Combaterea terorismului reflectată în cinematografie (I) 2

099_SAS

Academia de Film Americană a decernat pe 24 februarie premiile Oscar, iar pe lista de nominalizați din acest an s-au regăsesc o serie de filme cu subiect politic și istoric: Lincoln, Argo și Zero Dark Thirty. Așa că am decis să scriu o mică serie dedicată modului în care a șaptea artă reflectă fenomenul politic. Am selectat două subiecte interesante, de actualitate și controversate: combaterea terorismului și rolul moderației în politică. Primul articol din serie va fi o analiză comparată și critică asupra reflectării contraterorismului în cultura modernă pornind de la două pelicule: Zero Dark Thirty, care documentează „vânătoare” lui Osama bin Laden de către SUA și The Dancer Upstairs, povestea ficționalizată a prinderii șeflui mișcării revoluționare peruane Sendoro Luminoso, Abimael Guzman. Între două cele două pelicule există multe similutidini, dar și destule diferențe care să permită o abordare comparatistă.

Trivia

top_image

The Dancer Upstairs este o peliculă produsă în 2002 și regizată de John Malkovich, o ecranizare a romanului omonim al lui Nicholas Shakespeare publicat în 1995 și care a fost inspirat de povestea capturării liderului mișcării Sendoro Luminoso, Abimael Guzman, cunoscut și după pseudonimul său militar Presidente Gonzalo. În The Dancer Upstairs căpitanul Agustin Rejas (interpretat magistral de Javier Bardem), ofițer în cadrul poliției anti-teroriste al unui stat sud-american, îl urmărește și îl capturează pe liderul unei mișcări revoluționare de sorginte marxistă și leninistă extrem de violente, supranumit Presidente Ezequiel, un profesor de filosofie specializat în opera lui Immanuel Kant transformat în revoluționar comunist. Agustin Rejas nu se confruntă numai cu mișcarea lui Presidente Ezequiel ci și cu un stat oligarhic, iliberal și nedemocratic, a cărei elită politică utilizează forța brută a armatei pentru a pune capăt insurgenței marxiste. Această insurgență utilizează terorismul pentru a submina autoritatea statului și a instaura o nouă ordine politică. Pe întreg parcursul filmului Agustin Rejas se remarcă prin modul în care abordează lupta împotriva lui Presidente Ezequiel, el reușind să evite metodele brutale și contaproductive ale forțelor armate care alimentau insurgența maoistă.

zero-dark-thirty-wallpapers-e

Zero Dark Thirty a fost unul dintre cele mai așteptate filme ale anului 2012 și s-a dorit a fi o peliculă document care relatează modul în care Statele Unite ale Americii l-au localizat și eliminat pe liderul rețelei Al Qaeda, Osama bin Laden. Filmul nu trebuie confundat însă cu un documentar al operațiunii de „vânare” a liderului cele mai temute organizații teroriste din lume, după cum afirmă înseși regizoarea filmului, Kathryn Bigelow. Având în vedere faptul că eliminarea lui Osama bin Laden a fost o operațiune militară relativ recentă și aflată sub imperiul secretului de stat, în ciuda scurgerilor de informații către presă, filmul trebuie tratat ca fiind o operă de ficțiune. Operațiunea de căutare a șefului Al Qaeda este prezentată din perspectiva unei analiste CIA, Maya (interpretată de Jessica Chastain), care se confruntă cu reticența colegilor și a superiorilor, precum și cu prudența administrației. La toate aceste piedici de factură birocratică se adaugă pericolul terorist, Maya fiind de mai multe ori ținta intenționată sau neintenționată a unor atacuri teroriste.

Cei care citesc această analiză ar fi tentați să considere că este ocomparație dezechilibrată – The Dancer Upstairs este un film de ficțiune, doar o poveste inspirată din fapte reale, în timp ce Zero Dark Thirty nu este numai inspirat de fapte reale, reflectă cu subiect și predicat „realitatea” urmăriri și eliminării lui Osama bin Laden. Nimic mai departe de adevăr. Este greu de crezut că pelicula lui Kathryn Bigelow ar fi putut prezenta toata povestea vânării lui Osama bin Laden. În primul rând că nu ar fi avut destul timp să prezintă toată această „istorie” extrem de fascinantă și în al doilea rând operațiunile care au dus la detectarea și eliminarea lui Osama bin Laden sunt încă învăluite în misterul secretului de stat. Până și personajul principal, Maya, nu este o „persoană reală” – este un personaj fictiv, ce combină experiențele și trăsăturile a cel puțin trei analiste CIA.

Eroii

Agustin Rejas este eroul și personajul principal al peliculei The Dancer Upstairs. El este un polițist anti-terorist într-o țară latino-americană cu o poveste personală interesantă. Fiul unui plantator bogat de cafea acesta urmează cursurile facultății de drept, devenind un tânăr avocat de succes. Dar Agustin Rejas nu a dorit să devină avocat, ci ca și tatăl său plantator de cafea, numai că armata a confiscat plantația familiei în urma unei lovituri de stat – familia lui Rejas s-a aflat din păcate „de partea greșită a istoriei”. Rejas renunță la promițătoarea carieră de avocat în momentul în care a realizat ce a vrut să spună un coleg de breaslă prin dictonul „Aflarea adevărului este doar unul din scopurile unui proces juridic”. Acesta renunță la cariera de avocat în favoarea celei de polițist după ce a reprezentat o victimă a unui viol, iar suspectul principal a fost actualul președinte al țării. Aliații acestuia au aranjat violarea fratelui victimei, iar aceasta a fost forțată să se refugieze în SUA de frica represalilor.

Acest ultim aspect al vieții lui Rejas pune sub lupă societatea pe care trebuie să o protejeze, o societate deosebit de fragilă din punct de vedere politic – armata este cunoscută pentru propensitatea cu care dă lovituri de stat, statul este dominat politic de o elită cleptocratică, corupția este la ordinea zilei încât a devenit dificil să găsească colaboratori „curați” în cadru poliției care să-l ajute pe Rejas să oprească insurgența, traficanții de droguri acționează cu impunitate, guerile marxiste pun sub semnul întrebării autoritatea statului și terorizează cetățenii, discrepanțele dintre săraci și bogați sunt foarte mari, mai ales între populația amerindiană și cea hispanică, iar discriminarea etnică este la ordinea zilei. În mod bizar toate aceste aspecte ale societății nu-l descurajează pe Agustin Rejas, care deși ar avea motive să părăsească țara sau să se alăture insurgenței nu face acest lucru. Singura explicație pentru comportamentul lui Agustin Rejas de-a lungul întregii pelicule este un teribil simț al justiției și al datoriei. El este un idealist pragmatic care acționează într-o lume dominată de cinici lipsiți de scrupule sau de idealiști radicali, la fel de lipsiți de scrupule.

Rejas este un polițist excepțional – pornind de la o serie de incidente bizare în capitală acesta descoperă că de vreo cinci ani de zile în țara sa a izbucnit o „revoluție care încă nu s-a proclamat”. Insurgenții marxiști au acționat discret și extrem de violent, pornind „revoluția” din zonele izolate ale țării, unde autoritatea statului era destul de slabă și și-au calibrat acțiunile astfel încât să pară incidente izolate, acțiuni ale unor facțiuni radicale din armata sau opera unor organizații studențești militante. Agustin Rejas pune la punct o echipă operativă de polițisti și pornește în căutare misterioriosului Presidente Ezequiel, „entitatea” în numele căreia sunt comise actele teroriste.

Căutarea lui Ezequiel este un demers contracronometru în care Rejas se confruntă nu numai cu forța rebeliunii marxiste, ci și cu cea a propriului guvern, care în urma unui atentat violent utilizează armata pentru a pune capăt insurgenței și ordonă eliminarea discretă a lui Ezequiel dacă acesta este capturat. Faptul că oficial cazul este preluat de armată nu înseamnă că Rejas automat renunță și el, acesta detestând metodele brutale folosite de militari pentru a pune capăt rebeliunii. Pe durata întregii anchete, Agustin Rejas se încăpățânează să folosească metode pașnice și umane de ancheta, în ciuda violenței inumane mânuite cu „măiestrie” atât de către Ezequiel, cât și de către armată. Rejas este unul dintre puținii cetățeni ai țării sale care nu detestă populația ameridiană și empatizează cu suferințele acesteia – fapt ce-i permite să obțină informații importante care să-i permită capturarea lui Ezequiel.

În ciuda ordinelor primite, Agustin Rejas reușește să-l captureze pe Ezequiel în viață, care se ascundea în capitală, în casa profesoarei de dans a fiicei polițistului. Capturarea lui Ezequiel pune capăt terorii și îl transformă în erou național pe Rejas. Acest fapt are efecte nebănuite din punct de vedere politic – acțiunile lui Rejas redau încrederea în justiție și în supremația legii, și pun sub semnul întrebării autoritatea elitei politice aflate la putere. Opoziția democratică îi oferă oportunitatea de a candida la următoarele alegeri prezidențiale împotriva actualului președinte. Finalul evidențiază și mai mult idealismul și umanitatea lui Rejas. El încheie un târg cu reprezentantul actualului președinte, pentru a obține un tratament mai uman în închisoare pentru Yolanda, profesoara de dans a fiicei sale și cea care îl ascundea pe Ezequiel, și cu care a trăit o poveste de dragoste. În schimbul unei detenții mai ușoare și a eliberării discrete a acesteia după 5 ani de închisoare acceptă să nu candideze la următoarele alegeri din partea opoziției democratice (Rejas este destul de ambiguu în privința acestui angajament, lăsând să se înțeleagă că ar putea opta pentru carieră publică la un moment dat) și un post de judecător.

Maya este un agent CIA determinat, metodic și calculat. Nu cunoaștem detalii despre viața privată a acesteia – doar că a fost recrutată de CIA după absolvirea liceului. Ea nu este un agent operativ al Companiei, ci un analist specializat în combaterea terorismului, și are o singură țintă – Osama bin Laden, șeful temutei rețele Al Qaeda. În căutarea informațiilor ce ar putea duce la localizarea și capturarea/eliminarea lui bin Laden, Maya nu prididește niciun efort și este lipsită de scrupule. Participă la sesiunile de tortură (enhanced interogation) ale membrilor rețelei Al Qaeda și chiar torturează cu mână ei un suspect pentru a încerca să-l facă să vorbească. Dacă Rejas este extrem de scrupulos în utilizarea violenței și își vânează prada rămânând în limitele impuse de ideea de supremație a legii, Maya nu cunoaște aceste limite. Cu toate acestea ea nu este un torționar – ea nefiind polițist, acționează într-un mediu guvernat de puține legi (spionaj/combaterea terorismului), acționează clandestin pe teritoriul altor state iar natura misiunii sale este oarecum diferită de a eroului din The Dancer Upstairs. Rejas acționează pentru a prezerva noțiunea de justiție și pentru a salva o societate divizată de la autodistrugere, în timp ce Maya încearcă să protejeze SUA de repetarea unui nou 9/11. Utilitatea torturii este însă discutabilă în cazul Mayei, dar despre acest lucru voi vorbi mai târziu.

Dacă Osama bin Laden a fost considerat de unii un nemesis pentru Statele Unite ale Americii, Maya atunci este nemesisul lui OBL. Energia și hotărârea de care dă dovadă în urmărirea prăzii fac din Maya echivalentul modern al inspectorului Javert. Maya reușește să supraviețuiască la două atentate organizate de Al Qaeda în Pakistan, unul dintre acestea organizat special pentru a o elimina. Colegii ei nu sunt la fel de norocoși, prietena ei cea mai bună fiind victima unui atentat Al Qaeda în Afganistan – o capcană abil întinsă CIA de rețeaua teroristă. Însă „atențiile” inamicului nu o descurajează de la misiunea sa, ba dimpotrivă o motivează și mai tare să-și îndeplinească misiunea.

Încăpățânată, dar în același timp înzestrată cu un intelect abil și lucid, care îi permit să pătrundă prin cortina de mister și dezinformare după care se ascunde Osama bin Laden. Relațiile sale cu superiorii sunt tensionate care consideră că petrece prea mult timp căutând „acul în carul cu fân” și urmărind indicii slabe, în loc să se concentreze asupra dejucării atentatelor teroriste pe care Al Qaeda le plînuiește pe teritoriul SUA. Temperamentală, dar articulată reușește să-i convingă pe șefii ei de importanța misiunii sale, iar aceștia „pentru a avea o viață mai liniștită” preferă să nu-i stea în cale. Procedurile birocratice și operaționale utilizate de CIA pentru a valida informațiile obținute de Maya îi testează răbdarea. Într-o scenă memorabilă Maya își hărțuiește șeful direct scriindu-i zilnic pe geamul biroului de cât timp a aflat posibila localizare a lui bin Laden la Abbottabad și nu a făcut nimic. În Pakistan șeful rezidenturii CIA îi aprobă toate resursele necesare pentru umărirea indiciilor care ar duce la capturarea lui bin Laden pentru că predecesorul său l-a sfătuit să-i facă Mayei pe plac, dacă vrea „să aibe o viață ușoară” la post.

Privit în perspectivă personajul Mayei este lipsit de autenticitate. Dacă Rejas este un idealist care se dovedește a fi omul potrivit, la locul potrivit, Mayei îi lipsesc acele detalii care să facă privitorul să creadă că aceasta ar putea să fi existat cu adevărat. Obsesia și dorința acesteia de a-și îndeplini misiunea nu sugerează spectatorului că Maya este o persoană reală, cu care să se poată identifica. Cel mai bun argument în acest sens este sentimentul lipsei de scop cu care se confruntă Maya după ce Osama bin Laden este eliminat de SEAL Team 6.

George VIŞAN

Anunțuri

2 comments

  1. Pingback: Combaterea terorismului reflectată în cinematografie (III) « Civitas Politics

  2. Pingback: Lincoln, maestrul compromisului și moderației (I) « Civitas Politics

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s