De ce nu are Germania o politică externă în relația cu Ucraina? Răspunde

e7487980-a9dd-11e3-a0f0-a5e8aafb61ea_Merkel-and-Putin

Ileana Racheru a analizat în Revista 22 reacția Germania la criza din Ucraina

Într-o declarație dată cu prilejul unei vi­zite la Washington, la 2 mai 2014, Angela Merkel și Barack Obama au transmis Federației Ruse că, dacă nu va permite organizarea alegerilor prezidențiale din Ucraina, programate pentru 25 mai, occidentalii vor aplica Rusiei noi sancțiuni economice. A doua zi, separatiștii pro­ruși au eliberat șapte observatori OSCE, dintre care patru cetățeni germani, ținuți ostatici în orașul ucrainean Slaveansk.

Cancelarul Germaniei a fost un mediator ingrat între un agresor care a „declanșat cel mai grav conflict din ultimii 50 ani“, după cum declara expertul german Alexandr Rahr, și singurul actor ca­re pare că poate opri o invazie armată ru­sească în Ucraina.

Informațiile oficiale furnizate de Ministerul de Externe de la Berlin oferă doar re­latări sumare despre relațiile politice dintre Germania și Ucraina în contextul situației tensionate din ultimele luni, dinamica raporturilor economice și angajmentele asumate de Fundația pentru Cooperare Juridică Internațională, în vederea construirii unui stat de drept în Ucraina. Mai mult, strategia de politică externă a Germaniei nu menționează Ucraina, nici măcar la pachet cu statele Parteneriatului Estic (PaE). Practic, Germania nu a avut nicio strategie de politică externă în relațiile cu Ucraina și a aplicat doar principiile clasice ale Ostpolitik „schimbare prin apropiere“, care au însemnat, în practică, investiții în economia ucraineană (Germania este al doilea partener economic al Ucrainei după Cipru) și susținerea societății civile angajate în pro­cesul de democratizare. Comunitatea de experți în analiza politică a spațiului ex-sovietic nu a realizat niciun studiu cu privire la relațiile politice Berlin-Kiev, analizele publicate au abordat strict raporturile economice ale Germaniei cu statele CSI și, în principal, cu Federația Rusă.

Dezinteresul se poate datora tranziției eșuate implementate de elita politică ucraineană, care, în special, după eșecul revoluției portocalii, a generat ceea ce experții au numit Ukraine fatigue. După venirea la putere a președintelui Viktor Ianukovici, relațiile Berlin-Kiev au intrat într-o fază de îngheț și s-au limitat la critici transmise de oficialii germani față de derapajele autoritare și în doar două vizite ale fostului ministru de Externe Guido Wes­terwelle la Kiev, în 2013, în contextul ne­gocierilor pentru semnarea Acordului de Asociere cu UE.

Săptămâna trecută, la Washington, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, şi preşedintele SUA, Barack Obama, au ameninţat Rusia cu noi sancţiuni economice.

A doua interpretare ține de faptul că Moscova a reușit să-i seducă și să-i angajeze pe nemți în proiecte care au făcut ca relațiile Berlin-Kiev să fie privite printr-o lentilă rusească: Ucraina este zona de influență exclusivă a Rusiei și trebuie recunoscută ca atare de Occident. În schimbul parteneriatului economic și strategic cu Moscova, Berlinul a devenit un avocat informal al Kremlinului în negocierile cu partenerii occidentali care aveau ca subiect relațiile cu Ucraina, realitate care a fost evidentă la summit-ul NATO de la București din 2008, când Germania a blocat acordarea MAP pentru Ucraina și în modul în care nemții au abordat inițiativa PaE. Nu întâmplător, într-un discurs ți­nut la Tbilisi în 2012, Guido Westerwelle declara că Germania „susține cu tărie ideea de a include Rusia în proiecte specifice ale PaE“.

Prima și a doua interpretare trebuie co­roborate cu schimbarea de paradigmă în politica externă a Germaniei, apărută oda­tă cu instalarea, în 1998, în fruntea gu­vernului de la Berlin a cancelarului Gerhard Schroeder. Este cunoscut faptul că Schroeder este un apropiat al familiei Putin și că, pentru relansarea relațiilor ruso-germane, a fost răsplătit cu o funcție în conducerea consorțiului ruso-german care deține North Stream. Schroeder a fost însă doar oficialul care a fixat noul trend în politica externă de la Berlin, fiind urmat de investitori germani și de cea mai mare parte a clasei politice (care l-au perceput ca garant al afacerilor germane în Rusia).

Preocupați aproape exclusiv de relațiile economice, strategii nemți nu au acordat atenție retoricii și acțiunilor tot mai agresive ale Moscovei în relațiile cu câteva foste republicii sovietice, iar războiul ruso-georgian a trecut aproape neobservat în dezbaterile de politică externă de la Berlin.

Anexarea Crimeei și războiul neconvențional pe care Rusia îl poartă acum în estul Ucrainei au fost punctul de cotitură pentru întreaga comunitate de politică externă de la Berlin. Lecția ucraineană a politicii externe germane este una simplă, de geopolitică de secol XIX – actorul care a atentat la pacea și securitatea din Europa trebuie pedepsit. Dar această lecție este greu de acomodat în mentalul unor experți și politicieni obișnuiți cu reguli ale relațiilor internaționale stabilite în secolul XX.

Ileana Racheru

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s