Teheranul nu se dă bătut ușor Răspunde

O variantă a acestui a articol a apărut și în Revista 22

Dosarul nuclear iranian reprezintă un adevărat bête noire al Administrației Trump. Încă de la preluarea mandatului Donald Trump a dorit fie abrogarea acordului cu Iranul (JCPOA), fie renegocierea lui. Și-a fixat însă ca scop renegocierea acestuia, la sfaturile experților și „comentariatului” republican și conservator de politică, care au criticat încă din timpul negocierilor această inițiativă. Problema cu acest punct de vedere este că niciodată nu a fost definit, cel puțin de către oponenții acordului care ce ar fi însemna un acord mai bun.

JCPOA, când a fost semnat în 2015, a pus capăt, pentru 15 ani, programului nuclear militar iranian și a impus un sistem de verificare al acestuia destul de draconic. Niciun stat, nici măcar Irakul lui Saddam Husein în anii de după primul război din Golf, nu s-a mai supus de bună voie,unui asemenea regim de inspecții și verificări. Într-adevăr, nu a oprit toate activitățile nucleare iraniene, dar le-a oprit pe cele care ar fi condus la creearea unui arsenal atomic. Deși nu există un „drept privind dezvoltarea energiei atomice de către un stat”, nu poți interzice unui stat să dezvolte un program civil nuclear – este până la urmă un aspect ce ține de suveranitatea națională și, de asemenea, există destule state dornice să-și vândă tehnologia nucleară – Federația Rusă, China, de exemplu.

Tabăra „unei variante mai bune de acord sau intervenția militară” a fost reprezentată cel mai bine, în afara, dar și în interioriul administrației Trump, de către fostul consilier pentru securitate națională John Bolton. Un adversar declarat al acordurilor privind controlul și reducerea armamentului nuclear, s-a evidențiat prin belicozitatea sa, recomandând din capul locului utilizarea forței pentru a pune capăt programului nuclear iranian. Această abordare însă a fost întotdeauna cotraproductivă.

În primul rând, utilizarea forței nu ar garanta nici eliminarea completă a programului nuclear iranian, nici abandonarea de către Teheran a ambițiilor de a deveni putere nucleară, de fapt. O potențială „intervenție militară chirurgicală” americană nu ar face decât să înlesnească Teheranului decizia de a deveni o putere nucleară în cel mai scurt timp posibil. În al doilea rând, după experiența irakiană în materie de combatere prin forța a proliferării armelor de distrugere în masă, un nou război în Orientul Mijlociu, generat de o intervenție americană, este puțin probabil, iar dacă s-ar produce, ar avea consecințe nefaste pentru puterea americană. Cu alte cuvinte amenințarea cu utilizarea forței de către Washington este ineficientă.

Aceste aspecte, însă, nu i-au împiedicat, pe adversarii acordului nuclear cu Iranul, inclusiv pe actualul președinte Donald Trump, să susțină că pot obține, prin intermediul diplomației coercitive și a amenințării cu utilizarea forței, o înțelegere mai avantajoasă pentru SUA. Coordonatele acestei potențiale înțelegeri au vizat atât eliminarea arsenalului considerabil de rachete balistice cu rază scurtă, medie și intermediară de acțiune, cât și încetarea activităților de subminare a regimurilor politice a vecinilor Teheranului. În acest ultim caz trebuie subliniat faptul că principala amenințare iraniană nu este de factură militară. Arsenalul militar convențional iranian este în general mai puțin impresionant decât cel saudit și net inferior celui israelian sau american. Unde Iranul excelează militar, din punct de vedere regional, este la capitolul abordări asimetrice, terorism (violență politică) și rachete balistice și de croazieră.

Așa s-a născut strategia „presiunii maxime” o abordare care nu urmărește altceva decât impunerea prin dictat diplomatic, a unor termeni avantajoși SUA și clienților săi din regiune, Arabia Saudită și Israelul, în principal. Această strategie este, din păcate, un drum spre niciunde după cum au demonstrat ultimele evoluții politice și strategice din Golful Persic. Premisa de bază a acestei abordări este că Iranul confruntat cu denunțarea unilaterală de către SUA a JCPOA, cu un regim de sancțiuni mult mai restrictiv și cu o potențială intervenție americană, va ceda și va acceptă un acord care va favoriza în mod disproporținat Wanshington-ul. Hiba majoră a acestui plan este fix ineficiența soluției militare, dublată mai ales de lipsa de apetit a Administrației Trump de a utiliza forța împotriva Iranului. La aceasta se adaugă și lipsa de imaginației a proponenților „presiunii maxime”, care nu iau în considerare faptul că Iranul poate riposta și unde aceasta ripostă se va produce.

Donald Trump speră să convingă Iranul să cedeze, însă nu este pregătit să ducă până la capăt amenințarea privind utilizarea forței. Acest aspect a devenit clar în momentul în care un avion fără pilot al SUA a fost doborât în iunie 2019 de apărarea anti-aeriană iraniană într-o zonă disputată a Golfului Persic. Deși un avion fără pilot, modelul era unul destinat recunoașterii strategice și ca atare un obiectiv valoros din punct de vedere militar, a cărei pierdere necesita un răspuns pe măsură. Donald Trump inițial a vrut să riposteze militar, dar s-a răzgândit în cele din urmă, raidul aerian fiind anulat în ultimul moment. Acesta a fost semnalul clar pentru Teheran că SUA nu contemplă în mod serios utilizarea forței împotriva sa.

Atacurile recente cu drone și cu rachete de croazieră împotriva infrastructurii petroliere saudite, amenințarea implicită a traficului comercial prin Golful Persic care ar punte sub semnul întrebării tranzitul țițeiului spre piețele globale și sechestrarea unui petrolier britanic sunt simptomele eșecului strategiei „presiunii maxime”. Iranul nu face altceva decât să testeze limitele acestei strategii prin mijloace asimetrice, aflate la granița dintre agresiune și acțiune subversivă. Scopul este pe de o parte să slăbească coaliția pro-americană din Golful Persic și pe de altă parte, să transmită Washington-ului că e cazul ca acesta să se întoarcă la masa negocierilor.

George VIŞAN

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s