Iohannis la Casa Albă. Relația româno-americană în epoca Trump Răspunde

Vizita lui Klaus Iohannis pică foarte prost. Pe de o parte are loc la scurt timp de la Summitul NATO de la Bruxelles și retragerea SUA din Acordul de la Paris, ambele evenimente considerate afronturi grave de către aliații europeni. Pe de altă parte pe 8 iunie fostul director al FBI James Comey a depus mărturia în fața comisiei parlamentare care anchetează implicarea Rusiei în alegerile prezidențiale americane din 2016 și conexiunile cu Administrația Trump. Acest scandal politic major are toate șansele să compromită definitiv mandatul lui Donald Trump. Având în vedere dezvăluirile făcute de Comey pe 8 iunie în timpul audierii sale e greu de crezut că pe 9 iunie, Trump se va putea concentra asupra  mesajului președintelui român. Este posibil ca președintele american să folosească vizita omologului său român pentru a abate atenția de la scandalul Rusia/Comey și a demonstra ce diplomat bun este.

Donald Trump este primul și singurul președinte american care nu sprijină proiectul integrării europene – la 70 de ani de la lansarea Programului Marshall. Sprijinul său pentru Brexit și Front National, precum și afișarea cu lideri politici eurosceptici și populiști precum Nigel Farage sau Marine Le Pen, dublate de atacurile la adresa Germaniei, indică respingerea și neînțelegerea proiectului european. Încurajarea tendințelor populiste și eurosceptice pe bătrânul continent nu face altceva decât să dubleze eforturile rusești de scindare și subminare a Uniunii Europene. În prezent comunitatea europeană este atacată din est de revizionismul Rusiei și de peste ocean de ignoranța și populismul președintelui SUA. More…

Vizita lui Iohannis în SUA: Toate lucrurile care s-ar putea întâmpla Răspunde


Strângerea de mână a lui Trump  va fi una foarte viguroasă și violentă. A se vedea cazurile Trudeau și Macron. Înainte de a pleca spre Washington D.C., Klaus Iohannis va trebui să-și exerseze strângerea de mână cu ajutorul SPP-ului și să facă exerciții pentru întărirea încheieturii mâinii drepte.

Trump ar putea să îi înmâneze lui Iohannis o notă de plată privind costurile apărării României, înainte ca președintele român să spună că anul acesta alocăm 2% din PIB pentru apărare (vezi vizita Angelei Merkel, deși lucrul acesta a fost infirmat de Casa Albă). Posibil ca Trump să ceară „chirie” pentru baza de la Deveselu.  (vezi declarația privind desfășurarea sistemului THAAD în Coreea de Sud). More…

2016 – anul fragilizării alianțelor României Răspunde

the_ambassadors_-_header

Brexitul reprezintă o provocare multiplă pentru România – o dată în plan bilateral, pe urmă la nivel comunitar și în final la nivel euroatlantic. Marea Britanie este unul dintre pilonii fundamentali ai Alianțeli nordatlantice. Deși #brexitul nu înseamnă părăsirea NATO, rolul Marii Britanii în alianță se va diminua pe termen mediu și lung. Lucru acesta se va datora în primul rând faptului că energiile politice și diplomatice ale Whitehall-ului vor fi absorbite de procesul de părăsire al UE – care este în esență inversul procesului de aderare.

În mod normal o alternanță la putere la Washington ar trebui să aducă schimbări minime în politica externă a unui stat, mai ales în cazul unei mari puteri. Dar cazul lui Donald Trump e cu totul special. Pe tot parcursul campaniei electorale din 2015-2016 acesta și-a manifestat opoziția față de sistemul de alianțe americane și împotriva ordinii liberale. Iar această opoziți nu este una recentă sau un artificiu de campanie. Iar pe 8 noiembrie 2016, în materie de politică externă, americanii au avut de ales între două opțiuni: pe de o parte continuarea actualului rol de garantor al ordinii globale, pe de alte parte abandonarea acestui rol în spatele sloganului America First! care definește interesul național american de într-un mod obtuz. More…

Ambasadorul și barbarii Răspunde

13331121_10153771052538022_452490684015334255_n

Trendul naționalist din România, din păcate, se va intensifica în următoare perioadă de timp, pe măsura apropierii aniversării a 100 de ani de la Marea Unirea și pe fondul problemelor structurale ale societății românești, aliniindu-se unei tendințe europene mai largi. Populismul și demagogia elitei politice românești va contribui la această exacerbare a naționalismului, care riscă să depășească agitația zgomotoasă pe tema pericolului crizei migranților sau a cantității de produse autohtone de pe rafturile hypermarketurilor.

În acest context politica externă a României riscă să se decredibilizeze, mai ales pe fondul revizionismului rusesc din regiune. Avertismentul lui James Pettit trebuie înțeles în sensul schimbării cursului politicii externe românești în ceea ce privește Chișinăul, spre proiecte de substanță și realiste, și nu crearea de iluzii populiste. Dacă Bucureștiul nu reușește să țină sub control această „manie” a unirii cu R. Moldova, va deveni o piatră de moară pentru aliații săi occidentali în raporturile cu Moscova. More…

De ce unirea României cu R. Moldova este în continuare o idee proastă? 2

10352838_10152161865320703_3229932273851771813_n

Perspectiva petrecerii unei anumite perioade de timp în pușcărie s-ar putea să nu-i încânte pe politicienii corupți de la Chișinău. Există deci o probabilitate foarte ridicată pentru încheierea unui târg faustian între cele două elite: unirea contra imunitate în fața justiției. Noua „Românie Mare” va fi una coruptă și injustă.

Faptul că România contestă indirect suveranitatea și independența unui stat european alei cărei granițe le-a recunoscut încă din 1991 ne transformă într-un factor de instabilitatea regională. Suntem practic în aceeași oală cu Rusia, însă fără agresiunea armată. More…

Summit-ul NATO de la Varșovia – cronica unui eșec anunțat Răspunde

nato-iohannis-varsovia

Cel mai important obiectiv pentru România la acest summit a fost obținerea de garanții suplimentare de securitate prin desfășurarea unei prezențe aliate pe teritoriul său și în Marea Neagră. Acest obiectiv a fost realizat doar parțial.

Președintele Klaus Iohannis este liber să spere, dar timpul nu curge în favoarea României. Dimpotrivă – summitul NATO a demonstrat clivaje importante în ceea ce privește abordările Alianței cu privire la amenințarea rusă. Deși alianța a desfășurat trupe în România, Polonia și țările baltice, a demonstrat concomitent că este deschisă dialogului cu Rusia. De fapt, aceste mișcări militare trebuie privite ca pârghii politice pentru reluarea dialogului cu Moscova, nu numai ca măsuri de apărare. Trupele desfășurate sunt prea puține pentru a face față unui improbabil atac rusesc, dar sunt destule pentru a demonstra hotărârea alianței de a-și proteja membri. Franța, Italia și Germania preferă reluarea dialogului Rusia și ridicarea sancțiunilor – mai ales Franța și Italia. Peste doi ani deci o forță NATO în Marea Neagră ar putea fi considerată un gest provocator. More…

Politica externă românească – din eșec în eșec până la victoria finală 2

13592373_1060344004052850_2456881043087289386_n

Au trecut mai bine de doi ani de când a izbucnit cea mai gravă criză de securitate de după 1989 cu care s-a confruntat România – războiul din Ucraina. Deși această provocare provocare gravă de politică externă și securitate națională ar fi putut fi transformată într-o oportunitate strategică în acest moment asistăm la o serie de eșecuri diplomatice românești grave, care pun sub semnul întrebării capacitatea de a gestiona interacțiunile și evoluțiile din sistemul internațional a statului român.

Dacă România nu va găzdui o brigadă multinațională pe teritoriul său după summit-ul de la Varșovia, cu un calendar de rotire a militarilor aliați, atunci eforturile diplomatice românești pentru asigurarea securității naționale după criza din Ucraina, din februarie 2014 și până astăzi, au eșuat lamentabil. Practic, asistăm la un dezastru de proporții. Pentru care cineva va trebui să răspundă. More…

Criza din Ucraina, după doi ani 1

Pe 27 februarie 2014 forțe militare ruse, fără însemne naționale, de unitate sau individuale, împreună cu forțe paramilitare locale pro-ruse, ocupau punctele cheie din Crimeea și din Sevastopol, capitala regiunii. Astfel începea criza ucraineană care în scurt timp a escaladat într-un conflict militar între Ucraina și Federația Rusă. Pe 18 martie 2014 Rusia anexa în mod oficial Crimeea, luând act de rezultataul unui referendum ilegal organizat de autoritățile separatiste din regiune. În data de 6 aprilie 2014 a izbucnit conflictul din estul Ucraine, războiul din Donbas, o agresiune proxy a Moscovei împotriva Kieviu, dar care are și elementele unui război civil.

Conflictul nu a fost niciodată unul exclusiv între Kiev și Moscova – lucru greu de acceptat atât de partenerii Ucrainei, cât și de cei ai Moscovei. Este un conflict între „Moscova și lumea”, unde „lumea” în viziunea liderilor ruși este America. Este un conflict costisitor pentru Rusia, iar acest lucru deja se vede în nivelul indicatorilor macroeconomici, rezultatele sondajelor și comportamentul diferitor actori interni, tot mai sensibili la efectele sancțiunilor impuse Rusiei. Iar întrebarea pe care și-o pun acum cei care l-au alimentat poate fi definită în felul următor: care este soluția pentru o problemă care a fost susținută atât de mult timp tehnic, financiar, uman?
More…

Corespondență MSC 2016: Ruşi, nemţi, americani şi Iohannis niţel pierdut între ei Răspunde

iohannis-msc-569x320

Problema este că, aşa cum nu înveţi nimic doar dacă te culci seara cu cartea sub pernă, la fel simpla frecare a coatelor de mai-marii planetei nu te face unul dintre ei – ba nu-i face nici măcar să te bage în seamă. Prezenţa preşedintelui Iohannis la München a fost pasageră şi lipsită de vizibilitate – cea mai ştearsă a unui lider european cu ceva importanţă. Nu e doar vina lui; e în primul rând reflectarea situaţiei marginale în care ani de politică externă neinspirată au adus România. Sper că preşedintele Iohannis a fost prezent tocmai pentru că încearcă să ne scoată din acest con de umbră. Debutul său însă nu pare să indice o modificare a nivelului de ambiţii internaţionale ale României, nici a capacităţii de a livra. More…

O forță navală NATO în Marea Neagră? 1

10264187_10152823708263916_774236133405299722_o

Crucial pentru succesul acestei inițiative este sprijinul politic al Turciei. Dacă Ankara, care controlează accesul în Marea Neagră, se opune atunci inițiativă este moartă din start. Nu este prima dată când România propune o asemenea inițiativă – în 2005 Traian Băsescu a propus extinderea Operațiunii Active Endeavour din Marea Mediterană în Marea Neagră. Atunci însă, această inițiativă, precum și proiecte românești în Marea Neagră au fost „scufundate” de opoziția concertată a Rusiei și Turciei.

În prezent relațiile dintre Rusia și Turcia sunt tensionate datorită situației din Siria, dar și din cauza asertivității Kremlinului în Marea Neagră. Ankara, deci va fi mai deschisă unei astfel de inițiative diplomatico-navale decât în trecut, cel puțin astea sunt așteptările statului român. România va trebuie însă să navigheze delicat această temă astfel încât să nu pară că ațâță Turcia împotriva Rusiei. Apoi mai sunt de convins de oportunitatea acestei inițiative și state europene precum Germania, Franța și Italia, ultimele două fiind puteri mediteraneene, și care au relații strânse cu Rusia. Având în vedere faptul că această inițiativă apare listată ca fiind un proiect al MApN se poate presupune că există deja o înțelegere diplomatică de principiu în privința acestui proiect – dar să nu ne grăbim încă cu aprecierile. More…

Topul erorilor diplomatice românești în 2015 2

Unde a greșit România? În primul rând diplomația românească nu a înțeles că apartenența la UE implică nu numai beneficii de tipul fondurilor structurale, de exemplu, dar și obligații. România s-a făcut că nu înțelege principiul solidarității europene și a dat dovadă de un cinism excesiv în momentul în care a legat acceptarea unui număr de refugiați pe teritoriul său în schimbul aderării la Spațiul Schengen – fix în momentul în care spațiul de liberă circulație era pus în discuție.

Nu știu dacă demersurile privind aderarea la Spațiul Schengen au devenit un reflex birocratic al unei diplomații complexate de rolul său secundar în Europa sau un mod de justificarea a existenței acesteia în fața publicului. Cert este că diplomația românească insistă prea mult asupra libertății de mișcare în Europa ca obiectiv de integrare europeană asta în condițiile în care România, în ultimii 15 ani, a devenit o țară de emigrație. Acest fapt înseamnă, pe de o parte că România este percepută ca o țară care își exportă problemele socio-economice către alte state, pentru a evita efectuarea unor reforme necesare pentru ca cetățenii săi să nu mai fie nevoiți să-și caute prosperitatea în afara granițelor, iar pe de altă parte, că diplomația românească operează cu o definiție greșită a prestigiului național. More…

Parteneriatul fricii de Rusia 1

495585032

Parteneriatul dintre România și Polonia, așa cum se conturează acum, este mai degrabă unul de conjunctură, născut din teama de Rusia și care, foarte probabil, se va limita doar la colaborarea între servicii, armată, ministerele de Externe.

Relansarea parteneriatului cu Polonia este o decizie așteptată, înțeleaptă, care vine în ultimul moment și care ar trebui să consolideze flancul estic al NATO. Ac­țiunea este răspunsul la semnale venite către noua administrație de la București, cel mai probabil dinspre SUA. Washingtonul se află în plin proces de reevaluare a României, iar reconfirmarea parteneriatului cu Polonia este clar o bilă albă în fa­voarea Bucureștiului. Totodată, e limpede că e doar un parteneriat de conjunctură, născut din teama de Rusia, parteneriat care se va limita doar la colaborarea între servicii, armată, ministerele de Externe. More…