Scurtă istorie a drepturilor în România 9

EqualRIghts

Haideţi să ne închipuim că nu discutăm despre dreptul la căsătorie al persoanelor homosexuale şi că nu suntem în 2013, când practic, cu excepţia Italiei şi a Greciei, dreptul acesta e recunoscut în toată Europa Occidentală, de Nord şi de Sud, fie în forma căsătoriei propriu-zise, fie în forma parteneriatelor civile recunoscute legal.

Haideţi să ne închipuim că vorbim despre dreptul de vot al femeilor şi că suntem în 1923, când practic în Europa Occidentală şi de Nord dreptul ăsta era deja recunoscut. La noi, dreptul de vot al femeilor a fost recunoscut în sens real abia în 1990 (când dreptul de vot a putut fi exercitat efectiv, fiindcă aveai între ce să alegi).

Haideţi să presupunem că vorbim despre dreptul de vot egal (ca opus votului cenzitar) şi că suntem în 1866, când dreptul ăsta era practic recunoscut cam peste tot în Europa (fie ca atare, fie mascat în vot cenzitar, dar cu cerinţe de cens atât de scăzute încât practic erau îndeplinite de oricine). La noi, dreptul de vot egal a fost recunoscut (doar bărbaţilor) abia în 1923. More…

Cum se face, pe scurt, o consultare constituţională 2

founding-fathers-of-the-us-constitution

După cum v-am mai povestit, eu şi George suntem implicaţi într-un proces prin care o serie de ONGuri vor să propună tot felul de lucruri vis-a-vis de Constituţie.

Le-am scris, apoi le-am trimis, şi au ajuns în sinteza, dar mai ales în anexele raportului Forumului Constituţionali.

Desigur, Parlamentul are dreptul suveran să agreeze sau nu propunerile noastre. Dar, odată ce ele au ajuns până acolo, mi se pare normal ca măcar să fie dezbătute în comisie. Să aud şi eu, spre exemplu, dacă se doreşte sau nu informatizarea serviciilor publice, sau protecţie contra birocraţiei regionale prin ombdusmani dedicaţi.

În ziua doi a dezbaterilor am început să dezvoltăm bănuiala ca toată lumea se uită doar pe sinteza narativă propusă de Forum, iar anexele sunt doar risipă de biţi şi hârtie. În ziua trei, când o serie de articole discutate de noi multe ore au fost adoptate în câteva (zeci de) minute şi cu scăpări de limbaj s-a format un început de certitudine. More…

Constituția și strategiile de securitate și apărare națională 2

DasbootLIJohann

Luni 27 mai, am participat la conferința „Securitatea alimentară și a resurselor de apă: între perspective europene și realități naționale” organizată de Institutul European din România. În contextul discuțiilor legate de revizuirea constituției, mi-a atras atenția o remarcă făcută în timpul conferinței de consilierul prezidențial pentru securitate națională, Iulian Fota, care a afirmat că actuala Strategie de Apărare Națională este de fapt o strategie de securitate.

Afirmația pare absurdă și bizară, dar Iulian Fota a venit cu o precizare utilă: în Constituția României nu se face referire la strategi securitatea națională, ci doar la apărare. Așa ca s-a luat hotărârea ca documentul adoptat în 2010 sub titlul de Strategia Națională de Apărare să fie de fapt o strategie de securitate națională (în mod bizar documentul anterior acestuia și redactat în 2007 se cheamă Strategia de Securitate Națională). Motivația din spatele acestei hotărâri a fost faptul că dacă documentul ar fi intitulat „strategie de securitate națională” ar putea fi atacat la CCR, iar curtea să decidă că este neconstituțional. Subtitlul strategiei sugerează în mod explicit faptul că avem de-a face cu o strategie de securitate, inspirată de conceptul securității umane: „Pentru o Românie care garantează securitatea și prosperitatea generațiilor viitoare”.

Securitatea națională și apărarea națională sunt lucruri diferite. Astfel prin securitate națională se înțeleg problemele de securitate ale unei națiuni, politicile și programele de rezolvarea ale acestor probleme și, de asemenea, procesul guvernamental prin care aceste programe sunt formulate și realizate (Smoke 1987:301). Apărarea națională se distinge de securitate națională prin scopul final urmărit – apărarea în fața agresiunii unui inamic extern – și la nivel de mijloace – securitatea națională angajează toate resursele de care dispune un stat, în timp ce apărarea presupune utilizarea mijloacelor militare de care dispune un stat (Zulean 2007: 43). Aceste distincții sunt importante la nivel teoretic și practic, confuzia între aceste concepte, la nivel de politici publice, având un impact negativ direct asupra întregii strategii naționale a unui stat. More…

Constituţia Grupului de la Verona. Partea întâi: despre informaţie 2

image

You cannot stop the signal (Mr. Universe, Serenity)

Am povestit pe acest sit cum eu şi George (via Civitas ‘99) suntem implicaţi într-o serie de propuneri privind modificarea Constituţiei. Eu, George şi ceilalţi participanţi avem un nume colectiv, dar acesta creează mai degrabă probleme. Închipuiţi-vă următorul dialog:
– Cine sunteţi vitejilor? – Suntem Grupul de lucru “Societatea civilă – o voce puternică în procesul de revizuire a Constituţiei României”

Nu este foarte sexy. Aşa că o să folosesc formula mai scurtă şi mai percutantă „Grupul de la Verona”. Cafeneaua nu oraşul. Denumirea a fost adoptată democratic prin majoritate simplă fără cvorum de participare: eu am zis da şi nimeni nu s-a obosit să zică nu. Nu este exclus ca această denumire să sufere schimbări. Ce vrea, deci, Grupul de la Verona? Multe lucruri, pe are le puteţi găsi în documentele puse pe pagina oficială a proiectului. Dealtfel ce s-a scris până acum despre noi reflectă dificultatea de a da un răspuns scurt şi apăsat. Dacă Semanticus oferă observaţiile sale generale şi invită cititorii să descopere (tot) restul, Andrei Panţu încearcă efortul titanic de a prezenta ideile principale producând una dintre cele mai lungi enumerări pe care le-am văzut în mult timp. Pe Civitas Politics vom încerca să mergem pe o cale de mijloc, selectând câteva teme interesante pentru cititorii noştri şi arătând ce vrem să obţinem pentru fiecare din ele. Astăzi vom vorbi despre informaţie. More…

Utilitatea publică a libertății de expresie 3

63964_511349645569565_66447085_n
Reacția lui Puiu Hașotti la propunerea lui Remus Cernea este într-un fel de înțeles. Dânsul s-a format intelectual în timpul comunismului când homosexualitatea era condamnată atât din punct de vedere penal, cât și social. Mai mult, dacă pușcăria era evitată în cazul descoperirii înclinațiilor sexuale ale unei persoane diferite de cele heterosexuale, aceasta putea risca un sejur într-un spital de psihiatrie, orientarea sexuală diferită de cea „normală” fiind considerată pe vremuri drept boală psihică. Ceea ce este neînțeles este incapacitatea sa de a se adapta normelor unei societăți democratice, unde nu se poate discrimina pe baza orientării sexuale.

Ca și în cazul lui Remus Cernea, nu pot să spun că personalitatea politică a lui Puiu Hașotti imi stârnește simpatie. La prima vedere senatorul liberal, aduce în atitudini și discurs politic, mai mult cu un fost activist comunist decât cu un reprezentant al unui partid liberal european. De curând am observat că senatorul liberal intenționează să elimine din lege incompatibilitatea dintre funcția de președinte al CJ sau primar și cea de membru într-o AGA ale unor regii locale, atâta timp cât nu sunt remunerați pentru munca prestată. În esență Puiu Hașotti nu este altceva decât un politician mediu dâmbovițean care caută să aibă acces preferențial la resursele publice pentru sine și amicii săi politici. Dar acest ultim aspect mă îndepărtează de la scopul articolului de față.

Chiar dacă nu sunt de acord cu afirmațiile lui Puiu Hașotti, cred că era perfect îndreptățit să le facă. Senatorul liberal, oricât de mult l-aș blama, avea dreptul să-și exprime opinia față de problema ridicată de Remus Cernea. E drept ar fi putut să-și exprime dezacordul fața de inițiativa legalizării parteneriatelor civile între persoanele de același sex folosind un limbaj echilibrat, nu unul discriminatoriu. Aici intervine farmecul și utilitatea libertății de expresie: calitatea limbajului poate varia și în același timp revelează calitatea persoanei care exprimă aceste idei. În absența libertății de exprimare, Puiu Hașotti și-ar fi disimulat homofobia iar cetățenii nu ar avut oportunitatea să îl evalueze corect din punct de vedere politic pe senatorul liberal. More…

Președinte reprezentativ sau șef al statului? 6

BASESCU - ABSOLVENTI MAGISTRATURA

În afara unor destul de puțini interpreți critici ai constituționalismului românesc post-comunist (începând cu 2003, în special), a celuia manufacturat întru „democrație originală” de către „constituționaliștii” lui Ion Iliescu, problema revizuirii Constituției a prins viteză în 2005, odată cu raporturile din ce în ce mai înveninate dintre instituțiile extrem de personalizate ce reprezintă, într-o formă într-adevăr plină de echivocuri, Executivul: Președintele și Primul-ministru.

Mai întâi am avut Comisia prezidențială de analiză a regimului politic și constituțional din România, înființată în mai 2008, al cărei raport final a fost făcut public în ianuarie 2009, de către președintele ei, Ioan Stanomir. Acesta a declarat la momentul acela că „membrii acesteia au îndeplinit o triplă exigență: excelența intelectuală, reprezentarea diverselor școli de drept public și lipsa unui partizanat politic” (Agerpres). Dacă prin partizanat politic înțelegem în mod superficial doar apartenența la un partid politic, nu și susținerea viziunii unui anumit om politic, constituțional nemembru de partid, atunci înțelesul conceptului de partizanat politic este pur și simplu amputat. Cu toate că membrilor respectivei comisii, Ioan Stanomir, Iulia Moțoc, Radu Carp, Dacian Dragoș, Vlad Perju sau Genoveva Vrabie nu li se poate contesta expertiza, nu li se poate contesta însă nici împărtășirea necritică a viziunii Președintelui de la acel moment, Traian Băsescu.

Acum avem înființate o Comisie parlamentară de revizuire a Constituției și un Forum constituțional, acesta din urmă mimând mai mult sau mai puțin reușit dezbaterea publică. More…

Dreptul la locuire ca libertate personală 3

1680290642_social-housing-on-the-coast-02-photo-tomaz-gregoric

După cum povesteam în articolul trecut, m-am văzut implicat într-o dezbatere despre ce ar putea include noua Constituție. Undeva, în discuțiile mai degrabă colaterale, a apărut și ideea unui „drept la locuire”. Nu se știe dacă această propunere va ajunge sau nu în forma finală a recomandărilor, dar discuția poate fi interesantă.

În formulările sale obișnuite, dreptul la locuire presupune atât o re-distribuire semnificativă de resurse (casele sunt scumpe) cât și o acțiune eficientă și responsabilă a statului. Cel puțin punctul al doilea mi se pare utopic la noi. Dar putem încerca să privim locuirea și prin intermediul drepturilor negative.

Să pornim de la un exemplu ipotetic. Eu sau dumneavoastră nu ne permitem pe această lume decât să construim o casă de chirpici. Adică excremente de vacă, paie și lut. Chirpiciul este un material rezistent la cutremur și foc dar nu la inundații. Deci, dacă suntem pe deal, ISU nu ar trebui să fie o problemă. Și totuși, la primărie există standarde care nu permit să ne facem căsuța de balegă (hai, lut, că este mai poetic). Motivele țin, presupun, de estetică: chirpiciul îmbătrânește urât. Dar și de o efectele unei ideologii modernizatoare de secol 19, aseptică și precisă. Nu repugnă birocraților și inginerilor doar ideea unei case de balegă cât, mai ales, o casă care își schimbă forma („lucrează”) de la an la an. Pur și simplu podelele, termopanele, țevile și ușile existente în comerț nu sunt gândite să facă față la așa ceva. More…

Andrei Cornea şi Constituţia Răspunde

De curând domnul Cornea a scris în Revista 22 un articol îndemnând pe cei de un gând asemenea domniei sale să nu (mai) susţină modificarea Constituţiei. Motivele invocate sunt mai multe, dar în esenţă se distinge unul: pe 9 decembrie nu vor câştiga partidele în care dl Cornea are (fie şi relativă) încredere.

În mod salutar, dl Cornea nu se aruncă să desfiinţeze a priori idealurile de republică parlamentară purtate de unii politicieni USL, şi nici nu pare să se teamă că acestea vor aduce sfârşitul lumii. Se teme însă, pe termen scurt, de „dictatura majorităţii” şi preferă Constituţia în varianta „clarificată” de CCR.

Nu sunt de acord cu tema dictaturii majorităţii – nu înţeleg care e minoritatea oprimată. Dar sunt de acord – şi am scris despre asta – că actuala configuraţie politică oferă opţiuni unice de abuz.
More…