Prezidențializarea partidelor politice 3

1150352_10152101269892488_498925649_n

Actualul context electoral, nelipsit de dispute politice personale, anunță o campanie axată cu precădere asupra factorului emoțional, cu dezbateri ale căror tematici nu corespund unor nevoi sociale concrete. Așadar o campanie care exploatează iraționalul și care plasează într-o zonă periferică mediatizarea programelor sau a proiectelor politice atribuite fiecărui candidat în parte. De alt fel, o campanie care ne va aminti probabil despre alegerile prezidențiale precedente, când tema grupului de la GRIVCO (înfierat de președintele Traian Băsescu) a dominat discursul electoral într-un context al anului 2009 când criza economică impunea abordarea unor soluții privind combaterea recesiunii.

În prezent, lansarea suspiciunilor conform cărora printre actualii candidați s-ar afla un fost sau un actual ofițer acoperit al unui serviciu secret, așază de asemenea campania electorală în zona spectacolului politic. Substituirea discursului rațional (îndreptat către soluții argumentate și aplicate pe baza unui proiect politic) în raport cu discursul emoțional (axat asupra emoțiilor particulare), poate fi analizată nu doar dintr-o perspectivă culturală dar și din perspectiva organizării activității partizane și a fundamentării doctrinare.

Din punctul de vedere al raportului instituțional, lider-partid politic, tendința transformării competiției electorale într-un show mediatic poate fi înțeleasă prin cercetarea modului în care partidele politice contemporane își diminuează resursele ideologice în favoarea apariției unui model de lider puternic, ce personalizează organizația și scena politică. Politologul american, David Samuels (2002) utilizează conceptul de prezidențializare a partidelor pentru a explica fenomenul monopolizării imaginii și a resurselor organizațiilor politice partizane de către liderii înscriși în cursa pentru ocuparea fotoliului prezidențial. În urma acestei monopolizări, partidele devin dependente de evoluția politică a prezidențiabililor, care pot determina ascensiunea sau decăderea lor în funcție de victoria sau înfrângerea electorală.

Experiența politică românească oferă numeroase exemple prin care se poate observa dependența evoluției partidelor de legitimitatea liderilor politici. În anul 1996, pierderea alegerilor prezidențiale de către Ion Iliescu determină plasarea PDSR într-un con de umbră și apariția unor fisuri interne ca urmare a plecării din partid a unor membrii precum Teodor Meleșcanu, care pun bazele unei formațiuni distincte, Alianța pentru România (ApR). În anul 2000 nepopularitatea președintelui Emil Constantinescu și refuzul candidării sale la alegerile prezidențiale influențează erodarea încrederii generale a electoratului în CDR și minimalizarea influenței PNȚCD. De asemenea, dacă popularitatea președintelui Traian Băsescu determină, ulterior anului 2004, consolidarea puterii Partidului Democrat, nepopularitatea celui de-al doilea mandat influențează prăbușirea legitimității acestei formațiuni politice, fapt confirmat de alegerile parlamentare desfășurate în anul 2012.

Identificarea partidelor cu imaginea liderilor politici (într-o măsură în care identitatea partizană sucombă), nu are un caracter temporar, limitat la o conjunctură electorală curentă, ci cunoaște o continuitate de-a lungul exercitării actului guvernamental. Astfel, alegerile prezidențiale influențează într-o mare măsură, ulterioarele alegeri generale sau parlamentare chiar dacă, din perspectiva unor alegeri raționale, rezultatele acestora ar trebui corelate cu performanțele partidelor, și nu cu imaginea exponenților instanței executive. Principalul efect al acestui fenomen este degradarea ideologică a formațiunilor politice, care devin vehicule electorale, ce își pierd rolul doctrinar. În aceste condiții, candidații nu preiau în discurs caracteristicile programatice ale partidelor, ci urmăresc perpetuarea disputelor personale în vederea construirii unor imagini negative sau pozitive.

Sistemul politic românesc postdecembrist este marcat de acest model al prezidențializării, partidele funcționând ca unelte electorale, iar liderii politici reprezentând adevăratul element identitar și mobilizator. Acest fapt a determinat, odată cu fiecare ciclu electoral, modificări semnificative în sistemul de partide și reconfigurări ale principalelor clivaje specifice societății românești. În regimurile democratice occidentale caracteristicile sistemului politic se dovedesc a fi durabile, în condițiile în care partidele și ideologiile aferente s-au constituit urmând un proces rațional de instituționalizare a unor conflicte sociale profunde (teoria clivajelor politice). În schimb în societatea românească instituționalizarea conflictualizării se structurează în jurul principalilor lideri pe care alegerile prezidențiale îi aduc în prim-planul scenei politice. Din acest punct de vedere intervalul 1990-2004 este marcat de clivajul care opune partidele constituite cu scopul de a sprijini electoral și guvernamental pe președintele Ion Iliescu, partidelor care contestă activitatea  acestuia, clivaj care ulterior anului electoral 2004 este înlocuit de repoziționarea formațiunilor politice în raport cu imaginea președintelui Traian Băsescu. (Pavel, 2010)

Revenind la alegerile prezidențiale din prezent, candidații cu șanse reale sau care pot influența rezultatul final al votului se înscriu la rândul lor tiparului explicativ prezentat în acest articol. Partidele care le oferă sprijinul electoral au înlocuit de-a lungul timpului importanța proiectelor și a ideologiei cu preocuparea pentru dezvoltarea unui star-sistem în politica autohtonă. Acest fapt se resimte astăzi în discursul și în oferta electorală a candidaților care prezintă în mod clișeic programe și proiecte ivite peste noapte, fără argumente sau perspective reale de implementare. Strategia electorală se axează de fapt asupra conturării unor modele personale care limitează miza alegerilor la raportări pozitive sau negative asupra unor imagini.

George Forcoș

Anunțuri

3 comments

  1. Pingback: Mic manual de diversiune. Lecţia bondarului. | CRONICA REZERVISTULUI

  2. Pingback: Despre Ponta, Iohannis, monarhia temporară și concurența politică « Civitas Politics

  3. Finally! O explicație tangibilă a unui fenomen pe care până acuma nu am știut cum să îi explic soțului meu austriac, care nu reușea să înțeleagă de ce pentru români alegerile prezidențiale sunt atât de importante. Mersi

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s