Sfârșitul acordului nuclear cu Iranul? Răspunde

Pe 13 octombrie Donald Trump a anunțat într-un discurs bombastic și lipsit de substanță că Iranul violează „spiritul” acordului nuclear – JCPOA – și ca președinte al SUA el nu poate să verfice („să certifice”) în fața Congresului că Teheranul respectă litera acestui instrument diplomatic. Până în acest moment toți actorii implicați în acordul care a pus capăt efectiv programului nuclear clandestin iranian au confirmat faptul că Iranul își respectă angajamentele.

Opt rapoarte consecutive ale Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (IAEA) privind implementarea JCPOA au constatat, fără tăgadă, că Iranul aplică și respectă acest acord. James Mattis, șeful Pentagonului, a confirmat că Teheranul nu a încălcat JCPOA, iar președintele Trump însuși a „certificat” în iulie 2017 acest fapt!  Însă acum președintele american s-a agățat de fiecare argument cu putință, inclusiv fapte neverificate sau care nu au legătură cu acest acord, pentru a-l submina.

De ce? Motivul este simplu: pentru că Donald Trump consideră acordul cu Iranul „cea mai înțelegere posibilă” (worst deal ever) încheiată de Statele Unite, iar din punct de vedere politic, procesul legislativ de verificare („certificare”) a respectării JCPOA de către Teheran îl pune pe ocupantul de la Casa Albă situația ingrată de a recunoaște că se înșeală. „Certificarea” sau verificarea respectării acordului la intervale regulate de 90 de zile este o inițiativă legislativă propusă de republicani în 2015 și acceptată de Administrația Obama, pentru a facilita negocierea acordului. Dacă președintele SUA consideră că Iranul încalcă acordul nuclear, atunci Congresul SUA are un interval de 60 zile în care să reimpună sancțiunile asupra Teheranului.

Acordul JCPOA semnat în 2015 a pus capăt programului nuclear clandestin și a limitat substanțial capacitatea Iranului de a îmbogăți uraniu, atât calitativ, cât și cantitativ. Orice fel de activitate nucleară pe care Teheranul o întreprinde în acest moment este monitorizată și limitată simultan de către comunitatea internațională prin intermediul acestui acord. JCPOA permite Iranului să continue programul său nuclear civil, cu asistență internațională și în mod transparent. Acordul nu acoperă problema arsenalului balistic iranian sau sprijinul regimului de la Teheran pentru grupările teroriste și paramilitare din Liban și Irak. Dar, prin eliminarea dosarului nuclear dintre temele de pe agenda diplomatică, JCPOA oferă spațiul discutării și negocierii celorlalte probleme spinoase.

Gestul lui Trump nu înseamnă repudierea rapidă a JCPOA, însă deschide calea spre un asemenea rezultat. Cu tot disprețul său pentru acordul nuclear, Trump nu l-a abandonat însă de tot. „Decertificarea” JCPOA nu atrage după sine retragerea automată a SUA din acord și reimpunerea sancțiunilor, pentru asta e nevoie de un vot în Congres. Trump a acționat cu jumătate de măsură: a declarat că Iranul nu respectă acordul, dar nu a recomandat Congresului să aplice din nou sancțiunile care au fost ridicate după semnarea JCPOA.

Și aici ajungem la ce dorește de fapt Administrația Trump: renegocierea de facto a acordului. În primul rând se dorește eliminarea termenului de 90 de zile pentru verificarea implementării acordului pentru a dat timp unor măsuri mai stricte să-și producă efectul asupra Iranului. În al doilea rând Administrația Trump va folosi amenințarea reintroducerii sancțiunilor, pentru a-i forța pe ceilalți semnatari ai JCPOA (China, Rusia, Germania, Franța și Marea Britanie) să adopte poziții mai dure pe teme care nu au legătură cu dosarul nuclear iranian per se: arsenalul balistic și terorismul.

Strategia adoptată de Trump are însă șanse mici de succes. Prin „decertificarea” Iranului fără niciun fel de motivație plauzibilă, Administrația Trump și-a dat singură foc la valiză, acționând cu rea credință. Iranul e liber acum să denunțe unilateral JCPOA argumentând că orice ar face nu va fi pe placul Washingtonului, fie că respectă sau nu acordul. Decertificarea este în esență o victorie pentru facțiunea conservatoare de la Teheran, care s-a opus semnării acestui acord și are acum muniție pentru denunțarea acestuia. În al doilea rând partenerii americani din formatul P5+1 nu sunt interesați să renegociere, mai ales China și Rusia. Moscova și Beijingul vor sprijini Teheranul după „decertificare”, pentru a slăbi poziția SUA, iar partenerii europeni, la rândul lor, nu vor să audă de un nou set de sancțiuni, din cauza oportunităților economice oferite de JCPOA. Prin „decertificarea” Iranului, Administrația Trump a reușit performanța de a se izola de aliații săi și de a preda ștafeta Chinei și Rusiei.

„Diplomația coercitivă” – soluția salvatoare pentru menținerea JCPOA, în viziunea republicanilor din Congres – nu a funcționat niciodată. Și e bine să ne întoarcem un pic în timp când un alt președinte republican, George W. Bush, a declarat Iranul ca făcând parte din așa numita „Axa a răului”, alături de Irakul lui Sadam Hussein și de Coreea de Nord a dinastiei Kim. Iranul a demarat o nouă etapă programul său nuclear, care nu respecta prevederile Tratatului de Neploriferare (NPT), iar Pyongyangul a denunțat atât acordul nuclear din 1994 cu SUA (Agreed Framework) și  NPT-ul. După succesul invaziei din Irak, Teheranul a făcut o ofertă SUA de soluționare a tuturor diferendelor, în lumina noilor realități din Orientul Mijlociu, ofertă pe care Administrația Bush a ignorat-o, în favoarea sancțiunilor, deși teoretic „diplomația coercitivă” funcționase: Saddam Husein fusese eliminat din ecuație, iar Teheranul era pregătit să accepte termenii SUA.

A urmat impunerea de noi sancțiuni pe fondul agravării „dosarului nuclear iranian”, soluționat în 2015 de JCPOA după un travaliu îndelungat, iar Teheranul a început să sponsorizeze milițiile șiite din Irak. Având în vederere cum a fost gândită strategia americană în privința Iranului de către actuala administrație, „diplomația coercitivă” va trebui utilizată atât împotriva Iranului, cât și pentru a-i convinge pe partenerii Americii din JCPOA să sprijinie poziția Washingtonului.

Refuzul Administrației Trump de a recunoaște că Iranul respectă termenii acordului nuclear reprezintă o nouă lovitură aplicată credibilității diplomației americane. Mesajul pe care îl transmit Statele Unite, prin vocea lui Trump, este că nu vă puteți baza pe noi să respectăm și să aplicăm tratatele și acordurile pe care noi înșine le-am inițiat, negociat, semnat și/sau ratificat. Este o situație care aduce aminte de respingerea de către Congresul SUA a Tratatului de la Versailles în 1920.

George VIŞAN

O variantă a acestui articol a apărut și în Revista 22

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s