Aș spune că analistul politic este deținătorul unor competențe analitice și epistemice validate academic, dublate, evident, de talent și de interesul de a respecta statutul unei profesiuni al cărei scop nu este profeția, ci, cel mult, realizarea unor predicții pe termen scurt, plecând de la observarea unor „regularități” din viața politică identificabilă într-un context socio-istoric particular.

Rolul acesteia din urmă și, ca atare, rolul celor care o practică este acela de a decripta, de a demantela, prin apel la modele teoretice și empirice de natură explicativ-interpretativă, cauzele anumitor fenomene politice, ale anumitor relații sau ale anumitor decizii care se iau în sfera politică. Și, țin să subliniez, nu poate exista, nici aici, pretenția de obiectivitate. Ceea ce eu numesc mitul obiectivității – aplicabil azi nu doar științelor umaniste în general, celor sociale și politice în particular, ci până și științelor naturii, de la enunțarea principiului incertitudinii al lui Heisenberg încoace – nu reprezintă decât o remanență pozitivistă în evoluția științei politice, una ce poate fi azi compensată de analiza interpretativă sau ideologică. Nu are sens, însă, aici, să intrăm în detalii tehnice. More…