În urmă cu câteva săptămâni, Robert Kaplan avertiza într-un comentariu din Wall Street Journal că președintele Trump ar trebui să conștientizeze că orice măsură care afectează prezența americană în Coreea de Sud subminează deopotrivă Japonia și securitatea regională.
Comunitatea internațională trebuie să nu uite sau să treacă cu vederea. Puteri precum China și Rusia mizează deseori pe faptul că la un moment dat oamenii vor da uitării ceea ce s-a întâmplat.
More…
2017 reprezintă cea mai periculoasă perioadă din punct de vedere ale securității internaționale pentru Peninsula Coreană. În cele 9 luni de zile care s-au scurs de la începutul acestui an, Republica Populară Democratică Coreeană a reușit să demonstreze că deține potențialul de a produce o rachetă balistică intercontinentală (o rachetă cu o rază de acțiune mai mare de 5000 km), că poate miniaturiza un fococ nuclear sau termonuclear astfel încât să poată fi instalat cu succes pe o rachetă balistică intercontinentală și că deține și fabrică arme termonucleare (bombe cu hidrogen).
Testul termonuclear din 3 septembrie 2017, coroborat cu lansarea pe 3 iulie a unei rachete balistice intercontinentale, pun SUA într-o poziție extrem de dificilă – pentru prima dată Coreea de Nord poate amenința teritoriul american cu lovituri nucleare. Chiar dacă s-ar putea să mai dureze ceva timp până când nord-coreenii pun în serviciu o rachetă balistică intercontinentală cu focos termonuclear, mesajul e destul de clar: în cazul unui conflict, teritoriul american poate fi lovit. More…
Cu toată atenția centrată pe zgomotul produs de regimul din Coreea de Nord, se pierde din vedere elefantul din colțul camerei, China.
Mesajul de fond dinspre Japonia este despre responsabilitatea aliaților, a statelor care gândesc la fel, împărtășesc valorile democrației liberale și înțeleg urgența momentului: apărarea statu-quo-ului în fața gherilei difuze practicate de China, Rusia sau Iran. Ordinea liberală postbelică nu este doar o cauză americană, ci una care îi privește pe toți occidentalii. More…
Întregul turneu al lui Obama în Asia s-a aflat simbolic sub semnul Ucrainei. Mai întâi, concluziile care s-au articulat pe flancul estic al NATO par să se transforme ușor în coșmarul statelor din Marea Chinei de Sud: „agresiunea împotriva Ucrainei este o schimbare de paradigmă, sfârșitul încrederii în ordinea post-Război Rece. Această ordine, bazată pe respectul suveranității teritoriale, a integrității și inviolabilității frontierelor și pe credința că putem să construim relații fundamentate pe valori comune, s-a prăbușit. Tratatele internționale nu se mai aplică, iar forța brută este din nou legitimă. Regulile au fost aruncate pe fereastră. Lumea s-a întors la jocul de sumă zero“, spunea recent președintele Estoniei, Tomaas Ilves, într-un editorial din Washington Post. Sunt gânduri care rezonează profund, deopotrivă la Manila sau Kuala Lumpur.
La Tokio, cel mai mare semn de întrebare este însă legat de soliditatea garanțiilor oferite de o Americă în plină recalibrare geopolitică și care pare să acumuleze tot mai mult o problemă de credibilitate în respectarea pragurilor ultimative, aparent de netrecut: „liniile roșii pe care președintele Obama le-a stabilit în Crimeea s-au transformat într-un covor roșu“, pe care Rusia mărșăluiește triumfătoare, spune Tetsuo Kotani de la Japan Institute of International Affairs. Mai mult, dacă Washingtonul a ales să reinterpreteze garanțiile date prin Memorandumul de la Budapesta față de integritatea teritorială a Ucrainei, golindu-le de conținut, „de ce ar crede liderii Japoniei că Statele Unite ar face altfel în cazul unor insule îndepărtate și nelocuite, care nu sunt altceva decât o mână de pietre?“, se întreabă Yuriko Koike, un fost ministru japonez al Apărării. More…
Chiar în momentul în care premierul chinez era primit triumfalist la București, Beijingul pregătea lansarea unei operațiuni de revizionism low-cost împotriva unui teritoriu japonez.
La 23 noiembrie, orele 10 dimineață, Ministerul Apărării de la Beijing a anunțat activarea unei zone de identificare aeriană deasupra Mării Chinei de Est. Noul perimetru se exinde și asupra insulelor Senkaku, revendicate de China, dar care din punct de vedere legal aparțin Japoniei. Astfel, aeronavele care zboară în această zonă sunt obligate să depună anticipat planurile de zbor și să se identifice la autoritățile chineze. În cazul unui refuz, Beijingul urmând să trimită avioane de luptă pentru a le intercepta. Peste noapte și din câteva mișcări pe hartă, Beijingul retușase statutul unui teritoriu suveran. Oare urmează Marea Chinei de Sud?
Probabil că sunt puțini oamenii care pot spune că înțeleg comportamentul Chinei. Dar cu siguranță pe orice listă scurtă se află Lee Kwan Yew, fondatorul statului Singapore. Așadar, să încercăm să vedem regiunea prin ochii săi. Ar putea fi un exercițiu care să facă un pic de lumină în disputa privind insulele Senkaku. More…
Înainte de începerea vacanței ministrul de Externe al României Titus Corlățean a avut o apariție fulger la TVR unde a prezentat eforturile politicii externe românești pe axa estică, adică Rusia și Republica Populară Chineză. Dacă în cazul Rusiei a fost vorba de încercarea de resetare a relațiilor bilaterale, un proces anevoios și ale cărui roade s-ar putea să nu se ridice la înălțimea așteptărilor, eforturile României în cazul Beijingului s-ar putea bucura de succes.
De ce este România interesată în a avea o relație bună cu Beijingul? Cele mai multe argumente în favoarea unei relații bune cu Republica Populară Chineză sunt de natură economică. China a fost statul cu cea mai mare rată de creștere economică din ultimii 20 de ani, reușind performanța să aibă rate de creștere anuale de două cifre. În ultimii 30 de ani China a reușit să se transformă dintr-o țară în curs de dezvoltare într-una din cele mai competitive economii globale, scoțând din sărăcie 400 de milioane de persoane (care s-au alăturat unei clase mijlocii globale din ce în ce mai numeroase), care „suflă în ceafă” cele mai mari economii globale, Statele Unite ale Americii. China a fost puțin afectată de criza economică globală și a utilizat oportunitatea oferită de aceasta pentru a investi peste hotare. Aceste investiții au avut atât un scop economic, cât și unul politic. Prestigiul internațional al Beijingului a sporit ca urmare a crizei economice: „capitalismul” chinez a rezistat mai bine crizei (cel puțin până în prezent), deși au apărut deja indicii că economia chineză dă semne de gripare.
Există însă argumente strategice și politice serioase, dincolo de cele economice: China este o putere în ascensiune, o posibilă viitoare mare putere cu care este util să întreținem relații cordiale. Distanța dintre cele două state este departe de a fi un handicap, este un atuu deoarece nu există diferende teritoriale sau alte probleme generate de o graniță comună (îmi pare rău că trebuie să spulber acest mit, dar proximitatea dintre două state sporește șansele de conflict, nu le diminuează). Diferența de regim politic dintre cele două state, România democrație fragilă, iar China are un regim autoritar, nu trebuie să constituie o piedică în dezvoltare unei relații pragmatice fundamentată pe interese comune. Între România și Republica Populară Chineză a existat la un moment dat o relație specială care poate fi un element utilizabil în dezvoltarea unei relații bilaterale în prezent. Această relație specială a debutat în momentul recunoașterii regimului comunist de la Beijing ca reprezentant legitim al Chinei în dauna regimului lui Chiang Kai Shek (Jiang Jieshi) refugiat pe insula Formosa în urma victoriei comuniste din 1949 în războiul civil și care a creat Republica China (Taiwan). More…
Reasigurarea şi păstrarea aliaţilor din avanposturi geopolitice ar putea prelungi ordinea liberală internaţională, ridicând costurile oricărei tentaţii de revizionism, într-un moment în care China, Rusia şi Iranul testează rezistenţa alianţelor SUA.
În timp ce lumea era cu ochii pe summitul G8 din Irlanda de Nord, forţele SUA derulau exerciţii militare pentru a se pregăti pentru cele mai rele scenarii în Marea Baltică şi Oceanul Pacific. În primul, nave americane împreună cu nave din Polonia, statele baltice şi vecinii lor simulau un răspuns comun la o criză generată de o mare putere din apropiere. În al doilea, trupe din Canada, Noua Zeelandă şi Japonia s-au alăturat celor americane la Camp Pendleton, în California, pentru a simula recucerirea unei insule capturate de o altă mare putere din regiune.
More…
Disputa teritorială dintre China și Japonia este cel mai urmărit conflict diplomatic din acest moment. Dacă această dispută ar escalada într-o confruntare militară, conflictul ar avea consecințe grave și nebănuite asupra comunității internaționale.
Disputa teritorială dintre China și Japonia nu reprezintă ecoul unui conflict istoric mai vechi, cum am fi tentați să credem la prima vedere. Într-adevăr, de-a lungul istoriei, relația sino-japoneză nu s-a numărat printre cele mai pașnice, apogeul conflictelor bilaterale fiind atins în perioada 1931-1945, când Japonia a ocupat o parte a teritoriului chinez. Însă conflictul asupra insulelor Senkaku / Diaoyu reprezintă un simptom al ascensiunii politice și economice contemporane a Chinei. Beijingul a renunțat la dictonul reformatorului Deng Xiaoping „nu face valuri, ci realizează ceva“, care, tradus în practică, înseamnă o prezență relativ scăzută pe scena politică internațională, concomitent cu dezvoltarea sa economică. Jiang Zemin a amendat oficial acest principiu în 2009, transformându-l în „fii discret, dar realizeză ceva cât mai activ“.
Situația rămâne tensionată, iar în viitorul apropiat nu se întrevede o soluționare diplomatică a crizei, deși negocieri bilaterale sunt purtate pe această temă. Este foarte puțin probabil ca disputa să fie soluționată printr-un proces la Curtea Internațională de Justiției de la Haga – arbitrajul internațional fiind privit de ambele părți ca o soluție ce ar leza prestigiul național. Potențialul de conflict în regiune a crescut semnificativ, dar niciuna dintre părți nu este dispusă să recurgă la forță – în afara provocărilor și violenței simbolice. More…
Andrei a inaugurat pe acest portal ideea de predicții politice fundamentate pe experiența anterioară și bine argumentate. Dacă el s-a axat numai pe politica internă, eu îmi voi încerca abilitățile predictive în cazul politicii internaționale. În raport cu politica internă unde sunt mai puține variabile care pot afecta predicțiile (dar și în acest caz probabilitatea de a estima eronat este destul de mare), în cazul politicii internaționale aceste variabile se multiplică în proporție geometrică, iar acuratețea estimărilor are de suferit.
Cum anul 2012 s-a încheiat de mai bine de două săptămâni și 2013 este de-abia la început este bine să vedem ce ar putea să se întâmple în viitorul apropiat. Nu am inclus în predicțiile mele America Latină și Africa din două motive: nu cunosca foarte bine situația politică și evoluțiile politice din aceste regiuni au un interes secundar pentru mine. More…
Relaţiile cele mai interesante sunt întotdeauna între vecini, atât individual cât şi colectiv. Mai ales în cazul ţărilor şi popoarelor, unde nu există posibilitatea distanţării fizice. În august-septembrie am putut vedea o tensionare puternică a relaţiilor de vecinătate între China şi Japonia, vechi rivali regionali, asupra unui grup de insule nelocuite numite de chinezi DiaoYu şi de japonezi Senkaku.
Deşi responsabilitatea morală asupra nesoluţionării problemei insulelor aparţine Aliaţilor în momentul semnării păcii după cel de Al Doilea Război Mondial (au uitat să includă insulele pe documentele oficiale) escaladarea tensiunilor aparţine cu siguranţă celor două (sau trei-patru) părţi implicate. Şi cel mai interesant este să observăm mentalităţile celor implicaţi, cum se manifestă, ce cer şi ce argumente aduc. În acest caz va fi vorba de partea chineză. More…
… este că ieri autoritățile japoneze au anunțat închiderea fazei doi a intervenției, așa numita închidere la rece („cold shutdown”).
Am aflat asta dintr-o depeșă AFP, preluată de Jakarta Globe, preluat de wn.com.
Hotnews și Evenimentul Zilei redau știrea (bravo lor), dar alte surse au preferat să scrie ieri și azi despre maimuțele care …. „vor patrula pădurile radioactive de lângă Fukushima pentru a efectua măsurători” (sic). More…
Portavionul Varyag/Shi Lang parasind santierul naval Dalian, China
Marina Armatei Populare de Eliberare a Republicii Populare Chineze a demarat miercuri 10 august, probele pe mare ale primului său portavion, Shi Lang/Varyag. Este un moment istoric pentru Beijing, China intrând astfel în clubul select al statelor posesoare de portavioane – calitate rezervată în general marilor puteri. Acest eveniment consolidează poziția de putere în ascensiune a Beijingului și întărește sentimentul de mândrie națională al poporului chinez. Acum China și chinezii vor putea cere de la ceilalți membrii ai sistemului internațional și în special de la SUA, să fie tratați ca o mare putere.
Civitas Politics 