Sfârșitul suferințelor lui Victor Ponta 3

Ponta gandind

Dacă lăsăm momentan la o parte PNL, cine se opune premierului? Carismaticii (consumatorii de carismă) sunt în derivă de ceva vreme, în lipsa unor figuri care să le satisfacă nevoile psihologice. Spre exemplu susținătorii domnului Băsescu (unul din ultimele grupuri relativ agregate) vor fi prea ocupați în lunile ce urmează să explice diferențele ideologice dintre vechiul și noul ex-președinte. Evident, dl Iohannis ar putea să îi scoată pe carismatici din adăposturile lor reci, dar nu pare să aibă această intenție.

Primordialiștii statului de drept își văd visele cu ochii chiar în momentul în care credibilitatea lor intelectuală e lovită în plex. Cu Traian Băsescu în conflict cu CSM, Horia Georgescu cercetat, Monica Macovei amendată și diverși ziariști ai cauzei în diverse situații penibile este greu de crezut că cineva mai merge prea curând la ei spre îndrumare. More…

Reclame

Legitimitate, amânare şi viitorul Constituţiei Răspunde

Legitimim este ceea ce ne apare ca fiind legitim.

Un autor (căruia regret acum că i-am uitat numele), argumenta că în cazul unei lovituri de forţă timpul lucrează în favoarea instituţiilor legitime şi de aceea este probabil în favoarea lor să tragă de timp. Este o afirmaţie în alb şi negru care se poate aplica unei realităţi în alb şi negru. Dacă ar fi să generalizăm şi să adaptăm această abordare la o lume dominată de griuri, am putea spune că într-un conflict timpul lucrează în favoarea poziţiei celei mai legitime. Astfel pusă, problema este mult mai greu de aplicat. Nu este mereu evident care este „cea mai legitimă poziţie” şi nici dacă legitimitate rămâne neatinsă de timp. În acelaşi timp, însă, abordarea poate fi mult mai utilă.

Dacă tot avem un capitol de teorie să vorbim puţin de timp şi conflict la Machiavelli. Principele din opera florentinului este preocupat de legitimitate, însă numai după ce îşi consolidează puterea. Până atunci poziţiile sale nu sunt cele mai legitime; mai bine zis, nu sunt legitime decât din întâmplare. Ne-am aştepta, deci, ca timpul să nu îl favorizeze. Şi, într-adevăr, sfatul lui Machiavelli către el este să nu amâne niciodată o luptă.

În cazul dezbaterii constituţionale poziţia conservatoare a fost re-înviată la nivelul discursului public din motive ce ţin şi de necesitatea USL de a mobiliza 50%+1 din masa electorală. Odată ce această constrângere dispare, merită să urmărim ce se va întâmpla. Cel mai probabil baza electorală a poziţiei conservatoare se va întoarce către indiferenţă. În acest caz majoritatea modificărilor „retrograde” ale Constituţiei vor fi anulate, deşi PNL va păstra o parte din ele pentru a uşura tranziţia spre PPE.

Există o posibilitate mai redusă ca dezbaterea constituţională să fi acţionat ca o scânteie asupra conservatorilor. Susţinătorii sunt printre puţinele mişcări cu adevărat de tip grassroots, cu zeci de organizaţii şi filiale în teritoriu, capabile inclusiv să aducă oameni cu autocarul spre Bucureşti. Până acum, presupun, organizarea lor s-a izbit de indiferenţa populară, sau poate doar de credinţa ca „oricum, tot politicienii decid”. Dacă acest văl de indiferenţă este spart, soarta Constituţiei va deveni mai complicată. More…

Cu legea pre lege călcând: 5 motive pentru care România nu este un stat de drept 2

No-Rule-Of-Law_2011

Cam din 2004 am crezut și am pornit de la premisa că România este un stat de drept. Unul cu multe minusuri, desigur, dar acestea țineau mai degrabă de infracționalitate. Adică, puteai să exerciți o putere arbitrară nepedepsit, dar măcar era ilegal. Prin 2010 am ajuns la concluzia că nu este chiar așa. Nu neapărat că din 2010 s-au dus lucrurile pe apa sâmbetei, dar atunci m-am lămurit eu.

Statul de drept este mai mult decât respectarea legilor. Altfel, stat de drept ar fi fost și Germania nazistă prin aplicarea celebrului Führerprinzip (Voința führerului este lege în stat). Statul de drept/domnia legii apare atunci când conducerea cetății se face primordial prin reguli stabile care permit cetățeanului și instituțiilor să își organizeze viața știind dinainte ce așteaptă statul de la ei și astfel să fie stăpânii propriului destin.

Rule of law este un concept deosebit de popular în gândirea libertariană. Domnia legii, combinată cu un număr minimal de reguli și legi sunt ingrediente ale acelei societăți cvasi-utopice și anti-politice în care legile sunt stabilite în avans și legiferarea ulterioară de către un Parlament este absentă sau minimală. Pe scurt, libertate fără democrație și dreptate fără politică. Pentru acest articol însă, vom recunoaște că politica nu poate fi eradicată. Pentru a avea stat de drept este suficient ca zona de acțiune a politicului să fie pre-stabilită și limitată rezonabil. More…

Traian Băsescu și refuzul modestiei 5

basescu

Influența președintelui asupra susținătorilor se bazează pe reputația că este capabil să facă lucruri extraordinare. Adică pe carismă (în sens sociologic). Barbu Mateescu îmi spunea ieri că trebuie să luăm în considerare și atașamentul bazat pe valori. Ceea ce este corect, dar nu ne scutește de a considera legitimitatea carismatică.

Obiectiv vorbind, dl președinte este misogin („păsărică”), rasist („țigancă împuțită”), profitor (Mihăileanu), nepotist (Elena și Ioana Băsescu), autoritar și uneori mitocan. Confruntați cu această serie de derogări de la morală, câțiva susținători au încercat să susțină că beneficiile aduse de Traian Băsescu depășesc cu mult costul social. Ciprian Ciucu scria undeva că intelectualii s-au folosit de președinte în aceeași măsură în care el s-a folosit de ei.

Este o gândire logică, consistentă cu legitimitatea rațional-legală. Dar nu acesta a fost discursul tipic. Discursul pro-băsescian nu s-a remarcat prin analiza cost-beneficiu ci prin caracterul său moralist. Ca să ne dezbărăm puțin de limbajul religios, vom spune că dl. Băsescu s-a bucurat printre ai săi de „privilegiul geniului”. În cinstea realizărilor sale remarcabile, admiratorii au închis ochii și mintea la micile transgresiuni față de morala comună. More…

Ultimii carismatici? 1

moby-dick-3

Să incep cu o precizare. Termenul carismatici nu se referă la posesorii de carismă, așa cum ar sugera dicționarele ci la cei care sunt adepții posesorilor de carismă. Anume la aceia care își susțin favoritul politic pe baza abilității percepute a acestuia de a îndeplini sarcini extraordinare. Detalii aici. Ne referim, desigur, la carismaticii care îl susțin pe președintele în funcție. Dan Diaconescu are propria serie de adepți, dar aceștia sunt altă poveste.

O parte din amicii mei băsescieni de pe Facebook (3-6) au jucat întotdeauna rolul peștilor martor. După cum poate știți unii pești sunt deosebit de sensibili la substanțe toxice și mor dacă apa este poluată. Luați deci cuvântul pești ca un „term of endearment”. Peștii mei au supraviețuit multor încercări. Au exista momente când păreau că nu se simt prea bine în pielea lor, dar au continuat mereu să înoate. Ei bine, de câteva zile peștii par bolnavi.

Este posibil ca susținerea Elenei Udrea să fi fost o primă piatră de încercare. Unii au sperat dincolo de speranță că Traian Băsescu va întoarce logica politică cu capul în jos și va convinge mii de delegați să voteze cu Monica Macovei. Dar logica politică a acțiunilor președintelui a fost prea puternică pentru a fi contestată. În plus, momentul „Pa PDL” a insuflat noi speranțe. More…

De ce băsiştii extremi nu pot locui în democraţie 17

David-Oath_of_the_Horatii-1784
Democraţiile nu sunt frumoase. Ele sunt murdare şi urâte. O parte a elitei politice americane a continuat, spre exemplu, torturarea prizonierilor făcându-se, în opinia mea, vinovată de crime de război. În aceeaşi ţară Patriot Act limitează habeas corpus şi alte drepturi, iar procedurile greoaie de înregistrare ţin în afara corpului electoral largi populaţii de minoritari. În Franţa lui Sarkozy magrebienii şi ţiganii au avut motive să creadă că trăiesc într-un stat poliţienesc. Chiar şi aşa, opoziţia se desfăşoară între limite pre-stabilite. Cum ar fi ca Barack Obama, înfrânt, să nu îi cedeze puterea lui Mitt Romney de teamă că acesta va încălca drepturile omului? Sau ca susţinătorii săi să folosească proceduri formale pentru a mai obţine câţiva săptămâni până la predarea mandatului?

Într-o democraţie există trei forme prin care o minoritate politică poate spera să se opună cu succes sistemului. Există căi legale de atac (de preferinţă pe fond), demonstraţii de stradă şi nesupunere civică. Primele două sunt în limitele legii. A treia este o sfidare a ei dar, în acelaşi timp, o formă de a afirma încrederea în umanitatea comună, în con-cetăţenie. Nu există democraţie construită de lideri providenţiali (cel puţin nu în timpurile moderne), de serviciile secrete, sau de măciuci. Există democraţie construită de societate, pornind de la încrederea (poate iraţională) că, într-un târziu, binele învinge. Un anumit număr de băsescieni nu mai pot să creadă că binele învinge şi sunt, de aceea, limitaţi în acţiunile lor democratice. Dacă nu se vor dezmetici curând, penalitatea aplicată de societate ar putea fi dură.

Dacă aţi citit până aici fără furie partizană, aţi putea observa că argumentul poate fi întors cu uşurinţă asupra celeilalte tabere. Dacă USL ar fi în opoziţie, furia radicală a unor susţinători ar îmbrăca poate aceeaşi formă. Perfect corect, dar puţin relevant. La 74% USL poate spera să construiască un mainstream fără PDL. La 12%, PDL riscă să devină fringe. More…

Boicotez, contest, refuz: de la Emil Boc la Adrian Toni Neacșu 1

Pride, 2005

Un articol al judecătorului Neacșu despre drepturile pe care le cer/ asumă instanțele a atras critici interesante. Printre altele, i s-a spus: ba voi trebuie să fiți dați afară pentru că nu participați la ședințele CSM. Dincolo de justificarea legală a taberelor, un asemenea argument arată că încă nu s-au priceput, după un an de zile, natura și efectele logicii boicotului.

La aceste forme de boicot format sau informal trebuie să adăugăm și alte forme de refuz. Refuzul (anunțat) al lui Traian Băsescu de a-l numi premier pe Victor Ponta. Refuzul lui Traian Băsescu de a delega reprezentarea la Consiliu către V. Ponta deși exista un oarecare consens că premierul este mai potrivit pentru această sarcină. Refuzul premierului de a face formalitățile legale necesare pentru deplasarea președintelui la Bruxelles. Refuzul CSM de a onora cutuma după care judecătorii dețin președinția CSM. Refuzul judecătorilor de a onora cutuma ne-agresiunii reciproce.

Vin apoi contestațiile, care sunt în general negația negației, încercarea de a stopa refuzul și boicotul. Se contestă pe față și în privat, la CCR, la Comisia de la Veneția, la Comisia Europeană. USL care nu are acces la aceste resurse, contestă președintele în fața poporului. Traian Băsescu face recurs la CSM doar-doar va zice că ministrul Justiției nu are drept de a nominaliza candidați pentru șefii parchetelor. More…

Machiavelismul prost temperat. Un comentariu la situația CSM 3

thumbnail

Cu ceva timp în urmă, în timpul suspendării am putut vedea două definiții interesante. „Moral este ceea ce este legal”, spunea ad literam președintele suspendat. Legitim este ceea ce este legal, spunea, în esență, D. P. Aligică într-un articol pe care l-am comentat la vremea respectivă. USL nu simțea în acea vreme nevoia să teoretizeze dar, dacă ar fi să căutăm o maximă, aceasta ar fi „moral este ceea ce poate deveni legal”. Discutăm aici despre moralitatea mijloacelor, scopurile fiind, desigur, mereu nobile. Adică despre machiavelism.

Însă rezultatul nu l-ar fi făcut mândru pe florentin. După cum am arătat într-un articol anterior încrederea în partidele politice s-a prăbușit de la 15 la 9% iar PDL de la 22 la 16%. Adepți ai moralei machiavelice, politicienii noștri din ambele tabere nu au avut șiretenia unui bun principe. Măcar partea de disimulare (în fața propriului electorat) a avut un (inegal) succes. Însă politicienii au ignorat o altă regulă: nu începe anumite lupte decât dacă poți să îți distrugi inamicul. More…

Tabula rasa: Justitia explicată pentru vulcanieni 4

Colegul George îmi spune uneori că nu sunt suficient de subtil atunci când analizez nuanţele reformei în Justiţie. De obicei îi răspund că după 7 ani rezultatele ar trebui să mă izbească în faţă. Pentru astăzi însă am hotărât să îmi revizuiesc prejudecăţile. Un exerciţiu bun pentru asta este să îi explici problema ta unui klingonian imaginar. Asta te ajută să ieşi din propriile tale clişee culturale şi să revizuieşti radical claritatea şi consistenţa propriilor convingeri. Am ales însă să folosesc altă specie din Star Trek. Klingonienii sunt o naţie barbară şi războinică ce ar putea cădea pradă carismei lui Traian Băsescu, i-ar înfuria impertinenţa lui Barosso şi ar avea sentimente de-a dreptul ambigue despre Adrian Năstase. Vulcanienii sunt o specie mult mai potrivită pentru analiza noastră. Pe lângă lipsa de pasiune, ei nu au nici talibanisme de tip Fiat Justitia! ci se ghidează după binele comun. Live long and prosper.

Justiţia la nivel înalt

Aşadar vine vulcanianul într-o delegaţie la noi. În ciuda cunoştinţelor lor despre cultura umanilor, nici un vulcanian nu a studiat până acum România, aşa că este interesat. Primul lucru pe care îl spune robotul de bord este că arestările la nivel înalt au crescut semnificativ. Corelaţii, cere vulcanianul. Iar computerul afişează următoarea diagramă. More…

Pentru un mare blat patriotic 4

Domnii Antonescu, Ponta, şi Băsescu sunt, împreună, produsele cele mai bune ale unui sistem bazat pe anticorupţie şi concurenţă politică.

Să mă explic. Pentru scopurile acestui articol putem împărţi politicienii în trei categorii:

Principii: politicieni de vârf, temuţi în partid, dispreţuiţi şi urâţi de adversari. Deşi unii au probleme cu justiţia sau morala, supravieţuirea lor se datorează faptului că, de-a lungul unei cariere relativ lungi, nu au putut fi condamnaţi sau discreditaţi. Este o listă extrem de scurtă : Antonescu, Băsescu, Boc, Macovei, Ponta, Stolojan (?), Tăriceanu.

Ei sunt vârful înzăpezit al muntelui, zona în care opinia publică a putut cenzura comportamentul aleşilor pe criterii de corupţie dovedită. Dacă lista vi se pare destul de pestriţă şi tristă, probabil aveţi dreptate. Chiar şi aşa, această listă, mai mult decât condamnarea lui Adrian Năstase, arată că discursul anticorupţie a avut un oarecare impact real: din cauza ei partidele au trebuit să pună la vârf persoane cu un dosar curat.
More…

Judecătorul Cristi Danileţ şi fantasmele Justiţiei 8

CSM a dat un comunicat în care se arată îngrijoraţi de declaraţiile politicienilor români (în special Crin Antonescu) şi în acelaşi timp arată acestuia că nu are dreptul să convoace Consiliul. Dreptatea se află, cred, în afara acestei discuţii. Nici politicienii nu procedează foarte corect, nici CSM nu are de ce să confunde o cerere de convocare (potenţial legitimă, dat fiind contextul) cu un ordin. Dar pe mine m-a fascinat justificarea adusă de judecătorul Cristi Danileţ la televiziune.

În esenţă domnul judecător a argumentat că declaraţiile politicienilor aduc atingere imaginii Justiţiei, susţinând partizanatul politic al procurorilor. Dacă populaţia crede în acest partizanat, atunci ar putea scădea încrederea în actul de justiţie. Asta ar fi un lucru rău, ergo, trebuie ca declaraţiile să înceteze. Astfel o politică de silenzio stampa le este cerută politicienilor pentru a apăra actul de justiţie (pe care nu ei îl făptuiesc) în timp ce CSM însuşi are libertatea de a sta în vacanţă, fără să iasă activ în apărarea membrilor puterii judecătoreşti. Este un tip de argumentare pe care ţin minte că l-am mai auzit şi cu alte ocazii.

Această opinie este, cred, profund perversă. Credibilitatea Justiţiei nu poate veni în lipsa dezbaterii publice ci tocmai din dezbaterea publică. More…