În România suntem obișnuiți să credem că avem dreptul la divorț dacă ne dorim cu adevărat.
Dar există organizații care au alte păreri. More…
Category Archives: On Liberty
De ce sunt liberal, de ce sunt cosmopolit 2
Conservatorismul care îmi place mie este, în secolul 21, mai degrabă liberal. Pentru că libertatea (inclusiv libertatea unei colectivități de a pune resurse în comun) a devenit parte integrantă a vieții noastre. Conservatorul român nu adaugă la libertăți ci mai taie din acestea, mai ales din cele de care, oricum, nu are nevoie. Fiindcă acest filon conservator a început să circule mai mult decât înainte, am simțit nevoia să scriu textul de mai jos. Așadar …
More…
Ce mai cenzurează guvernul chinez Răspunde
Gary King și colegii săi de la Universitatea Harvard au lucrat pe o bază de date cu postări în mediile sociale chineze pe careputeau vedea ce conținut a fost cenzurat (șters) și ce conțînu a rămas. De aici au construit o imagine a modului în care funcțioenază cenzura manuală în China. Se pare că autoritățile nu simt de fapt nevoia să cenzureze într-un fel semnificativ critica per se. Autorii chiar speculează că guvernul folosește aceste informații ca să elimine cazurile de corupție care pun în pericol sistemul.
Tipurile de conținut care sunt cenzurate sunt trei. Primul tip ține de temele care pot mobiliza acțiune colectivă. Prin acțiune colectivă autorii includ orice poate duce la mișcarea fizică a oamenilor. Acțiunea colectivă poate fi inclusiv pro-guvernamentală fără ca prin aceasta să scape de cenzură. V-ați putea întreba cum poți mereu să afli dinainte ce are potențial de mobilizare și ce nu. Un rol important îl joacă probabil experiența cenzorilor și a statului. O altă strategie este excesul de zel. Temele care pot crea mobilizate sunt cenzurat integral, indiferent dacă autorul conținutului însuși instigă la mobilizare sau nu, indiferent dacă este pro-guvernamental sau nu. More…
Ideile nu pot fi reduse la tăcere Răspunde
Masacrarea jurnaliștilor francezi de la Charlie Hebdo reprezintă un asalt direct asupra valorilor fundamentale ale democrației liberale. Uciderea premeditată și cu o cruzime nețărmuită a 10 jurnaliști și a 2 polițiști, aflați în exercițiu funcțiunii, reamintesc tuturor că aceste valori nu sunt nici în momentul de față banale sau pe deplin asigurate, chiar și în țările cu o democrație funcțională. Statul, societatea sau fanaticii de orice culoare politică pot suprima oricând libertatea de conștiință, dreptul la liberă exprimare sau libertatea presei, atunci când interesul politic o cere sau când ideile unora contrazic credințele și valorile altora.
Libertatea de exprimare și libertatea de conștiință nu există pentru a proteja ideile sau valorile pe care unii indivizi le apreciază ca fiind „corecte”, „decente” sau „general acceptate”. Dimpotrivă, aceste libertăți asigură cadrul în care ideile indivizilor și ale grupurilor care alcătuiesc o societate pot interacționa, uneori conflictual. Dezbaterea și conflictul dintre idei și argumente, reprezintă modul în care o societate ia decizii privind prezentul și viitorul său. În absența acestor libertăți o societate nu poate asigura membrilor săi vehiculul prin care acești pot lua decizii sau purta dezbateri privind viitorul lor. Acțiunea umană este astfel limitată și împiedicată să-și atingă potențialul. A recurge la gloanțe în momentul în care nu ai argumente sau pur și simplu pentru că nu apreciezi ideile altuia, denotă incapacitatea de a funcționa ca individ, într-o societate, oricare ar fi aceasta. More…
Ce să înțelegem din protestele din Ferguson, Missouri? Răspunde
Paradoxul luptei împotriva criminalității din SUA este încă o realitate – deși criminalitatea este în scădere, în timp, „militarizarea” a crescut în rândul poliției. Din anii 1990 încoace, poliția a acumulat cantități impresionante de armament și echipamente militare. Înarmarea și utilizarea tacticilor dure cu frecvență crescândă este acum descrisă ca reprezentând „militarizarea poliției”. Alte proteste au demonstrat faptul că aplicarea excesivă a forței și lipsa comunicării pot alimenta violențele.
SUA se confruntă cu declinul dezvoltării urbane, iar suburbia a devenit vulnerabilă la șomaj, sărăcie și sub-finanțarea serviciilor publice, fenomene pe care le asociem cu inner city-ul american. Chiar și familiile de clasă mijlocie au fost lovite de recesiunile anilor 2000, iar cetățenii sunt frustrați de incapacitatea autorităților de a soluționa probleme precum declinul sistemului educațional. More…
Cum să (nu) reglementăm Internetul (I) Răspunde
Săptămânile trecute, la invitația Ambasadei Germaniei la București, am participat la o vizită de documentare (fact-finding visit) în Berlin.
Vizita a fost centrată pe ideea de privacy, atât prin prisma dezvăluirilor lui Snowden și a modului în care Uniunea Europeană reacționează la ele cât și prin prisma (chiar mai sinistră) a acțiunilor unor guverne nedemocratice împotriva propriilor cetățeni.
(1) Nu există drepturi ale omului în mediul digital, există doar drepturi ale omului.
(2) Toți administratorii de situri sunt publiciști, nici un administrator de sit nu este tipograf.
A treia afirmație spune că, la modul ideal, UE ar trebui să reglementeze toate serviciile online consumate pe teritoriul său și că statele/Uniunea au o obligație absolută de a implementa drepturile cetățenești în lumea digitală. Despre acest punct, însă, vom vorbi în articolul viitor.
More…
Despre Gayfest, pentru cei mai conservatori dintre dumneavoastră 11
Eu de felul meu aș dori să fiu conservator, în sensul precis al respectului pentru soluțiile organice pe care societatea le găsește pentru problemele sale. Și al suspiciunii pentru orice grand design care ne promite o lume bună în trei pași simpli și la un preț ieftin (dar indeterminat). Cum zice texanul, if it ain’t broken don’t fix it. Dar voi, prieteni, you are broken.
Vi se pare normal să vă dedați ocazional la păcate precum curvia, beția sau lăcomia. Poate nici simonia nu va este străină. Toate acestea sunt păcate omenești, pentru că vă plac. Dar păcatele care nu vă plac … acelea ar trebui interzise. More…
Dust on the balls. În contra emoției în noul jurnalism românesc 2
Am promis unui amic că în ziua în care vor exista „hard evidence” ale abuzurilor jandarmilor în Pungești voi scrie despre asta. Adică audio, foto și, desigur, video. Problema s-a dovedit mai dificilă decât s-ar părea. În mod sistematic cei de la fața locului nu au găsit potrivit să diferențieze între intimidare în limitele legii (de ex. legitimări repetate), incompetență (de ex. incapacitatea jandarmului de a se legitima pe sine corect) și abuz (de ex. utilizarea excesivă a forței). Toate sunt relatate cu aceeași indignare virtuoasă care, dacă nu ești deja montat și plin de furie, devine, inevitabil, monotonă. Iar asta (cum vom vedea) are consecințe asupra materialelor trimise. Nu voi reuși să fac o critică cu sens a acțiunilor statului în Pungești pentru că ele rămân învăluite în ceață. Îi felicit, însă, pe toți cei care vor încerca zilele ce urmează să producă un dosar admisibil în instanță – poate așa se mai ridică din abur.
Închipuiți-vă că sunteți într-un joc strategic. Sunteți un ziarist tânăr și entuziast care dorește să documenteze abuzurile jandarmilor din Pungești. Jandarmii, însă, creează un baraj pe drum și vă cer să vă opriți. Aveți două opțiuni. Pe de o parte, puteți să scoateți o cameră video ai să îi obligați pe respectivii jandarmi să vă oprească în fața camerei, producând astfel o dovadă admisibilă în tribunal. Pe de altă parte puteți să nu scoateți camera, să vă prefaceți supuși și să vă strecurați prin câmp și pădure până în Tabăra de rezistență, acolo unde se întâmplă acțiunea, adrenalina și emoția. Ce alegeți? Rațiune sau simțire, Mister Spock sau Lt. Deanna Troy? More…
Represiunea de catifea (1): opoziţie în lipsa Opoziţiei 6
Să notăm întâi faptele. Duminică 8 septembrie am avut aproximativ 10 000 de oameni pe străzile Bucureştiului strigând „Uniţi – Salvăm – Roşia Montană”. Cam tot atâţia ar fi fost şi pe străzile Clujului, deşi clujenii au fost mai degrabă zgârciţi cu pozele. Luni 1500-2000 de oameni, aproape la fel ca şi în cursul săptămânii trecute dar mai obosiţi. Marţi o intervenţie a Jandarmeriei a forţat eliberarea mai rapidă a carosabilului spre nemulţumirea vocală a unora dintre protestatari. Miercuri au mai venit doar vreo 700 de protestatarii. Este posibil ca, graţie USL, indignarea publică să crească din nou. Dar deocamdată acestea sunt faptele.
Aşadar subţierea demonstraţiei pare să fie legată de poziţia mai asertivă a Jandarmilor. Nu este o simplă succesiune: pe mediile sociale jandarmii au fost subiectul cel mai discutat de marţi până miercuri. Nu putem exclude aici o anumită lipsă de hotărâre; poate că unii protestatari veneau regulat pentru că simţeau că sunt pe val iar atunci când statul şi-a afirmat mai hotărât controlul asupra situaţiei au decis că nu au energie să continue ad infinitum. Dar demonstraţiile ocazionate de proiectul RMGC sunt printre cele mai impresionante –poatecele mai impresionante –acte de protest care s-au întâmplat din legendarii ani ‘90 până astăzi.De aceea, nu putem reduce la totul la superficialitate. More…
Avem o „revoltă anti-sistem” în România? Răspunde
Există între manifestanţi semne de atitudine anti-sistem. Dl. Bumbeş, de exemplu, ne anunţă pe Facebook că „revoluţia suspendă legalitatea”. Tot pe Facebook unii manifestanţi (nu neapărat afiliaţi Miliţiei Spirituale) se arată frustraţi de complacenţa Jandarmilor. Ce revoluţie este aceasta, se întreabă ei, dacă autorităţile nu o reprimă. În sfârşit, se pot vedea semne în limbaj. Fiecare ieşire pe carosabil prin spatele cordonului de jandarmi este celebrată ca o victorie. „Am ocupat bulevardul X” se spune, făcând o aluzie la celebra Occupy.
Doar că nici un bulevard al patriei nu a fost ocupat. Ele au fost folosite de cetăţeni pentru a manifesta, de obicei în timpul nopţii când traficul de automobile este oricum neglijabil. Teritoriul nu este scos simbolic de sub autoritatea statului, ocuparea nu este permanentă, cele trei corturi prezente la un moment dat sunt strânse disciplinat. Putem spune cel mult că este o zonă legală gri, dar atât. More…
Avem televiziuni de știri – ce facem cu ele? 3
Ies 3000 de oameni în stradă – în București, în Piața Universității, „în buricul târgului” – și cea mai mare parte a televiziunilor de știri fie nu prezintă nimic, fie relatează evenimentul modest. Paralel cu acest protest a mai fost unul organizat în Cluj-Napoca – din nou nicio informație relevantă. Ne confruntăm cu cel mai mare protest anti-guvernamental organizat din 2012 încoace și acoperirea mediatică a acestei evoluții pe tv, principalul mediu de informare al cetățenilor, a fost modestă sau absentă. Pentru o televiziune de știri care trăiește din audiențe, pe care le monetizează prin intermediul reclamelor, ignorarea protestului de ieri ar fi trebuit să reprezinte un eșec de marketing uriaș. Protestele din 1 septembrie ar fi trebuit să ofere pentru numărul sufocant de talk-showuri politice de pe micul ecran o cantitate enormă de subiecte.
La masacre purtam de obicei jeans 1
Imaginați-vă un moment că Hitler a câștigat războiul și că societatea germană a ajuns la o oarecare normalitate a traiului zilnic. Ororile lagărelor de gazare au fost cosmetizate, dar statul are grijă să nu fie uitate de tot, ca un avertisment pentru eventuali opozanți. Închipuiți-vă, apoi, că peste câteva decenii un regizor dintr-o tară neutră vine să facă un documentar în care torționarii și criminali naziști își povestesc trecutul cu o oarecare naturalețe.
Asta fac Joshua Oppenheimer și ceilalții în Actul uciderii (The Act of Killing). Numai că, în loc de un regim imaginar post-Hitler, avem Indonezia post-Suharto. Filmul nu este un documentar clasic cu interviuri în fața camerei și imagini de arhivă. Regizorul a ales să îi îndemne pe criminalii de atunci („cetățeni onorabili” astăzi) să joace roluri de torționari și victime într-o producție menită să arate „adevărul” despre tinerețea lor. Numai că ceea ce vedem nu este în primul rând producția rezultată ci procesul din spatele camerelor: modul în care ei relaționează, povestesc, justifică, profită de pe urma ororilor de atunci.
Criticii din vestul Europei și din America de Nord par să fi fost oripilați de violența directă și indirectă a filmului. Mă aștept ca pentru publicul român filmul să fie mai ușor de digerat. Ca români în anii ‘90, majoritatea ma fost expuși unor discuții despre dictatură, crimă și – în general – cantitatea de rău pe care o poate face un om altuia. Dacă în ‘90 erați prea tineri să participați la această discuție, puteți privi acest film ca un proces accelerat de maturizare morală și politică. More…
Civitas Politics 