München 2.0: între rima istoriei și un viitor alternativ 1

ukraines-president-petro-poroshenko-german-chancellor-angela-merkel-u-s-vice-president-joe

În urmă cu 77 de ani, în 1938, Conferința de pace de la München devenea  simbolul conciliatorismului lumii libere în fața agresiunii naziste. Oare cum va reține istoria conferința de securitate din 2015?

Cu o săptămână înainte de Conferința de Securitate de la München, un raport făcea înconjurul Washingtonului. Dincolo de emblema instituțională, reunind câteva dintre cele mai influente think-tank-uri în materie de politici de securitate națională (Brookings Institution, CNAS, Atlantic Council), acesta era produsul unor personalități cu greutate din prima Administrație Obama. Ivo Daalder (fostul ambasador SUA la NATO), James Stavridis (fost SACEUR, cel mai înalt ofițer din ierarhia militară a NATO) sau Michele Flournoy (fostul număr trei în Pentagon) erau printre principalii semnatari. Din grup mai făcea parte și Strobe Talbott, fostul adjunct al lui Madeleine Albright în vremurile de glorie ale primei extinderi NATO, un veteran al creionării politicii externe americane față de Rusia anilor ‘90. Prezența acestor foști decidenți, asociați administrațiilor democrate, este simbolică pentru că anulează ideea conform căreia vorbim exclusiv de o presiune venită din partea republicanilor pentru înarmarea Ucrainei. More…

Reclame

Testul Senkaku: furtună geopolitică deasupra Mării Chinei de Est 2

image-574994-galleryV9-gltp

Chiar în momentul în care premierul chinez era primit triumfalist la București, Beijingul pregătea lansarea unei operațiuni de revizionism low-cost împotriva unui teritoriu japonez.

La 23 noiembrie, orele 10 dimineață, Ministerul Apărării de la Beijing a anunțat activarea unei zone de identificare aeriană deasupra Mării Chinei de Est. Noul perimetru se exinde și asupra in­sulelor Senkaku, revendicate de China, dar care din punct de vedere legal aparțin Japoniei. Astfel, aeronavele care zboară în această zonă sunt obligate să depună anticipat planurile de zbor și să se identifice la autoritățile chineze. În cazul unui refuz, Beijingul urmând să trimită avioane de luptă pentru a le intercepta. Peste noapte și din câteva mișcări pe hartă, Beijingul retușase statutul unui teritoriu suveran. Oare urmează Marea Chinei de Sud?

Probabil că sunt puțini oamenii care pot spune că înțeleg comportamentul Chinei. Dar cu siguranță pe orice listă scurtă se află Lee Kwan Yew, fondatorul statului Singapore. Așadar, să încercăm să vedem re­giunea prin ochii săi. Ar putea fi un exer­cițiu care să facă un pic de lumină în dis­puta privind insulele Senkaku. More…

Volt face american în Siria 4

130508153130-john-kerry-sergei-lavrov-story-top
Evoluțiile diplomatice din dosarul sirian continuă să surprindă și să devină de-a dreptul confuze pentru observatorii scenei internaționale: mai întâi a fost votul negativ din Camera Comunelor care a eliminat posibilitatea unei intervenții britanice alături de America în Siria, pe urmă Franța și-a asumat plenar rolul de secondant al SUA în cazul lansării unor atacuri asupra regimului lui Bashar al Assad, iar președintele Obama a apelat la votul Congresului american pentru a obține legitimitatea necesară unei intervenții în Siria, ca apoi să se răzgândească. Ultima evoluție de pe frontul diplomatic al crizei siriene fost transferarea responsabilității pentru soluționarea crizei Federației Ruse printr-o mișcare surprinzătoare a secretarului de stat John Kerry.

În cazul crizei siriene politica externă americană s-a dovedit ambivalentă și echivocă: timp de doi ani Washington-ul s-a abținut să intervină, în ciuda unui dezastru umanitar evident – peste 100 000 de morți și 2 milioane de refugiați – limitându-se la impunerea unor „praguri de netrecut” (red lines) care circumscriau o posibilă intervenție directă doar în cazul în care regimului lui Assad ar fi transferat arme de distrugere în masă unor rețele teroriste (un scenariu de coșmar pentru SUA, dar și pentru Israel) sau ar fi fost utilizate asupra civililor. Cazul sirian se înscria foarte în precedentele stabilite de intervențiile americane în fosta Iugoslavie, Somalia și Libia – numai că de data aceasta SUA au ales să stea în expectativă. Atacul cu arme chimice de la Ghouta a schimbat însă dinamica politicii externe americane, care a intrat pe „repede înainte” în pregătiri de război, la mijloc fiind credibilitatea SUA după ce unul din pragurile de netrecut a fost încălcat. More…

O victorie americană colaterală: cum a devenit Assad responsabilitatea lui Putin Răspunde

kerry-lavrov

Mişcarea supriză a Rusiei, editorialul lui Putin din NYT, decizia lui Obama de a amâna un eventual atac în Siria, dar şi votul din Congres par să indice o înfrângere a Casei Albe. Aşa să fie?

Şi totuşi, în cele din urmă, perspectiva unei eventuale lovituri „chirurgicale” împotriva regimului Assad, menită a-l descuraja să mai folosească arsenalul de arme chimice, a mobilizat mai puţin un Congres polarizat, cât Rusia. Dincolo de punctele de PR şi imagine, marcate de Kremlin prin editorialul publicat în New York Times, un fapt este cert: responsabilitatea lui Putin şi a Rusiei este acum angajată în faţa societăţii internaţionale pentru dezarmarea regimului Assad. Sub deal-ul încheiat de Kerry şi Lavrov, inspectorii ONU vor avea misiunea de a securiza şi distruge armele chimice de care dispune Assad. Un eventual eşec, chiar folosirea suplimentară a arsenalului chimic de către Assad, ar pune sub semnul întrebării credibilitatea societăţii internaţionale şi – nu-i aşa? – „nimeni nu vrea ca Naţiunile Unite să aibă soarta Ligii Naţiunilor, care s-a prăbuşit pentru că îi lipsea un leverage real“, pentru a folosi exact cuvintele lui Putin. Rusia trebuie să demonstreze că are o influenta reală asupra lui Assad. „Rusia şi-a pus la bătaie propria credibilitate prin susţinerea acestei evoluţii“, a spus Obama. În caz contrar, poziţia Casei Albe iese şi mai consolidată: „cred că, în acel moment, mobilizarea comunităţii internaţionale va fi mult mai simplă. Consiliului de Securitate i-ar fi extrem de greu ca să se opună şi ne vom alătura unei coaliţii inernaţionale să fim siguri că Assad se opreşte“. More…

Intervenție americană iminentă în Siria 32

130424095943-01-syria-0424-horizontal-gallery

O intervenție în Siria este o acțiune riscantă, cu consecințe serioase și nebănuite pe termen lung. Judecând doar după forțele pe care SUA le-a desfășurat în prezent în apropierea Siriei cel mai probabil scenariul presupune o serie de atacuri limitate asupra locațiilor unde se bănuiește că sunt depozitate armele chimice ale regimului lui Bashar al Assad.

Intervenția, când se va produce, nu va avea drept scop înlăturarea regimului Assad sau sprijinirea rebelilor. Mai curând scopul politic este de a demonstra hotărârea americană de a-și respecta angajamentele – a se vede „pragurile de netrecut” pe care administrația Obama și le-a asumat de fiecare dată când pe agenda internațională apărea situația din Siria. Utilizarea armelor chimice a pus în discuție credibilitatea politicii externe americane – în momentul de față aceasta trebuie restabilită.
More…

Oamenii preşedintelui sau umbra lui Brent Scowcroft la Casa Albă Răspunde

A4195-19

De mult nu s-a mai scris în presa americană atât de intens despre moştenirea Vietnamului ca în aceste zile. „Politica implică întotdeauna şi puţin teatru. Iar politicienii trebuie să aibă un elementar simţ dramatic, adică simţ în legătură cu modul cum diferite acţiuni sau evenimente pot crea o ordine, o succesiune, o gradaţie şi o arhitectură“ (Vacłav Havel).

Obama nu face excepţie. Este predispus lăuntric spre utilizarea metaforelor publice pentru a maximiza impactul unui joc de scenă. Percepute în această cheie, gesturile sale de săptămâna trecută capătă o semnificaţie aparte. Mesajul-umbrelă cu bătaie lungă este bine cunoscut: „după mai bine de un deceniu de război, naţiunea pe care trebuie să o reconstruim este a noastră“. Nu Afganistanul. Este concluzia rece a întâlnirii cu preşedintele Karzai. Cu câteva zile înainte, nominalizarea lui Chuck Hagel la Pentagon, un veteran al Vietnamului renumit pentru aversiunea sa faţă de aventuri de nation-building, avea doar să pregătească terenul. Şi nominalizarea pentru CIA se înscrie în aceeaşi coregrafie. John Brennan (arhitectul programului de drone) este întruchiparea reţetei Obama-Biden de a apăra America în lumea de astăzi. Acţionând nonstop, departe de televiziuni şi de atenţia opiniei publice, cu o precizie aproape chirurgicală, dronele au devenit „glonţul magic“ preferat pentru a răspunde ameninţărilor marca Al-Qaeda. Şi toate acestea, fără a ne­cesita desfăşurarea a zeci de mii de militari americani la capătul lumii sau de a implica America în campanii masive de nation-building. More…