Marea Neagră, România și Federația Rusă 1

Ucraina. Cel mai important câmp de bătălie între Occident și Rusia în arealul Mării Negre este Ucraina. Aici este locul unde se va decide arhitectura de securitate a Europei  care o va înlocui pe cea post-Războiul Rece.

Kievul acționează ca un veritabil magnet pentru Washington și Kremlin, fiind atât o zonă de influență disputată, cât și sursa unor puternice clivaje interne în aceste state. Președintele Trump a fost pus sub acuzare de Camera Reprezentanților a Congresului SUA pentru abuz de putere și obstrucționarea Congresului în cazul scandalului legat de ajutorul militar american. Președintele Trump este acuzat că a încercat să condiționeze livrarea unui ajutor militar, votat deja de Congres, în schimbul lansării unei acțiuni penale împotriva lui Hunter Biden, fiul potențialului său contracandidat democrat la alegerile prezidențiale din 2020, Joe Biden. Acest ultim scandal, care a dus la activarea „opțiunii nucleare” de către Congres este direct conectat cu scandalul implicării Rusiei în alegerile prezidențiale americane din 2016. Din punct de vedere politic, „Russiagate” a metastazat în „Ukrainegate”, cu consecințe nefaste atât din punct de vedere intern, cât și extern.

Vladimir Putin este cotat public ca fiind „adevăratul” câștigător al conflictului din Ucraina și cel care ar deține cheia încheierii acestuia. Federația Rusă este, însă, instigatorul și agresorul acestui război, iar Vladimir Putin principalul responsabil pentru deciziile strategice și politice care au condus la actuală stare de fapt din Crimea și Donbas. Probabil că istoria nu va fi blândă cu liderul de la Kremlin, dar până să se pronunțe istoricii, cetățenii ruși vor avea și ei un cuvânt de spus. Iar în momentul de față Putin nu se mai bucură de sprijinul popular pe care îl avea în 2014. Efectele economice ale sancțiunilor, mișcări de protest din ce în mai numeroase, deși nu neapărat și eficiente, efectele socio-economice ale războiului din Ucraina – toate acestea au erodat în ultimii 5 ani popularitatea lui Putin. Deja elita politică de la Kremlin se gândește care îi va fi succesorul după ce-și va încheia al patrulea mandat.

Din punct de vedere politic situația Kievului este fragilă în ciuda unor progrese evidente. În primele momente de după anexarea Crimeei și a izbucnirii conflictului din estul țării, statalitatea Ucrainei părea să fie sub semnul întrebării. Iar scopul Rusiei a fost mereu acesta: de a compromite capacitatea Kievului de a acționa și a se comporta în interiorul sistemului internațional ca un actor suveran și independent. Kremlinul a fost foarte clar: orice apropiere de occident va avea drept consecință destructurarea statalității ucrainene. După 5 ani de de conflict această abordare a eșuat. În loc să provoace prăbușirea statului ucrainean, agresiunea rusă a avut drept consecință apariția națiunii ucrainene. Reziliența Ucrainei în acești 5 ani a fost cel mai important aspect al conflictului dintre cele două state – deoarece nici la Moscova și nici în cancelariile occidentale nu se puneau mari speranțe în supraviețuirea Kievului ca actor suveran.

Alegerea președintelui Zelensky în detrimentul lui Petro Poroșenko demonstrează două lucruri importante: ucrainenii vor pace, iar în același timp vor să scape de oligarhi. Problema obținerii păcii va fi pe termen scurt și mediu principala prioritate a noii administrații de la Kiev. Iar cea mai mare provocare pentru proaspătul ales președinte al Ucrainei va fi cum să creioneze această pace astfel încât suveranitate și independența țării sale să fie conservate. Pentru a-și atinge obiectivele Volodimir Zelensky trebui să depășească două handicapuri majore. Primul este lipsa sa de experiență politică. Deja Donald Trump a încercat să facă acest lucru și aproape că a  reușit în cazul scandalului ajutorului militar. În al doilea rând, asocierea anterioară a președintelului Zelensky, pe vremea când era actor, cu oligarhul ucrainean Igor Kolomoiski. Acesta era proprietarul postului de televiziune unde  Zelensky a devenit cunoscut. Apropierea dintre cei doi mereu a ridicat semne de întrebare, atât observatorilor informați cu privire la situația din Ucraina, cât și diplomaților occidentali, aflați la post la Kiev.

România. Ucraina este cheia de boltă a securității României la Marea Neagră. Kievul este cel mai mare vecin al României, iar compromiterea suveranității și integrității sale teritoriale reprezintă, la rândul său, o amenințare pentru independența și suveranitatea țării noastre. Din păcate, în ciuda unor semnale pozitive cum ar fi asistența oferită de România în domeniul cybersecurity sau deschiderea unui nou punct de trecere al frontierei, pe Dunăre, la Isaccea, relația bilaterală româno-ucraineană rămâne nefructificată. În momentul de față cea mai mare piedică în privința cooperării dintre cele două state este de reprezentată de adoptarea legii privind utlizarea limbii ucrainene. Atât Bucureștiul, cât și Kievul, trebuie să depășească acest obstacol și să înscrie relația bilaterală pe o traiectorie care să evite afectarea acesteia de teme parohiale.

Pentru România, a două provocare majoră de politică externă și de securitate la Marea Neagră este reprezentată de lipsa consensului privind natura amenințării ruse în regiune. Atât Bulgaria, cât și Turcia percep extrem de diferit de România, politica Rusiei la Marea Neagră. Sofia nu dorește o prezență NATO mai puternică și mai vizibilă în Marea Neagră, iar Ankara a trecut în cinci ani de la rivalitate în raport cu Moscova la cooperare în domeniul militar. Achiziția de sisteme antiaeriene S-400 de către Ankara este simultan un semnal către occident și poliță de asigurare a lui Recep Tayyip Erdoğan împotriva unei noi lovituri de stat. Semnalul către occident are legătură cu ce se întâmplă în Siria.

În cazul Sofiei, situația e mai simplă decât în cazul Ankarei. Din rațiuni istorice și culturale, Bulgaria nu consideră Federația Rusă o amenințare în Marea Neagră. De fapt, bulgarii se tem mai mult de sporirea puterii Turciei în regiune, decât de cea Rusiei. Bulgaria pare să fie mai interesată de securitatea energetică decât de vreo inițiativă militară. Cu toate aceastea România trebuie să fie capabilă să explice Bulgaria nevoia unei prezențe militare a NATO sporite în Marea Neagră. O serie de inițiative militare bilaterale cât și multilaterale trebuie prezentate Sofiei, iar diplomația românească trebuie să discute foarte clar despre consecințele lipsei de cooperare între aliați la Marea Neagră.

Ungaria condusă de Viktor Orban, deși este membră a Uniunii Europene și a NATO a devenit un risc pentru securitatea României și a restului flancului estic. Deși inclusă în inițiativa Bucharest 9, Budapesta, în prezent, are din ce în ce mai mult în comun cu Rusia lui Vladimir Putin decât cu valorile euroatlantice. Companiile energetice maghiare au devenit subcontractoare predilecte pentru companiile energetice ruse, iar serviciile de informații maghiare l-au „extras” pe fostul premier al Macedoniei Nikola Gruevski, acuzat de fapte de corupție și l-au adus la Budapeste, unde a primit azil politic. Nikola Gruevski a fost unul din principalii vectori ai influenței ruse în Balcanii de Vest.

Deși Budapesta încearcă să-și dovedească „loialitatea” față de ocident prin achiziția de armament, promovarea modelului „democrației iliberale” reprezintă un asalt fără precedent asupra ideilor și valorilor promovate de UE și NATO. Viktor Orban a fost lăsat să vină în România și să proclame nici mai mult, nici mai puțin sfârșitul modelului democratic liberal. Între 2017 și 2019, România era cât pe ce să experimenteze modelul democrației iliberale, sub oblăduirea lui Dragnea.

România trebuie să se reinventeze diplomatic pentru a-și asigura securitatea la Marea Neagră și în Balcani. Astfel, experiența noastră în apărarea democrației la noi acasă și în combaterea corupție, pot fi utilizate pentru a crea o adâncime strategică în raport cu proiecte autoritare de sorginte celui maghiar sau pentru a contracara influența rusă.

Aliații occidentali. România este dependentă politic și economic de modelele occidentale euroatlantice. Securitatea și apărare noastră depind de succesul și supraviețuirea NATO și Uniunii Europene, pe termen lung. În momentul de față asistăm la o puternică disonanță strategică între Europa și Statele Unite.

Emanuel Macron pune degetul pe rană atunci când spune că NATO „se află în moarte cerebrală”. Această „moarte cerebrală” este cauzată de abandonarea de facto, dacă nu de iure,  a rolului de lider al alianței de către Statele Unite. Președintele american Donald Trump nu înțelege nici rațiunea de a fi a alianțelor întemeiate de SUA, nici  rolul pe care SUA l-au dobândit în sistemul internațional. Pentru Trump aliații Americii, fie sunt niște chiriași de rea credință care profită de pe urmă generoasei umbrele de securitate americane, fie niște „fraieri” din Bronx cărora le poate cere „taxă de protecție”.

Macron, deși corect în evaluarea sa, propune ca alternativa combaterea terorismului și dialogul strategic cu Rusia. Cu alte cuvinte, ne confruntăm cu un gaullism 2.0, la fel de lipsit de imaginație ca și varianta sa originală. Pentru flancul de est, soluția lui Emanuel Macron reprezintă un dezastru politico-strategic.

Terorismul este un fenomen ce poate fi controlat, mai ales de societăți multiculturale, iar dialogul strategic cu Rusia este o pistă falsă. Occidentul și Federația Rusă au continuat să aibă un dialog strategic după 2014, însă substanța acestuia a fost cu totul alta. Este clar, în momentul de față, că Moscova dorește revanșa pentru pierdere Războiului Rece, iar apropierea de occident este anatemă pentru elita politică rusă. Niciodată, poate, rolul NATO nu a fost mai important în descurajarea amenințării ruse decât în prezent. Din păcate, nimic nu poate garanta că acest rol va continua după 2020. O eventuală integrare a Rusiei în arhitectuar de securitate europeană trebuie să aibă loc numai după ce aceasta renunță la crearea unei noi sfere de influență în fostele republici sovietice, dublată de o abandonare a ideilor putiniste ce au condus politica externă rusă din anul 2000 până în prezent.

George VIŞAN

O variantă a acestui articol a apărut și în Revista 22

Oamenii președintelui Donald Trump și privatizarea politicii externe americane Răspunde

Foarte probabil, demersul de suspendare a președintelui Donald Trump se va încheia cu o remiză: va trece de Camera Reprezentanților, dar va fi blocat de Senat.

Ukrainegate arată distanța imensă care a apărut pe de o parte între Donald Trump, „băieții deștepți” din jurul său pregătiți să sacrifice orice și pe oricine doar pentru a-i avansa interesele personale, și, pe de alta, administrația profundă (experții de la National Security Council, comunitatea de informații, corpul diplomatic de carieră), pentru care interesele publice ale politicii externe americane nu echivalează cu agenda electorală a președintelui.
More…

Teheranul nu se dă bătut ușor Răspunde

Donald Trump speră să convingă Iranul să cedeze, însă nu este pregătit să ducă până la capăt amenințarea privind utilizarea forței. Acest aspect a devenit clar în momentul în care un avion fără pilot al SUA a fost doborât în iunie 2019 de apărarea anti-aeriană iraniană într-o zonă disputată a Golfului Persic. Deși un avion fără pilot, modelul era unul destinat recunoașterii strategice și ca atare un obiectiv valoros din punct de vedere militar, a cărei pierdere necesita un răspuns pe măsură. Donald Trump inițial a vrut să riposteze militar, dar s-a răzgândit în cele din urmă, raidul aerian fiind anulat în ultimul moment. Acesta a fost semnalul clar pentru Teheran că SUA nu contemplă în mod serios utilizarea forței împotriva sa. More…

Trump, din memoriile generalului James Mattis Răspunde


Cartea de memorii semnată de Jim Mattis alături de Bing West expune filozofia pe care generalul a încercat să o aplice cât timp s-a aflat în fruntea Pentagonului.

Întrebarea este cine îi va urma lui Bolton? Numele circulate până astăzi par fie să anunțe consolidarea influenței lui Mike Pompeo, fie o recalibrare către o variantă cât mai pură a doctrinei „America pe primul loc“. Ambasadorul SUA la Berlin, controversatul Richard Grenell, omul forte al administrației în Europa, susținător al liniei dure față de Teheran, este cunoscut pentru lipsa de diplomație și pentru criticile lipsite de perdea adresate unor free rideri precum Germania. Pe lista scurtă s-ar mai afla două nume apropiate de Mike Pompeo: Stephen Biegun (negociatorul SUA pe dosarul nord-coreean) sau Brian Hook (trimisul special al SUA pe dosarul iranian și fostul director de planificare politică în timpul lui Rex Tillerson). Oricare dintre cele două variante ar arăta intenția lui Donald Trump pentru accelerarea unor soluții negociate cu Phenianul și Teheranul înainte de finalul mandatului. Dar probabil că cea mai tectonică dintre variante ar fi însă colonelul în retragere Douglas Macgregor, un obișnuit al platourilor Fox News și un preferat al lui Tucker Carlson, un comentator conservator cu multă influență asupra lui Donald Trump. Macgregor este un susținător al detensionării relațiilor cu Moscova și crede că NATO este un zombie care ar trebui să fie lăsat să moară. More…

Trump-Iohannis, runda a doua: Curb your enthusiam Răspunde

Contextul politic internațional în care se va desfășura întâlnirea dintre cei doi președinți este cu totul diferit față de cel din 2017 și mult mai periculos. Tratatul INF a fost denunțat de SUA pentru o serie încălcări ale Rusiei, iar în august 2019, acordul bilateral a devenit caduc, ambele state optând să dezvolte sisteme balistice cu rază scurtă, medie și intermediară. În prezent, din cadrul politico-diplomatic de după Războiul Rece nu a mai rămas mare, în afară de Actele de la Helsinki. Rusia și-a consolidat prezența în Marea Neagră și a reușit să manipuleze în favoarea sa conflictele diplomatice. Echilibrul strategic din regiune, din păcate, favorizează Moscova.

La Washington, pe președintele Iohannis îl așteaptă o misiune dificilă. Contextul misiunii sale diplomatice este extrem de dificil, iar șansele de a-și pune în aplicare agenda ambițioasă sunt foarte mici. Președintele român este în căutarea unui succes diplomatic după eșecul suferit de statul român în Moldova, dar vizita la Washingtont s-ar putea să fie un pod prea îndepărtat. More…

STS: Miza este SIMPV 1


Comisia ridicolă patronată de Olguța Vasilescu și deputatul Cătălin Rădulescu, alias „Mitralieră”, are un singur scop: scoaterea STS din procesul electoral prin eliminarea SIMPV.

Justificarea eșecului prin recursul la teorii ale conspirației și la explicații fanteziste a devenit din ce în ce mai des întâlnită la PSD. Iar una din obsesiile partidului, cel puțin din 2012 încoace, a fost obținerea controlului asupra serviciilor de informații. În ultimii ani atacurile politice ale PSD s-au concentrat asupra SPP-ului, bănuit că a furnizat informații procurorilor sau președintelui Iohannis. Dintele împotriva STS-ului e mai vechi și datează din 2009, când partidul a acuzat serviciul că l-a ajutat pe Traian Băsescu în defavoarea lui Mircea Geoană. Însă cea mai mare victorie a PSD a fost scoatere SRI din anchetele de corupție, prin intermediul CCR.

Apoi a venit dezastrul de la Caracal. Ca să-și ascundă incompetența crasă și indolența manifestă, Poliția Română și Ministerul Afacerilor Interne au aruncat responsabilitatea pe seama STS-ului, știind că e o țintă facilă. More…

Alertă în Marea Neagră: Sistemele antiaeriene S-400 au ajuns în Turcia Răspunde

Prima baterie de rachete antiaeriene cu rază lungă de acțiune S-400 Triumf a fost livrată vineri Turciei, 12 iulie 2019, la baza aeriană Akinci din Ankara. Livrarea reprezintă o lovitură strategică năprasnică aplicată Statelor Unite ale Americii și NATO de către Rusia în zona Mării Negre. Kremlinul reușește astfel să divizeze și mai mult alianța nordatlantică, manipulând abil în interesul său național, clivajele existente din interiorul NATO.

Administrația Trump a decis pe 17 iulie 2019 să excludă Turcia din programul F-35. Decizia SUA escaladează conflictul diplomatic turco-american, iar pe termen scurt nu se întrevede o soluționare a acestuia.

În acest moment viabilitate angajamentului Turciei față de NATO este pus în discuție. More…

Fort Trump se amână Răspunde

Octavian Manea despre negocierile dintre SUA și Polonia privind prezența militară americană pe flancul estic

Rezultatul negocierilor privind ridicarea unui Fort Trump în Polonia reflectă un compromis de etapă: se păstrează coordonatele Actului Fondator NATO-Rusia, preferându-se un cap de pod.

„Nu avem destule forțe pentru a fi mereu peste tot. România, Polonia și statele baltice ar trebui să se concentreze mult mai mult pe exerciții, pe asigurarea faptului că forțele americane pot ajunge și pot lupta eficient, pe prepoziționarea de echipamente, asigurându-se că drumurile, podurile și căile ferate sunt pregătite. Ar trebui să vedem viitoarele versiuni ale exercițiilor REFORGER nu un tip static de postură de tip linia Maginot, menit să demonstreze că forțele americane de întărire pot ajunge rapid și pot bloca o agresiune rusă într-o perioadă scurtă de timp“ More…

Cei trei stâlpi ai domniei lui Bran cel olog Răspunde

Image result for bran the broken

Colegul George Vișan a scris o analiză în care sugerează că, Westeros , regatul mitic din serialul Urzeala Tronurilor, nu a atins o situație politică stabilă ci, dimpotrivă, este expus unor mari pericole. O încercare nobilă și în tradiția acestui site. More…

Viitorul e întunecat și plin de amenințări pentru Westeros 1

Finalul popularului serial Game of Thrones (Urzeala tronurilor) a reprezentat o dublă dezamăgire. Prima a fost de factură artistică: scenariștii au dezamăgit, aspect perceput imediat de public și recunoscut cu jumătate de gură de actori. A doua dezamăgire este natură politică. Game of Thrones a fost un serial care a venit cu o viziune anume asupra a ceea ce înseamnă politica și chiar a oferit o „rețetă” în ceea ce privește „buna guvernare”. Această rețetă, inspirată în mare măsură de scrierile lui Machiavelli, a făcut din Game of Thrones un serial extrem de popular. De aceea deznodământul de tipul „sfârșitului istoriei” al lui Francis Fukuyama, a dezamăgit. Departe de a rezolva multe din întrebările serialului, finalul soluționează într-o mică măsură intriga politică care i-a ținut pe telespectatorii lipiți de ecrane timp de aproape 8 ani și generează o serie de probleme politice majore, care pun sub semnul întrebării ideea de „rupere a roții”. More…

Corvetele multirol – de la realizarea interesului național la o comedie sinistră Răspunde

Din decembrie 2016 România se chinuie să demareze un program de construcții navale al cărui scop final este să revitalizeze Forțele Navale Române, a căror flotă este foarte veche. „Vârsta” medie a unei nave militare românești este în jur de 30-35 de ani, chiar și în cazul celor mai capabile și noi vase aflate în serviciul activ.

Cu ce rămânem în urma acestui scandal? Cu amânări, oportunități ratate și cu decredibilizarea Ministerului Apărării și a Forțelor Navale în ochii românilor și ai aliaților din NATO More…

Impredictibilitatea lui Donald Trump a speriat China și Coreea de Nord Răspunde


În urmă cu câteva săptămâni, Robert Kaplan avertiza într-un comentariu din Wall Street Journal că președintele Trump ar trebui să conștientizeze că orice măsură care afectează prezența americană în Coreea de Sud subminează deopotrivă Japonia și securitatea regională.

Comunitatea internațională trebuie să nu uite sau să treacă cu vederea. Puteri precum China și Rusia mizează deseori pe faptul că la un moment dat oamenii vor da uitării ceea ce s-a întâmplat.
More…