Reînvierea fenomenului protestatar Răspunde

 SONY DSC

În intervalul temporal dintre manifestațiile din anul 1990 care au stat la baza apariției Fenomenului Piața Universității și actualul curent protestatar inițiat în anul 2012, România cunoaște o mobilizare firavă a societății civile ca mijloc de presiune asupra guvernării. Timp de mai bine de 20 de ani, activitatea societății civile se axează în special pe inițierea unui model de intervenție în domenii pe care statul nu le poate asigura integral, acțiunile ONG-urilor sprijinite prin programe europene reprezentând un exemplu în acest sens. În privința presiunilor exercitate la nivel politic, se remarcă în special acțiunile specifice mișcărilor sindicale fără a se bucura însă de efecte concrete pe termen lung.

Absența unui dialog autentic între sfera civilă și sfera politică a reprezentant elementul dominant al perioadei tranziției, peste care s-a suprapus o lipsă a interesului cetățenilor pentru implicarea în soluționarea problemelor specifice comunității. În aceste condiții democrația se instaurează anevoios, reformarea sistemului întâmpinând dificultăți într-o societate în care predomină atitudinile conservatoare atât la nivelul decidenților, cât și la nivelul cetățenilor.

Singurele acțiuni care exprimă atitudini reformatoare virulente ale maselor raportate la puterea politică în context postcomunist sunt manifestațiile de la începutul anilor 90 și cele din prezent, nuclee ale societății civile a căror analiză scoate în evidență asemănări dar și importante deosebiri. În primul rând diferențe semnificative rezultă din contextele în care aceste exemple de acțiuni se manifestă. Fenomenul Piața Universității, desfășurat între 22 aprilie și 13 iunie 1990 este plasat într-o perioadă incertă din punct de vedere politic, dominată de teama postelectorală a continuității vechiului regim. Această conjunctură determină o atitudine exclusiv potrivnică puterii FSN exprimată direct de către protestatari.

Manifestațiile din iarna anului 2012, reluate în prezent, apar în contextul absenței unor soluții eficiente menite să pună capăt crizei economice, atât măsurile de austeritate aplicate în timpul Guvernului condus de Emil Boc, dar și politicile actualului guvern USL, cauzând dinamica protestatară. Spre deosebire de anul 1990, mesajele contestatare ating indirect teme politice camuflate în aria altor domenii cum ar fi sănătatea, protecția mediului sau justiția. De asemenea mișcările sociale din prezent sunt încadrate într-un context problematic global, prezent inclusiv în interiorul democrațiilor consolidate.

O altă deosebire semnificativă este impactul pe termen scurt și reacția generată de amploarea manifestațiilor. Efectul imediat pe care opoziția civilă îl produce în anul 1990 este divizarea societății între susținătorii mișcării reformatoare și adepții unei atitudini conservatoare, evenimentele cunoscând o mediatizare duală. În aceste condiții se creează o ruptură evidentă între grupurile sociale care percep diferit realitatea, la acest proces contribuind modul părtinitor în care presa ilustrează evoluția manifestațiilor. Atitudinea factorilor politici decidenți este una negativă, critica virulentă la adresa participanților afirmându-se pe tot parcursul desfășurării evenimentului. Amploarea protestului din anul 1990, unică până acum în România postcomunistă, generează conflicte și clivaje puternice înscrise în codul genetic al regimului democratic ce urma să se concretizeze.

În prezent factorii politici tind să promoveze o atitudine rezervată în raport cu dinamica străzii, chiar dacă efectele protestelor desfășurate sub slogan ecologist în interiorul coaliției de guvernare nu sunt de neglijat. Mesajele contradictorii ale liderilor politici se lovesc de dorința mișcării de a se autonomiza în raport cu sfera politică dar și de absența unor lideri ai protestatarilor care să accepte dialogul cu decidenții.

În condițiile în care contestarea vizează întreaga clasă politică niciun partid nu poate beneficia de avantaje electorale prin asocierea sau negarea protestelor din prezent. Din punctul de vedere al mediatizării, mesajele protestatare au fost transmise treptat de sursele media, principalul factor de mobilizare reprezentându-l mediul online.

Principala asemănare dintre Fenomenul Piața Universității din anul 1990 și actualele proteste este reprezentată în special de componența socială a manifestațiilor din zona urbană, în general formate din tineri cu studii superioare, care ilustrează un model al emancipării. Dacă în anii 90 principalul obiectiv catalizator al mișcărilor protestatare este schimbarea sistemică, în prezent protestele sunt animate, mai mult sau mai puțin de aceleași scopuri.

Ceea ce politicienii nu au învățat în sfertul de veac petrecut de la Revoluția din decembrie 1989, este lecția adaptării la o societate care inevitabil se schimbă. Perpetuarea aceluiași model politic românesc contrastează cu realitățile sociale din prezent, cu valorile pe care sfera civilă le reclamă. În această cheie ar putea fi înțeles fenomenul protestatar actual, al respingerii unui stil de gestionare a puterii axat pe interese particulare și nu pe interesul comun. Protestatarii din actuala generație se opun continuității tiparului politic ignorant, tot așa cum în anul 1990 protestatarii se opuneau reeditării unui regim politic discreditat. Mai multă transparență, mai mult dialog și nu în ultimul rând mai multă competență sunt valorile pe care generația actuală le solicită modelului politic, în concordanță cu soluționarea aspectelor problematice contemporane.

George Forcoș

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s