Pe 28 aprilie la baza aeriană Malbork, din Polonia, au aterizat 4 avioane de luptă multirol Rafale C, apărținând Armatei Aerului franceze. Aceasta reprezintă contribuția Franței la efortul aliat și american de a consolida flancul estic al NATO și a reasigura aliații din Europa Centrală și de Est în fața asertivității și agresiunii rusești. Cele  4 avioane franceze vor sprijini serviciul de luptă-poliție aeriană al NATO din țările baltice, Baltic Air Policing, și vor instrui piloții polonezi.

La numai o zi de la aterizarea avioanelor de luptă la Malbork, detașamentul a fost vizitat de către ministrul apărării francez, Jacques Yves le Drian, care a declarat că:

Ceea ce se întâmplă acum la porțile Europei, reprezintă cea mai gravă criză care are loc pe continent de la încheierea Războiului Rece, dacă nu chiar de la semnarea Actului Final de la Helsinki în 1975. Însăși fundamentele securității europene sunt amenințate.

La doar câteva sute de kilometri distanță, în Rusia, la șantierele navale din Sankt Petersburg,  pe 30 aprilie, pupa navei de desant Sevastopol,  un portelicopter din clasa Mistral, era lansată în uralele muncitorilor ruși. Secțiunea urmează să fie transportată până la șantierele DCNS din Saint Nazaire pentru a fi asamblată și lansată la apă, eveniment ce ar putea avea loc în octombrie 2014.  La începutul lunii iunie, 400 de marinari ruși vor sosi la Saint Nazaire pentru a se instrui la bordul navei soră a lui Sevastopol, Vladivostok, care a fost deja finalizată.

Rusia a contractat în 2011 două nave portelicopter de desant Mistral în Franța pentru a-și moderniza flota. Contractul în valoare de 1,7 miliarde de dolari, presupune cumpărare a două nave cu opțiunea de a construi alte două în Rusia. Semnarea acordului de achiziție a creat consternare printre statele membre NATO din Estul și Centrul Europei, dar și în Statele Unite, navele franceze din clasa Mistral fiind destinate proiecției de putere și asalturilor amfibii. Nici în Rusia achiziția nu a fost bine văzută, existând voci care au argumentat că cele două nave vor crea probleme logistice mari marinei ruse, obișnuită să opereze nave autohtone, iar achiziția în sine subminează industria națională de apărare și constructoare de nave – nu că aceasta ar fi extraordinar de performantă, dar în joc ar fi fost interesele parohiale ale unor șantiere navale ruse. Cele două nave ar putea fi însă confiscate, dacă Rusia continuă să escaledeze criza din Ucraina – adică să invadeze deschis această țară.

Numele de Sevastopol nu a fost ales la întâmplare pentru a boteza a doua navă Mistral rusească, acesta având o simbolistică aparte atât pentru Franța cât și pentru Rusia. El evocă asediul de la Sevastopol din 1855 în care armatele Franței și Marii Britanii le-au înfruntat pe cele ale Rusiei, într-o bătălie extrem de sângeroasă. La Sevastopol armata franceză reușește să cucerească reduta Malakoff, punând astfel capăt asediului, în timp ce pentru Rusia asediul reprezintă un punct de cotitură în istoria sa, înfrângerea de la Sevastopol lansând un nou proces de modernizare. Pe lângă simbolistica Războiului Crimeei, numele Sevastopolului evocă bătăliile sângeroase din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial din peninsula Crimeei. În contextul crizei din Ucraina și a anexării Crimeei, însă, utilizarea acestei denumiri pentru o navă de suprafață atât de importantă reprezintă o sfidare.

Contractul de construire a acestor nave a fost semnat de către președintele Nicolas Sarkozy pentru a sprijini șantierele DCNS din Sainte Nazaire, dar mai ales pentru a cimenta relațiile franco-ruse prin vânzarea celei mai noi nave militare produse de Franța. Rusia obținea astfel tehnologie navală de ultimă oră, care să-i permită modernizarea flotei sale, care în mare parte datează de pe vremea URSS, în vreme ce Franța își conserva know-how-ul industrial prin salvarea șantierelor STX din Saint Nazaire.

Nava Sevastopol și prezența avioanelor de vânătoare în Polonia, simbolizează dilemele Franței în ceea ce privește relațiile sale cu Rusia în contextul actualei crize generate de anexarea Crimeei. Pe de o parte Franța se solidarizează cu aliații săi din NATO și recunoaște gravitatea acțiunilor Rusiei în Ucraina, pe de altă parte încearcă să nu-și „arunce” în aer cu Moscova.

Prin vânzarea celor două nave de desant se spera, mai ales după războiul ruso-georgian, că Rusia poate fi integrată în arhitectura de securitate a Europei de după Războiul Rece și să devină un membru responsabil al sistemului internațional. Iată însă că izbucnirea crizei din Ucraina și anexarea de facto a Crimeei de către Rusia, dovedește că războiul ruso-georgian nu a fost un „accident de parcurs”, ci prologul pentru acțiuni mai îndrăznețe din partea Kremlinului, pentru a-și proteja „sfera de influență” din spațiul fost sovietic. Eroarea Franței a fost în a subestima revanșismul Rusiei în urma dispariției URSS la sfârșitul Războiului Rece și a revizionismului acesteia practicat în spațiul fost-sovietic.

*

Sfârșitul Războiului Rece a permis normalizarea relațiilor franco-ruse. Franța și Germania au încercat integrarea fostului adversar în noua configurație politică a continentului, astfel încât să se evite tragediile și tensiunile secolului XX. S-a încercat, astfel, socializarea Rusiei în valorile europene prin cooperare economică și diplomatică. Franța a intuit și posibilitatea  unei cooperări politice mai strânse la nivel global, în spiritul relației privilegiate care a debutat în 1894 printr-o alianță împotriva Germaniei Imperiale, ambele state fiind îngrijorate de unipolaritatea americană. Apogeul relațiilor franco-ruse a fost opoziția față de invazia americană a Irak-ului în 2003 și cooperarea acestora în cadrul ONU pentru a bloca o nouă rezoluție care să legitimeze eliminarea prin forță a regimului lui Saddam Husein.

Franța s-a arătat sensibilă la interesele Rusiei în spațiul fost sovietic, Parisul alături de Berlin, blocând la summit-ul NATO de la București acordarea de MAP-uri Georgiei și Ucrainei. Un moment de cotitură al relațiilor franco-ruse a fost medierea președintelui Nicolas Sarkozy în timpul războiului ruso-georgian din 2008, care a dus la încheierea unui armistițiu, care în linii mari favoriza Moscova. Parisul s-a abținut să critice vocal abuzurile împotriva drepturilor omului comise în Federația Rusă, iar președinții Franței, Jacques Chirac și Nicolas Sarkozy, au menținut relații strânse cu omologii lor ruși, Vladimir Putin și Dmitri Medvedev.

Relația politică a început să se degradeze după izbucnirea războiului civil din Siria în 2011. Ajutorul militar acordat de Moscova lui Bashar al Assad și abuzurile teribile comise de trupele loiale regimului sirian, contraveneau intereselor Franței în regiune – mai ales răspândirea conflictului în Liban. Anexarea Crimeei, destabilizarea Ucrainei și periclitarea suveranității și integrității teritoriale a acesteia din urmă au tensionat și mai mult relația bilaterală.

Franța a avut, poate, cea mai dură reacție, după ce a Statelor Unite, în raport cu agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei. Președintele François Hollande a declarat că:

Rusia a riscat o escaladare periculoasă a situației. Rolul Franței și al Europei în acest context este de a exercita presiunea necesară, chiar și prin intermediul sancțiunilor, pentru găsirea unei soluții politice la această criză.

În viitor Franța s-ar putea să fie forțată să-și reconsidere relația cu Moscova, dacă aceasta din urmă își continuă acțiunile agresive, dar pe termen scurt acest lucru pare improbabil.

Un exemplu în acest sens este situația navelor Mistral: în luna martie ministru de externe al Franței, Laurent Fabius, a dat de înțeles că guvernul de la Paris ar putea anula vânzarea celor două nave, ca parte a unui al treilea pachet de sancțiuni și măsuri de retorsiune luat împotriva Rusiei. Dar recent președintele François Hollande a precizat că anularea contractului privind cele două nave de luptă, iese pentru moment din discuție.

Acest contract a fost semnat în 2011, este în curs de derulare și se va încheia în luna octombrie a acestui an. Pentru moment contractul nu este pus sub semnul întrebării.

De ce această ezitare? O explicație ar fi de natură economică, deși Franța este mai puțin dependentă de schimburile economice cu Federația Rusă, decât alte state din Europa – cum ar fi Germania, de exemplu. Astfel dacă contractul nu ar fi onorat, Franța ar trebui să plătească o serie întreagă de despăgubiri Rusiei, iar locurile de muncă create s-ar pierde. Acest ultim aspect a fost subliniat cu cinism, pe Twitter, în stilu-i caracteristic, de către vicepremierul rus, Dmitri Rogozin, atunci când Laurent Fabius a sugerat pentru prima dată anularea contractului:

Colegul nostru (Laurant Fabius) poate nu este la curent cu numărul de locuri de muncă creat în Franța în urma parteneriatului nostru.

Una din rațiunile care au stat în spatele vânzării celor două nave Mistral, Rusiei, a fost crearea de locuri de muncă pe timp de criză într-un sector afectat de reducerea comenzilor militare ale Franței – marina franceză ar fi trebuit să mai comande o navă Mistral, dar criza economică  a adus cu sine reducerea cheltuielilor militare, adică anularea acestei comenzi. Numărul de locuri de muncă create în Franța de vânzarea celor două nave de desant – 1000 – nu justifică însă ezitările Parisului în această chestiune.  În consecință ezitările Franței de a înăspri sancțiunile împotriva Rusiei nu au de-a face însă cu rațiuni economice. Parisului îi este greu să abandoneze o relație bilaterală în care a investit timp și resurse. Legăturile cultivate cu Moscova sunt de natură politică, culturală și economică, iar pe deasupra au și un fundament istoric – prin urmare este greu pentru Franța să renunțe la ele, în urma crizei din Ucraina.

În ciuda unei reacții ferme, poziția Franței față de criza din Ucraina este contradictorie și inconsecventă. Pe de o parte se recunoaște că anexarea Crimeei de către Rusia reprezintă cea mai gravă criză care amenință securitatea Europei de la încheierea Războiului Rece până, pe de altă parte refuză să ia acele măsuri care chiar ar aduce atingere intereselor rusești. E foarte probabil ca în spatele acestei pendulări în politica externă franceză să se ascundă credință că acțiunile agesive ale Rusiei se vor limita doar la „sfera sa de influență” din spațiul fost-sovietic. Dar Parisul nu are niciun fel de garanții că Moscova gândețe în acești termeni.

Reasigurarea simbolică a aliaților NATO de pe flancul estic, cei mai expuși și solidaritatea militară cu restul alianței nu sunt îndeajuns. Este timpul pentru decizii curajoase – care să impună costuri reale asupra Rusiei. În contextul crizei din Ucraina, refuzul livrării navelor Mistral nu este numai o sancțiune care „doare” dar și un gest de responsabilitate în raport cu comportamentul internațional al Federației Ruse.

George VIŞAN

O variantă a acestui articol a apărut și în Revista 22.