Atentatul de la Sarajevo a fost produsul atât al acțiunii unui grup indivizi aflați în slujba statului sârb, și care acționau în afara limitelor impuse de autoritățile civile, dar și de politica de stat a Belgradului, ce viza subminarea poziției Austro-Ungariei în Balcani și unificarea slavilor sudici în jurul său. Serbia nu a luat măsurile necesare pentru a preveni atentatul și după producerea a acestuia i-a protejat pe cei care l-au planificat și comis.

În 1914 situația Serbiei era oarecum similară cu cea a Pakistanului de astăzi în relația sa acestuia cu talibanii – un stat care utilizeză terorismul pentru a-și avansa obiectivele de politică externă, dar care avea foarte puțin control asupra fenomenului. Pe teritoriul Serbiei funcționau o serie întreagă de organizații naționalist-teroriste ai căror membrii erau funcționari sau ofițeri ai armatei, și al căror scop era promovarea „unității sârbilor” prin orice mijloace, atât împotriva Austro-Ungariei cât și a celorlalți vecini ai Serbiei. Acțiunile acestor grupări au variat de la propaganda naționalistă, acțiuni de guerillă, activism politic și, bineînțeles, acțiuni teroriste. Cele mai cunoscute organizații naționalist-teroriste sârbe au fost Narodna Odbrana (Apărarea Neamului) și Ujedinjenje ili smrt! (Unitate sau moarte! sau pe scurt Mâna Neagră).

Principalii responsabili pentru izbucnirea crizei din iulie 1914, care a dus la declanșarea Primului Război Mondial sunt organizatorii și asasinii care l-au ucis pe arhiducele Franz Ferdinand. Responsabilitatea pentru acest act este împărțită cu cei, care prin inacțiunea lor sau prin îndemnurile lor, mai mult sau mai puțin tacite, au facilitat asasinatul. More…