Urmare a bulversărilor enorme provocate de regimul totalitar comunist, societatea românească suferă nu doar de o adâncă ocultare a memoriei istorice, ci şi de o atrofiere a simţului estetic. La mai bine de 20 de ani de la căderea comunismului, scuarurile publice din oraşe, de pildă, deşi curăţite de statuile industriale dedicate lui Lenin şi Marx, sunt invadate de amenajări comerciale improvizate ori de noi monumente de o calitate îndoielnică, în timp ce monumentele de for public de o înaltă valoare artistică şi istorică, distruse sistematic după 1947 din motive ideologice, nu sunt reconstruite. Totuşi, în ultimii ani reprezentanţii autorităţilor publice par să înţeleagă – dacă nu necesitatea – atunci măcar utilitatea reconstruirii unora dintre aceste elegante monumente publice dedicate unor personalităţi şi evenimente din epoca precomunistă.
Cazul cel mai notoriu este, mai mult ca sigur, refacerea şi reinstalarea recentă a statuii ecvestre a regelui Carol I din Bucureşti în amplasamentul său iniţial dintre clădirea fostului Palat Regal (în prezent Muzeul Naţional de Artă) şi clădirea fostelor Fundaţii Culturale Regale (în prezent Biblioteca Centrală Universitară). Cu toate acestea, majoritatea monumentelor emblematice de altădată ale Bucureştiului care au fost distruse de comunişti nu au fost reconstruite şi, cel mai adesea, nu există nici măcar vreo intenţie în acest sens, cu toate că reconstruirea lor ar face adevărate miracole pentru urbanistica şi imaginea oraşului.
Alături de statuia ecvestră a regelui Carol I, statuia ecvestră a regelui Ferdinand I este unul dintre aceste monumente de for public emblematice ale Bucureştiului, care au fost distruse de comunişti din motive ideologice mai mult decât evidente. Din fericire, în acest caz există un proiect în lucru al autorităţilor privind reconstruirea statuii şi reamplasarea sa în Piaţa Victoriei, locaţia iniţială a monumentului, care ar trebui să fie finalizat în curând. În schimb, statuia ecvestră a regelui Ferdinand I din Oradea sau monumentul regelui Ferdinand I din Orăştie, de pildă, par să fi fost cu totul uitate. (Cu atât mai puţin se poate vorbi despre statuile lui Ferdinand I din Chişinău ori din Ismail!).
Tot uitat pare să fie şi monumentul alegoric dedicat lui I.C. Brătianu şi amplasat în centrul Pieţei Universităţii din Bucureşti, unul dintre cele mai importante monumente de acest tip ale Bucureştiului de altădată, cu toate că printre politicienii de azi – mai ales printre cei care se pretind urmaşii liberalilor români din secolul XIX – puţine figuri istorice sunt mai des invocate decât Brătienii! Nu se poate însă afirma că există vreo discriminare pe vechile linii partizane în materie de ignorare a monumentelor distruse de comunişti şi realizate iniţial de regulă la iniţiativa şi cu cheltuiala unor grupuri private de indivizi. Astfel, monumentul alegoric dedicat lui Take Ionescu, unul dintre liderii importanţi ai conservatorilor din secolul XIX, odinioară amplasat în apropierea Pieţei Romane, a fost în egală măsură dat uitării după ce a fost spulberat de buldozerele comuniste.
În unele cazuri însă, simpla ignorare a trecutului şi a bunele practici ale urbanismului nu este suficientă, ci memoria este rescrisă ca în vremea comunismului, iar estetica urbană este urâţită prin amplasarea unor noi statui, de o calitate îndoielnică şi nepotrivită cu arhitectura veche a zonei, aşa cum s-a întâmplat, de pildă, pe bulevardul C.A. Rosetti, în scuarul de la Izvorul Rece, unde odinioară exista o frumoasă statuie din marmură de Carrara a lui Pache Protopopescu, un primar notabil al Bucureştiului, în locul căreia a fost amplasat recent – după tradiţia „revoluţionar-patriotică” convenabilă admisă în perioada comunistă Ceauşescu – un Nicolae Bălcescu, „post-modern” şi fără picioare….
În sfârşit, exemplele la îndemână oferite cu precădere din Bucureşti nu sunt decât o mică parte din totalul cazurilor de maltratare continuă a memoriei istorice şi artistice urbane desfăşurată în toată ţara chiar şi la două decenii după căderea comunismului.
Bogdan C. Enache
Civitas Politics 