Ucraina între UE și Rusia Răspunde

Bankova - 04

Ileana Racheru a analizat pentru Revista 22 protestele din Ucraina și impactul lor internațional

Euro-Maidanul a izbucnit ca un protest pașnic care a contestat decizia regimului Ianukovici de a nu semna acordurile cu UE și s-a extins în urma tentativei de a reprima protestele prin violență, cu ajutorul forțelor speciale ale Ministerului de Interne-Berkut.

Cu doar o săptămână înainte de summit-ul Parteneriatului Estic de la Vilnius (27 noiembrie 2013), guvernul de la Kiev a publicat un anunț prin care preciza că a decis înghețarea negocierilor pentru semnarea Acor­dului de Asociere (inclusiv Acordul privind regimul de liber schimb – DCFTA) cu UE, in­vocând motive obscure care țineau de „interesele naționale de securitate“ ale Ucrainei și care indicau ca­pitularea regimului Ianukovici în fața presiunilor Rusiei. Negocierile s-au oprit când pe agenda Bruxelles-Kiev se mai afla doar eliberarea fostului premier Iulia Timoșenko, încarcerată în urma unui proces considerat de Occident ca mostră de justiție se­lectivă.

Incertitudinile Bruxellesului

În anul 2013, politica externă a Ucrai­nei s-a consumat între negocierile cu Bruxellesul pentru semnarea Acordului de Asociere (AA) și presiunile Rusiei, care solicita aderarea Ucrainei la Uniunea Vamală și renunțarea la negocierile cu UE. Toate acestea în fața pericolului unei crize iminente a economiei ucrainene. Euro-Maidanul a izbucnit ca un protest pașnic care a contestat decizia regimului Ianukovici de a nu semna acordurile cu UE și s-a extins în urma tentativei de a reprima protestele prin violență, cu ajutorul forțelor speciale ale Ministerului de Interne – Berkut.

Prin Parteneriatul Estic, UE a vorbit pe trei voci: una a inițiatorilor polonezi și suedezi, care susțin integrarea europeană (cel puțin a Ucrainei, Republicii Moldova și Georgiei), alta a liderilor germani pentru care „Parteneriatul Estic nu este atât despre integrare, cât despre apropierea de Europa“ și o alta a tehnocraților din instituțiile europene, care aveau sarcina de a imagina un mecanism de cooperare care să pună în acord pozițiile celor două tabere politice. Tehnocrații au pregătit documentele-suport pentru negocieri care propuneau un compromis simplu: democratizare în schimbul integrării economice în spațiul UE, fără promisiuni de integrare. Diplomați europeni au fost trimiși la Kiev pentru a negocia cu un președinte care-și întărise controlul asupra instituțiilor statului și care nu dorea să audă de niciun fel de reformă.

Președintele Ianukovici și echipa sa au speculat absența unui proiect UE, continuând echilibristica între Mos­cova și Bruxelles și invocând tocmai absența perspectivei integrării UE drept cauză a absenței reformelor. Percepțiile echipei lui Ianukovici au fost întărite și de principiul „Russia first“ promovat de Berlin – „susţinem cu tărie ideea de a include Rusia în proiecte specifice ale Parteneriatului Estic“, declara, în anul 2012, fostul ministru de Externe al Germaniei, Guido Westerwelle. Ianukovici a neglijat însă sensibilitățile germanilor și în special ale cancelarului Merkel, care a trăit în Germania de Est experiența regimului comunist dictatorial. În anii 2010-2013, relațiile bilaterale Germania-Ucraina s-au redus în special la critici adresate de la Berlin cu privire la măsurile autoritare adoptate de puterea de la Kiev (cazul Timoșenko devenind subiectul central al agendei bilaterale). Puterea de la Kiev a perceput eronat mesajul Berlinului, care spunea clar: vom menaja politic Rusia și nu vom oferi perspective de integrare pentru statele Parteneriatului Estic, dar nu vom tolera tentativele de rusificare a regimului politic de la Kiev (prin practici de justiție selectivă sau reprimarea violentă a protestelor).

Puterea celor fără de putere

Rusia a cumpărat prin convingere sau constrângere loialitatea regimului Ianukovici (acordându-i un împrumut și un preț mai mic la gaz), considerând că în acest fel va pune capăt crizei politice. Strategii de la Kremlin, obișnuiți cu ideea că soluțiile de ieșire din astfel de situații se negociază doar între politicienii de prim rang și, eventual, sub influența unor actori informali cu interese economice în legalizarea relațiilor ruso-ucrainene, au neglijat societatea ucraineană, care a fost probabil apreciată după inactivismul din ultimii anii, determinat de o criză de reprezentare. Raționamentul rușilor pare unul corect dintr-o perspectivă a comparației cu „revoluția portocalie“, care are în vedere trei variabile: existența unui/unor lideri ai protestelor acceptați de mulțime ca alternativă la guvernare, a unei rețele de ONG-uri finanțate din Occident care să susțină protestele și sprijinul, cel puțin declarativ, al Occidentului pentru manifestațiile de protest, dublată de intenția statelor UE de a participa la negocierile dintre opoziție și putere. Opoziția prooccidentală a pierdut procente importante la alegerile parlamentare din 2012, în favoarea unei grupări de extremă dreaptă – Svoboda (Libertate), care, pe fondul nemulțumirii generale față de clasa politică, a reușit pentru prima dată să ocupe locuri în Rada Supremă. ONG-urile s-au retras parțial din viața publică, concentrându-se, în special, pe monitorizarea sau critica măsurilor au­toritare adoptate de regimul Ianukovici. Statele occidentale nu s-au oferit să medieze negocierile dintre putere și opoziție, oficiali de la Bruxelles, Berlin sau Washington au făcut doar tururi simbolice ale manifestațiilor, cu mesaje vagi de susținere pentru protestatari.

Strategii ruși, la fel ca și consilierii liderilor din Partidul Regiunilor, au pierdut din vedere faptul că în ultimii ani ucrainenii au început să participe la proteste de tip Occupy Wall Street, bine organizate, care nu au un lider recunoscut și care au avut succes în anii 2010-2011, determinând autoritățile să revină asupra unor măsuri fiscale și a deciziei de a reduce pensiile acordate victimelor de la Cernobîl și din războiul din Afganistan. Potrivit unui sondaj de opinie realizat printre manifestanți, în decembrie 2013, peste 90% dintre ucraineni au participat la proteste din proprie inițiativă.

Pe baricade

De ce mișcarea pașnică proeuropeană s-a radicalizat și ce spun protestele violente despre puterea de la Kiev? De ce a respins opoziția de la Kiev oferta președintelui și cine va beneficia de lipsa unui compromis?

La 16 ianuarie 2014, Partidul Regiunilor (în alianță cu Partidul Comuniștilor), aflat la putere în Ucraina, a votat prevederi legislative care restricționează activitățile ONG-urilor, libertatea presei și a In­ter­ne­tului și manifestațiile de protest. Legislația controversată a fost semnată a doua zi de președintele Viktor Ianukovici, dar nu a fost publicată în presa oficială, pentru a intra în vigoare. În zilele următoare, protestele s-au radicalizat, mai multe străzi din Kiev transformându-se în tea­tre de luptă între radicalii înarmați cu cocktail-uri Molotov sau arme artizanale și Berkut – forțe ale Ministerului de Interne, antrenate special pentru a reprima manifestații și cunoscute pentru violență. La 19 ianuarie, Berkut a făcut primele victime (doi morți împușcați în condiții neelucidate), iar până la 25 ianuarie numărul de morți a ajuns la şase persoane, zeci de protestatari au fost spitalizați sau au fost reținuți în arestul poliției.

Mai multe clădiri ale administrației centrale și locale din Kiev și principalele orașe ucrainene au fost ocupate, începând din decembrie 2013, de protestatari pașnici, radicali și ultrași. La presiunile străzii și în urma negocierilor cu opoziția, puterea de la Kiev a făcut primele concesii, anunțând că va amenda legislația anti-Maidan și că protestatarii aflați în arest vor fi amnistiați. La ultima rundă de negocieri, defășurată la 25 ianuarie, opoziției i-au fost oferite funcția de premier (lui Arseni Iațeniuk – unul dintre liderii celui mai mare partid de opoziție, Batkivșina-Patria) și postul de vicepremier (lui Vitali Kliciko – liderul Partidului UDAR-Lovitura), în schimbul încetării protestelor și eliberării clădirilor administrative. Opo­ziția a declinat oferta președintelui, motivând că aceasta nu satisface cerințele principale, și anume alegeri prezidențiale și legislative anticipate.

O analiză obiectivă a ultimelor evenimente din Ucraina trebuie să răspundă la două întrebări

1. De ce mișcarea pașnică proeuropeană s-a radicalizat și ce spun protestele vi­lente despre puterea de la Kiev?

Prima ipoteză este că violențele din Maidan Nezaleznosti (Piața Independenței) au fost puse de presa de la Kiev și de politologii ucraineni pe seama unor tentative ale autorităților de a infiltra protestele cu radicali violenți, pentru a avea un pretext ca să intervină în forță. În decembrie 2013, politologii ucraineni au semnalat prezența la confruntările dintre protestatari și Berkut a lui Dmitri Korcinski, lider al mișcării de extremă dreaptă Frăția, „provocator“, cunoscut ca având legături cu Partidul Regiunilor și ca lector al taberelor de tineret pro-Putin din Rusia. În mai multe orașe din sudul Ucrainei, „titușkii“ (grupuri de huligani de stradă plătiți de Partidul Regiunilor pentru a dispersa protestele antiguvernamentale) s-au năpustit asupra protestatarilor pașnici pro-Maidan. A doua ipoteză este că după două luni de proteste, răbdarea radicalilor a ajuns la limite și nu mai sunt dispuși să aștepte ca pu­terea și opoziția să ajungă la un compromis. Ipoteza este susținută de declarațiile membrilor partidului de extremă dreaptă Svoboda (Libertate), prezent în parlamentul ucrainean, și ale veteranilor din Autoapărarea Poporului Ucrainean. O combinație între cele două ipoteze este, de asemenea, o explicație posibilă, în condițiile în care ultrașii au început să se interpună între protestatarii pașnici și „titușki“.

Președintele Ianukovici pare puternic ancorat în logica autoritarismului: protestele vor lua sfârșit doar prin violență și înăsprirea legislației va fi un mesaj pentru cei care vor încerca să conteste în viitor deciziile politice. Puterea de la Kiev acționează doar în defensivă, își percepe poziția amenințată de protestatari și încearcă să treacă la ofensivă prin forța Berkut.

2. De ce a respins opoziția de la Kiev oferta președintelui și cine va beneficia de lipsa unui compromis?

Opoziția a refuzat oferta lui Ianukovici pentru că nu este dispusă să renunțe la cererea maximalistă – demisia lui Ianukovici și alegeri anticipate. Lipsa unui compromis poate fi favorabilă opoziției de extremă dreaptă, care va atrage și mai mult simpatia populației dezamăgite atât de opoziția prooccidentală, cât și de regimul Ianukovici. De altfel, discursurile lui Oleg Tiahnibok (liderul Svoboda), cu mesaje de tipul „Ucraina pentru ucraineni“, atrag mai multe aplauze din par­tea protestatarilor decât cele ale lui Kliciko sau Iațeniuk. Pe de altă parte, decizia opoziției evită capcana lui Ianukovici și cere ferm organizarea de alegeri anticipate. Dacă ar fi acceptat oferta, un guvern al opoziției ar fi avut slabe șanse să reziste fără o susținere fermă în parlament. S-ar fi revenit la situația creării unor majorități de conjunctură prin cum­părarea unor deputați. Instabilitatea politică ar fi fost garantată.

O lege restrictivă

Legea restrânge drepturile cetățenilor de a colecta și distribui informații despre oficiali, instituțiile de justiție și personalul acestora. Cetățenii care vor publica fotografii ale reședințelor de lux ale judecătorilor sau polițiștilor riscă să fie pedepsiți cu muncă în folosul societății sau închisoare.UN

Protest bine organizat

„În centrul Kievului vei fi  șocat să vezi cât de bine sunt organizați protestatarii: oameni din toată Ucraina vin  și aduc tot ce trebuie pentru traiul în condiții militare. Sunt multe corturi, bucătării de campanie, o scenă, securitate privată.“ (Taras Ilkiv, jurnalist ucrainean)

Ileana Racheru

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s