În măsura în care cetățenii nu sunt deranjați în mod direct de câini, tentația este de a nu apărea ca niște „criminali” în fața intervievatorului. Un referendum național organizat într-un moment în care nu avem emoție publică, ar putea produce același rezultat.

Astfel, decizia politicienilor de a tergiversa rezolvarea problemei apare ca fiind una rațională. O majoritate de cetățeni favorizează decizii umanitare care sunt suportate doar de o minoritate.

De ce totuși toată această emoție? Voi discuta acest aspect făcând comparație cu cazul Roșia Montană.

(1) Pentru Roșia Montană discursul este despre munți-pajiști-cultură-morminte. În cazul câinilor vagabonzi problema a fost de la bun început una de viață și moarte. Și nu moarte abstractă reprezentată printr-o frunză roșie ci una foarte concretă cu imagini ale victimei și ale familiei îndurerate. Victima fiind un copil. Victimele fiind apoi doi copii.

(2) În cazul Roșia Montană am avut o bună organizare (pentru standardele românești) dar slabă acoperire media. În cazul copilului ucis protestele au fost mai slab organizate, dar a compensat expunerea mass-media mult mai generoasă. More…