Dispariția senatorului John McCain, la 81 de ani, un rebel al scenei politice din SUA, ar putea da un nou impuls centrului din ambele partide americane.
Un avocat înfocat al extinderii NATO, un prieten al democrațiilor din Europa Centrală și de Est, un apărător al suveranității Ucrainei și Georgiei, un adversar declarat al impulsurilor expansioniste manifestate de Putin, John McCain a fost un simbol al relației euroatlantice More…
Reuniunea NATO de săptămâna trecută, dar și Conferința de Securitate de la München au prilejuit un desant american de anvergură (vicepreşedintele Mike Pence, secretarul Apărării Jim Mattis, senatorul John McCain) pe scena europeană. În ciuda reasigurărilor americane, Europa păstrează o imensă reținere față de Donald Trump.
Poate o soluție de compromis pentru reenergizarea liantului instituţional al Vestului ar fi încurajarea unui „pilon european“ în interiorul NATO, care să devină activ pe dosarele de interes atât pentru zona atlantistă (SUA, Marea Britanie, părți ale Flancului Estic), cât și pentru puterile tradițional eurocentrice (Germania și Franța). Dar pentru asta este nevoie de multă înțelepciune, de reținere și moderație strategică pe ambele maluri ale Atlanticului și mai ales pe Twitter. More…
O lume întreagă aşteaptă ca administraţia preşedintelui Obama să acţioneze, chiar să intervină limitat în războiul civil sirian. Şi totuşi, ce opţiuni realiste are astăzi un preşedinte care a primit un Nobel pentru Pace tocmai pentru că promitea că în mandatul său nu va exista o nouă Ruandă?
În esenţă, tabloul contextual şi variabilele pe care preşedintele Obama trebuie să le includă în procesul său decizional legat de o posibilă intervenţie în Siria denotă o misiune imposibilă. Pe europeni nu se poate conta, fiind preocupaţi de cum să îşi reducă mai repede bugetele apărării, în intenţia de a extinde pe cât posibil durata de viaţă a statului bunăstării. Exasperat, Ivo Daalder, ambasadorul SUA la NATO, avertiza recent că, dacă aceste tendinţe vor continua, în cinci ani NATO nu va mai avea capacitatea expediţionară de a desfăşura o operaţiune de complexitate moderată precum cea din Libia. Dar Daalder a mers chiar mai departe decât Gates, în 2011, lăsând să se înţeleagă că, in extremis, o Americă achitând 75% din factura Alianţei este dispusă să revizuiască o noţiune până astăzi sacrosanctă – paritatea statelor membre în sistemul decizional al NATO. More…
De mult nu s-a mai scris în presa americană atât de intens despre moştenirea Vietnamului ca în aceste zile. „Politica implică întotdeauna şi puţin teatru. Iar politicienii trebuie să aibă un elementar simţ dramatic, adică simţ în legătură cu modul cum diferite acţiuni sau evenimente pot crea o ordine, o succesiune, o gradaţie şi o arhitectură“ (Vacłav Havel).
Obama nu face excepţie. Este predispus lăuntric spre utilizarea metaforelor publice pentru a maximiza impactul unui joc de scenă. Percepute în această cheie, gesturile sale de săptămâna trecută capătă o semnificaţie aparte. Mesajul-umbrelă cu bătaie lungă este bine cunoscut: „după mai bine de un deceniu de război, naţiunea pe care trebuie să o reconstruim este a noastră“. Nu Afganistanul. Este concluzia rece a întâlnirii cu preşedintele Karzai. Cu câteva zile înainte, nominalizarea lui Chuck Hagel la Pentagon, un veteran al Vietnamului renumit pentru aversiunea sa faţă de aventuri de nation-building, avea doar să pregătească terenul. Şi nominalizarea pentru CIA se înscrie în aceeaşi coregrafie. John Brennan (arhitectul programului de drone) este întruchiparea reţetei Obama-Biden de a apăra America în lumea de astăzi. Acţionând nonstop, departe de televiziuni şi de atenţia opiniei publice, cu o precizie aproape chirurgicală, dronele au devenit „glonţul magic“ preferat pentru a răspunde ameninţărilor marca Al-Qaeda. Şi toate acestea, fără a necesita desfăşurarea a zeci de mii de militari americani la capătul lumii sau de a implica America în campanii masive de nation-building. More…
Civitas Politics 