Bilanț de putere minoră (I) 3

Predarea Bredei, Velasquez (1635)

Analiza aceasta se dorește a fi o scurtă evaluare a situației elementelor de putere deținute de România în momentul de față. Elementele de putere avute în vedere sunt forța militară, starea economiei și evoluția populației. Nu îmi propun o analiza detaliată, blogul nu este locul pentru acest tip de demers, iar mijloacele aflate la dispoziție sunt insuficiente. Sunt însă destule informații care să susțină teza acestui articol: poziția de putere ocupată de România în cadrul sistemului internațional s-a fragilizat în ultimii ani, punând la îndoiala credibilitatea și capacitatea, și așa limitată, de a influența evoluțiile internaționale.

Prima parte a acestei evaluări va fi dedicată unor considerații teoretice și a evaluării puterii militare deținute în prezent de România. În postări ulterioare vor fi acoperite capacitatea economică și evoluțiile demografice. Evaluarea elementelor de putere de care dispune României în momentul de față este una în termeni absoluți, nu în termeni de putere relativă. O astfel de analiză ar necesita un studiu vast.

Avatarurile puterilor minore:

România este o putere minoră în cadrul sistemului internațional. Pentru a înțelege mai bine acest concept voi apela la lucrarea lui Adrian Miroiu, Balanță și hegemonie (Editura Tritonic, 2005, Bucureşti), care este un ghid util pentru înțelegerea conceptului de putere minoră și a comportamentului acesteia în cadrul sistemului internațional. Adrian Miroiu susține că în esența o putere minoră se confruntă cu același tip de dilemă de securitate ca și o mare putere, diferența constă însă din poziția din care cele două tipuri de puteri  abordează dilema de securitate.

Într-un sistem internațional anarhic unde principalii actori ai acestuia sunt statele naționale, suverane și independente, existența puterilor minore este condiționată de bunăvoința sau slăbiciunea marilor puteri. O putere minoră poate ajunge să proiecteze putere la distanțe mari și să întrețină relații comerciale globale profitabile, profitând însă de slăbiciunea și/sau bunăvoința marilor puteri care controlează rutele aeriene, terestre și maritime. Prosperitatea  puterilor minore depinde de „mila” celor care formează și impun regulile de schimb politice și economice ale sistemului.

Singurul mod prin care o putere minoră poate să-și depășească condiția este aplicarea unei politici centralizate de mobilizare a resurselor existente pentru transformarea într-o „mașină de război care să protejeze și să fie hrănită de o economie din ce în ce mai puternică”[i], și concomitent să profite de oportunitățile create de slăbiciunile marilor puteri. Puține puteri minore au fost însă capabile de așa aceva. În general „minorele” sunt prizonierele capacităților reduse de care dispun și a geografiei. Ele trebuie să-și adapteze politica externă condițiilor impuse de marile puteri aferente subsistemului din care fac parte (regiune) sau de hegemonul regional. Posibilitățiele de „manevră” sunt deci limitate pentru puterile minore.

Pe scurt ce-i rămâne de facut unei puteri minore este să-și întărească propria securitate, care, afirmă Adrian Miroiu,  poate însemna prezervarea statului, a granițelor sale și a proprilor instituții, sau siguranța cetățenilor și a proprietăților acestora. Pentru o putere minoră strategia de alianță va fi mai importantă pe termen lung decât o strategia a înarmării, deoarece nu poate intra în competiție cu resursele unei mari puteri. Punctul de cezură cu marile puteri în materie de comportament al unei puteri minore va fi absența unei politici externe ce urmărește scopuri hegemonice (maximizare absolută a puterii cuplată cu urmărirea unor interese revizioniste absolute).

Dacă pentru o putere minoră strategia de alianțe este mult mai importantă decât strategia de înarmare, atunci de ce situația din prezent a forțelor armate este atât de importantă pentru România? Ea este membră a NATO și a Uniunii Europene. Securitatea sa nu este pusă sub semnul întrebării. Există un minim sub care puterea militară a unui stat, fie ea și putere minoră nu poate coborî. Acel minim presupune capacitatea de a descuraja o agresiune armată asupra teritoriului național. O alianță este o relație de cooperare în materie de securitate, oficială sau neoficială, între două sau mai multe state suverane. Niciun stat nu s-ar angaja într-o alianță cu un alt stat, dacă partenerul nu este capabil să contribuie în vreun fel la securitatea aliatului său.

Securitatea națională și puterea militară

Poate cea mai bună ilustrarea a situației din prezent a forțelor armate este bilanțul Ministerului Apărării Naționale pe 2011 realizat șeful Statului Major General, generalul Ștefan Dănilă:

Avem în înzestrare, cu o vechime mai mare de 20 de ani, 87% din tancuri, 100% avioane de luptă, 50% din avioane de transport şi 84% din navele de luptă… gradul de operabilitate la diferitele categorii de echipamente existente s-a situat între 32% la avioanele de luptă şi 95% la artileria terestră.

Situația merită detaliată un pic: în 2015 România riscă să nu mai fie capabilă să-și asigure securitate spațiului aerian, deoarece resursă tehnică a avioanelor MiG-21 Lancer expiră în 2015 și tot în același an expiră și resursa tehnică a rachetelor anti-aeriene[ii]. Atât în cazul avioanelor MiG-21, cât și a rachetelor anti-aeriene vorbim de tehnologie dezvoltată în  anii 50 ai secolului trecut, înlocuirea acestora necesitând o investiție serioasă pe o perioadă îndelungată. Gravitatea situației este accentuată de faptul că o eventuală incapacitate a Românie de a-și apără propriul spațiul aerian, ci și  pe cel al NATO, Bucureștiul având anumite responsabilități ca stat membru al Alianței.

Artileria terestră, locul unde s-a înregistrat un procent ridicat de operabilitate conform spuselor generalui Dănilă, ascunde o realitate neplăcută. Piesele de artilerie aflate în dotare sunt licențe sovietice sau de calibre sovietice și deci cu un grad scăzut de interoperabilitate cu NATO. Mai grav România nu dispune de piese de artilerie auto-propulsate, o capabilitate fundamentală pentru câmpul de luptă modern, ci doar tractate.

În ciuda faptului că România dorește să fie un actor politic relevant la Marea Neagră și soluționarea conflictului cu Ucraina în privința delimitării platformei continentale, bogată se pare în hidrocarburi, marina militară nu a mai achiziționat nave din 2002. Fregatele Tip 22 cumpărate din Marea Britanie în 2002 nu au fost modernizate complet, iar planurile privind achiziția a patru vânătoare de mine și a patru corvete multirol au fost date peste cap de situația economică.

Chiar și în aceste condiții România reușește să mențină o prezență militară la nivel internațional destul de consistentă, cel mai mare angajament militar românesc fiind în Afganistan unde sunt desfășurați circa 2000 de militari. Dar din cauza incapacității de a-și dota adecvat trupele, statul român se vede nevoit să împrumute echipament de la aliați:

În teatrul de operaţii din Afganistan misiunile specifice se execută în principal cu echipamente de luptă primite în folosinţă temporară de la partenerul american. Starea tehnică a acestora se prezintă mai bine – 85% la blindate şi 100% la autovehicule.

Expedientul împrumutului de echipament de la aliații americani nu poate constitui pe termen lung o soluție[iii] (rămâne de văzut dacă acesta va fi donat) pentru o înzestrare rațională și modernă a forțelor armate. Din punct de vedere politic apelul la aliați pentru înzestrarea cu echipament de bază, transmite un mesaj politic prost: slăbiciune.

Există totuși și câteva lucruri pozitive legate de capabilitățile forțelor armate, una dintre acestea fiind capacitatea de a proiecte putere pe distanțe mari. România poate utiliza aviația de transport pentru a duce în teatrele de operații trupe și materiale. O demonstrație dramatică a acestei capabilități a fost evacuarea a peste 700 de români aflați în Libia în 2011 cu ajutorul aeronavelor C-130H și C-27J Spartan. Alte capabilități militare dezvoltate de România care merită menționate sunt cele de supraveghere a spațiului aerian (centrul de suveranitate aeriană, radarele FPS-117 și TPS-79 R Gap Filler), unitățile de forțe speciale, transmisiunile, spionaj – human intelligence, și sistemul de supraveghere maritimă SCOMAR.

Situația din prezent a forțelor armate este rezultatul în mare parte al crizei economice și financiare din 2008-2010. Astfel alocările bugetare pentru apărare au scăzut simțitor începând cu 2008 când MApN a primit 1,5 % din PIB, 1,3 % din PIB în 2009, 1,31% în 2010. În 2011 bugetul apărării s-a situat în jurul cifrei de 4,847 mld RON, iar în 2012 acesta se cifrează la 5,106 mld. RON – deci cam tot în jurul a unui procent și un pic din PIB, în condițiile în care NATO recomandă alocări pentru țările membre în jurul a două procente din produsul intern brut.  După aderarea la NATO bugetul apărării a fost frecvent ținta reducerilor bugetare și nu a atins ținta de 2,38 % din PIB prevăzută de lege.[iv]

Concluzie (parțială)

Diminuarea capabilităților militare pune sub semnul întrebării capacitatea României de a se apără și de a-și aigura securitatea națională în absența unor alocări bugetare care să permită elaborarea unei politici de achiziții sustenabile pe termen lung. Nivelul scăzut al cheltuielilor militare riscă să compromită pe termen lung credibilitatea României ca partener pentru NATO, UE și Statele Unite ale Americii. De asemenea o putere militară în continuă scădere va constrânge treptat opțiunile diplomatice ale României.

George VIŞAN


[i] A nu se înțelege că prin acest articol pledez pentru un program de înarmare în stil prusian.

[ii] Este vorba probabil de rachetele sovietice/rusești S-75 Volhov, cele mai numeroase rachete sol-aer aflată în dotare. România mai deține sisteme anti-aeriene KUB care datează din ani ‘70 și rachete sol-aer HAWK de producție americană achiziționate din Olanda în 2004, dar inoperabile.

[iii] Echipamentul respectiv este relevant și util în situații de conflict similare cu cele din Afganistan.

[iv] Doar în 2000 România a alocat 2,5 % din PIB pentru apărare iar de atunci procentul s-a diminuat, în ciuda unor perioade de creștere economică susținută.

Anunțuri

3 comments

  1. Pingback: Analize « Motanul Incaltat

  2. Pingback: România, la 10 ani de la integrarea în NATO « Civitas Politics

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s