De weekend: Max Weber şi Urzeala Tronurilor 16

Urzeala tronurilor, după cum probabil ştiţi, este un serial HBO care urmăreşte lupta a şapte familii nobile pentru stăpânirea Westeros-ului. Ca persoană cu studii de ştiinţă politică am tendinţa ca în fiecare poveste fantasy să văd o alegorie a societăţii umane. De multe ori această tendinţă eşuează dur în faţa mereu aceloraşi clişee hollywoodiene. Dar Urzeala Tronurilor chiar se pretează. Aşadar…

Teoria

Dacă privim autoritatea ca putere legitimă, găsim analiza clasică a lui Max Weber care distinge trei forme ale autorităţii:

Autoritatea tradiţională

Autoritatea tradiţională se referă la faptul că un ordin este autorizat dacă se conformează la tradiţie. Acesta poate fi înţeleasă fie ca o manieră de a face, a fi sau a simţi la cei care ce receptează acest gen de ordin se aşteaptă, fie ca şi legătură care le permite să se supună fără a-şi pierde identitatea.

Autoritatea charismatică

Se referă la faptul că un ordin este receptat ca autoritativ deoarece acela care îl emite este înzestrat cu un charismă (har). Charisma este calitatea percepută a unui conducător de a realiza lucruri extraordinare, mult peste puterile oamenilor obişnuiţi. Cei ce urmează conducătorul charismatic manifestă entuziast şi pasional sprijinul pe care îl acordă conducătorului respectiv.

Autoritatea raţional-legală

Se referă la faptul că ordinul este autoritativ în virtutea unei proceduri, cod, reguli sau sintaxe, care pot fi explicitate oricând într-o manieră convenabilă. (sursa)

Universul poveştii

GOT

 

În vestul universului şi puţin spre nord se află Westeros, un fel de Insulele Britanice. Cei din nord respectă o religie druidică („zeii vechi”) în timp ce în sud „Cei Şapte” sau zeii noi constituie religia oficială. Întregul Westeros se află într-un soi de feudalism pre-absolutist, în care puterea centrală are o influenţă limitată. Capitala Westeros este Debarcaderul Regelui („King’s Landing”).

Marele continent din este se numeşte … Essos şi pare să imite antichitatea mediteraneană. Găsim aici sclavi, căldură, oraşe-stat, cultul Zeului Luminii, negri, barbari (dothraki). Religia Zeului Luminii/ Focului nu este unică şi poate nici măcar dominată în Essos, dar este cu siguranţă cea mai răspândită. Zeul Luminii este o zeitate monoteistă, „unicul şi adevăratul zeu”; de aceea credincioşii săi sunt mereu gata de prozelitism.

Intriga

După înfrângerea dinastiei Targaryen nobilii îl lasă ca rege pe Robert Baratheon; acesta se căsătoreşte cu fiica extrem de bogatului Tywin Lannister. Regele găseşte plăcere mai degrabă să vâneze decât să se ocupe de ţară, în timp ce regina în înşeală cu propriul ei frate. Este probabil că populaţia din Debarcaderul Regelui (500.000 de oameni) s-ar fi revoltat de mult dacă condiţiile agricole nu ar fi fost favorabile mulţi ani la rând.

La începutul seriei regele Robert aduce în capitală pe vechiul său tovarăş de lupte şi Gardian al Nordului Eddard Stark. Ajuns prim-ministru („mâna regelui”), Eddard conduce regatul ca un cavaler, adică onorabil şi incompetent. Ca rezultat indirect, regele este ucis. Încercând să producă o prost-gândită lovitură de stat contra lui Joffrey Baratheon (fiul incestuos al reginei), Eddard ajunge el însuşi să îşi piardă viaţa.

Joffrey rămâne rege în capitală, în timp ce provinciile se răscoală.

Casele şi legitimitatea lor

Unul dintre primii care se răscoală este Robb Stark, fiul lui Eddard. Acesta exercită, precum tatăl său, cea mai pură autoritate tradiţională. Nordul este, în general, locul unde se respectă, „religia veche”, „legile vechi”, unde supuşii sunt văzuţi aproape ca membrii ai familiei extinse. În aceste condiţii, Robb nu încearcă să ocupe „tronul de fier”. El porneşte războiul ca să îşi salveze surorile şi să îşi răzbune tatăl. Supuşii sunt cei care îl proclamă „rege în nord”, dorind să profite de ocazie pentru a întări autarhia tradiţională a Nordului.

Peste apă, în Essos, Daenerys Targaryen este căsătorită cu un lider dothraki, care îi face cadou trei ouă fosilizate de dragon. Dragonii fuseseră sursa puterii familiei Targaryen vreme de secole, dar stirpea lor era considerată dispărută. La moartea soţului , Daenerys pune ouăle pe rugul funerar şi apoi păşeşte ea însăşi în flăcări. A doua zi este găsită în cenuşă goală, însă nevătămată. Lângă ea, trei pui de dragon proaspăt eclozaţi. Astfel se naşte o carieră politică.

Legitimitatea sa este în mod evident carismatică. La început, Daenerys, „mama dragonilor”, face să renască atributele mitice ale Casei Targaryen, preluând astfel o carismă instituţionalizată şi transmisibilă. Însă vedem de la începutul seriei cum ea are propria ei putere de convingere şi propria carismă, prin care transformă duşmanii în prieteni şi aliaţi.

Daenerys este o forţă destabilizatoare, având „prostul obicei” de a elibera sclavii de stăpânii lor. Dacă în Essos sclavii eliberaţi pot deveni partizani fideli, în Westeros sclavia nu este permisă şi este neclar care ar fi baza puterii sale dacă învinge. Zvonurile care ajung la urechile ei, despre o mare aşteptare, nu par bazate pe fapte reale.

Tot o autoritate carismatică are şi Renly Baratheon, fratele lui Robert. Renly nu are nici o justificare legală sau tradiţională să pretindă tronul. În schimb are o abilitate naturală de a se face plăcut şi urmat de oameni. Soţia şi amantul lui Renly (frate şi soră) sunt din probabil familia cea mai bogată din Westeros după Lannisteri; cu armat lor şi cu o parte din vasalii Baratheonilor, Renly reuşeşte să arunce în balanţă propria sa putere o vreme, până ce este asasinat prin mijloace supranaturale.

Carisma lui Renly, destul de „pură”, nu are prea mult din intensitatea carismei lui Daenerys. Dacă Daenerys este echivalentul ficţional a unui Charles de Gaulle, Renly este mai degrabă echivalentul unui Traian Băsescu. 

Stannis Baratheon, este fratele mai mic al lui Robert şi fratele mai mare al lui Renly. După ce iese vorbă că Joffrey nu este cu adevărat fiul regelui, Stannis încearcă să ocupe capitala şi să se proclame rege. Stannis este un soldat şi frate loial, ursuz dar drept. În perioada recentă însă, el este sub influenţa Melisandrei, o preoteasă a Zeului Focului atât de fanatică încât nu se dă în lături de la sacrificii umane. Stannis rămâne rupt între vechile valori în care a fost educat şi îndemnurile nemiloase ale Melisandrei care îl asigură că Alesul poate şi trebuie să înfăptuiască acte care pentru alţii ar fi crime. La fel şi tabăra sa se împarte între cei care îl recunosc ca moştenitorul de drept şi în acelaşi timp cel care poate fi un bun rege în sensul tradiţional şi cei care văd în el Alesul.

Dacă vrem să găsim legitimitate raţional-legală, sau măcar o aproximare a acesteia, trebuie să ne întoarcem în capitală. Nu la Joffrey, care are prea puţină putere reală, ci la Lord Varys („şeful” spionilor) şi Tyrion Lannister (unchiul pitic al lui Joffrey, şi „mâna regelui” pentru o vreme). În afară de intrigantul Degeţel, ei sunt singurii care întrevăd „urzeala” evenimentelor curente, lanţul de cauze şi efecte asemeni regulilor unui joc pe care trebuie să îl câştigi prin decizii inteligente.

Ei sunt în acelaşi timp singurii doi care par să urmeze un ideal de bună guvernare. Tyrion, cel puţin, este loial şi unui sentiment familial; în schimb poziţia lui Varys faţă de autoritatea regală este simplă: puterea constituită este singurul obstacol între haos şi ordine. Iar Varys, eunucul, dispreţuit de majoritatea concetăţenilor, va face tot ce este posibil că lumea să continue să fie guvernată de reguli.

Chiar dacă ar fi exagerat să vorbim de o abordare raţional-legală, familia Lannister este de departe cea mai modernă familie nobiliară. Deşi deviza lor oficială este „Auzi-mă cum rag ca un leu” mult mai populară este cea neoficială: „Un Lannister îşi plăteşte mereu datoriile”. Deşi Lannisterii sunt buni războinici şi comandanţi de oaste, expresia este mai degrabă burgheză: un nobil îndeplineşte o datorie, doar negustorii plătesc. Patriarhul familiei, Tywin Lannister a fost, cu mult înaintea evenimentelor din serie şi vreme de mulţi ani, „mâna regelui”, conducând cu iscusinţă în pace şi prosperitate. El pare să îşi ia deviza în serios: chiar dacă, asemeni celorlaţi lorzi, nu este excesiv de loial regilor, el este cel puţin loial aliaţilor. Asta în timp ce Robb Stark îşi trădează logodnica şi fraţii Baratheon se trădează unul pe altul.

Soldaţii Lannister par în mod deosebit cruzi iar regina mamă, regele Joffrey şi tatăl ne-recunoscut al regelui sunt printre cele mai intens negative personaje. Dar armata lui Tywin nu devastează capitala şi Tywin însuşi obiectează la unele crime de război ca fiind inutile. Într-un fel, Lannisterii nu se bazează weberian pe o anume legitimitate ci, machiavelic, încearcă să acceseze orice sursă de putere şi legitimitate disponibilă.

Andrei Tiut

Anunțuri

16 comments

  1. Problema familiei Stark este incompetenta politica, nu proasta guvernare. Ned Stark isi ia de-a gata autoritatea de mana a regelui, considerand ca relatia sa privilegiata cu Robert e de-ajuns ca sa-i asigure legitimitatea politica.

    Faimoasa justitie a lui Stark e stramba: ia capul unui dezertor al Rondului Noptii, desi acesta ii spune ca Ceilalti s-au intors, in loc sa-l trimita inapoi sa fie judecat de fratii sai, mai ales ca Rondul duce lipsa de efective. Il creste pe Jon Sknow ca pe propriul bastard si il trimite la Zid fara sa-i spuna care este originea lui si ca poate e unul din mostenitorii legitimi ai tronului (fiu al Lyannei Stark si al lui Rhaegar Targaryen). Cand patrunde in Red Keep in urma victoriei rebeliunii lui Robert Baratheon si il gaseste pe Jaime Lannister pe tron langa cadavrul regelui Aerys il goneste si il insulta gratuit, si nu se oboseste sa afle de ce un membru al Garzii Regelui l-a asasinat pe suveran.

    Atat Ned cat si Catelyn pica in capcana intinsa de Degetel care vrea sa se razbune pentru modul in care a fost respins in copilarie de Cat. Lady Stark il aresteaza pe Tyrion pe baza unor acuzatii nefondate,declansand astfel disputa intre Lannisteri si Stark.

    Ned Stark afla cine l-a ucis pe Jon Arryn si de ce (copii regelui Robert sunt rezultatul incestului dintre Cersei si Jaime Lannister), dar investigatia sa este devoalata de la inceput. Isi fragmenteaza fortele putine pe care le are si cand ajunge la momentul decisiv sa dea lovitura de stat, refuza propunerea lui Renly. In schimb isi pune increderea in masinatiile lui Petyr Baelish, pe care il si mai insulta in mod gratuit si nu-si da seama cat de mult acesta din urma il uraste. Mai grav o avertizeaza pe Cersei ca-i cunoaste secretul murdar…

    Robb pare mai calculat decat Ned (si poate daca era mai maturi ar fi reusit sa ajunga pe tronul de fier sau sa ramana rege al Nordului) si reuseste sa-si mobilizeze vasalii si sa castige victorii impotriva Lannisterilor. Numai ca e prost sfatuit de mama sa (si tradat), se increde prea tare in Theon, si ii subestimeaza pe Walder Frey si pe Roose Bolton.

  2. Andrei, inainte de a ma apuca sa citesc ceea ce ai scris, un prim comentariu la o eroare „ingrozitoare”.
    Scrii: „Urzeala tronurilor, după cum probabil ştiţi, este un serial HBO care urmăreşte lupta a şapte familii nobile pentru stăpânirea Westeros-ului.”
    Nu este adevarat. Urzeala tronurilor este UN CICLU DE ROMANE FANTASY scris de catre George R. R. Martin, ciclu de romane care a fost preluat de HBO si care HBO a inceput sa creeze un serial pe baza acestui ciclu de romane.
    Multumesc. 🙂

    • In momentul in care am spus „dupa cum probabil stiti” era clar ca se refera la film, nu? :))). Cartile, ma tem, sunt mai putin cunoscute. dar „eroarea” ramane corectata pt eternitate in comentariul la care raspund…

      • Acum serios, :-), Toata lumea cunostea romanele in lumea celor care stiu SF. Iar succesul serialului se datoreaza celor care au citit cartile si urmaresc serialul tocmai din cauza asta, cei care-l preseaza pe Martin sa scrie continuarea si sa finalizeze pelteaua care-a devenit ciclul…..

  3. Cat despre sursa de inspiratie din lumea reala si alegoria, in genere tot ceea ce se scrie in SF si Fantasy este, in fond, inspirat de lumea reala. Are Robert A. Heinlein o cugetare care zice cam asa, din memorie: „Literatura SF este singura care poate reflecta lumea ce ne-nconjoara si schimbarile la care asistam”. Eu nici n-as fi ceea ce sunt in lipsa influentei SF-ului asupra mea (including F-ului). Sursele de inspiratie pentru evenimentele ce au loc in cele cinci carti aparute si, sa speram, din celelalte doua ce urmeaza sa apara si vor aparea, sunt evul mediu european, razboiul de o suta de ani, razboiul celor doua roze, cruciadele, si cruciada catharilor. Casele domnitoare sunt inspirate din casele domnitoare medievale, in special din Anglia (Martin nu stie nici o limba straina, si a citit doar ceea ce a gasit in engleza despre evul mediu, deci sursele continentale – franceze, germane, hispanice sau italiene – sunt mai palide). Am sa inchei pentru ca nu sunt fanul acestui ciclu cu toate ca l-am citit (n-am vazut serialul, cu exceptia primului sezon – si nu pot vorbi despre el. Scuze pentru divagatie si inteleg sensul celor descrise de tine insa, ceea ce vreau sa subliniez in acest sens, s-ar putea ca din punct de vedere politic influentele Weberiene sa fie mai profunde si ar trebui sa asteptam deznodamantul, deie Domnul sa-l vedem scris si publicat (Martin are 65 de ani).

  4. Seria de romane care stă la baza serialului HBO se numește „A song of ice and fire”. Și ar fi de dorit să se evite traducerile în română a-la-Polirom, măcar de dragul păstrării savoarei limbii originale.

    • „Urzeala” are logica sa in context. dealtfel intr-un paragraf introduc ambiguitatea inte jocul ca competitie intre case si oameni si jocul cauzelor si efectelor (urzeala).

      „King’s Landing” a fost preluat ca atare din traducerea existenta in film, care este mai cunoscuta.

  5. Cunoscută sau nu, contează prea puțin, tot sună ca naiba. Ca și Tolkien tradus în română. Nu văd de ce n-am păstra denumirile originale, doar nu e scrisă într-o limbă de care majoritatea românilor să n-aibă habar.

  6. Casa Stark face greseli politice enorme desi actiunile sunt cat se poate de juste. De exemplu Rob cu capatenia clanului Karstark. De asemenea membrii casei iau toate intamplarile foarte personal, punand politicul si „binele natiunii” undeva pe locul 2.

    Casa Lannister functioneaza pe politica. Tot ce fac este jocul puterii, totul este filtrat prin aceasta prisma si desi infranti militar rezista pe pozitii, ba chiar politic avanseaza, spre deosebire de Nord care e din ce in ce mai izolat.

    Urmaresc doar serialul asa ca mai mult nu pot sa spun. Oricum o buna analiza a legitimitatii puterii.

  7. Recitind articolul mi-am adus aminte ca HBO difuzeaza si The Borgias. La capitolul continut si „invataturi politice” insa GOT este peste Borgias, desi acesta din urma ar fi trebuit sa domine. Din pacate realizatorii Borgias s-au concentrat pe cancanuri si stereotipuri despre familia Borgia si prea putin asupra politicii Renasterii in Italia.

  8. Pingback: De la Daenerys Targaryen la Klaus Iohannis « Civitas Politics

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s