Sfârșitul suferințelor lui Victor Ponta 3

Ponta gandind

Dacă lăsăm momentan la o parte PNL, cine se opune premierului? Carismaticii (consumatorii de carismă) sunt în derivă de ceva vreme, în lipsa unor figuri care să le satisfacă nevoile psihologice. Spre exemplu susținătorii domnului Băsescu (unul din ultimele grupuri relativ agregate) vor fi prea ocupați în lunile ce urmează să explice diferențele ideologice dintre vechiul și noul ex-președinte. Evident, dl Iohannis ar putea să îi scoată pe carismatici din adăposturile lor reci, dar nu pare să aibă această intenție.

Primordialiștii statului de drept își văd visele cu ochii chiar în momentul în care credibilitatea lor intelectuală e lovită în plex. Cu Traian Băsescu în conflict cu CSM, Horia Georgescu cercetat, Monica Macovei amendată și diverși ziariști ai cauzei în diverse situații penibile este greu de crezut că cineva mai merge prea curând la ei spre îndrumare. More…

Anunțuri

Cum se face, pe scurt, o consultare constituţională 2

founding-fathers-of-the-us-constitution

După cum v-am mai povestit, eu şi George suntem implicaţi într-un proces prin care o serie de ONGuri vor să propună tot felul de lucruri vis-a-vis de Constituţie.

Le-am scris, apoi le-am trimis, şi au ajuns în sinteza, dar mai ales în anexele raportului Forumului Constituţionali.

Desigur, Parlamentul are dreptul suveran să agreeze sau nu propunerile noastre. Dar, odată ce ele au ajuns până acolo, mi se pare normal ca măcar să fie dezbătute în comisie. Să aud şi eu, spre exemplu, dacă se doreşte sau nu informatizarea serviciilor publice, sau protecţie contra birocraţiei regionale prin ombdusmani dedicaţi.

În ziua doi a dezbaterilor am început să dezvoltăm bănuiala ca toată lumea se uită doar pe sinteza narativă propusă de Forum, iar anexele sunt doar risipă de biţi şi hârtie. În ziua trei, când o serie de articole discutate de noi multe ore au fost adoptate în câteva (zeci de) minute şi cu scăpări de limbaj s-a format un început de certitudine. More…