nemulţumite nu se mai aude. More…

De weekend: Max Weber şi Urzeala Tronurilor 16

GOT

Urzeala tronurilor, după cum probabil ştiţi, este un serial HBO care urmăreşte lupta a şapte familii nobile pentru stăpânirea Westeros-ului. Ca persoană cu studii de ştiinţă politică am tendinţa ca în fiecare poveste fantasy să văd o alegorie a societăţii umane. De multe ori această tendinţă eşuează dur în faţa mereu aceloraşi clişee hollywoodiene. Dar Urzeala Tronurilor chiar se pretează. Aşadar…

Unul dintre primii care se răscoală este Robb Stark, fiul lui Eddard. Acesta exercită, precum tatăl său, cea mai pură autoritate tradiţională. Nordul este, în general, locul unde se respectă, „religia veche”, „legile vechi”, unde supuşii sunt văzuţi aproape ca membrii ai familiei extinse. În aceste condiţii, Robb nu încearcă să ocupe „tronul de fier”. El porneşte războiul ca să îşi salveze surorile şi să îşi răzbune tatăl. Supuşii sunt cei care îl proclamă „rege în nord”, dorind să profite de ocazie pentru a întări autarhia tradiţională a Nordului.

Peste apă, în Essos, Daenerys Targaryen este căsătorită cu un lider dothraki, care îi face cadou trei ouă fosilizate de dragon. Dragonii fuseseră sursa puterii familiei Targaryen vreme de secole, dar stirpea lor era considerată dispărută. La moartea soţului , Daenerys pune ouăle pe rugul funerar şi apoi păşeşte ea însăşi în flăcări. A doua zi este găsită în cenuşă goală, însă nevătămată. Lângă ea, trei pui de dragon proaspăt eclozaţi. Astfel se naşte o carieră politică.

Legitimitatea sa este în mod evidet carismatică. La început, Daenerys, „mama dragonilor”, face să renască atributele mitice ale Casei Targaryen, preluând astfel o carismă instituţionalizată şi transmisibilă. Însă vedem de la începutul seriei cum ea are propria ei putere de convingere şi propria carismă, prin care transformă duşmanii în prieteni şi aliaţi. More…

Monarhia, ultima fantasmă a salvării 16

tumblr_m6zyvqV6WP1r7orb9o1_1280

Confruntată cu mediocritatea și agresivitatea vieții publice românești precum și cu problemele socio-economice, la nivelul societății românești au apărut o serie de fantasme ale salvării al căror scop principal este furnizarea unei alternative la actuala stare de fapt, precum și la modelul democrației liberale. Prima mare fantasmă, care încă persistă și acum, a fost că „pe vremea comunismului era mai bine”. De obicei e asumată de pensionari săraci, tineri cu educație precară și persoane care au fost afectate de schimbările de după 1989 (cei care au pierdut în urma tranziției).

Luna mai a devenit din punct de vedere politic în ultima perioadă de timp, luna monarhiei. Cum se apropie 10 mai spațiul public e invadat de mesaje pro-monarhiste, iar presa, aia care a mai rămas, își îndreaptă atenția către casa regală în căutare de interviuri și declarații. Între timp familia regală organizează recepții și acordă distincții unor personalități ale vieții publice, unele chiar controversate, totul făcând parte dintr-un vast plan de legitimare și popularizare a opțiunii pentru monarhia constituțională.

Acțiunea politică a casei regale se bazează în esență pe tranzacționarea de prestigiu. Casa regală acorda anual distincții elitei culturale și politice (aici vorbim de acei membrii care au simpatii monarhiste sau s-au remarcat prin servicii aduse casei regale). Filosofia în cazul celor din urmă e simplă: Ești om cu mine, sunt om cu tine.

Mă aventurez să fac o mică predicție: după decesul regelui Mihai I, care se va produce undeva în următorii cinci ani, tema restaurației monarhiei va dispărea treptat din spațiul public. Va exista un moment de vârf de simpatie față de familia regală, cum a existat și în 2011 după acuzele de trădare făcute de Traian Băsescu împotriva fostului suveran, dar entuziasmul și simpatia se vor evapora treptat. Va fi destul de greu să convingă publicul de validitate modelului propus, având în vedere că în momentul de față, din punct de vedere politic, casa regală nu pare să înțeleagă jocul democratic, iar strategia de convingere a elitei politice de utilitatea revenirii la monarhia constituțională implică o serie de quid pro quo-uri care îi pun la îndoială probitatea morală. În plus cine ar putea să umple vidul moral și de prestigiu generat de dispariția lui Mihai I? Principele Radu Duda – în niciun caz. Principele Nicolae – greu de spus, în momentul de față este doar un tânăr educat în Occident (ca mulți alții de altfel) care este moștenitorul unei case regale. Românii cu greu vor acceptă un monarh care de-abia poate vorbi românește, numai suntem în 1866. More…

Despre coabitare şi Sâmbra lupilor 2

wolf-and-sheep-kerry-gavin

Societatea politică românească, în special, trăieşte sub auspicii numerelor unei zicale auzită de foarte multe ori de la bunicul meu: Şi-aşa-i rău, nici altfel nu-i bine!Pentru că lumea noastră cotidiană se subîntinde arcului bramburelii şi diferendelor neistovite, apelând la simplificări aritmetice, precum unu şi cu unu fac doi. Dar se pare că numai pentru a legitima metoda din două una – ori una, ori alta, niciodată o mulţime armonică. Deşi sincronismul cultural e numai la doi paşi distanţă, preferăm adeseori, nici una, nici două, ca celălalt, dacă este o persoană/grup sau cealaltă, dacă este o idee, fatalmente să dispară. Aşa şi în cazul mult controversatei coabitări dintre preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta, când „lupi” din ambele haite, radicalizate în pro şi anti-Băsescu, recte pro- şi anti-USL tălmăcesc pactul inter-instituţional conform intereselor lor particulare, electoraliste îndeosebi, aşa cum electoralist şi teatral este tot sistemul de valori, principii şi proceduri pe care conglomeratul format de politicieni l-a produs în ultimii 23 de ani.

Într-un articol de pe Civitas Politics, Andrei Tiut identifică două filosofii ale coabitării dintre Traian Băsescu şi Victor Ponta: (1) „reconciliere, mergând până la anularea opoziţiei dintre (sic) băsişti şi anti-băsişti, iliescieni şi anti-iliescieni” şi „depăşirea raporturilor de putere între tabere” – viziunea Traian Băsescu; (2) „recunoaşterea (…) şi acceptarea „civilizată” a raporturilor reale de forţă” – viziunea Victor Ponta. Totodată, Andrei Tiut introduce în ecuaţie şi declaţia lui Ponta vizând „forţele serioase şi forţele neserioase” (partidele în accepţiunea sa, dar nu numai, zic eu) care în decembrie s-au poziţionat într-un anume fel înainte şi după alegerile din decembrie, anul trecut. O altă dihotomie exagerat simplificatoare, de tipul lozincii care trebuie memorată, dar negândită. Fiindcă, cât ar vrea Victor Ponta să-şi cosmetizeze imaginea de reprezentant al „forţelor serioase”, calculele politicianiste care stau la temelia coabitării dau dreptate şi „forţelor neserioase”.

În opinia mea, ambele filosofii au ca punct de cotitură al comportamentului actorilor implicaţi direct supravieţuirea lor politică la vârful puterii. Şi nimic mai mult. Traian Băsescu nu l-a des-porcit între timp pe Victor Ponta şi tot „copilot” îl consideră, doar că al lui. Iar Victor Ponta nici pe departe nu l-a reevaluat pe Traian Băsescu, dincolo de prerogativele sale strict constituţional-instituţionale. More…

Traian Băsescu și refuzul modestiei 5

basescu

Influența președintelui asupra susținătorilor se bazează pe reputația că este capabil să facă lucruri extraordinare. Adică pe carismă (în sens sociologic). Barbu Mateescu îmi spunea ieri că trebuie să luăm în considerare și atașamentul bazat pe valori. Ceea ce este corect, dar nu ne scutește de a considera legitimitatea carismatică.

Obiectiv vorbind, dl președinte este misogin („păsărică”), rasist („țigancă împuțită”), profitor (Mihăileanu), nepotist (Elena și Ioana Băsescu), autoritar și uneori mitocan. Confruntați cu această serie de derogări de la morală, câțiva susținători au încercat să susțină că beneficiile aduse de Traian Băsescu depășesc cu mult costul social. Ciprian Ciucu scria undeva că intelectualii s-au folosit de președinte în aceeași măsură în care el s-a folosit de ei.

Este o gândire logică, consistentă cu legitimitatea rațional-legală. Dar nu acesta a fost discursul tipic. Discursul pro-băsescian nu s-a remarcat prin analiza cost-beneficiu ci prin caracterul său moralist. Ca să ne dezbărăm puțin de limbajul religios, vom spune că dl. Băsescu s-a bucurat printre ai săi de „privilegiul geniului”. În cinstea realizărilor sale remarcabile, admiratorii au închis ochii și mintea la micile transgresiuni față de morala comună. More…

Machiavelismul prost temperat. Un comentariu la situația CSM 3

thumbnail

Cu ceva timp în urmă, în timpul suspendării am putut vedea două definiții interesante. „Moral este ceea ce este legal”, spunea ad literam președintele suspendat. Legitim este ceea ce este legal, spunea, în esență, D. P. Aligică într-un articol pe care l-am comentat la vremea respectivă. USL nu simțea în acea vreme nevoia să teoretizeze dar, dacă ar fi să căutăm o maximă, aceasta ar fi „moral este ceea ce poate deveni legal”. Discutăm aici despre moralitatea mijloacelor, scopurile fiind, desigur, mereu nobile. Adică despre machiavelism.

Însă rezultatul nu l-ar fi făcut mândru pe florentin. După cum am arătat într-un articol anterior încrederea în partidele politice s-a prăbușit de la 15 la 9% iar PDL de la 22 la 16%. Adepți ai moralei machiavelice, politicienii noștri din ambele tabere nu au avut șiretenia unui bun principe. Măcar partea de disimulare (în fața propriului electorat) a avut un (inegal) succes. Însă politicienii au ignorat o altă regulă: nu începe anumite lupte decât dacă poți să îți distrugi inamicul. More…

Starea analizei politice în online 5. Spre sfârșitul carismei? 4

episode-8-don5

Am găsit pe blogul lui Cătălin Augustin Stoica următoarea descriere a electoratului USL:

Profilul votantului USL: femei, persoane cu virste de 61 de ani si peste, votanti cu nivel scazut de scolaritate (i.e., mai putin decit liceul), rezidenti in Muntenia, Moldova si Bucuresti.

Este o decriere total greșită, pe care am găsit-o și în Evenimentul zilei. În fapt USL conduce confortabil în toate categoriile menționate. Ceea ce enumeră dl. Stoica nu este o măsură a grupului (medie, mediană) ci o însușire seacă a categoriilor care sunt, fie și cu puțin, mai bine reprezentate. Metodă folosită des în presă și în rapoartele pe care companiile de sondaje le scriu uneori atunci când cred că clienții lor sunt proști. Dificultatea logică a acestei fraze se vede imediat mai jos când domnul Stoica trebuie să explice diferența dintre PNL și PSD: More…

Tot ce trebuie să știți despre „antieuropenismul” USL în două desene simple 5

http://27.media.tumblr.com/tumblr_m2jy71ntaY1qdxteeo1_500.gif

Atunci când domnii Ponta și Antonescu au început să se supere pe coana Merkel și coana Europă au relansat acea ocupație înșelătoare pe care am putea-o numi „analiză de discurs și valori”. Grupuri-grupuri de analiști, altfel hârșiți în politica românească, au venit și ne-au spus că ascultând ce spun putem vedea valorile „adevărate” ale cuplului Ponta-Antonescu.

Printre ei, și eu am sucombat acestor cântece de sirenă. Iar la mine chiar nu este scuzabil. Pe vremuri un întreg capitol al lucrării mele de licență explica de ce analiza de discurs și explicațiile ideologizante nu explică comportamentul PRM, iar literatura de specialitate este inutilă într-o analiză bazată pe comportamentul rațional al partidelor.
More…

USL: tranziția non-negociată a puterii 6

59595_119281994900716_959450821_n

Mă aștept ca o primă parte a guvernării USL – și este greu de spus cât ar dura această parte – să continue ceea ce partizanii ARD numesc „asalt asupra instituțiilor”. După cum m-am lăudat fără jenă pe acest blog atunci când am putut face o predicție cu săptămâni înainte ca ea să devină evidentă și pentru alții, la fel trebuie să spun acuma că nu sunt deloc printre primii care au ajuns la această concluzie. Felicitări, deci, celor care s-au gândit mai devreme.

Fără să cauționez într-un fel ce va face USL, nu pot să nu remarc că strategia opoziției este deocamdată profund nefericită. Ceea ce speră ARD este o non-tranziție, o „contra-revoluție”; ARD este în esență „reacțiunea” celor ce agreau vechiul regim și care au trecut peste diviziunile interne pentru a opri schimbarea. Și, dacă există ceva mai violent și neplăcut decât „revoluția”, acest ceva este „reacțiunea”. „Revoluția” poate măcar – dacă dorește – să țintească chirurgical în oponenții schimbării. „Reacțiunea” în schimb, conștientă de propria ilegitimitate, este adeseori nevoită să țintească întreaga bază de susținere a „revoluționarilor”. More…

Intervenții și reacții: Actorii internaționali și criza politică din România (I) 5

La debutul crizei politice din România generate de a doua suspendare a președintelui Traian Băsescu colegul Andrei Tiut estima că implicarea actorilor internaționali nu va avea un efect major asupra evoluțiilor politice. Această predicție s-a dovedit a fi eronată. Actorii internaționali, statali și non-statali, s-au implicat în evenimentele politice influențând decisiv modul în care a fost soluționată criza. Intervenția actorilor internaționali a fost cu totul neanticipată de promotorii suspendării și de cea mai mare parte a opiniei publice. Dacă ar fi să analizăm criza politică dintr-o perspectivă de tipul agency (acțiunea actorilor), structure (sistemul în care acționează actorii) și contingency (elementul neprevăzut) – atunci intervenția actorilor internaționali se încadrează la capitolul contingency și a reprezentat un veritabil game-changer pentru desfășurarea evenimentelor.

În cele ce urmează voi evalua rațiunile din spatele intervenției și reacția provocată de această intervenție la nivel politic și la nivelul sferei publice. Ceea ce ne interesează sunt scopurile și motivațiile intervenției, precum și semnificația acesteia. La nivelul sferei publice sunt interesante două fenomene: redescoperirea discursului naționalist și anti-american. Dacă până pe la mijlocul deceniului trecut discursul naționalist și anti-american era doar apanajul PRM, PUNR și al lui Corneliu Vadim Tudor (cu câteva derapaje de la PSD ce este drept), în timpul crizei politice am asistat la revenirea acestuia la nivelul partidelor mainstream și în linii mari pro-occidentale (PNL și PSD).

În plus la nivelul sferei publice a apărut pentru prima dată după căderea comunismului o generație tânără de comentatori care din motive de factură ideologică se îndoiesc de proiectul Occidental (integrarea euro-atlantică, UE) sau sunt anti-americani. Majoritatea acestora sunt educați în occident, au cariere universitare și sunt activi în interiorul societății civile. More…

Potpourri de trădători: Carol al II-lea, Ion Antonescu și Mihai I 3

Trădarea este probabil cea mai detestată acțiune umană în orice context. Dante rezervă ultimul cerc al Infernului său trădătorilor, un loc înghețat unde Diavolul îi devora pe Iuda, Brutus și Cassius. În spațiul public românesc situația nu este foarte diferită. Trădarea este aspru sancționată la nivel discursiv, mai ales dacă e vorba de „trădare de neam și de țară”. Și nu mă refer aici doar la discursul protocronist, comunist și naționalist promovat de cvasi-defuncta România Mare.

Obsesia trădării naționale denotă o viziune primitivă asupra istoriei naționale. Istoria românească este percepută la nivel public maniheistic, atunci când românii nu au fost de „de partea istoriei” au fost victimele predilecte ale istoriei – fie că aceasta s-a manifestat sub forma invaziilor barbare, ale Imperiului Otoman sau ale Marilor Puteri. Trădătorul sau „coada de topor”este în această viziune facilitatorul interesat al „consecințelor nemiloase ale istoriei”și colaboratorul celor care au dorit „răul românilor”. Maniheismul acestei percepții asupra istoriei facilitează nașterea unor mituri privind trecutul istoric al românilor. More…