Sloganul de mai sus este folosit de adolescenţii americani atunci când cineva se laudă prea tare. Şi nu fără motiv. Adolescenţii (1) sunt oarecum înclinaţi să înflorească adevărul, (2) au acces la tehnologie, ca un simbol al statutului şi (3) înţeleg cum se cuvine importanţa imaginii. Astfel, acest test al plauzibilităţii este foarte raţional.

Însă nu doar adolescenţii cu coşuri se găsesc în această situaţie. În mod asemănător ne putem gândi la politicieni, militanţi şi lobbyşti. Aceştia (1) au ca misiune să prezinte doar o faţă a faptelor, (2) au acces la tehnologie ca un simbol al statutului şi beneficiu colateral al scurgerii de dosare (3) înţeleg cum se cuvine importanţa imaginii.

Împotriva laudelor politicienilor şi militanţilor suntem vaccinaţi destul de bine. Dar acuzaţiile pe care şi le aduc unii altora le primim cu destulă candoare şi fără să le testăm intelectual. Mulţi credincioşi sunt capabili inclusiv să facă o complicată gimnastică internă. Oameni care spun ritos că Elena Udrea sau Adriean Videanu trebuiesc socotiţi cetăţeni onorabili măcar până DNA descoperă ceva devin brusc mult mai familiari şi burto-bătăişti atunci când îţi spun cine a plătit Piaţa Universităţii, cu ce sume şi pe câţi la sută din cei prezenţi.

Inversa este la fel de adevărată. Oameni care sunt indignaţi principial că Adrian Năstase a fost condamnat strict pe probe indirecte, zâmbesc complice vorbind de relaţia presupus sexuală dintre Elena Udrea şi preşedintele ţării.

După cum se vede, probe sunt necesare mai ales ca să îi criticăm pe „ai noştri”. „Ai lor”, ştie toată lumea, sunt nişte porci şi nişte câini. Şi dacă, doamne fereşte, găsim lume care nu ştie cât sunt de porci şi câini, îi etichetăm idioţi utili şi gata. Eh, dacă am trăi noi într-o ţară protestantă, cum ne-a ieşit testul ăla pe Facebook, altfel ar sta lucrurile…

Ceea ce încerc eu, şi vă propun vouă, este să respingem aceste speculaţii. Nu pentru că ar fi adevărate sau nu, ci pentru că este o excelentă igienă mentală. Ignorându-le, aşa cum merită, suntem noi înşine mai curaţi.

Uneori putem bănui care este adevărul. Spre exemplu ideea că un milion de alegători (sau unul şi jumătate sau două) au „votat în absenţă” se va verifica curând. Zeci de procurori au fost trimişi să investigheze această cauză şi nimeni nu îi bănuieşte ca se prefăceau. Iar dacă nu aduc „poze”, dacă numărul nu se verifică, atunci cei care l-au promovat sunt incompetenţi social (nu înţeleg lumea în care trăiesc), sau cinici până la minciună.

Ca să dăm alt exemplu. USL a acuzat de conspiraţie românii care au publicat în vară texte critice despre guvern. Conspiraţie înseamnă că ar fi existat fie un plan comun (conspiraţie „dezinteresată”) fie un trafic de favoruri în urma cărora cei vizaţi au scris texte pe care nu le-ar fi scris „în mod normal”. Ori, cel puţin partea a doua se poate verifica. Din câte ştiu eu, acelaşi tip de texte au fost scrise şi înainte, şi în timpul crizei, ba chiar şi după (vezi cazul dlui Schwarz de la Frankfuter Allgemeine). Iar dacă acuzaţia nu se verifică … aplicaţi paragraful de mai sus.

(Notă: de furat la alegeri s-a furat, după cum şi campaniile de PR ale partidelor au îndoit adevărul; ceea ce contest eu aici sunt exagerările catastrofice).

Dar, aţi putea spune, ce ne ceri să facem, să îi considerăm cinstiţi pe politicieni? Aiasta nu se poate! Nu vă îngrijoraţi, nu este nevoie să mergem atât de departe. Există pe lumea asta şi fapte certe care să ne ajută să vedem minciună şi furt în acţiunile lor.

Spre exemplu, ONU menţine un indice al dezvoltării umane care măsoară în principal dezvoltarea indusă de stat. Ministerul Dezvoltării a primit bani în plus pe timp de criză să producă dezvoltare indusă de stat pentru a restarta economia. Ei bine, indicele dezvoltării umane în acest timp a scăzut.

Mai există şi alte fapte verificabile. Guvernul Boc nu a restructurat organigrama în administraţia de stat şi nu ne-a dus într-o poziţie mai bună decât Spania sau Italia, aşa cum ne asigura. Guvernul Ponta nu face la Oltchim ceea ce sugera că va face şi nu ne-a oferit o explicaţie credibilă în privinţa gazelor de şist.

Este permis să căutăm explicaţii ascunse acolo unde explicaţiile vizibile nu fac faţă. Dar nu este sănătos să le căutăm atunci când explicaţiile vizibile se descurcă cu brio. Mai ales, nu este permis să inventăm conspiraţii ca să evităm să ne schimbăm părerile. Şi, cu tristeţe spun, poate că cel puţin jumătate din articolele de opinie sunt conspiraţii inventate în vederea unor concluzii prestabilite.

Andrei Tiut