Detașament de jandarmi în Piața Universității (via sutu.ro)

Puterea a identificat problema protestarilor: tentația Antisistemului. Jandarmeria ii tratează.

Alegerea antisistem e cea mai a naibii politică pe care și-ar putea-o imagina cei de la PDL, în cel mai oribil coșmar ce i-ar putea vizita zilele astea. Din masochism, stupiditate sau strategie de manipulare, toți cei de la PDL care au apărut în ultmele două zile repetă tema asta pentru că își imaginează că vor scăpa de o parte din belea dacă dau vina pe ura împotrivă politicienilor venind dinspre prostimea flămândă din stradă.

Oamenii au ajuns la limita răbdării, criza i-a lovit dur, au fost câțiva ani grei pentru toată lumea, sau, preferata mea, pentru că este de departe cea mai perversă formulă:  întreaga Europă suferă de aceeași revoltă a celor care au sărăcit brusc, al căror consum a fost tăiat subit. Să lămurim o chestie:  să vă ferească sfantul de cei care ar putea veni după Piața din ianuarie și care ar putea într-adevăr dori Antisistemul. Politica antisistem este cea mai a naibii politică pentru că este a celor care refuză Centrul și își asumă marginalitatea. Antisistemul se va vedea la Margine și, în loc să ceară integrarea în jocul prezent, în „sistem”, isi va reclama marginalitatea ca pe o virtute si va dori să iasă din vechiul cerc; își va căuta un alt centru. Poate o altă idee de politic și de societate, dar cu siguranță alte reguli ale jocului.

Nu e cazul să speculez acum și să fac și eu referința obligatorie la soluția fascismului, așa cum orice politolog care vorbește despre tentația Antisistemului se simte dator să o facă. Dacă e ceva fascistoid în acest moment, e doar acel nor de imbecilitate care vine dinspre acei indivizi din PDL care biologizeaza mulțimea („VIERMI”), așa cum știm că tot deceniul de dinaintea ascensiunii la putere a fasciștilor era îmbibat până la exces de metaforă biologizantă împotriva unor minorități: evreii, țiganii, homosexualii erau Gândaci și Șobolani, ceea ce poate ar trebui să ne dea ceva de gândit atunci când alții se oferă să ne vadă sub specia Dăunătorilor și ne spun că „Arbeit macht frei”.

Ce e important în aceste zile este să le spunem că nu suntem imbecili. Membrii PDL care refuză să vorbească despre altceva decât criza care i-ar fi dus pe oameni la disperare trebuie să știe că ei sunt imbecilii și că vor pierde și mai mult cu această placă stricată. Dacă oamenii poartă în piață mesajul „PDL=USL=aceeași mizerie”, asta nu înseamnă decât că Piața a realizat că Statul, în orice mâini, îi va trata ca pe organisme biologice cu un termen de valabilitate. Organisme care muncesc câteva decenii, timp în care sunt productive, consumă cât mai puține servicii de sănătate, după care dispar și fac loc altora. Piața a învățat să fie vigilentă împreună împotriva abuzurilor statului, oricine l-ar manevra. Oamenii cer respect, demnitate, vor să fie ascultați, tocmai pentru că încă speră că acest joc să fie reformat astfel încât ei să devină din nou oameni în ochii celor care vor veni la putere de aici încolo. Iar eu cred că și PDL și USL ar trebui să fie recunoscătoare pentru asta și să învețe ceva. Marginea nu cere decât să fie considerată în jocul politic, iar aici marginalitatea nu este numai a celor care nu au bani de căldură iarna asta, în egală măsură este și marginalitatea celor care protestează împotriva utilizării instituțiilor statului ca bunuri private de către partide.

De 8 zile suntem bombardați cu tema dezordinii ca un pericol care atârnă ca un nor negru deasupra Pieței. Comentatori tv freamătă fără osteneală fluturând ideea pe care încearcă să o generalizeze Jandarmeria Română: Protestul e nedeclarat, neasumat, neautorizat, așa că ei fac o favoare celor din piață protejându-i. De cine îi protejează? Răspunsul e la fel de generalizat: Oamenii „de bună credinta” sunt apărați de huligani, de ultrasi. Astăzi colonelul Aurel Moise a declarat că „dreptul celor două milioane de locuitori ai capitalei trebuie aparat”,  nu al celor „aproximativ 200 de persoane care doresc tulburarea ordinii publice”.

Apoi a declarat extaziat că din cele peste 100 de persoane arestate ieri, 19 decembrie, au fost identificați „14 membri ai galeriilor”. ȘI??? Repet: ȘI??? Din peste 100 de arestați asupra cărora nu s-a pronunțat nici o anchetă publică, 14 erau suporteri, atât ni s-a spus. Nu mai e cazul să repet că oamenii  ăia sunt cetățeni,  că sunt „locuitori ai capitalei” ca și ceilalți, că unii au fost privați de liberate sub pretextul identificării într-un loc mai ascuns de camere, ciomegiti și duși în dube la secții. Important este că încet încet se încearcă încetățenirea ideii că protestatarii sunt periculoși, în raport cu marea masă a Românilor „de bine”, iar undeva în sânul lor fierbe ceva încă și mai malefic: Suporterul, Ultrasul. Nu știu dacă l-a întrebat cineva pe colonelul Moise cum poate explica „curatarea” Pieței exact după oră 11, când se fac apelurile de eliberare a pieței.  Ce trebuie să vedem este faptul că Jandameria este în plin proces de construire a unui dușman viabil, inamicul împotriva căruia poate fi coalizata Societatea, cea care se va curăți de murdăria asta periculoasă și va reveni în starea inițială de inocență și de necontaminare eventual.

Pe 17 ianuarie, un Manifest al ultrasilor a fost trimis către media. Asta după ce mai toți comentatorii tv au putut să contribuie generos la construirea acestui Dușman colectiv, un fel de corp compus din nenumărați indivizi înarmați, iraționali, periculoși. un fel de Leviathan pe dos, un corp al ultrasilor împotriva statului Leviathan, format din corpurile „oamenilor de bine”. Nu e nimic antisistem acolo, dacă prin Sistem înțelegem instituțiile statului, procesul de reprezentare, deliberare, implementare a policilor publice care se realizează de către instituțiile statului; dacă prin Sistem înțelegem o societate de cetățeni. Nu discut mai mult, obiectivul meu nu e să spun dacă acest text e viabil sau dezirabil ca proiect de societate, dar nu găsești aici nimic din lumea infernală Mad Max pe care încearcă se ne facă să o acceptăm colonelul Moise. În orice caz, manifestul merită sa fie citit. Reproduc aici doar o parte:

Nu mai vrem mizerie, subzistență, corupție, bani publici gestionat prost, licitații măsluite, uniuni politice nefirești (PSD+ PNL ?? PD+UNPR??). Vrem să trăim în pace cu conaționali de alte etnii, dar nu vrem să ne vindem onoarea și drepturile doar că să părem politically correct. Vrem o adevărată clasă politică, și suntem destul de puternici să o creăm.

Dacă vreți să faceți cunoștință cu unul dintre autorii acestui manifest, găsiți aici o poveste foarte bună și încă una aici.

Mai grav, dintr-o parte, cea guvernamentală, suntem invitați să  ne vedem drept o Masă famelica, slăbită și exasperată de anii în care a trebuit să strângem cureaua pentru că e criză, în revoltă pentru că nu știm de unde să facem rost de bani pentru subzistență; de foame și disperare nici nu mai judecăm cum trebuie, înțelegeți-ne. Din cealaltă parte, cea jandarmereasca, suntem înspăimântați să ne vedem drept o Masă tolerată în piața, apărată de propria dejecție a Masei, adică o mică parte din sânul ei, care se folosește de partea majoritară pentru a se manifesta violent. Manipulare pentru depolitizare de o parte, manipulare pentru depolitizare de cealaltă, dar mai perversă în acest caz pentru că jandarmeria bate oameni și ne spune că e spre binele nostru. Eu spun doar atât: dacă nu avem grijă la această construcție a dușmanului colectiv, momentan încorporat de suporteri, în curând alții vor fi noii dușmani, măi viermilor.

Cred că este cazul să ne gândim și să vorbim despre ce înseamnă Antisistem astăzi, în timpurile politice pe care le trăim. Asta însă nu ar trebui să ne facă să pierdem din vedere modul extrem de transparent în care se manifestă prostia unor politicieni: eticheta pe care PDL încearcă să o lipească pe fruntea protestelor și a oamenilor din piață nu este o atitudine antisistem decât dacă prin Sistem înțelegem un joc partizan care de câțiva ani buni joacă un joc politic din care noi nu vedem decât umbre. La putere sau în opoziție, partidele politice refuză de multă vreme să facă politică în văzul nostru, împreună cu noi. Presupun că de’asta se strigă respectul și demnitatea pe care le auzim în Piață.

Celălalt sistem, cel în care funcționează instituțiile statului în și pentru societate, este ceea ce reclamă protestatarii și o strigă la fel de tare și celor de la putere și celor din opoziție. Asta însă nu e încă Antisistem, e doar încercarea celor de pe margine să fie incluși în joc, să fie extins cercul în care se face politica. De’aia zic că încă e ușor pentru partide, e ceva ce se poate face. Și de’aia coșmarul adevăratului Antisistem ar trebui să le provoace transpirație rece celor care se simt tentați să îl folosească drept strategie pentru a difuza responsabilitatea guvernării.

Andreea Nicuțar