Este, până la urmă, Aferim un film bun? Greu de zis. Țin minte că am văzut Selma și nu m-a impresionat. M-am gândit atunci că filmul nu are sens decât dacă strămoșii tăi au bătut negri. Poate că și pentru mine filmul are sens pentru că strămoșii mei or fi bătut țigani. Nu pot privi povestea din afară. More…
Tag Archives: de weekend
De weekend: pentru excelență în trolling Răspunde
În funcție de scopul lor în viață există cel puțin trei feluri de troli. Socrate era un trol idealist. Trollingul său era o metodă de a te apropia de adevăr, o abordare indirectă a peșterii mitice. Trolul tipic descris pe Internet urmărește să altereze starea emoțională a victimei. Trolul intelectual atacă ideile despre lume și despre sine ale victimei până când însăși victima nu le mai poate susține (pseudo)coerent. Arghezi, pe care noi îl știm ca pamfletar, își propune de fapt să fie un astfel de trol. More…
De weekend: „Bozgorii” și Mircea Diaconu 3
[E]xistă diferențe majore între lupta anti-discriminare și lupta anti-corupție. Înainte să fie beneficiarii corectitudinii politice negrii și țiganii au, fost ani la rând, victima reală sau potențială a violenței. Și prin violență înțelegem crimă și viol. Pretenția la măsuri preventive care pun în paranteze libertatea cuvântului are măcar această justificare: apără (mai bine sau mai rău) valori care preced democrația (cum ar fi supraviețuirea).
Anticorupții nu pot să ne promită că ne vor proteja contra violenței iraționale. Tot ce ne spun ei este că, dacă ne supunem formei lor de corectitudine politică ad-hoc punând în paranteze astăzi (în mod voluntar?) libertatea cuvântului și cea de asociere, atunci beneficiile potențiale de mâine (siguranța sporită a statului de drept) vor depăși costurile. More…
De weekend: Cum am anexat Ungaria! 2
În 2016, printr-un accident ciudat al istoriei, conaționalii ardeleni au votat și au obținut alipirea la Ungaria. Toate partidele politice din această provincie istorică s-au contopit în două: Partidul Socialist din Ardeal și Dreapta Românească Unită. Primul este defapt fostul PSD. Al doilea este uniunea din cea mai rămas din PNL, PDL și ceva simpatizanți ai d-lui Funar. La scurt timp și cu siguranță înainte primelor alegeri PSA și Partidul Socialist Maghiar s-au reunit sub denumirea de Partidul Socialist din Întreaga Ungarie.
2017. PSIU obține cel mai mare număr de mandate la următoarele alegeri dar nu suficient pentru a construi o majoritate. Totuși, cu susținerea unor membri din DRU, partidul construiește un guvern minoritar. Guvernul pornește imediat imediat un larg program de reunificarea economică menit, pe baza unei finanțări speciale UE, să ajute regiunile cele mai puțin avantajate. Printre acestei regiuni se presupune că se afla multe regiuni romanești dar și câteva maghiare. Presa raportează că, de fapt, beneficiarii sunt mai degrabă cei care susțin guvernul indiferent de culoarea politică și naționalitate. În plus guvernul maghiar implementează un program prin care autoritățile locale pe care donează în mod voluntar bani sau alte forme de sprijin către alte autorități locale defavorizate sunt ajutate de stat să obțină mai ușor fonduri europene. Astfel, regiunile care sunt net donatoare sunt fie mulțumite ca găurile sunt acoperite prin bani europeni, fie văd cum liderii locali sunt prinși în aranjamente complicate cu banii statului și ai UE. Sistemul este denumit peiorativ suveica românească.
2022 – toamna. Lovitură de teatru, Liviu Dragnea devine președinte IAUES. Scandal monstru. Guvernul argumentează că, matematic, nu s-ar fi putut ajunge la acest rezultat fără voturile Fidesz. More…
De Weekend: Cripto-băsismul și țăranul român (guest post) Răspunde
Într-o logică a satului românesc, polarizarea este mult mai simplistă și se face la nivel de apartenență și/sau loialitate. Du-te cu campania la nea Valică și explică-i cum stă treaba cu promisiunile electorale, mai strecoară-i și ceva ideologie mascată de o măsură. Nea Valică e sătul de promisiuni. Pentru părinții lui, pedesereul a fost bun, i-au dat pensie de CAP. Pentru nea Valică, dreapta a însemnat schimbarea, care mai apoi nu s-a întâmplat. Și atunci, invariabil, te întreabă: „Mă, tu de-al cui ești? De-al lui Iliescu sau de-al lui Băsescu?”. Logica loialității bipartite. Și nu poți spune că nu ești de-al unuia dintre aceștia doi, pentru că istoria postdecembristă i-a demonstrat că dacă nu te afli spre unul dintre cei doi poli, nu contezi în logica electorală. Și mai știe că, la o adică, susținători ai fiecărui pol care a căzut într-o mai mare sau mai mică dizidență, în vreme de tumult electoral tot s-a raliat taberei pe care mai deunăzi o părăsise, cu invariabilul mesaj că „trebe votat răul ăl mai mic”. Nu poți spune altceva. Dacă loialitatea ta se îndreaptă spre un actor secundar, iar acesta își manifestă loialitatea spre unul dintre cei doi actori principali, în ochiul votantului tipic îl vei susține pe unul dintre cei doi.
Diferențierea între băsiști făcută de Andrei este, așadar, una de natură postelectorală, sesizată întru înțelepciunea sa de țăranul român. Pentru că, în fața unu tumult politic, stânga va vota ce girează Iliescu iar dreapta, ce recomandă Băsescu. More…
De weekend: Cripto-băsiștii 11
Devine din ce în ce mai greu sa îți acuzi amicii de bere că ar fi băsiști. Înainte aveau numai negări vagi de tip Eu l-am criticat odată, în 1789, pe o temă despre care nu știe nimeni nimic. Acuma îți spun verde în față: știi ceva, mie nici nu (mai) îmi place omul. Dar băsismul, ca si Moscova, este o stare de spirit și poate fi, cu efort, distilat din relația cu omul Băsescu.
Nu că distilarea ar fi ușoară. Băsismul fără Băsescu este ca și timpul în viziunea unui filosof celebru: dacă nu mă întreabă nimeni, știu să-l recunosc; dar, imediat ce mă întreabă, nu mai știu să răspund. Totuși, să încercăm.
Cripto-băsismul populist
În viziunea cripto-băsiștilor din acest grup, sensibilitatea la populism este principala caracteristică politică a poporului român. Ei pornesc, deci, de la de la o premisă valoroasă pe care o aplică excesiv.
Pentru ei nu există conducător, cel puțin după Revoluție, care să nu fie o manifestare a acestei pulsiuni populiste. În viziunea lor Constantinescu este un Băsescu ratat, iar Iliescu este un Băsescu molcom. Băsescu însuși este arhetipul și standardul după care sunt judecați politicienii, atât normativ cât și descriptiv.. Băsescu is the only way to do business.
Este grupul care a crezut cu pasiune că Oprescu va fi viitorul președinte al României. More…
De weekend: Pictures or it didn’t happen Răspunde
Sloganul de mai sus este folosit de adolescenţii americani atunci când cineva se laudă prea tare. Şi nu fără motiv. Adolescenţii (1) sunt oarecum înclinaţi să înflorească adevărul, (2) au acces la tehnologie, ca un simbol al statutului şi (3) înţeleg cum se cuvine importanţa imaginii. Astfel, acest test al plauzibilităţii este foarte raţional.
Însă nu doar adolescenţii cu coşuri se găsesc în această situaţie. În mod asemănător ne putem gândi la politicieni, militanţi şi lobbyşti. Aceştia (1) au ca misiune să prezinte doar o faţă a faptelor, (2) au acces la tehnologie ca un simbol al statutului şi beneficiu colateral al scurgerii de dosare (3) înţeleg cum se cuvine importanţa imaginii.
Împotriva laudelor politicienilor şi militanţilor suntem vaccinaţi destul de bine. Dar acuzaţiile pe care şi le aduc unii altora le primim cu destulă candoare şi fără să le testăm intelectual. Mulţi credincioşi sunt capabili inclusiv să facă o complicată gimnastică internă. Oameni care spun ritos că Elena Udrea sau Adriean Videanu trebuiesc socotiţi cetăţeni onorabili măcar până DNA descoperă ceva devin brusc mult mai familiari şi burto-bătăişti atunci când îţi spun cine a plătit Piaţa Universităţii, cu ce sume şi pe câţi la sută din cei prezenţi.
Inversa este la fel de adevărată. Oameni care sunt indignaţi principial că Adrian Năstase a fost condamnat strict pe probe indirecte, zâmbesc complice vorbind de relaţia presupus sexuală dintre Elena Udrea şi preşedintele ţării. More…
De weekend: Max Weber şi Urzeala Tronurilor 17
Urzeala tronurilor, după cum probabil ştiţi, este un serial HBO care urmăreşte lupta a şapte familii nobile pentru stăpânirea Westeros-ului. Ca persoană cu studii de ştiinţă politică am tendinţa ca în fiecare poveste fantasy să văd o alegorie a societăţii umane. De multe ori această tendinţă eşuează dur în faţa mereu aceloraşi clişee hollywoodiene. Dar Urzeala Tronurilor chiar se pretează. Aşadar…
Unul dintre primii care se răscoală este Robb Stark, fiul lui Eddard. Acesta exercită, precum tatăl său, cea mai pură autoritate tradiţională. Nordul este, în general, locul unde se respectă, „religia veche”, „legile vechi”, unde supuşii sunt văzuţi aproape ca membrii ai familiei extinse. În aceste condiţii, Robb nu încearcă să ocupe „tronul de fier”. El porneşte războiul ca să îşi salveze surorile şi să îşi răzbune tatăl. Supuşii sunt cei care îl proclamă „rege în nord”, dorind să profite de ocazie pentru a întări autarhia tradiţională a Nordului.
Peste apă, în Essos, Daenerys Targaryen este căsătorită cu un lider dothraki, care îi face cadou trei ouă fosilizate de dragon. Dragonii fuseseră sursa puterii familiei Targaryen vreme de secole, dar stirpea lor era considerată dispărută. La moartea soţului , Daenerys pune ouăle pe rugul funerar şi apoi păşeşte ea însăşi în flăcări. A doua zi este găsită în cenuşă goală, însă nevătămată. Lângă ea, trei pui de dragon proaspăt eclozaţi. Astfel se naşte o carieră politică.
Legitimitatea sa este în mod evidet carismatică. La început, Daenerys, „mama dragonilor”, face să renască atributele mitice ale Casei Targaryen, preluând astfel o carismă instituţionalizată şi transmisibilă. Însă vedem de la începutul seriei cum ea are propria ei putere de convingere şi propria carismă, prin care transformă duşmanii în prieteni şi aliaţi. More…
De weekend: Previzibilul domn Aligică Răspunde
Într-o zi mă trezesc menționat de Turnofftheglory pe wall-ul domnului Aligică. D. P. Aligică ceruse niște nume de oameni de stânga pe care să îi întrebe lucruri și să îi înțeleagă în opțiunile lor politice.
(Acuma, eu nu m-am considerat de stânga niciodată dar „adevărata dreaptă românească” este în esență o afacere parohială, amici degli amici. Deci într-un fel Turnofftheglory, care știe ca nu fac parte din această parohie, nu greșea să vorbească de mine.)
Nu eram menționat doar eu acolo, era și Dan Șelaru, care nu a fost încântat. Eu însă eram chiar curios. Nu neapărat dornic să mă exprim, cât curios care ar fi fost întrebările. Căci, între noi fie vorba, dl. Aligică ar avea în mod normal aparatul conceptual să înțeleagă aceste lucruri și singur. Printre altele el este, împreună cu dl Tismăneanu, autorul conceptului de puci parlamentar, hăt într-un op-ed din 2007. Mă gândeam mai degrabă că are o problemă de empatie. Adică, știind adevărul, vrea să înțeleagă mecanismele de orbire ale celorlalți. Din nefericire pentru curiozitățile mele, dl. Aligică nu a întrebat nimic pe nimeni. More…
(De weekend) Dac-aş fi pentru o zi preşedinte Răspunde
Adică, să nu uităm cine suntem. Eu sunt cel ce nu a fost niciodată învins… iar ei sunt cei ce ştiu asta. Aşa că pe măsură ce alegerile se apropie şi sistemul lor de repere se tulbură creşte presiunea ca ei să revină la vechile certitudini: bă, lasă că are bătrânul matelot un as în mânecă. More…
De weekend: Cum Facebook nu va cuceri Universul Răspunde
De curând citeam una dintre corespondenţele din închisoare ale lui Adrian Năstase de pe blogul personal. Într-ul colţ un widget bine plasat m-a anunţat serviabil câte mii de persoane „apreciază Adrian Năstase”. Printre care Ileana. Despre Ileana nu pot sa vă spun prea multe, am mers la aceeaşi facultate în ani diferiţi, dar pot să vă garantez că nu „apreciază Adrian Năstase”. Problema este că în tratamentul aplicat brandurilor şi persoanelor publice FB păstrează un model adecvat doar pentru relaţiile personale.
Ileana nu îl simpatizează pe dl Năstase, doar vrea să fie la curent cu ultimele sale… cugetări. La fel şi colegul de blog George. Dar Facebook nu îi permite să efectueze această distincţie. Facebook este o companie care uniformizează (spre deosebire de Google). La fel este (prin forţa lucrurilor, şi Twitter. Dar acesta din urmă a descoperit şi apoi încurajat beneficiile flexibilităţii de sus în jos – de exemplu ei nu au inventat hashtagul (#). More…
De weekend: MRU este o pisică 10
Zilele acestea am scris două articole foarte mişto. Unul vorbeşte despre instrumentalizarea politică a tabu-ului, celălalt examinează impactul carismei în cultura „dreptei” dincolo de Traian Băsescu însuşi. Ambele au avut vizualizări mai degrabă slabe. Articolul lui George despre miturile politicii externe româneşti le-a depăşit în cu uşurinţă. Nu m-am supărat – era un articol bine documentat şi bine scris. Apoi am scris despre opţiunile şi soarta lui MRU. Iar articolul a avut (raportat la prima zi) cam de patru ori mai mulţi cititori.
Şi în acest moment am decis că eu mă oftic. Ce v-a făcut frate MRU de vreţi să şţiţi totul despre el? V-a hrănit el când eraţi flămânzi? V-a vizitat când eraţi bolnavi? V-a păstrat rândul la lapte? S-a cuplat cu Zăvoranca? Cu Pepe? Apare pe Youtube sub formă de pisică sau de bebeluş? More…
Civitas Politics 