În urmă cu câteva săptămâni, Robert Kaplan avertiza într-un comentariu din Wall Street Journal că președintele Trump ar trebui să conștientizeze că orice măsură care afectează prezența americană în Coreea de Sud subminează deopotrivă Japonia și securitatea regională.
Comunitatea internațională trebuie să nu uite sau să treacă cu vederea. Puteri precum China și Rusia mizează deseori pe faptul că la un moment dat oamenii vor da uitării ceea ce s-a întâmplat.
More…
Aș vrea să punctez, în primul rând, faptul că acestea s-au desfășurat într-un cadru legislativ care a fost criticat de Comisia de la Veneția. Mai precis, în 2017, Partidul Democrat și Partidul Socialiștilor, împreună cu alți deputați care au părăsit partidele pe lista cărora au obținut mandate în 2014 au votat înlocuirea sistemului electoral proporțional cu unul mixt.
Campania electorală probabil că a fost cea mai „mizerabilă“ din întreaga istorie de stat independent a R. Moldova. Resursele adminsitrative au fost mobilizate în favoarea Partidului Democrat. Și, ca să dau un exemplu, voi menționa faptul că Facebook a anunțat că a închis 200 de conturi false pentru că erau folosite pentru a distribui informații false despre partide politice. Compania a anunțat că acestea erau operate de angajați ai guvernului de la Chișinău. More…
Pe 27 februarie 2014 forțe militare ruse, fără însemne naționale, de unitate sau individuale, împreună cu forțe paramilitare locale pro-ruse, ocupau punctele cheie din Crimeea și din Sevastopol, capitala regiunii. Astfel începea criza ucraineană care în scurt timp a escaladat într-un conflict militar între Ucraina și Federația Rusă. Pe 18 martie 2014 Rusia anexa în mod oficial Crimeea, luând act de rezultataul unui referendum ilegal organizat de autoritățile separatiste din regiune. În data de 6 aprilie 2014 a izbucnit conflictul din estul Ucraine, războiul din Donbas, o agresiune proxy a Moscovei împotriva Kieviu, dar care are și elementele unui război civil.
Conflictul nu a fost niciodată unul exclusiv între Kiev și Moscova – lucru greu de acceptat atât de partenerii Ucrainei, cât și de cei ai Moscovei. Este un conflict între „Moscova și lumea”, unde „lumea” în viziunea liderilor ruși este America. Este un conflict costisitor pentru Rusia, iar acest lucru deja se vede în nivelul indicatorilor macroeconomici, rezultatele sondajelor și comportamentul diferitor actori interni, tot mai sensibili la efectele sancțiunilor impuse Rusiei. Iar întrebarea pe care și-o pun acum cei care l-au alimentat poate fi definită în felul următor: care este soluția pentru o problemă care a fost susținută atât de mult timp tehnic, financiar, uman?
More…
![630x420[1]](https://civitaspoliticsblog.files.wordpress.com/2015/01/630x4201.jpg?w=306)
Victor Giosan: [D]acă societatea românească urăște (pe bună dreptate de altfel) politicienii este și pentru că ei fac tot timpul distincția între ceea ce este „adevărat” tehnic și ceea ce este „fezabil” politic, preferând întotdeauna partea a doua a ecuației, astfel încât minciună deschisă și ostentativă a devenit cu adevărat singură „fezabilitate” politică – vezi cazul VVP.
Dani Sandu: Cred că problema este că discutăm niște lucruri al căror nivel tehnic depășește cu foarte mult la ce are acces un cetățean uzual. Practic, cetățenii greci – din vina lor sau din vina altora – au fost mutați și spre un stat risipitor, și spre un stat în care tăierile sunt brutale și deseori fără sens în lipsa unei înțelegeri clare a întâmplărilor. E normal ca ei să se enerveze cât timp nu sunt convinși că responsabilitatea asta le aparține. More…
Astăzi Rusia este slabă, însă trăim în epoca răspunsului asimetric, în vremea celui slab. Acum suficient este să ai capacitatea de a submina, tulbura, de a sădi îndoială față de vechea ordine. Victoria are un cu totul alt înțeles. Și din această perspectivă campania Rusiei este un succes. Nu a schimbat doar frontierele Ucrainei, dar a schimbat și percepția europenilor. Acum Europa încearcă să-și reducă expunerea în relația cu Rusia, să se închidă. Aici este marea victorie a Rusiei. Pentru că amenințarea pe care Rusia o reprezintă astăzi este foarte similară cu cea a unei amenințări teroriste. Nu sunt suficient de puternici pentru a câștiga în sens convențional, dar au suficientă putere pentru a-i face pe oameni să se îndoiască de natura constituțională a propriilor regimuri. Pot să forțeze schimbarea acționând din interior. Viktor Orbán este exemplul cel mai proeminent, de insider care începe să ridice întrebări despre natura democrației, să se îndoiască de ordinea europeană. Ceea ce s-a întâmplat în Ucraina este în esență o problemă a UE și a Europei, dar nu în sensul în care Rusia va invada Varșovia sau Bucureștiul. Nu cred asta.
Putin este rațional, dar pentru a-i înțelege raționalitatea trebuie să înțelegem mai întâi natura regimului său și vulnerabilitățile sale structurale. Economic, el depinde de lucruri pe care nu poate să le controleze: prețul petrolului și al gazului. Pentru a diminua această incertitudine și expunere, el forțează acum un control politic și cultural total. Și dacă nu ar fi mers până la capăt în cazul Crimeei, ar fi devenit ținta atacurilor naționaliștilor. Din această perspectivă, atacul asupra Crimeei a fost unul motivat de prea multă slăbiciune și vulnerabilitate internă, pentru a-și asigura supraviețuirea politică. Și a reușit să recreeze acea majoritate imensă de dinainte de 2012. Dar este o majoritate de alt tip: masiv politizată, încărcată emoțional, instabilă. El însuși se teme că o poate scăpa de sub control. Pentru naționaliștii ruși, Estul Ucrainei reprezintă ceea ce războiul civil spaniol a fost pentru comuniștii sovietici. More…
![update[1]](https://civitaspoliticsblog.files.wordpress.com/2014/10/update1.jpg)
Sumar al răspunsurilor primite pentru cele 19 întrebări adresate prezidențiabililor. More…
![0a86157[1]](https://civitaspoliticsblog.files.wordpress.com/2014/10/0a861571.jpg)
Avem, așadar, 19 întrebări pentru prezidențiabili. Ca și în runda trecută nu pretindem că avem o imagine completă a lucrurilor pe care trebuie să le aflăm de la un viitor președinte. Dar ele reprezintă un bun start.
Mulțumesc tuturor celor care au contribuit și sunt nominalizați mai jos. Pentru prezidențiabilii care ar binevoi să răspundă, țineți cont că întrebările pornesc de la viziuni asupra funcției care nu sunt neapărat identice între cei ce întreabă. Dumneavoastră răspundeți vă rog pornind de la viziunea care vă animă. Răspundeți acestor întrebări unde doriți, dar dați un semn că ați răspuns ca să știm. More…
În ultimii 25 de ani nu a contat dacă statele central și est-europene aveau sau nu armate sau politici de securitate în adevăratul sens al cuvântului. Nu exista un prădător în ecosistemul imediat, aveau securitatea garantată de cea mai puternică națiune de pe pământ, iar într-un astfel de mediu „călătoria clandestină“ era aproape o opțiune naturală.
Majoritatea statelor de frontieră par să fi adoptat mentalitatea mainstream europeană, că pot neglija investițiile în hard power fără a exista consecințe negative. Este o perspectivă care ignoră realitatea centrală, aceea că frumusețea sistemului UE, capacitatea de a investi în dimensiunea bunurilor sociale, în detrimentul componentei militare, a fost posibilă pe fondul unei umbrele de securitate oferite de Statele Unite ale Americii. După Crimeea, Belgia își poate permite să neglijeze investițiile în propria apărare, Cehia și România – nu. More…
![speakup[1]](https://civitaspoliticsblog.files.wordpress.com/2014/09/speakup1.jpg)
Dezvoltând o idee a Ioanei Lupea am rugat nişte oameni să formuleze nişte întrebări care, în opinia lor, ar trebui puse preşedintelui.
Lista care a ieşit nu este reprezentativă pentru „agenda populaţiei” sau „interesul naţional”. Şi e departe de a fi completă (în sensul că acoperă doar parţial atribuţiile).
[…]
Dar, chiar şi aşa, este cea probabil cea mai bună listă de întrebări existentă în spaţiul public până acuma.
În fond, intelectualii nu sunt altceva decât capitalul de inteligență al unei națiuni, numai că inteligența ori deșteptăciunea nu sunt suficiente pentru a proba calitatea de intelectual. Chiar dacă, în sens tradițional un intelectual este specialistul într-un domeniu academic, nu sunt în niciun fel convins că trebuie să limităm această categorie la elitele profesionale, de multe ori un medic specialist, care are predispoziții spre lectură și cultură este preferabil unui comentator cu gura mare de la televizor, care nu a citit nicio carte în ultimul deceniu. Pe de altă parte, nici orice abolvent de facultate nu devine automat membru al comunității intelectualilor, prin faptul că a efectuat lecturile obligatorii. Și aici ajungem la ideea de intelectual public – vorbim despre acel tip de „profesionist al intelectului” care este capabil să participe la dialogul cu semenii săi într-o manieră coerentă și accesibilă.
După 1989 România ar fi avut șansa unei „revoluții a intelectualilor”. Mircea Dinescu și Ion Caramitru erau la televiziune, Ana Blandiana sau Doina Cornea se găseau în mijlocul structurilor politice de la nivel central, existau variante remarcabile pentru aparița unei noi clase de politicieni, printre care se numărau oameni ca Nicolae Manolescu sau chiar Andrei Pleșu. Eșecul intelectualilor de a prelua controlul României post-decembriste – unde includ și eșecul lui Emil Constantinescu, să nu uităm, la vremea aceea Rectorul celei mai importante Universități din țară – este transparent astăzi. România este condusă de către o specie de pseudo-specialiști, de falși profesioniști, de pretinși lideri de opinie. De fapt reconstrucția despre care vorbim nu poate să se producă decât în momentul când ierarhia valorilor va fi reinstaurată în România. Fără o societate meritocratică, în care succesul și ascensiunea publică să fie asigurate numai de meritele personale autentice, nu putem vorbi despre un sistem democratic funcțional. More…
O mulțime de oameni susțin că Rusia nu ar întreprinde nimic împotriva NATO. Dar dacă ești Putin și ești convins că NATO este slab, atunci probabil că vrei să testezi această oportunitate. Putin este mare amator de încercări low-cost. Spre exemplu, ce se va întâmpla dacă pune mâna pe un post de frontieră în Letonia și NATO nu face nimic? Cred că pericolul unei provocări oportuniste împotriva teritoriului NATO este din ce în ce mai mare. Am devenit obișnuiți cu ideea invincibilității NATO pe fondul Războiului Rece. Dar nu sunt deloc sigur că NATO a câștigat Războiul Rece. Doar că Rusia nu a fost niciodată tentată să atace Alianța, foarte probabil de teama sistemului de descurajare nucleară desfășurat de Statele Unite. În timpul Războiului Rece, eram mai mult sau mai puțin siguri de faptul că Washingtonul era dispus să riște războiul nuclear pentru a-și apăra aliații europeni. Dar oare mai este dispus să riște astăzi un război nuclear pentru un oraș din statele baltice? Nu sunt sigur.
Relațiile dintre România și Ucraina au fost întotdeauna foarte proaste. În parte, din cauza personalității președintelui Băsescu, problema Moldovei, la care se adaugă și conflictul pentru o amărâtă de insulă. Dimpotrivă, Polonia ar avea mult mai multe motive să urască Ucraina decât România. Naționaliștii ucraineni au ucis în modul cel mai brutal cu putință zeci de mii de polonezi în timpul războiului. Și totuși, relațiile dintre cele două state sunt excepțional de bune. Iar asta este o problemă care desparte Polonia de România. Polonia are un guvern puternic, în timp ce România are unul foarte slab. Mai mult, România este o țară cu o populație numeroasă, însă cu un PIB redus. România poate avea o semnificație tactică, însă, în mod fundamental, Washingtonul se poate baza astăzi pe Polonia, Polonia, Estonia, Polonia, Polonia, Estonia. Mai mult, Polonia și Estonia sunt tot mai interesate de consolidarea relațiilor de apărare cu Suedia și Finlanda. More…
Aș spune că analistul politic este deținătorul unor competențe analitice și epistemice validate academic, dublate, evident, de talent și de interesul de a respecta statutul unei profesiuni al cărei scop nu este profeția, ci, cel mult, realizarea unor predicții pe termen scurt, plecând de la observarea unor „regularități” din viața politică identificabilă într-un context socio-istoric particular.
Rolul acesteia din urmă și, ca atare, rolul celor care o practică este acela de a decripta, de a demantela, prin apel la modele teoretice și empirice de natură explicativ-interpretativă, cauzele anumitor fenomene politice, ale anumitor relații sau ale anumitor decizii care se iau în sfera politică. Și, țin să subliniez, nu poate exista, nici aici, pretenția de obiectivitate. Ceea ce eu numesc mitul obiectivității – aplicabil azi nu doar științelor umaniste în general, celor sociale și politice în particular, ci până și științelor naturii, de la enunțarea principiului incertitudinii al lui Heisenberg încoace – nu reprezintă decât o remanență pozitivistă în evoluția științei politice, una ce poate fi azi compensată de analiza interpretativă sau ideologică. Nu are sens, însă, aici, să intrăm în detalii tehnice. More…
Civitas Politics 