IRES a realizat un sondaj în 5 septembrie printre bucureșteni în ceea ce privește problema câinilor vagabonzi. Eșantionul a fost mare, aproape inutil de mare (1811 interviuri), ceea ce sugerează că cineva a plătit premium ca să obțină rezultate sigure. Cel mai important grafic este următorul:

Reținem că 76% din cetățeni susțin că ar participa la un referendum, că 72% dintre aceștia ar susține euthanasiere, dar și că IRES consideră (pe drept cuvânt) aceste rezultate maximale mai degrabă ca expresia unei emoții decât ca un predictor al comportamentului electoral. Mai reținem și că, în altă întrebare, o ușoară majoritate a cetățenilor consideră că nici măcar nu este nevoie de referendum și se poate trece la fapte.

Dar câtă bază se poate pune în aceste cifre? Răspunsul este mai complicat. Știm dintr-un sondaj Avangarde (aprilie-mai 2012) că problema câinilor vagabonzi este văzută în capitală ca fiind cea mai gravă problemă edilitară.

Însă această problemă nu este percepută la fel de pregnant la nivelul țării (IRES, mai 2012):

Putem să excludem primele două răspunsuri, care nu privesc zona edilitară și sunt de fapt induse de tema generală a chestionarului. Dar, chiar și așa, câinii vagabonzi sunt o problemă mai mică decât starea drumurilor, sistemul de canalizare, starea utilităților etc.

Pentru a înțelege mai bine problema, trebuie să ne gândim mai atent la structura socială a României. Aproximativ jumătate din concetățeni noștri trăiesc în mediul rural. În localitățile lor resturile de mâncare nu ajung pe stradă să hrănească animale iar iubitorii de animale au suficient spațiu în curțile proprii în cazul în care doresc să nu fie singuriⁱ. Asta nu înseamnă că la țară nu există probleme cu câinii; doar că orice câine care creează probleme este „al cuiva”. La fel și în unele noi orașe care de fapt tot sate sunt.

Apoi, trebuie să ne gândim că nu în toate localitățile există serviciu de ecarisaj. Iar dacă există un aranjament la nivel de județ, spre exemplu, este perfect posibil ca cetățenii să nu știe de existența lui. În asemenea situații unii respondenți ar putea considera câinii nu atât o problemă care necesita rezolvare ci o calamitate naturală cu care înveți să conviețuiești, precum canicula.

Pe scurt, trebuie să ținem cont că problema câinilor vagabonzi este percepută doar de o parte dintre români, în timp de ceilalți fie nu o au, fie o au în altă formă, fie nu o conștientizează.

Privind acest fapt putem înțelege mai bine graficul următor (Avangarde, mai 2011).

În măsura în care cetățenii nu sunt deranjați în mod direct de câini, tentația este de a nu apărea ca niște „criminali” în fața intervievatorului. Un referendum național organizat într-un moment în care nu avem emoție publică, ar putea produce același rezultat.

Astfel, decizia politicienilor de a tergiversa rezolvarea problemei apare ca fiind una rațională. O majoritate de cetățeni favorizează decizii umanitare care sunt suportate doar de o minoritate.

De ce totuși toată această emoție? Voi discuta acest aspect făcând comparație cu cazul Roșia Montană.

(1) Pentru Roșia Montană discursul este despre munți-pajiști-cultură-morminte. În cazul câinilor vagabonzi problema a fost de la bun început una de viață și moarte. Și nu moarte abstractă reprezentată printr-o frunză roșie ci una foarte concretă cu imagini ale victimei și ale familiei îndurerate. Victima fiind un copil. Victimele fiind apoi doi copii.

(2) În cazul Roșia Montană am avut o bună organizare (pentru standardele românești) dar slabă acoperire media. În cazul copilului ucis protestele au fost mai slab organizate, dar a compensat expunerea mass-media mult mai generoasă.

(3) Siguranța câinilor nu este pe agenda cetățeanului. Viața oamenilor esteⁱ. Astfel susținătorii eutanasierii, inclusiv dintre politicieni, pot marketa situația câinilor maidanezi ca o problemă de siguranță, și deci ca o problemă relevantă pentru cetățean. Dacă Puterea nu face asta, există riscul să o facă Opoziția la următorul copil mort.

(4) Fără să intru în detalii, cazul ajută USL să controleze ambițiile lui Sorin Oprescu. Crin Antonescu caută să stânjenească un potențial prezidențiabil iar Victor Ponta un potențial concurent intern.

Pe scurt, protestul susținătorilor eutanasierii a beneficiat deocamdată de „furtuna perfectă”. Mingea este la fileul politicienilor care ar putea dori să acționeze în funcție de acest protest.

Andrei Tiut

Sondajul IRES poate fi găsit la urmând linkul din articol. Celelalte sondaje pot fi accesate prin proiectul Sondaje Publice al ContextPolitic.net.

Pentru relația dintre opoziția ecologistă și agenda cetățeanului citiți 5 motive pentru care nu cred că revoluţia începe la Roşia Montană.