Denunțarea acordului nuclear cu Iranul – un dezastru de proporții pentru diplomația americană Răspunde

Denunțarea unilaterală a JCPOA de către SUA are un efect nefast asupra politicii externe americane și ar putea fi sursa unor evoluții diplomatice și strategice negative, dincolo de regiunea Orienului Mijlociu. Abandonarea acordului nuclear cu Iranul concomitent cu cea Acordului climatic de la Paris ar demonstra aliaților europeni ai SUA că nu se mai pot baza deloc pe capacitatea Washingtonului de a respecta sau a pune în aplicare angajamentele internaționale liber asumate și negociate.

Abandonarea JCPOA deschide ușa conflictului militar dintre Teheran și Washington. Iranul este ținta perfectă pentru o intervenție militară americană din cauza programului său balistic, a sponsorizării terorismului în Orientul Mijlociu, relația adversarială îndelungată cu SUA și neîncrederii funciare a Administrației Trump și a Partidului Republican în conduita externă a acestui stat. More…

Reclame

Arabia Saudită se află într-o competiție de legitimitate Răspunde

1021177839

Presiunea internă și externă pe monarhia saudită crește și pe fondul eliberării Iranului de corsetul sancțiunilor internaționale. În optica Riadului, consecința directă este o putere șiită cu mai mult spațiu de manevră în orchestrarea de campanii proxy în regiune. În plus, acordul nuclear cu Teheranul și perspectiva destinderii a transformat relația dintre regimul saudit și Administrația Obama. Mesajele sunt tot mai reci și mai distante.

Dar ar fi o imensă eroare ca monarhia saudită să ignore fondul economic, politic și identitar care hrănește revolta șiită din Est. Problema Nimr al-Nimr este simptomul unor cauze mai profunde. Se suprapune peste un clivaj istoric centru-periferie, niciodată pe deplin soluționat, dar reactivat în perioadele de criză care zguduie din temelii fundamentele regatului: Revoluția Iraniană din 1979 sau Primăverile Arabe din 2011. Conflictul dintre Riad și Provincia Estică (unde îi găsim pe șiiții saudiți, estimați la 10-15% din întreaga populație) este întreținut prin excluderea economică, politică și juridică a regiunii: accesul la tribunale șiite este limitat, iar șiiții sunt excluși din structurile de siguranță ale statului. More…

Iran: Acord controversat pentru o pace potențial fierbinte Răspunde

Secretary_Kerry_greets_Iranian_Foreign_Miniser_Zarif

Iranul se află în poziția Uniunii Sovietice post-Vietnam, când SUA erau interesate de destindere, dar și de reasigurarea statelor aflate sub asaltul unor campanii subversive alimentate de Moscova.

Istoria recentă ne arată că, atunci când o putere regională cu agendă revizionistă devine conștientă că a atins un anumit prag de imunitate militară, aceasta poate fi împinsă de noua conjunctură să conteste prin metode subversive statu-quo-ul local. Este cazul Pakistanului, care, la adăpostul umbrelei sale nucleare, a început să cultive o pleiadă de organizații teroriste pentru a submina controlul Indiei asupra Kașmirului. „Nuclearizarea a încurajat utilizarea militantismului. (…) Dezvoltarea unor capacități nucleare clandestine, ulterior la vedere, par să fi încurajat Pakistanul să-și urmărească cele mai îndrăznețe aspecte ale strategiei sale proxy fără teama unor consecințe serioase“, concluziona Christine Fair, profesor la Georgetown, în cartea să publicata anul trecut, Fighting to the End: The Pakistan’s Army Way of War. Din această perspectivă, amânarea cu un deceniu a unui astfel de scenariu și a introducerii variabilei nucleare în ecuația unei regiuni și așa profund instabile este în interesul tuturor. More…

Lecţiile uitate ale reconcilierii din Irak Răspunde

0,,17726729_303,00

Granița dintre Irak și Siria s-a pulverizat, harta Orientului Mijlociu redesenându-se. Armata irakiană se dezintegrează. Milițiile șiite, în special temuta „armata Mahdi“ controlată de Moqtada al Sadr, revin în prim-plan, mobilizându-se pentru apărarea Bagdadului. Pentru mulți observatori Irakul amintește mai degrabă de Europa Evului Mediu sfâșiată de războaie religioase. Ce-i de făcut? O călătorie în istoria recentă poate să contureze câteva răspunsuri.

De departe cel mai important episod pentru stabilizarea Irakului a fost reprezentat de campania din Ramadi începută în vara anului 2006. În imaginarul conflictului a fost un moment tectonic, generând unde de șoc în toate direcțiile și schimbând chiar cursul războiului. O oportunitate unică s-a dezvăluit atunci, imediat speculată de americani. Un clivaj aproape insesizabil apăruse între sunniţi și Al Qaeda. Excesele și radicalismul militanților Al Qaeda ajunseseră în timp să îi îndepărteze tot mai mult pe liderii triburilor sunnite de agenda acestora. More…

Siria, frontul diplomatic și interesele aflate în joc 1

Barack_Obama_chairs_a_United_Nations_Security_Council_meeting

Dacă acum câteva săptămâni o intervenție americană și aliată în războiul civil sirian părea ca fiind iminentă evoluțiile de pe frontul diplomatic au amânat această intervenție. Eșecul premierului Cameron de a obține un vot în Camera Comunelor care să susțină intervenția americană în Siria și opoziția ruso-chineză din Consiliul de Securitate al ONU au văduvit poziția SUA de legitimitatea necesară. Ezitările americane privind necesitatea intervenției armate în Siria au jucat de asemenea un rol important în amânarea a ceea ce părea inevitabil după atacul cu arme chimice de la Ghouta. Este util în momentul de față să ne uităm și să analizăm interesele fiecărui actor internațional implicat în criza siriană.

Statele Unite nu doresc în momentul de față să o conducă o intervenție, chiar și limitată în Siria. Atacul de la Ghouta a forțat însă mână administrației Obama, în joc fiind credibilitatea SUA după lansarea în urmă cu doi ani a „pragurilor de netrecut”. La nivel regional există însă „o cerere” pentru o intervenție americană care vine din partea aliaților Washington-ului: Turcia, Arabia Saudită, Qatar – care din diferite rațiuni strategice și politice doresc eliminarea regimul lui Bashar al Assad și îi sprijină pe rebeli. Din această poziției aliații SUA încearcă să convingă Washington-ul de necesitatea unei intervenții. În Europa singurul aliat american care ar sprijini o intervenție internațională și ar lua partea activ la ea este Franța, după „defecțiunea” britanică și lipsa de interes a statelor NATO și UE. În cazul prăbușirii regimului sirian, Rusia are cel mai mult de pierdut, fiind pus sub semnul întrebării rolul său în cadrul sistemului internațional. China deși nu are interese majore în Siria se opune intervenției, pentru a contrabalansa puterea americană. În prezent situația tinde spre soluționarea pașnică a crizei, dar riscul unei intervenții este totuși prezent. More…

Intervenție americană iminentă în Siria 32

130424095943-01-syria-0424-horizontal-gallery

O intervenție în Siria este o acțiune riscantă, cu consecințe serioase și nebănuite pe termen lung. Judecând doar după forțele pe care SUA le-a desfășurat în prezent în apropierea Siriei cel mai probabil scenariul presupune o serie de atacuri limitate asupra locațiilor unde se bănuiește că sunt depozitate armele chimice ale regimului lui Bashar al Assad.

Intervenția, când se va produce, nu va avea drept scop înlăturarea regimului Assad sau sprijinirea rebelilor. Mai curând scopul politic este de a demonstra hotărârea americană de a-și respecta angajamentele – a se vede „pragurile de netrecut” pe care administrația Obama și le-a asumat de fiecare dată când pe agenda internațională apărea situația din Siria. Utilizarea armelor chimice a pus în discuție credibilitatea politicii externe americane – în momentul de față aceasta trebuie restabilită.
More…

Dorește Israelul o intervenție americană în Siria? 6

DEFENSE MINISTER YAALON MEETS WITH US COUNTERPART DEMPSEY

Ministrul apărării israelian Moshe Yaalon a îndemnat Statele Unite ale Americii să intervină în Siria în sprijinul rebelilor.

Declarația lui Moshe Yaalon este extrem de importantă, fiind pentru prima dată când un oficial israelian sugerează o intervenție americană în conflictul din Siria. Până în acest moment Israelul s-a opus unei intervenții americane sau internaționale cu scop umanitar în conflictul civil sirian. Tel Avivul a preferat să intervină punctual pentru a împiedica transferul de arme către mișcarea integristă Hezbollah sau achiziția de arme sofisticate din Rusia de către regimul lui Bashar al Assad – recent marina israeliană a distrus la scurt timp de la livrare un lot de rachete anti-navă rusești pentru marina siriană.

Concomitent cu loviturile limitate din Siria, Israelul a sprijinit tacit regimul lui Bashar al Assad pe parcursul războiului civil deoarece ajunsese la un modus vivendi cu acesta în ciuda ostilității reciproce, iar posibilii succesori ai acestuia nu puteau garanta status quo-ul anterior, dacă ar fi obținut puterea. Cele două state se găsesc și acum în război, Siria nerecunoscând dreptul de existență a statului Israel, fiind unul din actorii principali ai războielor arabo-israeliene. Tel Aviv-ul este însă conștient că în ciuda diferendelor majore cu Damascul, dinastia Assad a reprezentat un pol de stabilitate în Orientul Mijlociu, menținând stabilitatea la granița de nord., menținând stabilitatea la granița de nord.

Remarca ministrului Yaalon este extrem de importantă deoarece indică faptul că Israelul este îngrijorat de evoluția războiului și că poziția Tel Avivului în privința unei intervenții este mai nuanțată în prezent decât la debutul conflictului civil. Forțele lui Bashar al Assad sprijinite de Iran și Hezbollah au preluat inițiativa în ultimele luni. Dacă Iranul devine, în urma victoriei forțelor lui Basha al Assad, principalul factor de decizie de la Damasc atunci statul Israel ar avea de pierdut. Apelul discret la intervenția americană arată că poziția Tel Avivului a evoluat – Assad numai e „omul lor” din Damasc deoarece nu ar putea garanta status quo-ul din relația bilaterală și ar fi în „buzunarul” Teheranului.

More…

Statele Unite au nevoie de aliaţii săi mai mult ca niciodată 1

WME44302

Reasigurarea şi păstrarea aliaţilor din avanposturi geopolitice ar putea prelungi ordinea liberală internaţională, ridicând costurile oricărei tentaţii de revizionism, într-un moment în care China, Rusia şi Iranul testează rezistenţa alianţelor SUA.

În timp ce lumea era cu ochii pe summitul G8 din Irlanda de Nord, forţele SUA derulau exerciţii militare pentru a se pregăti pentru cele mai rele scenarii în Marea Baltică şi Oceanul Pacific. În primul, nave americane împreună cu nave din Polonia, statele baltice şi vecinii lor simulau un răspuns comun la o criză generată de o mare putere din apropiere. În al doilea, trupe din Canada, Noua Zeelandă şi Japonia s-au alăturat celor americane la Camp Pendleton, în California, pentru a simula recucerirea unei insule capturate de o altă mare putere din regiune.
More…

Nabucco sau cronica unei morți așteptate 2

SD_export_routes_2012

Pe 28 iunie a fost anunțat oficial beneficiarul proiectului care va transporta gazele exploatate în zăcământul Shah Deniz II din Azerbaidjan: câștigătorul este gazoductul TAP (Trans-Adriatic Pipeline) ce va transporta gazele azere via TANAP pe ruta cea mai scurtă prin Turcia, Grecia, Albania și Italia. După cum era de așteptat proiectul Nabucco promovat agresiv de România și de care erau legate anumite interese politice și economice a sucombat.

Cine a câștigat?

Turcia care își consolidează poziția de nod energetic regional.

Uniunea Europeană care își consolidează independența energetică prin diversificarea surselor de aprovizionare și evita întărirea depedenței de Rusia.

Statele care vor fi tranzitate de conducta TAP: Grecia, Albania, Italia.

Azerbaidjanul care își vede gazul adus pe piețele europene la cel mai scăzut cost.

Cine a pierdut:

Statele care au mizat pe Nabucco, printre care și România.

Rusia deoarece nici South Stream nu a fost selectat, iar Europa își diversifică sursele de aprovizionare. More…

Escaladarea războiului civil din Siria 1

3857010458

Războiul civil din Siria a căpătat dimensiuni îngrijorătoare în ultima perioadă de timp prin aparenta utilizare a armelor chimice și a potențialului său de extindere la nivel regional, demonstrat de raidurile aeriene ale aviației Israeliene asupra unor ținte aflate pe teritoriul sirian. Conflictul durează deja de doi ani, a costat viețile a cel puțin 70 000 de sirieni, în timp ce alte câteva sute de mii au devenit refugiați. Acest război nu dă semnale că s-ar încheia prea curând, devenind un război de uzură, caracterizat prin incertitudine și violență gratuită, îndreptată mai ales împotriva civililor.

Înainte de începerea războiului civil în 2011, Siria era unul din statele cunoscute pentru programele sale de dezvoltare a armelor de distrugere în masă, armele chimice făcând parte din arsenalul Damascului. Siria nu este semnatară a Convenției privind Armele Chimice care interzice producția, deținerea și utilizarea acestui tip de arme. Programul de dezvoltare a armelor de distrugere în masă al Siriei a fost destul de ambițios, la un moment dat pe lângă armele chimice pe care le-a generat, a încercat să obțină și arme nucleare. În 2007 aviația israeliană a distrus un obiectiv aflat pe teritoriul Siriei în regiunea Deir ez-Zor care a fost identificat ca fiind un reactor nuclear aflat în stadiul de construcție destinat cercetărilor și producției de material necesar construcției unei arme nucleare. Siria a primit asistență tehnică pentru construcția acelui reactor de la Coreea de Nord.

Armele chimice, cunoscute și ca „arma nucleară a săracului”, sunt destul de ineficiente pe câmpul de luptă modern, având în vedere progresele tehnice în protecția militarilor, dar folosite asupra civililor sau a unor insurgenți slab, mai ales în cazul unor atacuri concentrate, reprezintă rețeta ideală pentru masacre de proporții. Cel mai bun exemplu în acest caz sunt atacurile irakiene cu arme chimice asupra civililor kurzi de la sfârșitul anilor ’80. Având în vedere nivelul ridicat de violență din Siria, utilizarea armelor chimice împotriva civililor se înscrie în comportamentul „normal” al regimului lui Bashar al Assad. More…

Barack Obama: v.2.0 Răspunde

59937_10151403481159238_1185351399_n
Pe 20 ianuarie președintele Statelor Unite ale Americii Barack Obama a depus jurământul și a început al doilea mandat obținut după o victorie categorică împotriva rivalului său republican, Mitt Romney fost guvernator al statului Massachusetts.

La debutul acestui al doilea mandat se pun câteva întrebări. Va fi un mandat dedicat politicii externe? Sau va fi mai curând un mandat orientat spre politica internă, având în vedere multidunea de provocări cu care se confruntă Statele Unite ale Americii? La ce să se aștepte aliații americani? Cum să-și adapteze politicile externe și de securitate la evoluțiile din politica externă americană?

Dacă utilizăm drept ghid cognitiv primul mandat al președintelui Obama vom observa un echilibru relativ între agenda de politică externă și internă, iar acest model se va repeta probabil și în acest mandat. Este drept că în 2008 Barack Obama moștenise două războaie (cu nota de plată cu tot) și o criză economică și financiară de proporții. Din acest punct de vedere primul mandat a fost unul foarte dificil. Cel de-al doilea mandat are mai puține probleme interne și externe de amploare decât cel anterior, dar este presărat cu o sumedenie de capcane. More…

Oamenii preşedintelui sau umbra lui Brent Scowcroft la Casa Albă Răspunde

A4195-19

De mult nu s-a mai scris în presa americană atât de intens despre moştenirea Vietnamului ca în aceste zile. „Politica implică întotdeauna şi puţin teatru. Iar politicienii trebuie să aibă un elementar simţ dramatic, adică simţ în legătură cu modul cum diferite acţiuni sau evenimente pot crea o ordine, o succesiune, o gradaţie şi o arhitectură“ (Vacłav Havel).

Obama nu face excepţie. Este predispus lăuntric spre utilizarea metaforelor publice pentru a maximiza impactul unui joc de scenă. Percepute în această cheie, gesturile sale de săptămâna trecută capătă o semnificaţie aparte. Mesajul-umbrelă cu bătaie lungă este bine cunoscut: „după mai bine de un deceniu de război, naţiunea pe care trebuie să o reconstruim este a noastră“. Nu Afganistanul. Este concluzia rece a întâlnirii cu preşedintele Karzai. Cu câteva zile înainte, nominalizarea lui Chuck Hagel la Pentagon, un veteran al Vietnamului renumit pentru aversiunea sa faţă de aventuri de nation-building, avea doar să pregătească terenul. Şi nominalizarea pentru CIA se înscrie în aceeaşi coregrafie. John Brennan (arhitectul programului de drone) este întruchiparea reţetei Obama-Biden de a apăra America în lumea de astăzi. Acţionând nonstop, departe de televiziuni şi de atenţia opiniei publice, cu o precizie aproape chirurgicală, dronele au devenit „glonţul magic“ preferat pentru a răspunde ameninţărilor marca Al-Qaeda. Şi toate acestea, fără a ne­cesita desfăşurarea a zeci de mii de militari americani la capătul lumii sau de a implica America în campanii masive de nation-building. More…