Războiul împotriva ISIS e abia la început Răspunde

140812-isis-militants-1128_ea414ddd3248a991306640f1a2954444

O piesă esențială în strategia Washingtonului ține de re-energizarea și sprijinirea elementelor tribale sunnite în rezistența lor împotriva forțelor Statului Islamic. Este singura modalitate de a duce ofensiva adânc în teritoriul califatului. Însă, în cazul tribului Al-bu Nimr, este prea târziu. Iar problema cea mai mare este că legătura dintre noul guvern de la Bagdad și sunniți rămâne încă masiv scurtcircuitată. Mai mult, forțele guvernamentale rămân în defensivă, prea puțin dispuse să ofere susținere unor comunități sunnite în care nu au încredere. Iată contextul în care, săptămâna trecută, Martin Dempsey, șeful Statului Major Inter-Arme, cerea extinderea misiunilor americane de asistență și antrenament în provincia Al-Anbar, tocmai pentru a completa veriga lipsă dintre Bagdad și insulele de rezistență sunnită. Însă precondiția americană era aceea ca Bagdadul să ac­cepte înarmarea triburilor și, mai mult, să se imagineze formule de cooptare a lor în așa numite „unități de gardă națională“. În același timp, acest lucru va implica foarte probabil formularea unui nou contract social, în care „triburile vor avea mai mul­te de spus în propria guvernare și în propriile regiuni“ (după cum a precizat săptămâna trecută Chuck Hagel, secretarul Apărării).

Bătălia împotriva Statului Islamic este inevitabil un proiect pe termen lung. Iar multe dintre armele necesare nu folosesc gloanțe. Și asta pentru că este mult mai mult decât o grupare teroristă. Analizată atent, ISIS reproduce tiparul ideal spre care tindea și Al-Qaeda, acela al unei insurgențe maoiste. Citite astăzi, unele din­tre textele care au stat la baza strategiei militare a Al-Qaeda (precum cele semnate de Abu Ubayd al-Qurashi în prima jumătate a anilor 2000) parcă recompun radiografia comportamentală a Statului Islamic. Oferă servicii, dispune de o infrastructură de guvernare paralelă, acționează ca o gherilă, dar, în același timp, funcționează și ca o armată convențională (în buna tradiție a stadiilor unei insurgențe ma­oiste). Totul pentru a-și menține susținerea populară a publicului țintă și care, în mod potențial, poate ajunge până la 20 de milioane de sunniți reprimați, cât există între Damasc și Bagdad. More…

Reclame

Sunniții rămân cheia (de)stabilizării Irakului 1

la-epa-iraq-conflict-fallujah-jpg-20140105

Momentul zero al insurgenței din Anbar se află în deciziile sistemice luate de noile autorități din Bagdadul post-Saddam. Până atunci, istoric, sunniții ocupaseră un loc dominant în sistemul politic irakian. Însă aproape peste noapte, prin primele decizii asumate de administrația lui Paul Bremer în vara lui 2003, lustrația administrativă a foștilor membri ai Partidului Baath, precum și disoluția forțelor de securitate, îi împinge pe sunniți în afara „noului Irak“, îi transformă în cetățeni de rangul doi. Imediat, zeci, chiar sute de mii de oameni au rămas fără locuri de muncă. Este contextul care îi face pe sunniți să se simtă alienați și în esență să resimtă „eliberarea“ americană ca pe o pace punitivă, în care fostele elite ale puterii și comu­nitățile lor sunt epurate și excluse în bloc din noua ordine politică.

Treptat, sunniții ajung la concluzia că sunt perdanții noului Irak. Pentru ei miza invaziei americane nu mai ține doar de înlăturarea regimului Saddam Hussein, dar și a comunității lor din ecuația națională a puterii. Efectul „ocupației“ devine răsturnarea echilibrului de putere și colonizarea pârghiilor cheie cu noii beneficiari, șiiții. Irakul intră astfel într-o spirală a jocului de sumă zero, a dilemei de securitate extremă, unde câștigurile unei comunități sectare devin automat pierderile celeilalte. Neavând o miză personală în succesul noului Irak, comunitatea sunnită se transformă treptat în ceea ce literatura de specialitate numește un spoiler al păcii, un actor direct interesat de sub­minarea și eșecul unei păci percepute ca inechitabile. Reflectând asupra condițiilor societale care fac războiul posibil, generalul H.R. McMaster ne-a spus că „în cele din urmă, oamenii luptă și astăzi pentru aceleași motivații surprinse de Tucidide acum mai bine de 2.500 de ani: teamă, onoare și interes“. Sunt și motoarele care au alimentat resentimentele anti-status-quo ale sunniților (teama de șiiți, o ordine care nu le reprezintă interesele, pierderea statutului social prin rescrierea regulilor care îți dădeau dreptul să faci sau nu parte din aparatul administrativ), pregătind terenul pentru alianța temporară cu Al-Qaeda. More…

Criza irakiană – o perspectivă generală Răspunde

iraq-civil-war-invasion

Ceea ce se întâmplă astăzi în Irak ilustrează în ultimă instanță limitele autorităților occidentale în exercitarea controlului asupra unor state instabile din punct de vedere politic prin intermediul instrumentelor ce alcătuiesc așa numita soft-power. Logica utilizării forței brute, a dominat viziunea strategică a intervenției NATO în Orientul Mijlociu, situație care a plasat într-un plan secundar practicile specifice acțiunii diplomatice sau a penetrării elementelor de intelligence. Pe termen lung această strategie s-a dovedit a fi un eșec în condițiile în care așa numitul Război contra terorismului a implicat desfășurarea unor operațiuni împotriva unui inamic non-statal, fapt care a determinat incoerența acțiunii militare și care a favorizat prelungirea situației conflictuale. Astfel, efectele implicării militare nu au condus la eliminarea influenței organizațiilor teroriste în regiune, în ciuda celor aproximativ 500.000 de victime ale Războiului Irakian sau a celor 6 trilioane de dolari, suma totală atribuită intervenției militare americane în Afganistan și în Irak și care indică cel mai costisitor conflict militar din istoria SUA.

De asemenea ocuparea militară directă a Irakului desfășurată în intervalul 2003-2011 nu a fost dublată de acțiuni strategice eficiente care să permită pe termen lung temperarea tensiunilor dintre majoritatea șiită, oprimată înainte de anul 2003, dar favorizată din punct de vedere politic ulterior și minoritatea sunnită care își pierde privilegiile puterii în urma intervenției externe. Planul de reconstrucție a statului irakian și de sporire a securității regonale, The New Way Forward, anunțat în anul 2007 de către G. W. Bush și care prevedea printre altele izolarea extremismului și soluționarea conflictelor dintre facțiunile religioase, s-a dovedit la rândul său a fi un eșec, chiar dacă pe termen scurt tensiunilor dintre sunniti și șiiți au fost diminuate. Eșecul reconcilierii a dovedit faptul că stoparea conflictului religios care opune cele două ramuri ale islamului prin intermediul unui consens general este greu de concretizat, însă tocmai această radicalizare a disensiunilor la nivel regional constituie una dintre principalele cauze ale actualei crize irakiene. More…

Intervenție americană iminentă în Siria 32

130424095943-01-syria-0424-horizontal-gallery

O intervenție în Siria este o acțiune riscantă, cu consecințe serioase și nebănuite pe termen lung. Judecând doar după forțele pe care SUA le-a desfășurat în prezent în apropierea Siriei cel mai probabil scenariul presupune o serie de atacuri limitate asupra locațiilor unde se bănuiește că sunt depozitate armele chimice ale regimului lui Bashar al Assad.

Intervenția, când se va produce, nu va avea drept scop înlăturarea regimului Assad sau sprijinirea rebelilor. Mai curând scopul politic este de a demonstra hotărârea americană de a-și respecta angajamentele – a se vede „pragurile de netrecut” pe care administrația Obama și le-a asumat de fiecare dată când pe agenda internațională apărea situația din Siria. Utilizarea armelor chimice a pus în discuție credibilitatea politicii externe americane – în momentul de față aceasta trebuie restabilită.
More…

O intervenţie americană în Siria? Greu de crezut Răspunde

289187-syria-civil-war

O lume întreagă aşteaptă ca administraţia preşedintelui Obama să acţioneze, chiar să intervină limitat în războiul civil sirian. Şi totuşi, ce opţiuni realiste are astăzi un preşedinte care a primit un Nobel pentru Pace tocmai pentru că promitea că în mandatul său nu va exista o nouă Ruandă?

În esenţă, tabloul contextual şi variabilele pe care preşedintele Obama trebuie să le includă în procesul său decizional legat de o posibilă intervenţie în Siria denotă o misiune imposibilă. Pe europeni nu se poate conta, fiind preocupaţi de cum să îşi reducă mai repede bugetele apărării, în intenţia de a extinde pe cât posibil durata de viaţă a statului bunăstării. Exasperat, Ivo Daalder, ambasadorul SUA la NATO, avertiza recent că, dacă aceste tendinţe vor continua, în cinci ani NATO nu va mai avea capacitatea expediţionară de a desfăşura o operaţiune de complexitate moderată precum cea din Libia. Dar Daalder a mers chiar mai departe decât Gates, în 2011, lăsând să se înţeleagă că, in extremis, o Americă achitând 75% din factura Alianţei este dispusă să revizuiască o noţiune până astăzi sacrosanctă – paritatea statelor membre în sistemul decizional al NATO. More…

Combaterea terorismului reflectată în cinematografie (III) 1

1134604 - Zero Dark Thirty
Academia de Film Americană a decernat pe 24 februarie premiile Oscar, iar pe lista de nominalizați din acest an s-au regăsesc o serie de filme cu subiect politic și istoric: Lincoln, Argo și Zero Dark Thirty. Așa că am decis să scriu o mică serie dedicată modului în care a șaptea artă reflectă fenomenul politic. Am selectat două subiecte interesante, de actualitate și controversate: combaterea terorismului și rolul moderației în politică. Primul articol din serie va fi o analiză comparată și critică asupra reflectării contraterorismului în cultura modernă pornind de la două pelicule: Zero Dark Thirty, care documentează „vânătoare” lui Osama bin Laden de către SUA și The Dancer Upstairs, povestea ficționalizată a prinderii șeflui mișcării revoluționare peruane Sendoro Luminoso, Abimael Guzman. Între două cele două pelicule există multe similutidini, dar și destule diferențe care să permită o abordare comparatistă.

Ambele pelicule prezintă, per total, într-un mod credibil și realist, dar cu multe licențe artistice, metodele prin care guvernele combat terorismul, atât de factură internă, cât și cel global. Atât Zero Dark Thirty cât și The Dancer Upstairs nu se rezumă doar la a prezenta aspectele „tehnice” ale combaterii terorismului ci și implicațiile politice ale acesteia. Abordările prin care terorismul este combătut în The Dancer Upstairs și Zero Dark Thirty sunt specifice amenințărilor pe care trebuie să le neutralizeze. Ele nu sunt interșanjabile, cum ar putea părea la prima vedere, însă privindu-le în profunzime ele oferă o imagine de ansamblu asupra unei activități ce se desfășoară în anonimat și clandestinitate. În The Dancer Upstairs este preferată metoda care respectă cel mai bine supremația legii, în raport cu metodele dure folosite de armată, deoarece are avantajul soluționării pe termen al conflictului politico-social ce a dus la nașterea mișcării lui Prezidente Ezequiel și oferă șansa unui nou început democratic pentru o societate divizată. Metodele descrise în Zero Dark Thirty sunt justificate (mai puțin tortura, a cărei utilitate e scăzută și delegitimează întreg procesul) prin prisma faptului că lupta se poartă la nivel global, scopul este protejarea securității SUA și se desfășoară, în linii mari, în clandestinitate, ambele tabere dând dovadă de lipsă de scrupule în utlizarea forței. Eliminarea lui Osama bin Laden nu pune însă capăt „războiului”, Al Qaeda deși afectată profund de moartea liderului continuând lupta (vezi Somalia, Pakistan, Afganistan, Mali, Yemen și Somalia). More…

Combaterea terorismului reflectată în cinematografie (II) 1

SAS+Assault+on+Iranian+Embassy

Abordarea combaterii terorismului în The Dancer Upstairs și Zero Dark Thirty este diferită, dar diferențele sunt date în principal de natura terorismului și scopurile urmărite de cei care îl combat. Metodele de combatere a terorismului prezentate în ambele pelicule trebuie considerate din prisma faptului că avem de-a face cu opere de ficțiune, adresate publicului larg și prin urmare legătura acestora cu realitatea luptei anti-teroriste nu este atât de directă pe cât s-ar crede. În orice caz nu trebuie subestimat impactul acestor reprezentări, chiar și incomplete, asupra imaginarului public în privința combaterii terorismului. „Cultura populară” afectează însă modul în care combaterea terorismului este percepută de public, atât la nivel național, cât și global.

Modul în care Zero Dark Thirty a reflectat utilizarea și utilitatea torturii a generat cele mai multe controverse în spațiul public american și internațional. Pe de o parte au fost cei care au susținută că pelicula lui Kathryn Bigelow justifică utilizarea torturii în lupta împotriva Al Qaeda, în timp ce alții au susținut că nu face acest lucru, și că în cel mai rău caz pelicula are o atitudine ambiguă față de tortură, ducând în eroare spectatorul. Kathryn Bigelow înseși s-a apărat susținând că tortura a fost una din sursele care au dus la localizarea și eliminarea lui bin Laden. Totuși judecând modul în care tortura este utlilizată de Maya în film pentru găsirea lui bin Laden, se poate trage concluzia că rolul acestei metode în localizarea lui bin Laden este exagerat și lipsit de autenticitate. More…

Combaterea terorismului reflectată în cinematografie (I) 2

099_SAS
Academia de Film Americană a decernat pe 24 februarie premiile Oscar, iar pe lista de nominalizați din acest an s-au regăsesc o serie de filme cu subiect politic și istoric: Lincoln, Argo și Zero Dark Thirty. Așa că am decis să scriu o mică serie dedicată modului în care a șaptea artă reflectă fenomenul politic. Am selectat două subiecte interesante, de actualitate și controversate: combaterea terorismului și rolul moderației în politică. Primul articol din serie va fi o analiză comparată și critică asupra reflectării contraterorismului în cultura modernă pornind de la două pelicule: Zero Dark Thirty, care documentează „vânătoare” lui Osama bin Laden de către SUA și The Dancer Upstairs, povestea ficționalizată a prinderii șeflui mișcării revoluționare peruane Sendoro Luminoso, Abimael Guzman. Între două cele două pelicule există multe similutidini, dar și destule diferențe care să permită o abordare comparatistă.

Ambele pelicule prezintă, per total, într-un mod credibil și realist, dar cu multe licențe artistice, metodele prin care guvernele combat terorismul, atât de factură internă, cât și cel global. Atât Zero Dark Thirty cât și The Dancer Upstairs nu se rezumă doar la a prezenta aspectele „tehnice” ale combaterii terorismului ci și implicațiile politice ale acesteia. Abordările prin care terorismul este combătut în The Dancer Upstairs și Zero Dark Thirty sunt specifice amenințărilor pe care trebuie să le neutralizeze. Ele nu sunt interșanjabile, cum ar putea părea la prima vedere, însă privindu-le în profunzime ele oferă o imagine de ansamblu asupra unei activități ce se desfășoară în anonimat și clandestinitate. În The Dancer Upstairs este preferată metoda care respectă cel mai bine supremația legii, în raport cu metodele dure folosite de armată, deoarece are avantajul soluționării pe termen al conflictului politico-social ce a dus la nașterea mișcării lui Prezidente Ezequiel și oferă șansa unui nou început democratic pentru o societate divizată. More…

Metamorfozele Al Qaeda şi răspunsul Occidentului Răspunde

893c943f6355e203270f6a70670033bb

Scrisorile recuperate în urma raidului de la Abbottabad din mai 2011 au expus un Bin Laden profund preocupat de moştenirea sa, în special de cum să creeze o fundaţie solidă de mici insule „Al Qaeda“ răspândite în lumea musulmană care să asigure supravieţuirea mişcării şi totodată care să pregătească terenul pentru un nou val de jihadişti. Bin Laden viza o nouă generaţie mai degrabă concentrată pe o agendă locală, la firul ierbii, dar energizată de conştiinţa unei lupte comune: „În esenţă, Bin Laden se întoarce la teoria lui Abdullah Azzam, care vorbeşte de necesitatea stabilirii unor capete de pod, a unor baze extinse peste tot în lumea musulmană. Bin Laden încearcă să încurajeze mişcările afiliate Al Qaeda să dezvolte legături ombilicale cu regiunile în care operează, pentru ca, în cele din urmă, acestea să se maturizeze în puncte gravitaţionale de rezistenţă”, ne-a declarat Isaac Kfir (expert al Institutului pentru Securitate Naţională şi Contraterorism al Universităţii Syracuse).

Nici mai mult, nici mai puţin decât o reţetă de reinventare sub forma francizelor locale. Practic, „în locul unei entităţi unice, monolitice, ca în urmă cu un deceniu, astăzi există mai multe Al Qaeda“, observa recent şi profesorul Bruce Hoffman, de la Universitatea Georgetown. Simptomele acestei tendinţe le vedem în Nordul Africii, în Yemen, în Somalia, în Nigeria şi mai nou în Mali. „Mă îngrijorează tendinţa de coordonare şi sincronizare a acestor organizaţii. Vedem o tot mai pronunţată colaborare şi punere la comun a eforturilor de recrutare, a armelor, a ideologiei“, anunţa săptămâna trecută generalul Carter Ham, şeful US Africa Command. More…

Ce va fi în 2013: agenda politică internațională 3

circumnavigation

Andrei a inaugurat pe acest portal ideea de predicții politice fundamentate pe experiența anterioară și bine argumentate. Dacă el s-a axat numai pe politica internă, eu îmi voi încerca abilitățile predictive în cazul politicii internaționale. În raport cu politica internă unde sunt mai puține variabile care pot afecta predicțiile (dar și în acest caz probabilitatea de a estima eronat este destul de mare), în cazul politicii internaționale aceste variabile se multiplică în proporție geometrică, iar acuratețea estimărilor are de suferit.

Cum anul 2012 s-a încheiat de mai bine de două săptămâni și 2013 este de-abia la început este bine să vedem ce ar putea să se întâmple în viitorul apropiat. Nu am inclus în predicțiile mele America Latină și Africa din două motive: nu cunosca foarte bine situația politică și evoluțiile politice din aceste regiuni au un interes secundar pentru mine. More…

Oamenii preşedintelui sau umbra lui Brent Scowcroft la Casa Albă Răspunde

A4195-19

De mult nu s-a mai scris în presa americană atât de intens despre moştenirea Vietnamului ca în aceste zile. „Politica implică întotdeauna şi puţin teatru. Iar politicienii trebuie să aibă un elementar simţ dramatic, adică simţ în legătură cu modul cum diferite acţiuni sau evenimente pot crea o ordine, o succesiune, o gradaţie şi o arhitectură“ (Vacłav Havel).

Obama nu face excepţie. Este predispus lăuntric spre utilizarea metaforelor publice pentru a maximiza impactul unui joc de scenă. Percepute în această cheie, gesturile sale de săptămâna trecută capătă o semnificaţie aparte. Mesajul-umbrelă cu bătaie lungă este bine cunoscut: „după mai bine de un deceniu de război, naţiunea pe care trebuie să o reconstruim este a noastră“. Nu Afganistanul. Este concluzia rece a întâlnirii cu preşedintele Karzai. Cu câteva zile înainte, nominalizarea lui Chuck Hagel la Pentagon, un veteran al Vietnamului renumit pentru aversiunea sa faţă de aventuri de nation-building, avea doar să pregătească terenul. Şi nominalizarea pentru CIA se înscrie în aceeaşi coregrafie. John Brennan (arhitectul programului de drone) este întruchiparea reţetei Obama-Biden de a apăra America în lumea de astăzi. Acţionând nonstop, departe de televiziuni şi de atenţia opiniei publice, cu o precizie aproape chirurgicală, dronele au devenit „glonţul magic“ preferat pentru a răspunde ameninţărilor marca Al-Qaeda. Şi toate acestea, fără a ne­cesita desfăşurarea a zeci de mii de militari americani la capătul lumii sau de a implica America în campanii masive de nation-building. More…

Osama: un Mao în era www Răspunde

120430054513-bin-laden-c2-set-story-top

S-a spus deseori că „Primăverile Arabe“ reprezintă o lovitură mortală dată Al Qaeda. În cele din urmă, nu discursul său a animat şi mobilizat masele de revoluţionari care au spulberat unele dintre, aparent, cele mai solide regimuri ale lumii arabe. Şi totuşi, o lectură atentă a scrisorilor recuperate din fortăreaţa de la Abbottabad conturează o cu totul altă perspectivă. Mai mult, ele confirmă o anu­mită cheie de interpretare asupra naturii Al Qaeda care sugerează că aceasta este mai puţin o grupare teroristă tradiţională, cât o mişcare de insurgenţă. Pentru Al Qaeda, Primăvara Arabă este o oportunitate, o bătălie pentru recâştigarea „inimilor şi minţilor“ străzilor arabe.

De fapt, Bin Laden pare să ajungă la aceeaşi concluzie ca şi insurgenţii anilor ’60: „răspunsul nu se află pe câmpul de bătălie, ci în minţile oamenilor“ (Robert Thompson). Iar acest lucru este cu atât mai adevărat, astăzi, în epoca informaţiei globalizate. În cele din urmă, globalizarea nu îi avantajează doar pe cei ghidaţi de cele mai bune intenţii, ba dimpotrivă. Este unealta ideală pentru lumea subterană a criminalităţii transnaţionale. O imagine extrem de sugestivă a acestui „progres“ a fost surprinsă recent de graficianul Dan Perjovschi într-o expoziţie aflată, simbolic, nu foarte departe de „ground zero“: de la World War One (WW1) şi World War Two (WW2) la World Wide Web (www). More…