„Greva cetățenească” proclamată de comunitatea #Unițisalvăm nu a avut efectele scontate de organizatori, fiind un eșec organizatoric și de comunicare. Deși participarea la scrutin a fost scăzută, aceasta nu a fost efectul unui boicot organizat, ci rezultatul unei campanii electorale incoerente, în care partidele politice nu au reușit să explice cetățenilor semnificația acestor alegeri. Mesajul „grevei cetățenești”, preluat de la Costi Rogozanu, a fost unul negativ, scatologic și discutabil la nivel de conținut
Tentativa de boicot a alegerilor europarlamentare din 25 mai marchează primul eșec major pentru comunitatea #Unițisalvăm de la lansarea noului val de proteste, la sfârșitul verii lui 2013. Boicotul a reprezentant nu numai un eșec de mobilizare – mai puțin de 100 de oameni strânși pe spațiul verde din fața Teatrului Național, față de aproximativ 30000 de persoane la nivel național în septembrie 2013, ci și unul de comunicare, prin promovarea unui mesaj politic contraproductiv. More…