O Uniune Europeană disfuncțională în criza din Crimeea 1

{3e861812-c2d0-4899-877b-2f687c0dbedd}

Ileana Racheru a analizat pentru Revista 22 reația Uniunii Europene la criza din Crimeea

Se poate opune UE cu succes agresivității Rusiei în spațiul ex-sovietic sau se va limita la susținerea rezervată a guvernului de la Kiev, pentru a nu perturba statutul de zonă tampon a Ucrainei din ultimii 20 ani?

Două evenimente sunt cruciale pentru a analiza și a explica poziția UE față de situația determinată de ocuparea de către armata Federației Ruse a Peninsulei Crimeea: deciziile adoptate la Consiliul European de la 6 martie 2014 și Summit-ul Grupului de la Vișegrad din 4 martie 2014.

O lectură rapidă a Declarației Comune a șefilor de state și de guverne, rezultată în urma Consiliului European de la 6 martie, arată că doar un singur paragraf al documentului conține referiri concrete la modul în care UE intenționează să amendeze comportamentul Rusiei – prin  sancțiuni politice, care nu afectează în mod decisiv interesele Kremlinului în relațiile cu Bruxellesul:

Suspendarea negocierilor bilaterale cu Federația Rusă în privința vizelor de călătorie pentru cetățenii ruși pe teritoriul UE și sprijinul pentru decizia statelor UE membre ale G8 de a suspenda participarea la pregătirile pentru organizarea summit-ului organizației.

În subsidiar, textul documentului a menționat posibilitatea adoptării unor sancțiuni suplimentare, precum restricții de călătorie, înghețarea conturilor rusești în spațiul UE și anularea Summit-ului UE-Rusia, dacă Kievul și Moscova nu vor demara negocieri care să producă efecte într-o perioadă de timp „limitată“. Toate acestea arată o Uniune care răspunde cu o retorică critică și mijloace soft power unei Rusii care și-a trimis armata la război pentru că guvernul și cea mai mare parte a populației Ucrainei susțin integrarea europeană. Sancțiunile impuse de UE pot avea ca efect doar izolarea internațională a Rusiei pe termen limitat, maximum câțiva ani, preț pe care liderii de la Kremlin sunt dispuși să-l plătească pentru a-și crește popularitatea printre naționaliștii de acasă și pentru a consolida mitul puterii internaționale a Rusiei. În acest context, apare întrebarea firească: de ce deciziile adoptate la Consiliul European nu au fost un răs­puns hard power de tipul sancțiuni economice dure pentru Moscova? Pentru că:

1) UE este disfuncțională și nu doar Berlinul este principala problemă. Orice expert ar fi indicat la o primă observație doar realismul nemților, care încearcă să profite la maximum de relațiile economice privilegiate cu Moscova. Explicația este valabilă până la un punct, dar nu e suficientă pen­tru a înțelege un fenomen mai profund – divizarea Europei nu doar în clasica interpretare a sferelor de influență UE-Rusia, dar și fragmentarea UE în interior, determinată de percepțiile diferite ale vechilor europeni și ale noilor state membre, precum și de interesele naționale ale acestora. Pentru liderii statelor occidentale, profund preocupați de situația economică a propriilor state, situația din Ucraina este o chestiune secundară a agendei de politică externă, pentru că, pe de o parte, le oferă un argument pentru a continua abordarea de non-membership în relațiile cu Kievul și pentru că Rusia este un partener economic important. În afară de Germania, principalii opozanți ai sancțiunilor economice împotriva Rusiei au fost Olanda și Marea Britanie. Deloc întâmplător, pe pagina dedicată relațiilor bilaterale cu Federația Rusă, Ministerul de Externe de la Londra menționează că:

Rusia este una dintre cele mai importante piețe pentru exporturile Marii Britanii, aflată într-un proces de dezvoltare continu… Marea Britanie este unul dintre cei mai importanți inves­ti­tori pe această piață.

2) Câteva state din Europa Centrală s-au întors la gândirea și dinamica geopolitică din perioada anilor 1990-1991 și au reactivat Grupul de la Vișegrad (Polonia, Ungaria, Cehia și Slovacia), un format de cooperare creat la începutul anilor ’90, cu susținerea unanimă a UE, pentru a se sprijini reciproc în procesul de europenizare (democratizare) și de reorientare către Occident a politicilor externe. Pentru aceste state, interesele economice s-au diluat prin reactivarea vechilor percepții asupra politicii externe a Moscovei. Membrii est-europeni ai Uniunii aflați geografic mai aproape de Ucraina și care au păstrat în mentalul diplomatic, macăr în stare latentă, teama de Moscova au perceput no­ua escapadă militară a Kremlinului ca fiind o emanație a pretențiilor imperiale ale liderilor de la Moscova. Activismul Grupului de la Vișegrad, deși pare că a încercat să preia afacerile estice ale UE, pe care marile puteri europene încearcă să le ocolească, arată însă că diviziunea din cadrul UE se accentuează, chiar pe fondul unei crizei în favoarea Rusiei.

Ileana Racheru

Anunțuri

One comment

  1. un articol pertinent insa la afirmatia: „cea mai mare parte a populației Ucrainei susțin integrarea europeană” pe ce date va sustineti aceasta afirmatie ?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s