Primele 100 de zile ale Administrației Trump: un eșec calificat Răspunde

Una din promisiunile fundamentale cu care Donald Trump a câștigat alegerile în 2016 a fost că va „asana mocirla” (drain the swamp) care este Washington D.C., adică va elimina încrengătură de interese politico-economice care denaturează sensul democrației americane. Acest lucru nu s-a întâmplat, iar mlaștina s-a extins în cele 100 de zile de la preluarea mandatului. Cel mai bun exemplu în acest sens este imperiul imobiliar al magnatului ajuns președinte, avocații acestuia încercând cu greu să-l „dezlege” pe Trump de numeroasele sale interese private.

Lipsa de experiență politică anterioară câștigării alegerilor se dovedește un handicap major pentru Donald Trump. Acest aspect se traduce în practică în incompetență politică și administrativă. Poate cel mai bun exemplu în acest sens este tentativa Administrației Trump de a elimina și înlocui Affordable Care Act (Obamacare), cu o altă lege a sănătății. Proiectul susținut de administrație a fost respins de aripa radicală a republicanilor din Congres, Freedom Caucus. În condițiile în care Partidul Republican controlează atât Casa Albă cât și cele două camere, eșecul adoptării unei noi legi a sănătății în primele 100 de zile este unul de proporții, având în vedere valul de așteptări pe carel l-a creat. Acest insucces demonstrează inabilitatea președintelui Trump de a genera consens în interiorul propriului partid. Un aspect hilar al proiectului susținut de actuala administrația este că ar fi lăsat fără asigurare medicală în jur de 24 de milioane de americani, o bună parte dintre aceștia votanți Trump sau republicani. More…

Șahul dintre Washington și Phenian via Beijing Răspunde

Trump pare decis să convingă Beijingul că se află pe punctul de a ataca Coreea de Nord pentru a-i determina pe chinezi să îl preseze pe Kim Jong-un. Convocarea Congresului la Casa Albă este parte din aceeași coregrafie.

Raționamentul care a caracterizat mai toate administrațiile americane din ultimii 17 ani a fost acela că Beijingul este, deopotrivă, soluție, dar și parte a problemei. În această ecuație, regimul nord-coreean este perceput ca un proxy al Beijingului. Pe acest fond, aparenta schimbare la față a președintelui Trump care, după ce în primele săptămâni nu mai contenea cu atacurile la adresa Chinei, amenințând-o cu pers­pectiva războiului comercial, acum nu se mai oprește din laudele la adresa lui Xi Jinping. Miza redevine schimbarea comportamentului Beijingului, cel care este, în cele din urmă, responsabil de diluarea sancțiunilor impuse sub egida ONU, dar și pentru 85% din comerțul exterior al Phe­nianului. More…

Memorie, istorie și casa regală Răspunde

Monarhiștii români citează la tot pasul exemplul casei regale britanice pentru a justifica o eventuală revenire la monarhia constituțională, însă uită că memoria Ducelui de Windsor, fostul suveran Eduard al VIII-lea, nu este deloc omagiată de către coroana britanică.

Cei care au propus folosirea numelui lui Carol al II-lea pentru a marca tradiția cooperării politico-militare dintre România și Polonia de o groaznică amnezie istorică și lipsă a bunului simț politic. Cum poate un stat democratic, membru al NATO și UE, care și-a câștigat libertatea în 1989 prin sacrificul a câtorva mii de oameni, să cinstească memoria primulului dictator din istoria modernă a României? 2017 nu este 1937. La data respectivă Polonia era condusă de un regim autoritar, iar România făcea primii pași pe calea dictaturii și autoritarismului. În actualul context global al subminării valorilor democratice și al ascensiuneii în Europa Centrală și de Est a „democrației iliberale” utilizarea memoriei lui Carol al II-lea este hilară și periculoasă. More…

Problemele din Estul Asiei văzute de la Tokyo Răspunde

Cu toată atenția centrată pe zgomotul produs de regimul din Coreea de Nord, se pierde din vedere elefantul din colțul camerei, China.

Mesajul de fond dinspre Japonia este despre res­ponsabilitatea aliaților, a sta­te­lor ca­re gân­desc la fel, împărtășesc valorile de­mo­crației li­berale și înțeleg urgența mo­men­tului: apă­ra­rea statu-quo-ului în fața ghe­rilei difuze prac­ticate de China, Rusia sau Iran. Ordinea li­be­ra­lă postbelică nu este doar o cauză americană, ci una care îi privește pe toți occidentalii. More…

Amprenta Kremlinului și scandalul #MacronLeaks Răspunde

Atacul cibernetic lansat împotriva lui Emmanuel Macron poartă amprenta Kremlinului și s-a desfășurat după o rețetă verificată și perfectată deja în 2016, în cazul campaniei prezidențiale din SUA. Atunci serverele partidului Democrat și a celui Republican au fost atacate. Doar datele furate de la democrați și care o vizau direct pe Hillary Clinton au fost făcute publice, prin intermediul și complicitatea Wikileaks.

În momentul de față asistăm la un atac concentrat și fără precedent al Rusiei împotriva sistemelor democratice occidentale. Acest atac exploatează nemulțumirile acumulate în rândul unor pături mari de cetățeni și suspiciunea acestora față de elitele politice și economice. Kremlinul utilizează atacurile cibernetice, campaniile de dezinformare și sprijinul direct (financiar și simbolic) pentru formațiunile politice europene ale căror agendă este pe aceeași undă cu cea a Rusiei. Această strategie este amplă și cu bătăie lungă, scopul final fiind fragmentarea și disoluția instituțiilor euro-atlantice. More…

Dosarul rusesc al lui Donald Trump (II) Răspunde

Filorusismul și filoputinismul lui Donald Trump de care a dat dovadă campania electorală din 2016 nu au fost niciodată pe deplin explicate. Acest comportament a fost atribuit fie admirației lui Donald Trump pentru lideri puternici și autoritari, o apetență greu de acceptat pentru „liderul lumii libere”, fie prin legăturile de business dintre acesta și Kremlin. În orice caz, așa cum notează Roger Cohen într-un editorial recent din New York Times, „afinitatea lui Trump pentru Putin reprezintă abandonarea fundamentelor morale ale alianțelor americane.”

Scandalul implicării Rusiei în alegerile prezidențiale americane este departe de a se fi încheiat și fiecare nouă dezvăluire întărește suspiciunea fie că între Trump și Kremlin ar fi existat legături politice nefirești, fie că intervenția Moscovei ar fi înclinat balanța în favoarea actualului președinte american în alegerile din noiembrie 2016. În momentul de față nu se poate exclude transformarea acestui scandal într-un nou Wategate. Orice s-ar întâmpla un lucre este deja evident: legitimitate politică al lui Donald Trump este pusă în momentul de față sub semnul întrebării. More…

Norvegia, țara în care politica NU este un cuvânt urât 2

640px-Spørretimen_i_Stortinget_22._november_2007

Ce face un consilier politic în Norvegia? Lobby. ONG-urile românești evită acest cuvânt, preferând advocacy, aparent mai șters, mai cuminte.

Când fac ONG-urile lobby în Norvegia? Când au ele nevoie, dar mai multe au un soi de moment de maximă intensitate (săptămâna de lobby sau săptămâna politică). More…

Generalul McMaster și datoria de a-i spune adevărul preşedintelui Trump Răspunde

gettyimages-643207730-e1487622202418

În aparițiile și interviurile sale publice, McMaster se distanțează flagrant de discursul de campanie al lui Donald Trump: vede alianțele ca pe niște active strategice esențiale în balansarea comportamentului puterilor revizioniste; pledează pentru întărirea apărării la frontieră (în statele aflate în prima linie, precum cele de pe Flancul Estic al NATO), inclusiv prin prezența americană, respingând perspectiva descurajării de la distanță.

Nominalizarea generalului Herbert Raymond McMaster pentru poziția de consilier pe probleme de securitate națională este o veste bună. Mișcarea întărește mâna lui Mattis, a lui McCain și denotă o reasigurare a establishmentului bipartizan de politică externă. Prin plecarea lui Flynn (forțat să demisioneze pe fondul scandalului Russia-gate), scade consistența aripii ideologice din Casa Albă și se deschide perspectiva contrabalansării lui Steve Bannon. Iar pentru cei care vor să vadă neapărat o comparație cu anii ’80, McMaster este încă general activ (așa cum era și Colin Powell în ultimii ani ai lui Reagan, când avea să ocupe aceeași poziție). More…

Dosarul rusesc al lui Donald Trump (I) Răspunde

screen-shot-2016-12-18-at-1-36-31-pm

„Nu vreau să fiu prea dur cu Rusia, deoarece vreau să ajung la o înțelegere cu această țară.” Aceasta este doar o parte din declarațiile șoc făcute de președintele Trump la conferința de presă din 16 februarie 2017. Întrebarea ce urmează acestei afirmații este cui prodest o mare înțelegere ruso-americană în momentul de față. Sau cum ar spune Michael McFaul, fostul ambasador american în Federația Rusă, de ce SUA să caute o înțelegere cu Rusia?

Realitatea din teren e următoarea: Administrația Trump dorește încheierea rapidă a unei „mari înțelegeri” cu Federația Rusă, însă nu există un interes național american clar la mijloc, iar argumentele în favoarea acesteia sunt în cel mai bun caz, retorice. Motivele pentru care administrația de la Casa Albă dorește acest lucru nu sunt clare, iar ultimele revelații în privința fostului consilier Michael Flynn ridică semne de întrebare majore în privința direcției în care se îndreaptă mandatul lui Donald Trump. More…

O primă întâlnire între Europa și Administrația Trump Răspunde

3-_pence_470_lead

Reuniunea NATO de săptămâna trecută, dar și Conferința de Securitate de la München au prilejuit un desant american de anvergură (vicepreşedintele Mike Pence, secretarul Apărării Jim Mattis, senatorul John McCain) pe scena europeană. În ciuda reasigurărilor americane, Europa păstrează o imensă reținere față de Donald Trump.

Poate o soluție de compromis pentru reenergizarea liantului instituţional al Vestului ar fi încurajarea unui „pilon european“ în interiorul NATO, care să devină activ pe dosarele de interes atât pentru zona atlantistă (SUA, Marea Britanie, părți ale Flancului Estic), cât și pentru puterile tradițional eurocentrice (Germania și Franța). Dar pentru asta este nevoie de multă înțelepciune, de reținere și moderație strategică pe ambele maluri ale Atlanticului și mai ales pe Twitter. More…

Cine a câștigat și cine a pierdut de pe urma protestelor împotriva Ordonanței 13? Răspunde

16683971_10210602239003721_9104330983521246049_n

„Saga” OUG 13/2017 umează un scenariu clasic: este vorba de o lovitură în forță aplicată puterii judecătorești după o formulă deja testată. Corespondenții istorici ai Ordonanței 13 sunt suspendarea președintelui Traian Băsescu din 2012 dar, mai ales, celebra Ordonanță 55/2014, care în disprețul legii, a permis pentru o perioadă scurtă de timp „migrația politică” a primarilor.

Asaltul asupra puterii judecătorești va continua în următoare perioadă de timp cu inițiative similare, pregătite de mul timp: o lege a grațierii (poate chiar și amnistiei), de data asta adoptată în Parlament și deja „faimoasa” lege a răspunderii judecătorești. More…

O notă despre legitimitate Răspunde

Într-o democrație deciziile se iau cu majoritate de voturi, însă majoritatea nu poate să limiteze drepturile opoziției. De asemenea, majoritatea nu poate acționa ignorând legile și normele de funcționare ale democrației. Legitimitatea este conferită de voința cetățenilor prin intermediul mecanismelor și procedurilor statului de drept. A acționa împotriva acestor mecanisme, premeditat și cu rea voință, pune orice guvern, grup de cetățeni sau organizație politică în afară normelor democratice.

Scopul ordonanței privind modificarea codului penal nu este acela de a remedia sau de a pune în acord niște decizii ale Curții Constituționale cu textul de lege, ci de a schimba radical atât sensul deciziei, cât și al legii, pentru a favoriza un anumit grup. Practic, prin această ordonanță, se legalizează delapidarea din fondurile publice și abuzurile, până la un anumit prag stabilit arbitrar. Este un atac direct contra supremației legii și a egalității în fața legii. Este un cec în alb dat hoților. More…