Retragerea din Siria, o „lebădă neagră“ marca Donald Trump 1

Hotărârea intempestivă de retragere a celor 2.000 de militari americani din Siria (precum și a 7.000 din Afganistan) a provocat un veritabil tsunami la Washington.

Secretarul Apărării, Jim Mattis, și-a anunțat demisia și ulterior a fost forțat (într-o mișcare punitivă și revanșardă a președintelui) să părăsească Pentagonul de la 1 ianuarie. Undele de șoc, precum și ramificațiile strategice ale divorțului dintre Trump și Mattis ne vor bântui multă vreme de acum înainte.
More…

Reclame

Logica terorismului Răspunde

12107742_1082018258484057_3459791459213713477_n

Teoriștii statului islamic au vizat stilul de viață al francezilor – au lovit cultura timpului liber (loisir) – oamenii care se relaxau după o săptămână de muncă la un concert rock, în cafenele și la un meci de fotbal. Atacul a fost asupra societății franceze, nu asupra statului francez. Daesh vrea ca orice cetățean francez să se simtă în nesiguranță, fie că este la servici, fie că relaxează.

Scopul acestor atentate a fost exploatarea disputelor etnico-religioase din societatea franceză și reacțiile negative ale unui segment important al cetățenilor europeni în legătură cu valul de imigranți din Orientul Mijlociu și Africa de Nord ce bate la porțile Europei. Daesh dorește ca francezii să considere de acum înainte orice musulman drept un potențial terorist. Pe de altă parte asocierea dintre islam/musulmani cu ideea de terorism ar radicaliza la rândul lor pe musulmanii din Franța, eliminându-i astfel pe moderați și pe adepții integrării în societatea franceză, orientând comunitatea musulmană spre agenda Daesh și facilitând, poate, izbucnirea unui conflict civil. More…

Ce caută Rusia în Siria? 2

12038107_949056185132425_3372176856975322618_n

Din capul locului pot să afirm că salvarea creștinilor din Siria sau combaterea ISIL/ISIS/Daesh nu reprezintă scopul principal intervenției rusești în această țară. Acestea sunt obiective care în cel mai bun caz sunt secundare sau vor fi consecințe neintenționate ale intervenției acestei intervenții spectaculoase și surprinzătoare în Orientul Mijlociu.

Rațiunile din spatele acestei intervenții sunt ceva mai complexe decât aceste explicații facile. Principalul motiv din spatele desfășurării de forțe din este protejarea accesului Rusiei la baza navală de la Latakia, port care permite proiecția puterii în Marea Mediterană. Pierderea acestei ieșiri la mare ar reprezenta o lovitură majoră pentru prestigiul și putere Moscovei. Latakia a servit încă de pe vremea URSS drept bază pentru Flotila a V-a a marinei sovietice. More…

O resetare a politicii externe a lui Obama pe final de mandat? 2

barack-obama

Din punct de vedere tactic, o majoritate republicană în Congres, deopotrivă în Camera Reprezentanților, dar și în Senat, anunță începutul unei gherile parlamentare intense împotriva principalelor inițiative ale Administrației Obama, în special a componentei asistențiale interne – Medicare, Medicaid sau a programului de asistență socială. În același timp, sub leadershipul senatorului John McCain (fostul contracandidat al lui Obama în prezidențialele din 2008), care va prelua conducerea Comisiei Serviciilor Armate, este de așteptat ca politica de apărare națională, precum și multe dintre inițiativele de politică externă ale administrației să fie atent evaluate și dezbătute. McCain este de departe cel mai vocal critic al politicilor articulate de Administrația Obama în crizele recente din Orientul Mijlociu sau din Ucraina.

Pe de altă parte, Obama va fi nevoit să găsească un echilibru între intervenționismul do­rit de republicani și inițiativele de suflet pentru moștenirea sa de politică externă: un acord care să înghețe programul nuclear militar al Iranului (o perspectivă destul de nepopulară în rândurile republicanilor, dar și în cercurile decizionale de la Tel Aviv), cuplat cu pregătirea fundației Pentagonului pentru războaiele viitorului. Această din urmă componentă ar face din Obama un Carter de secol XXI. Și nu ar fi puțin lucru. Dimpotrivă. În definitiv, „Carter a pregătit fundația pentru mai toate inițiativele pe care Ronald Reagan le va asuma în zona apărării“ (în cuvintele lui Robert Gates). Investițiile făcute atunci în tehnologii cheie vor genera o adevărată „revoluție în afacerile militare“, esențială pentru descurajarea sovieticilor și pentru asigurarea supremației militare americane în lumea de după Războiul Rece. Ceva foarte similar se încearcă în aceste zile. More…

Războiul împotriva ISIS e abia la început Răspunde

140812-isis-militants-1128_ea414ddd3248a991306640f1a2954444

O piesă esențială în strategia Washingtonului ține de re-energizarea și sprijinirea elementelor tribale sunnite în rezistența lor împotriva forțelor Statului Islamic. Este singura modalitate de a duce ofensiva adânc în teritoriul califatului. Însă, în cazul tribului Al-bu Nimr, este prea târziu. Iar problema cea mai mare este că legătura dintre noul guvern de la Bagdad și sunniți rămâne încă masiv scurtcircuitată. Mai mult, forțele guvernamentale rămân în defensivă, prea puțin dispuse să ofere susținere unor comunități sunnite în care nu au încredere. Iată contextul în care, săptămâna trecută, Martin Dempsey, șeful Statului Major Inter-Arme, cerea extinderea misiunilor americane de asistență și antrenament în provincia Al-Anbar, tocmai pentru a completa veriga lipsă dintre Bagdad și insulele de rezistență sunnită. Însă precondiția americană era aceea ca Bagdadul să ac­cepte înarmarea triburilor și, mai mult, să se imagineze formule de cooptare a lor în așa numite „unități de gardă națională“. În același timp, acest lucru va implica foarte probabil formularea unui nou contract social, în care „triburile vor avea mai mul­te de spus în propria guvernare și în propriile regiuni“ (după cum a precizat săptămâna trecută Chuck Hagel, secretarul Apărării).

Bătălia împotriva Statului Islamic este inevitabil un proiect pe termen lung. Iar multe dintre armele necesare nu folosesc gloanțe. Și asta pentru că este mult mai mult decât o grupare teroristă. Analizată atent, ISIS reproduce tiparul ideal spre care tindea și Al-Qaeda, acela al unei insurgențe maoiste. Citite astăzi, unele din­tre textele care au stat la baza strategiei militare a Al-Qaeda (precum cele semnate de Abu Ubayd al-Qurashi în prima jumătate a anilor 2000) parcă recompun radiografia comportamentală a Statului Islamic. Oferă servicii, dispune de o infrastructură de guvernare paralelă, acționează ca o gherilă, dar, în același timp, funcționează și ca o armată convențională (în buna tradiție a stadiilor unei insurgențe ma­oiste). Totul pentru a-și menține susținerea populară a publicului țintă și care, în mod potențial, poate ajunge până la 20 de milioane de sunniți reprimați, cât există între Damasc și Bagdad. More…

Limitele campaniei împotriva ISIL Răspunde

Isis fighters wave the group's flag from what is thought to a damaged a Syrian air force jet

„Ceea ce se întâmplă astăzi în Irak este în mare măsură o continuare a vechiului război civil cu nuanțe sectare de dinainte de 2007“, îmi spune profesorul Stephen Biddle de la Universitatea George Washington. Cu alte cuvinte, natura conflictului rămâne aceeași: o dilemă de securitate extremă, un joc de sumă zero cu mize ontologice pentru principalele grupări confesionale ale Irakului. Privit în această cheie, rolul pe care Statele Unite l-au jucat în timpul campaniei de stabilizare condusă de Petraeus după 2007 a fost, ca efect, unul foarte apropiat de Balcanii anilor ’90: un rol de menținere a păcii (peace keeping). Așadar, Washingtonul era un mediator, un arbitru între Bagdadul devenit un centru gravitațional șiit și populația sunnită. Mai mult, devenise un protector al revoltei tribale din Anbar împotriva Al Qaeda.

„Există o perspectivă foarte populară în Washington astăzi că ISIL este produsul războiului civil sirian. Însă în Irak problema este în mod esențial una irakiană. În 2007, Maliki nu a devenit peste noapte un Thomas Jefferson sau un George Washington. El și-a arătat disponibilitatea de a coopera cu sunniții numai sub presiunea constantă a americanilor și a capitalului de presiune exercitat de aceștia. Când pârghiile au dispărut, presiunea s-a evaporat, iar Maliki s-a întors la instinctele sale politice tradiționale „marginalizarea și oprimarea sunniților“, spune Stephen Biddle. În acest context, răspunsul acestora din urmă a fost unul cât se poate de rațional: alianța cu un actor violent care putea să le ofere protecție împotriva unui guvern prădător. Toate acestea sunt detalii cheie pentru a înțelege nu doar stadiul în care ne aflăm acum în Irak, de ce am ajuns aici, dar și de ceea ce va fi nevoie pentru a stabiliza această societate. More…

Limitele doctrinei Obama 1

_77409066_obama_cameron_pa

Criza din Ucraina, precum și ascensiunea forțelor Califatului Islamic au surprins Casa Albă. În cele din urmă sunt variabile care ar trebui să impună o regândire a doctrinei americane de politică externă.

Devine tot mai răspândită ideea că „stabilitatea este doar temporară fără buna guvernare“, după cum concluziona și un oficial care se pregătește să părăsească administrația. Este exact lecția învățata de Obama în Libia și care îl ține acum departe de Siria sau de revenirea terestră în Irak, pentru că, în cele din urmă, nota de plată aferentă va aparține tot Statelor Unite. În evaluarea administrației, componenta principală de răspuns în Orientul Mijlociu presupune formularea unor proiecte de societate capabile să răspundă aspirațiilor majorității sunite din Siria și minorității sunite din Irak. Dar vorbim de o sarcină mult peste disponibilitatea politică a administrației de a implica Statele Unite într-un nou exercițiu de state-building la o scară infinit mai complexă decât ceea ce își asumase George W. Bush și una care depinde mai degrabă de voința Bagdadului și, eventual, de mobilizarea ajutorului statelor sunnite din regiune. More…

Criza irakiană – o perspectivă generală Răspunde

iraq-civil-war-invasion

Ceea ce se întâmplă astăzi în Irak ilustrează în ultimă instanță limitele autorităților occidentale în exercitarea controlului asupra unor state instabile din punct de vedere politic prin intermediul instrumentelor ce alcătuiesc așa numita soft-power. Logica utilizării forței brute, a dominat viziunea strategică a intervenției NATO în Orientul Mijlociu, situație care a plasat într-un plan secundar practicile specifice acțiunii diplomatice sau a penetrării elementelor de intelligence. Pe termen lung această strategie s-a dovedit a fi un eșec în condițiile în care așa numitul Război contra terorismului a implicat desfășurarea unor operațiuni împotriva unui inamic non-statal, fapt care a determinat incoerența acțiunii militare și care a favorizat prelungirea situației conflictuale. Astfel, efectele implicării militare nu au condus la eliminarea influenței organizațiilor teroriste în regiune, în ciuda celor aproximativ 500.000 de victime ale Războiului Irakian sau a celor 6 trilioane de dolari, suma totală atribuită intervenției militare americane în Afganistan și în Irak și care indică cel mai costisitor conflict militar din istoria SUA.

De asemenea ocuparea militară directă a Irakului desfășurată în intervalul 2003-2011 nu a fost dublată de acțiuni strategice eficiente care să permită pe termen lung temperarea tensiunilor dintre majoritatea șiită, oprimată înainte de anul 2003, dar favorizată din punct de vedere politic ulterior și minoritatea sunnită care își pierde privilegiile puterii în urma intervenției externe. Planul de reconstrucție a statului irakian și de sporire a securității regonale, The New Way Forward, anunțat în anul 2007 de către G. W. Bush și care prevedea printre altele izolarea extremismului și soluționarea conflictelor dintre facțiunile religioase, s-a dovedit la rândul său a fi un eșec, chiar dacă pe termen scurt tensiunilor dintre sunniti și șiiți au fost diminuate. Eșecul reconcilierii a dovedit faptul că stoparea conflictului religios care opune cele două ramuri ale islamului prin intermediul unui consens general este greu de concretizat, însă tocmai această radicalizare a disensiunilor la nivel regional constituie una dintre principalele cauze ale actualei crize irakiene. More…

Lecţiile uitate ale reconcilierii din Irak Răspunde

0,,17726729_303,00

Granița dintre Irak și Siria s-a pulverizat, harta Orientului Mijlociu redesenându-se. Armata irakiană se dezintegrează. Milițiile șiite, în special temuta „armata Mahdi“ controlată de Moqtada al Sadr, revin în prim-plan, mobilizându-se pentru apărarea Bagdadului. Pentru mulți observatori Irakul amintește mai degrabă de Europa Evului Mediu sfâșiată de războaie religioase. Ce-i de făcut? O călătorie în istoria recentă poate să contureze câteva răspunsuri.

De departe cel mai important episod pentru stabilizarea Irakului a fost reprezentat de campania din Ramadi începută în vara anului 2006. În imaginarul conflictului a fost un moment tectonic, generând unde de șoc în toate direcțiile și schimbând chiar cursul războiului. O oportunitate unică s-a dezvăluit atunci, imediat speculată de americani. Un clivaj aproape insesizabil apăruse între sunniţi și Al Qaeda. Excesele și radicalismul militanților Al Qaeda ajunseseră în timp să îi îndepărteze tot mai mult pe liderii triburilor sunnite de agenda acestora. More…