Molenbeek: metafora unei alte Europe Răspunde

Molenbeek

Toate drumurile par să ducă spre Molenbeek. Multe dintre atentatele care au însângerat Vestul în ultimul sfert de secol – Madrid (2004), Paris (2015), Bruxelles (2016) – au într-un fel sau altul o legătură cu „Micul Maroc“ din inima Europei. În imaginarul public, Molenbeek a devenit metafora polis-ului paralel, a ghetoului urban, unde șomajul atinge cote fulminante, a microuniversului societal predispus să producă voluntari pentru Statul Islamic.

Literatura de specialitate vorbește despre traseul radicalizării ca despre un puzzle cu variabile multiple aflate în legătură simbiotică unele cu celelalte. De cele mai multe ori, portretul indică tineri musulmani la a doua generație, născuți în Europa și care, în cuvintele lui Olivier Roy, exprimă o revoltă, o ruptură cu valorile propriilor părinți, dar și cu normele societății formale. Cocktailul este amplu. Frustrările și resentimentele social-economice per se nu sunt suficiente pentru a-i împinge pe tinerii musulmani debusolați pe traseul radicalizării. More…

Artificiile de la Târgu Secuiesc au bătăie lungă Răspunde

hvimclap

Știrea zilei de 1 decembrie 2015 a fost că SRI a dejucat un posibil atentat terorist la Târgu Secuiesc, în județul Covasna. Atentatul ar fi vizat parada militară din oraș organizată cu prilejul zilei naționale. Cel care s-ar fi aflat în spatele atentatului este Beke Istvan Attila un etnic maghiar din România, lider al organizației naționalist extremiste HVIM „Mișcarea de tineret 64 de comitate” din România. Acesta ar fi plănuit să detoneze pe 1 decembrie în timpul paradei militare din oraș un dispozitiv explozibil improvizat.

Anii care vor veni vor testa foarte mult viabilitatea modelului de integrare românesc și relația cu minoritatea maghiară. În 2016 se comemorează 100 de ani de la intrarea în Primul război mondial a României de partea Antantei pentru a cuceri-elibera Transilvaniia. În 2018 se vor aniversa 100 de ani de la Marea Unire, iar în 2020 se vor aniversa 100 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon. Toate aceste aniversări-comemorări vor fi prilejuri bune de manifestare a naționaliștilor români și maghiari în mod violent. More…

Logica terorismului Răspunde

12107742_1082018258484057_3459791459213713477_n

Teoriștii statului islamic au vizat stilul de viață al francezilor – au lovit cultura timpului liber (loisir) – oamenii care se relaxau după o săptămână de muncă la un concert rock, în cafenele și la un meci de fotbal. Atacul a fost asupra societății franceze, nu asupra statului francez. Daesh vrea ca orice cetățean francez să se simtă în nesiguranță, fie că este la servici, fie că relaxează.

Scopul acestor atentate a fost exploatarea disputelor etnico-religioase din societatea franceză și reacțiile negative ale unui segment important al cetățenilor europeni în legătură cu valul de imigranți din Orientul Mijlociu și Africa de Nord ce bate la porțile Europei. Daesh dorește ca francezii să considere de acum înainte orice musulman drept un potențial terorist. Pe de altă parte asocierea dintre islam/musulmani cu ideea de terorism ar radicaliza la rândul lor pe musulmanii din Franța, eliminându-i astfel pe moderați și pe adepții integrării în societatea franceză, orientând comunitatea musulmană spre agenda Daesh și facilitând, poate, izbucnirea unui conflict civil. More…

Despre atentate și musulmani, pe intervalul generos dintre genocid și prostioară 1

PRR_4715
Am observat astfel ca pe lângă sentimentul copleşitor şi nejustificat, la urma urmelor, al catastrofei iminente şi totale, aceşti prieteni ai mei suferă de o frustrare palpabilă. Nimeni, cu excepţia tovarăşilor lor de cuib, blog şi share, nu pare să îi bage în seamă. Ei au înţeles şi problema, deţin şi soluţia şi sunt dispuşi să o explice oricui sta să asculte, dar, cu toate astea, nici criminala de Merkel, nici pămpălăul de Obama, nici fătălăul de Hollande nu le acorda vreun grăunte de atenţie, ba dimpotrivă, continua în ignoranţa lor vinovată să sinucidă Europa în fel şi chip.

Ei bine, pentru că sunt prietenii mei, mă ofer să pun pe masă o posibilă explicaţie pentru indiferenţa pe care autorităţile euroatlantice o afişează faţă de punctul lor de vedere. Şi sper că cei cărora mă adresez să accepte această explicaţie şi să mediteze asupra ei, chiar aşa cum e ea, produsă de un macoveist multiculti corect politic progresist liberal şi cam cretin care nu postează pe Facebook decât ca să citească lumea ce scrie şi să dea like. More…

Generația jihadului individual 1

B6vknhbIcAIHHwn

În ultimii ani, actele de terorism care au marcat Europa par mai puțin orchestrate de organizații formale precum Al Qaeda, fiind săvârșite mai degrabă de indivizi izolați, de „lupi singuratici”, exponenți ai unui jihad individual, necoordonat. Asasinarea regizorului danez Theo van Gogh în 2004, atacurile de la Toulouse din 2012, dar și cele împotriva publicației Charlie Hebdo de la începutul acestui an se încadrează în acest tipar emergent, în care este foarte probabil să funcționăm pentru mulți ani de acum înainte.

În sine, tranziția pe care o vedem pe parcursul deceniului trecut reflectă o transformare de fond a pieței jihadiste. Incubatoarele radicalizării nu mai sunt organizațiile studențesti sau grupurile de studiu din jurul moscheilor, existente în Londra sau Hamburg, și responsabile finalmente de circuitul care se va finaliza cu prăbușirea „Gemenilor” (2001) sau prin atacurile asupra sistemului de transport public londonez (2005). Mobilizarea nu se mai face preponderent prin interacțiunea față în față, cât mai ales online, în intimitatea propriului computer, unde accesează realitatea virtuală a forumurilor și a chat-room-urilor jihadiste. Potențialii „voluntari” sunt expuși unor imagini de o violență extremă, unde victimele sunt semeni de-ai lor, tocmai pentru a declanșa un sentiment de revoltă interioară, de injustiție profundă. Victimele Bosniei, Kașmirului, Ceceniei, Irakului și mai nou cele de pe frontul sirian exercită o irezistibilă forță de mobilizare, sunt electrizante. Este cazul gemenelor Laghriss, arestate în august 2003 pentru planificarea de atacuri sinucigașe asupra parlamentului din Rabat. More…

Gloanțe și cenușă la Sarajevo Răspunde

sarajevo-murder

Atentatul de la Sarajevo a fost produsul atât al acțiunii unui grup indivizi aflați în slujba statului sârb, și care acționau în afara limitelor impuse de autoritățile civile, dar și de politica de stat a Belgradului, ce viza subminarea poziției Austro-Ungariei în Balcani și unificarea slavilor sudici în jurul său. Serbia nu a luat măsurile necesare pentru a preveni atentatul și după producerea a acestuia i-a protejat pe cei care l-au planificat și comis.

În 1914 situația Serbiei era oarecum similară cu cea a Pakistanului de astăzi în relația sa acestuia cu talibanii – un stat care utilizeză terorismul pentru a-și avansa obiectivele de politică externă, dar care avea foarte puțin control asupra fenomenului. Pe teritoriul Serbiei funcționau o serie întreagă de organizații naționalist-teroriste ai căror membrii erau funcționari sau ofițeri ai armatei, și al căror scop era promovarea „unității sârbilor” prin orice mijloace, atât împotriva Austro-Ungariei cât și a celorlalți vecini ai Serbiei. Acțiunile acestor grupări au variat de la propaganda naționalistă, acțiuni de guerillă, activism politic și, bineînțeles, acțiuni teroriste. Cele mai cunoscute organizații naționalist-teroriste sârbe au fost Narodna Odbrana (Apărarea Neamului) și Ujedinjenje ili smrt! (Unitate sau moarte! sau pe scurt Mâna Neagră).

Principalii responsabili pentru izbucnirea crizei din iulie 1914, care a dus la declanșarea Primului Război Mondial sunt organizatorii și asasinii care l-au ucis pe arhiducele Franz Ferdinand. Responsabilitatea pentru acest act este împărțită cu cei, care prin inacțiunea lor sau prin îndemnurile lor, mai mult sau mai puțin tacite, au facilitat asasinatul. More…

Intervenție americană iminentă în Siria 32

130424095943-01-syria-0424-horizontal-gallery

O intervenție în Siria este o acțiune riscantă, cu consecințe serioase și nebănuite pe termen lung. Judecând doar după forțele pe care SUA le-a desfășurat în prezent în apropierea Siriei cel mai probabil scenariul presupune o serie de atacuri limitate asupra locațiilor unde se bănuiește că sunt depozitate armele chimice ale regimului lui Bashar al Assad.

Intervenția, când se va produce, nu va avea drept scop înlăturarea regimului Assad sau sprijinirea rebelilor. Mai curând scopul politic este de a demonstra hotărârea americană de a-și respecta angajamentele – a se vede „pragurile de netrecut” pe care administrația Obama și le-a asumat de fiecare dată când pe agenda internațională apărea situația din Siria. Utilizarea armelor chimice a pus în discuție credibilitatea politicii externe americane – în momentul de față aceasta trebuie restabilită.
More…

O intervenţie americană în Siria? Greu de crezut Răspunde

289187-syria-civil-war

O lume întreagă aşteaptă ca administraţia preşedintelui Obama să acţioneze, chiar să intervină limitat în războiul civil sirian. Şi totuşi, ce opţiuni realiste are astăzi un preşedinte care a primit un Nobel pentru Pace tocmai pentru că promitea că în mandatul său nu va exista o nouă Ruandă?

În esenţă, tabloul contextual şi variabilele pe care preşedintele Obama trebuie să le includă în procesul său decizional legat de o posibilă intervenţie în Siria denotă o misiune imposibilă. Pe europeni nu se poate conta, fiind preocupaţi de cum să îşi reducă mai repede bugetele apărării, în intenţia de a extinde pe cât posibil durata de viaţă a statului bunăstării. Exasperat, Ivo Daalder, ambasadorul SUA la NATO, avertiza recent că, dacă aceste tendinţe vor continua, în cinci ani NATO nu va mai avea capacitatea expediţionară de a desfăşura o operaţiune de complexitate moderată precum cea din Libia. Dar Daalder a mers chiar mai departe decât Gates, în 2011, lăsând să se înţeleagă că, in extremis, o Americă achitând 75% din factura Alianţei este dispusă să revizuiască o noţiune până astăzi sacrosanctă – paritatea statelor membre în sistemul decizional al NATO. More…

Combaterea terorismului reflectată în cinematografie (III) 1

1134604 - Zero Dark Thirty
Academia de Film Americană a decernat pe 24 februarie premiile Oscar, iar pe lista de nominalizați din acest an s-au regăsesc o serie de filme cu subiect politic și istoric: Lincoln, Argo și Zero Dark Thirty. Așa că am decis să scriu o mică serie dedicată modului în care a șaptea artă reflectă fenomenul politic. Am selectat două subiecte interesante, de actualitate și controversate: combaterea terorismului și rolul moderației în politică. Primul articol din serie va fi o analiză comparată și critică asupra reflectării contraterorismului în cultura modernă pornind de la două pelicule: Zero Dark Thirty, care documentează „vânătoare” lui Osama bin Laden de către SUA și The Dancer Upstairs, povestea ficționalizată a prinderii șeflui mișcării revoluționare peruane Sendoro Luminoso, Abimael Guzman. Între două cele două pelicule există multe similutidini, dar și destule diferențe care să permită o abordare comparatistă.

Ambele pelicule prezintă, per total, într-un mod credibil și realist, dar cu multe licențe artistice, metodele prin care guvernele combat terorismul, atât de factură internă, cât și cel global. Atât Zero Dark Thirty cât și The Dancer Upstairs nu se rezumă doar la a prezenta aspectele „tehnice” ale combaterii terorismului ci și implicațiile politice ale acesteia. Abordările prin care terorismul este combătut în The Dancer Upstairs și Zero Dark Thirty sunt specifice amenințărilor pe care trebuie să le neutralizeze. Ele nu sunt interșanjabile, cum ar putea părea la prima vedere, însă privindu-le în profunzime ele oferă o imagine de ansamblu asupra unei activități ce se desfășoară în anonimat și clandestinitate. În The Dancer Upstairs este preferată metoda care respectă cel mai bine supremația legii, în raport cu metodele dure folosite de armată, deoarece are avantajul soluționării pe termen al conflictului politico-social ce a dus la nașterea mișcării lui Prezidente Ezequiel și oferă șansa unui nou început democratic pentru o societate divizată. Metodele descrise în Zero Dark Thirty sunt justificate (mai puțin tortura, a cărei utilitate e scăzută și delegitimează întreg procesul) prin prisma faptului că lupta se poartă la nivel global, scopul este protejarea securității SUA și se desfășoară, în linii mari, în clandestinitate, ambele tabere dând dovadă de lipsă de scrupule în utlizarea forței. Eliminarea lui Osama bin Laden nu pune însă capăt „războiului”, Al Qaeda deși afectată profund de moartea liderului continuând lupta (vezi Somalia, Pakistan, Afganistan, Mali, Yemen și Somalia). More…

Combaterea terorismului reflectată în cinematografie (II) 1

SAS+Assault+on+Iranian+Embassy

Abordarea combaterii terorismului în The Dancer Upstairs și Zero Dark Thirty este diferită, dar diferențele sunt date în principal de natura terorismului și scopurile urmărite de cei care îl combat. Metodele de combatere a terorismului prezentate în ambele pelicule trebuie considerate din prisma faptului că avem de-a face cu opere de ficțiune, adresate publicului larg și prin urmare legătura acestora cu realitatea luptei anti-teroriste nu este atât de directă pe cât s-ar crede. În orice caz nu trebuie subestimat impactul acestor reprezentări, chiar și incomplete, asupra imaginarului public în privința combaterii terorismului. „Cultura populară” afectează însă modul în care combaterea terorismului este percepută de public, atât la nivel național, cât și global.

Modul în care Zero Dark Thirty a reflectat utilizarea și utilitatea torturii a generat cele mai multe controverse în spațiul public american și internațional. Pe de o parte au fost cei care au susținută că pelicula lui Kathryn Bigelow justifică utilizarea torturii în lupta împotriva Al Qaeda, în timp ce alții au susținut că nu face acest lucru, și că în cel mai rău caz pelicula are o atitudine ambiguă față de tortură, ducând în eroare spectatorul. Kathryn Bigelow înseși s-a apărat susținând că tortura a fost una din sursele care au dus la localizarea și eliminarea lui bin Laden. Totuși judecând modul în care tortura este utlilizată de Maya în film pentru găsirea lui bin Laden, se poate trage concluzia că rolul acestei metode în localizarea lui bin Laden este exagerat și lipsit de autenticitate. More…

Combaterea terorismului reflectată în cinematografie (I) 2

099_SAS
Academia de Film Americană a decernat pe 24 februarie premiile Oscar, iar pe lista de nominalizați din acest an s-au regăsesc o serie de filme cu subiect politic și istoric: Lincoln, Argo și Zero Dark Thirty. Așa că am decis să scriu o mică serie dedicată modului în care a șaptea artă reflectă fenomenul politic. Am selectat două subiecte interesante, de actualitate și controversate: combaterea terorismului și rolul moderației în politică. Primul articol din serie va fi o analiză comparată și critică asupra reflectării contraterorismului în cultura modernă pornind de la două pelicule: Zero Dark Thirty, care documentează „vânătoare” lui Osama bin Laden de către SUA și The Dancer Upstairs, povestea ficționalizată a prinderii șeflui mișcării revoluționare peruane Sendoro Luminoso, Abimael Guzman. Între două cele două pelicule există multe similutidini, dar și destule diferențe care să permită o abordare comparatistă.

Ambele pelicule prezintă, per total, într-un mod credibil și realist, dar cu multe licențe artistice, metodele prin care guvernele combat terorismul, atât de factură internă, cât și cel global. Atât Zero Dark Thirty cât și The Dancer Upstairs nu se rezumă doar la a prezenta aspectele „tehnice” ale combaterii terorismului ci și implicațiile politice ale acesteia. Abordările prin care terorismul este combătut în The Dancer Upstairs și Zero Dark Thirty sunt specifice amenințărilor pe care trebuie să le neutralizeze. Ele nu sunt interșanjabile, cum ar putea părea la prima vedere, însă privindu-le în profunzime ele oferă o imagine de ansamblu asupra unei activități ce se desfășoară în anonimat și clandestinitate. În The Dancer Upstairs este preferată metoda care respectă cel mai bine supremația legii, în raport cu metodele dure folosite de armată, deoarece are avantajul soluționării pe termen al conflictului politico-social ce a dus la nașterea mișcării lui Prezidente Ezequiel și oferă șansa unui nou început democratic pentru o societate divizată. More…

Metamorfozele Al Qaeda şi răspunsul Occidentului Răspunde

893c943f6355e203270f6a70670033bb

Scrisorile recuperate în urma raidului de la Abbottabad din mai 2011 au expus un Bin Laden profund preocupat de moştenirea sa, în special de cum să creeze o fundaţie solidă de mici insule „Al Qaeda“ răspândite în lumea musulmană care să asigure supravieţuirea mişcării şi totodată care să pregătească terenul pentru un nou val de jihadişti. Bin Laden viza o nouă generaţie mai degrabă concentrată pe o agendă locală, la firul ierbii, dar energizată de conştiinţa unei lupte comune: „În esenţă, Bin Laden se întoarce la teoria lui Abdullah Azzam, care vorbeşte de necesitatea stabilirii unor capete de pod, a unor baze extinse peste tot în lumea musulmană. Bin Laden încearcă să încurajeze mişcările afiliate Al Qaeda să dezvolte legături ombilicale cu regiunile în care operează, pentru ca, în cele din urmă, acestea să se maturizeze în puncte gravitaţionale de rezistenţă”, ne-a declarat Isaac Kfir (expert al Institutului pentru Securitate Naţională şi Contraterorism al Universităţii Syracuse).

Nici mai mult, nici mai puţin decât o reţetă de reinventare sub forma francizelor locale. Practic, „în locul unei entităţi unice, monolitice, ca în urmă cu un deceniu, astăzi există mai multe Al Qaeda“, observa recent şi profesorul Bruce Hoffman, de la Universitatea Georgetown. Simptomele acestei tendinţe le vedem în Nordul Africii, în Yemen, în Somalia, în Nigeria şi mai nou în Mali. „Mă îngrijorează tendinţa de coordonare şi sincronizare a acestor organizaţii. Vedem o tot mai pronunţată colaborare şi punere la comun a eforturilor de recrutare, a armelor, a ideologiei“, anunţa săptămâna trecută generalul Carter Ham, şeful US Africa Command. More…