Suveranism și nativism la ONU Răspunde

Octavian Manea despre discursul lui Donald Trump la Adunarea Generală a ONU

Primul discurs al lui Donald Trump pe sce­na Națiunilor Unite a generat ample eco­uri internaționale. Și asta pentru că Trump revine în mesajul centrat pe suveranismul naționalist la o reiterare a platformei nativiste, temele care l-au individualizat și ca­re i-au asigurat succesul în alegerile de anul trecut. Este motivul pentru care mulți dintre comentatori au concluzionat că dis­cur­sul a fost unul predilect de consum intern, destinat în primul rând mobilizării nu­cleului dur al electoratului său.

El vrea „o mare redeșteptare a na­țiunilor, renașterea spiritului lor, a mân­driei, a popoarelor și a patriotismului. (…) Astăzi, dacă nu investim noi înșine în națiunile noastre, dacă nu construim familii puternice, comunități sigure și societăți sănătoase pentru noi înșine, nimeni nu o poate face în locul nostru“.

Nu a uitat, desigur, să denunțe glo­ba­lis­mul, corsetul structurilor multilaterale res­ponsabile pentru diluarea suvera­nis­mu­lui american:

De prea mult timp, po­po­rului american i s-a spus că deal-urile multinaționale mamut, tribunalele inter­naționale neimputabile și birocrațiile globale puternice sunt cea mai bună mo­dalitate de a-și promova succesul. 

Până și intrarea în scenă, uitând că se adresează „societății internaționale“, și-a început-o printr-o nesfârșită înșiruire a realizărilor interne. Și, desigur, totul este trecut prin filtrul America First:

Nu mai putem ac­cepta să se profite de noi sau să intrăm în acorduri unidimensionale din care Sta­tele Unite nu primesc nimic în schimb. Câtă vreme mă voi afla în această func­ție, voi apăra interesele Americii mai pre­sus de orice altceva. (…) Ne reînnoim an­gajamentul față de da­toria primară a oricărui guvern: datoria față de ce­tățenii noștri.

Dar, pen­tru un președinte preo­cu­pat de apărarea suver­a­ni­tății, rămâne suspect de tă­cut asupra unui aspect che­ie: interferența rusă în ale­gerile de anul trecut, rea­li­tate asumată de Congres și considerată drept un atac asupra democrației americane.

Se remarcă însă o ruptură de fond cu fi­lozofia proiectată de predecesorul său pe aceeași scenă anul trecut și al cărui mesaj viza sensibilizarea societății internaționale, chiar mobilizarea ei pentru apărarea unui anumit tip de ordine, a unui sistem in­ter­național fundamental în interesul Statelor Unite și al Vestului. Cu alte cuvinte, tipul de lume care există dincolo de America devine o preocupare esențială, un interes fundamental al politicii externe proiectate de Statele Unite, iar beneficiul este pe mă­sură: amenajarea unui ecosistem care nu doar că poartă amprenta Vestului – un mix de instituții, principii și norme –, dar protejează democrația americană. Este ceea ce Robert Kagan numea „lumea crea­tă de America“ și ale cărei umbre palide apar ici-colo în discursul lui Trump, semn al competiției din interiorul administrației care se dă pentru influențarea preșe­din­telui:

Din Ucraina până în Marea Chinei de Sud, trebuie să respingem ame­nin­țările la adresa suveranității.

Trăgând linie, în urma discursului de la ONU, rămâne însă teama legată de o es­caladare a amenințărilor reciproce între Trump și „Omul-Rachetă“, așa cum l-a poreclit șeful administrației americane pe liderul nord-coreean. Puțin probabil ca tonul șefului de la Casa Albă, care a aver­tizat că va distruge complet Coreea de Nord, să îl cumințească pe Kim Jong-un. Deși un mesaj menit să descurajeze miș­cările impulsive ale Phenianului, acesta poate avea un efect contrar, accelerând su­plimentar ritmul crizei. Foarte probabil, obiectivul denuclearizării peninsulei co­re­e­ne a ajuns o iluzie. Și asta pentru că re­gimul nord-coreean vede arma nucleară ca fiind garanția ultimă a supraviețuirii sale politice. Iar orice impresie că Statele Unite se pregătesc de schimbarea regi­mu­lui sau de un atac preventiv poate genera tocmai scenariul în care liderul nord-co­reean poate apăsa pe butonul nuclear.

Mai realist ar fi ca Washingtonul să înceapă să găsească mijloace de a recredibiliza um­brela nucleară extinsă oferită Coreei de Sud și Japoniei ținându-le departe de pra­gul nuclear. O eventuală proliferare, pe fondul naționalismelor și rivalităților isto­rice existente, va face regiunea și mai vo­latilă. Dar este președintele America First dispus să riște Los Angelesul pentru Seul și Tokyo?

Pe de altă parte, de ce ar accepta liderul nord-coreean să predea armele, când vede impredictibilitatea Americii în relația cu Iranul, o țară care deocamdată își în­de­plinește angajamentele asumate sub acor­dul nuclear, dar pe care Trump amenință să îl abandoneze? Desigur, cu toții suntem conștienți de finanțarea terorismului și a revizionismului subversiv practicat de Te­heran în Orientul Mijlociu. Și probabil este foarte adevărat că o parte din re­sur­sele înghețate sub regimul sancțiunilor merg acum spre finanțarea instabilității din Orient. Însă vorbim de amenințări și secvențe diferite. Păstrând acordul nu­clear, Washingtonul ar trebui să creioneze o strategie de contrabalansare a acțiunilor subversive iraniene. În plus, presiunea concertată, multilaterală (reunindu-i pe europeni, dar și China și Rusia) care a adus Iranul la masa negocierilor nu mai există. Și este extrem de puțin probabil că Donald Trump va putea să refacă tipul acesta de solidaritate.

Octavian Manea

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s