Avem o „revoltă anti-sistem” în România? Răspunde

Clipboard02

Odată cu pasul făcut înapoi de d-nii Ponta şi Antonescu iese la suprafaţă o întrebare care a stat în umbră încă de la început. Sunt demonstraţiile o formă de opoziţie anti-sistem, care nu acceptă soluţii punctuale de la clasa politică ci caută să stea în stradă până la capăt (orice ar însemna asta)? Sau este o demonstraţie precisă împotriva unei politici publice care se va stinge odată cu anularea credibilă a acestei politici? Sau poate trebuie să punem problema în termeni de „moştenire”. Rămâne în urma manifestaţiilor o masă critică de radicali, gata să sară la primul semn de slăbiciune al sistemului politic? – sau o masă de cetăţeni care vor dori să îşi facă auzită vocea atunci când se întâmplă să fie de acord cu statul? Deşi situaţia este mai complexă, înclin spre a doua variantă.

Nu voi porni de la definiţiile teoreticienilor luptei anti-sistem contemporane (în bună măsură pentru că nu sunt sigur care ar fi aceştia). Voi porni de la ideea că sistemul este încarnat în stat. Iar statul este lucrul acela care deţine monopolul violenţei legitime într-un teritoriui. Pe de o parte avem poliţia, jandarmeria, justiţia, penitenciareleii: instituţii care administrează violenţa şi ameninţarea violenţei. Pe de altă parte avem statul de drept (domnia legii), democraţia (domnia majorităţii) şi liberalism (protecţia individului şi a minorităţii): acestea descriu cadrele în care violenţa este legitimă.

Pentru un militant anti-sistem, acest aranjament este disfuncţional şi nelegitim. Asta nu înseamnă neapărat că se ajunge la revolte, care să conteste monopolul violenţei. La fel de bine poate fi contestată doar legitimitatea acestui monopol. Prin nesupunere civică, spre exemplu, individul invită statul să folosească violenţa codificată în legi şi sancţiuni. Dacă statul nu aplică aceste sancţiuni, recunoaşte implicit că ele sunt ne-legitime. Dacă le foloseşte, militantul speră că legitimitatea lor va fi contestată de societate în largul ei.

Înainte de a discuta cazul protestelor curente, să observăm că ocuparea carosabilului nu este neapărat un exemplu de nesupunere civică. Dreptul la proteste este un drept fundamental. Iar un protest de masă blochează inevitabil o cale de acces. Chiar dacă jandarmii împing un marş pe trotuare, tot „blocarea unei căi de acces se numeşte”. Astfel, constituţionalitatea legilor şi practicilor care tind să lege demonstranţii de trotuare este discutabilă. Dar, şi dacă ea ar fi confirmată, suntem într-o zonă în care statul a relaxat de mult aplicarea regulilor. Nu mai suntem în regatul prusac. În orice democraţie modernă asemenea reguli nu se aplică în sine ci servesc mai degrabă că acoperire legală largă pentru autorităţi atunci când apar şi alte dezordiniiii.

Există între manifestanţi semne de atitudine anti-sistem. Dl. Bumbeş, de exemplu, ne anunţă pe Facebook că „revoluţia suspendă legalitatea”. Tot pe Facebook unii manifestanţi (nu neapărat afiliaţi Miliţiei Spirituale) se arată frustraţi de complacenţa Jandarmilor. Ce revoluţie este aceasta, se întreabă ei, dacă autorităţile nu o reprimă. În sfârşit, se pot vedea semne în limbaj. Fiecare ieşire pe carosabil prin spatele cordonului de jandarmi este celebrată ca o victorie. „Am ocupat bulevardul X” se spune, făcând o aluzie la celebra Occupy.

tumblr_lw6bwazBhZ1qjrs4wo1_500Doar că nici un bulevard al patriei nu a fost ocupat. Ele au fost folosite de cetăţeni pentru a manifesta, de obicei în timpul nopţii când traficul de automobile este oricum neglijabil. Teritoriul nu este scos simbolic de sub autoritatea statului, ocuparea nu este permanentă, cele trei corturi prezente la un moment dat sunt strânse disciplinat. Putem spune cel mult că este o zonă legală gri, dar atât.

Cu atât mai puţin este vorba de violenţă. Aici o parte din merit e revine autorităţilor care au gestionat situaţia excelent. Nu doar că nu au existat intervenţii în forţă semnificative, dar chiar şi vizual jandarmii au fost mai puţin agresivi. În egală măsură, protestatarii au cooperat. S-a stat jos pe carosabil, s-a făcut curăţenie. Deşi unii manifestanţi au dorit să se împingă în cordoanele de jandarmi, majoritatea au preferat să se joace de-a v-aţi-ascunselea pe străzile înguste din centru.

Motivele non-agresivităţii Jandarmilor ţin de comanda politică. Motivele non-agresivităţii protestatarilor ţin de educaţie dar şi de biologie. În mulţime sunt multe fete (estrogenul salvează fenomenul). Iar băieţii sunt slabi nu pentru că trag la fiare ci pentru că mănâncă rar. Deci nu tocmai genul războinic. Iar galeria Stelei nu pare să fi avut entuziasmul sperat.

scurt2

Nu am avut, astfel, o mişcare Occupy. Nu am avut „noile adunări populare” (apud Norbert Petrovici”). Statului nu i s-a contestat nici monopolul violenţei prin confruntări directe, nici legitimitatea acesteia prin nesupunere civică nici controlul simbolic al teritoriului. Am avut în schimb o mulţime care a militat pentru o problemă punctuală şi pentru respectarea principiilor existente de legiferare.

Rămân unele elemente de radicalism care merită menţionate, dar mai bine vorbim despre asta după încheierea demonstraţiilor.

[Update] Acest text a fost scris înainte de intervenția mai asertivă a jandarmilor din noaptea 10-11 septembrie. Evenimentele sunt acum putin diferite, dar logica non-anti-sistem rămâne [/Update]

Andrei Tiut

iDupă cum ne învaţă Max Weber
iiŞi chiar auto-apărarea definită prin lege.
iiiAdică, chiar dacă dezordinile sunt punctuale,
Jandarmeria poate să evacueze tot grupul.
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s