Una dintre cele mai semnificative probleme ale societății și regimului politic românesc este incompetența și autosuficiența activiștilor politici afiliați diferitelor partide și mișcări politice românești. Indiferent că vorbim despre dreapta conservatoare, stânga progresistă sau partidele politice tradiționale, habarnismul și autosuficiența duce la o inposibilitatea de a discuta probleme sociale și politice mai în profunzime, analizând nuanțele diferitelor subiecte de pe agenda publică. Simpatizanții și membrii diferitelor entități politice românești pot fi caracterizati, in numeroase cazuri, drept promovatori de sloganuri și idei reducționiste și cam nimic altceva. Incapacitatea de gândire critică și de înțelegere a oponentului, de căutare a cauzelor și motivelor comportamentelor și ideilor opuse, duce deseori la imposibilitatea oricărei discuții între diferitele tabere și chiar în interiorul taberelor, atunci când trebuie discutate subiecte mai nuanțate. În opinia mea, acestea constituie condițiile care favorizează polarizarea politică excesivă și diminuarea posibilității unui dialog real în societate, cu efecte nocive pentru democrația românească.

Am plecat de la eveniment cu părerea sinceră că și dreapta suferă de aceleași probleme ca și stânga, când vine vorba de nivelul „resursei umane” de la firul ierbii. Poate e și normal, doar reprezintă societatea ca întreg. Cu toate acestea, mereu am crezut că iarba e mai verde pe partea dreaptă a gardului, dar se pare că m-am înșelat. Într-un articol de pe ÎLD, Robert Gabriel îi acuza pe cei de stânga că „gândesc în sloganuri”, dar cred că același lucru s-ar putea spune și despre conservatori. More…