Legitim este ceea ce ne apare ca fiind legitim.

(Un soi de) teorie

Un autor (căruia regret acum că i-am uitat numele), argumenta că în cazul unei lovituri de forţă timpul lucrează în favoarea instituţiilor legitime şi de aceea este probabil în favoarea lor să tragă de timp. Este o afirmaţie în alb şi negru care se poate aplica unei realităţi în alb şi negru. Dacă ar fi să generalizăm şi să adaptăm această abordare la o lume dominată de griuri, am putea spune căîntr-un conflict timpul lucrează în favoarea poziţiei celei mai legitime. Astfel pusă, problema este mult mai greu de aplicat. Nu este mereu evident care este „cea mai legitimă poziţie” şi nici dacă legitimitate rămâne neatinsă de timp. În acelaşi timp, însă, abordarea poate fi mult mai utilă.

Dacă tot avem un capitol de teorie să vorbim puţin de timp şi conflict la Machiavelli. Principele din opera florentinului este preocupat de legitimitate, însă numai după ce îşi consolidează puterea. Până atunci poziţiile sale nu sunt cele mai legitime; mai bine zis, nu sunt legitime decât din întâmplare. Ne-am aştepta, deci, ca timpul să nu îl favorizeze. Şi, într-adevăr, sfatul lui Machiavelli către el este să nu amâne niciodată o luptă.

(Un pic de) practică

Mandatul lui Daniel Morar şi al Laurei Kovesi au fost prelungite succesiv, folosind o portiţă legală deşi bunele practici şi legea cereau ca ei să fie schimbaţi. O decizie, deci cu legitimitate şubredă luată de un preşedinte cu legitimitate pe cale de a se şubrezi. Rezultatul: procurorii au fost numiţi de altă combinaţie de puteri politice, Laura Kovesi este discreditată în rândurile unora dintre cei ce o susţineau.

Apoi, ministra nominalizată pentru Ministerul Justiţiei, Mona Pivniceru, a fost hărţuită de CSM în speranţa că va renunţa la post. Atât de ridicolă a fost această hărţuială încât până şi comentatori altfel favorabili „noului CSM” s-au simţit jenaţi. Rezultatul: Mona Macovei este astăzi în CCR, unde participă la hotărâri obligatorii pentru CSM, orientarea CSM s-a schimbat într-o măsură semnificativă, iar o parte din „facţiunea reformistă” a simţit glonţul revocării pe la ureche.

Ar mai fi de discutat despre planul declarat lui Traian Băsescu de a-l numi pe Mihai Ungureanu premier. Dacă preşedintele are dreptate, acest plan datează cel puţin din din 2011 şi aplicarea sa a fost decisă pentru „mai târziu”. Ar mai fi discutat şi de amânările CCR însă în acel caz lucrurile sunt semnificativ mai complicate. Pe scurt, însă, putem sper cădea de acord că atunci când legitimitatea (nu popularitatea) ta este în scădere, ar fi prudent să aplici orice măsuri strategice şi reparatorii mai degrabă devreme decât târziu,

(Nişte) perspective

Referendumul pentru schimbarea constituţiei poate fi validat cu 30%, dar doar peste un an. Cine pierde şi cine câştigă?

În primul câştigă USL. Cu 70% în Parlament, cu aproape tot atâta în sondaje, cu o modificare a Constituţiei anunţată încă dinaintea alegerilor, USL are în mod clar legitimitatea cea mai largă dintre competitori. Ceea ce câştigă USL este o cale realistă de a trece Constituţia prin vot. În plus, amânarea oferă timp pentru a mai rezolva o parte din problemele pe care, cum observă Ovidiu, PNL şi le-a creat de bună voie. Într-un cuvânt, amânarea oferă opţiuni.

Partidele şi mişcările post-ARD pierd în măsura în care toate strategiile lor se învârt în jurul unei candidaturi de succes la prezidenţiale. Aici USL are prima şansă la definirea rolului preşedintelui în republică şi, deocamdată, doreşte altceva. Pe de altă parte, şi aceste partide şi mişcări pot găsi o consolare. Speranţa lor este că popularitatea USL (şi legitimitatea ce o acompaniază) sunt iluzorii, că se vor dezintegra de la sine. În mintea lor, ei sunt încă puterea legitimă. O nouă doză de timp menţine această speranţă vie.

Poate mai interesant este însă care perspectivă asupra Constituţiei este mai avantajată. Am văzut în timpul dezbaterilor o poziţie mai conservatoare, în sens larg, susţinând rolul Bisericii, al Casei Regale, premiţând criminalizarea delictelor de presă, definind căsătoria ca relaţie heterosexuală şi ne-oferind prea multe alternative părinţilor care nu vor să li se predea religia copiilor în şcoală. O altă perspectivă, manifestă mai ales în afara Comisiei, cere, dimpotrivă o extindere a drepturilor protejate de Constituţie.

Dintre aceste două poziţii nu este clar care este cea mai legitimă. Un sondaj ar indica probabil că poziţia conservatoare. Dar sondajele nu sunt o măsură a legitimităţii. În mod tradiţional păturile conservatoare (de la noi) tind să nu acţioneze prin vot în susţinerea preferinţelor lor spirituale şi culturale. Altfel spus, ele nu insistă să formeze societatea după chipul şi asemănarea lor, îşi păstrează opiniile ca o formă de auto-definire şi permit zonelor mai deschise ale societăţii să legifereze. Astfel, liberalizările succesive ale societăţii sunt legitime.

În cazul dezbaterii constituţionale poziţia conservatoare a fost re-înviată la nivelul discursului public din motive ce ţin şi de necesitatea USL de a mobiliza 50%+1 din masa electorală. Odată ce această constrângere dispare, merită să urmărim ce se va întâmpla. Cel mai probabil baza electorală a poziţiei conservatoare se va întoarce către indiferenţă. În acest caz majoritatea modificărilor „retrograde” ale Constituţiei vor fi anulate, deşi PNL va păstra o parte din ele pentru a uşura tranziţia spre PPE.

Există o posibilitate mai redusă ca dezbaterea constituţională să fi acţionat ca o scânteie asupra conservatorilor. Susţinătorii sunt printre puţinele mişcări cu adevărat de tip grassroots, cu zeci de organizaţii şi filiale în teritoriu, capabile inclusiv să aducă oameni cu autocarul spre Bucureşti. Până acum, presupun, organizarea lor s-a izbit de indiferenţa populară, sau poate doar de credinţa ca „oricum, tot politicienii decid”. Dacă acest văl de indiferenţă este spart, soarta Constituţiei va deveni mai complicată.

Andrei Tiut

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să mai citiți și altele în seria Legitimitate în politica românească.