Marea Neagră, România și Federația Rusă 1

Ucraina. Cel mai important câmp de bătălie între Occident și Rusia în arealul Mării Negre este Ucraina. Aici este locul unde se va decide arhitectura de securitate a Europei  care o va înlocui pe cea post-Războiul Rece.

Kievul acționează ca un veritabil magnet pentru Washington și Kremlin, fiind atât o zonă de influență disputată, cât și sursa unor puternice clivaje interne în aceste state. Președintele Trump a fost pus sub acuzare de Camera Reprezentanților a Congresului SUA pentru abuz de putere și obstrucționarea Congresului în cazul scandalului legat de ajutorul militar american. Președintele Trump este acuzat că a încercat să condiționeze livrarea unui ajutor militar, votat deja de Congres, în schimbul lansării unei acțiuni penale împotriva lui Hunter Biden, fiul potențialului său contracandidat democrat la alegerile prezidențiale din 2020, Joe Biden. Acest ultim scandal, care a dus la activarea „opțiunii nucleare” de către Congres este direct conectat cu scandalul implicării Rusiei în alegerile prezidențiale americane din 2016. Din punct de vedere politic, „Russiagate” a metastazat în „Ukrainegate”, cu consecințe nefaste atât din punct de vedere intern, cât și extern.

Vladimir Putin este cotat public ca fiind „adevăratul” câștigător al conflictului din Ucraina și cel care ar deține cheia încheierii acestuia. Federația Rusă este, însă, instigatorul și agresorul acestui război, iar Vladimir Putin principalul responsabil pentru deciziile strategice și politice care au condus la actuală stare de fapt din Crimea și Donbas. Probabil că istoria nu va fi blândă cu liderul de la Kremlin, dar până să se pronunțe istoricii, cetățenii ruși vor avea și ei un cuvânt de spus. Iar în momentul de față Putin nu se mai bucură de sprijinul popular pe care îl avea în 2014. Efectele economice ale sancțiunilor, mișcări de protest din ce în mai numeroase, deși nu neapărat și eficiente, efectele socio-economice ale războiului din Ucraina – toate acestea au erodat în ultimii 5 ani popularitatea lui Putin. Deja elita politică de la Kremlin se gândește care îi va fi succesorul după ce-și va încheia al patrulea mandat.

Din punct de vedere politic situația Kievului este fragilă în ciuda unor progrese evidente. În primele momente de după anexarea Crimeei și a izbucnirii conflictului din estul țării, statalitatea Ucrainei părea să fie sub semnul întrebării. Iar scopul Rusiei a fost mereu acesta: de a compromite capacitatea Kievului de a acționa și a se comporta în interiorul sistemului internațional ca un actor suveran și independent. Kremlinul a fost foarte clar: orice apropiere de occident va avea drept consecință destructurarea statalității ucrainene. După 5 ani de de conflict această abordare a eșuat. În loc să provoace prăbușirea statului ucrainean, agresiunea rusă a avut drept consecință apariția națiunii ucrainene. Reziliența Ucrainei în acești 5 ani a fost cel mai important aspect al conflictului dintre cele două state – deoarece nici la Moscova și nici în cancelariile occidentale nu se puneau mari speranțe în supraviețuirea Kievului ca actor suveran.

Alegerea președintelui Zelensky în detrimentul lui Petro Poroșenko demonstrează două lucruri importante: ucrainenii vor pace, iar în același timp vor să scape de oligarhi. Problema obținerii păcii va fi pe termen scurt și mediu principala prioritate a noii administrații de la Kiev. Iar cea mai mare provocare pentru proaspătul ales președinte al Ucrainei va fi cum să creioneze această pace astfel încât suveranitate și independența țării sale să fie conservate. Pentru a-și atinge obiectivele Volodimir Zelensky trebui să depășească două handicapuri majore. Primul este lipsa sa de experiență politică. Deja Donald Trump a încercat să facă acest lucru și aproape că a  reușit în cazul scandalului ajutorului militar. În al doilea rând, asocierea anterioară a președintelului Zelensky, pe vremea când era actor, cu oligarhul ucrainean Igor Kolomoiski. Acesta era proprietarul postului de televiziune unde  Zelensky a devenit cunoscut. Apropierea dintre cei doi mereu a ridicat semne de întrebare, atât observatorilor informați cu privire la situația din Ucraina, cât și diplomaților occidentali, aflați la post la Kiev.

România. Ucraina este cheia de boltă a securității României la Marea Neagră. Kievul este cel mai mare vecin al României, iar compromiterea suveranității și integrității sale teritoriale reprezintă, la rândul său, o amenințare pentru independența și suveranitatea țării noastre. Din păcate, în ciuda unor semnale pozitive cum ar fi asistența oferită de România în domeniul cybersecurity sau deschiderea unui nou punct de trecere al frontierei, pe Dunăre, la Isaccea, relația bilaterală româno-ucraineană rămâne nefructificată. În momentul de față cea mai mare piedică în privința cooperării dintre cele două state este de reprezentată de adoptarea legii privind utlizarea limbii ucrainene. Atât Bucureștiul, cât și Kievul, trebuie să depășească acest obstacol și să înscrie relația bilaterală pe o traiectorie care să evite afectarea acesteia de teme parohiale.

Pentru România, a două provocare majoră de politică externă și de securitate la Marea Neagră este reprezentată de lipsa consensului privind natura amenințării ruse în regiune. Atât Bulgaria, cât și Turcia percep extrem de diferit de România, politica Rusiei la Marea Neagră. Sofia nu dorește o prezență NATO mai puternică și mai vizibilă în Marea Neagră, iar Ankara a trecut în cinci ani de la rivalitate în raport cu Moscova la cooperare în domeniul militar. Achiziția de sisteme antiaeriene S-400 de către Ankara este simultan un semnal către occident și poliță de asigurare a lui Recep Tayyip Erdoğan împotriva unei noi lovituri de stat. Semnalul către occident are legătură cu ce se întâmplă în Siria.

În cazul Sofiei, situația e mai simplă decât în cazul Ankarei. Din rațiuni istorice și culturale, Bulgaria nu consideră Federația Rusă o amenințare în Marea Neagră. De fapt, bulgarii se tem mai mult de sporirea puterii Turciei în regiune, decât de cea Rusiei. Bulgaria pare să fie mai interesată de securitatea energetică decât de vreo inițiativă militară. Cu toate aceastea România trebuie să fie capabilă să explice Bulgaria nevoia unei prezențe militare a NATO sporite în Marea Neagră. O serie de inițiative militare bilaterale cât și multilaterale trebuie prezentate Sofiei, iar diplomația românească trebuie să discute foarte clar despre consecințele lipsei de cooperare între aliați la Marea Neagră.

Ungaria condusă de Viktor Orban, deși este membră a Uniunii Europene și a NATO a devenit un risc pentru securitatea României și a restului flancului estic. Deși inclusă în inițiativa Bucharest 9, Budapesta, în prezent, are din ce în ce mai mult în comun cu Rusia lui Vladimir Putin decât cu valorile euroatlantice. Companiile energetice maghiare au devenit subcontractoare predilecte pentru companiile energetice ruse, iar serviciile de informații maghiare l-au „extras” pe fostul premier al Macedoniei Nikola Gruevski, acuzat de fapte de corupție și l-au adus la Budapeste, unde a primit azil politic. Nikola Gruevski a fost unul din principalii vectori ai influenței ruse în Balcanii de Vest.

Deși Budapesta încearcă să-și dovedească „loialitatea” față de ocident prin achiziția de armament, promovarea modelului „democrației iliberale” reprezintă un asalt fără precedent asupra ideilor și valorilor promovate de UE și NATO. Viktor Orban a fost lăsat să vină în România și să proclame nici mai mult, nici mai puțin sfârșitul modelului democratic liberal. Între 2017 și 2019, România era cât pe ce să experimenteze modelul democrației iliberale, sub oblăduirea lui Dragnea.

România trebuie să se reinventeze diplomatic pentru a-și asigura securitatea la Marea Neagră și în Balcani. Astfel, experiența noastră în apărarea democrației la noi acasă și în combaterea corupție, pot fi utilizate pentru a crea o adâncime strategică în raport cu proiecte autoritare de sorginte celui maghiar sau pentru a contracara influența rusă.

Aliații occidentali. România este dependentă politic și economic de modelele occidentale euroatlantice. Securitatea și apărare noastră depind de succesul și supraviețuirea NATO și Uniunii Europene, pe termen lung. În momentul de față asistăm la o puternică disonanță strategică între Europa și Statele Unite.

Emanuel Macron pune degetul pe rană atunci când spune că NATO „se află în moarte cerebrală”. Această „moarte cerebrală” este cauzată de abandonarea de facto, dacă nu de iure,  a rolului de lider al alianței de către Statele Unite. Președintele american Donald Trump nu înțelege nici rațiunea de a fi a alianțelor întemeiate de SUA, nici  rolul pe care SUA l-au dobândit în sistemul internațional. Pentru Trump aliații Americii, fie sunt niște chiriași de rea credință care profită de pe urmă generoasei umbrele de securitate americane, fie niște „fraieri” din Bronx cărora le poate cere „taxă de protecție”.

Macron, deși corect în evaluarea sa, propune ca alternativa combaterea terorismului și dialogul strategic cu Rusia. Cu alte cuvinte, ne confruntăm cu un gaullism 2.0, la fel de lipsit de imaginație ca și varianta sa originală. Pentru flancul de est, soluția lui Emanuel Macron reprezintă un dezastru politico-strategic.

Terorismul este un fenomen ce poate fi controlat, mai ales de societăți multiculturale, iar dialogul strategic cu Rusia este o pistă falsă. Occidentul și Federația Rusă au continuat să aibă un dialog strategic după 2014, însă substanța acestuia a fost cu totul alta. Este clar, în momentul de față, că Moscova dorește revanșa pentru pierdere Războiului Rece, iar apropierea de occident este anatemă pentru elita politică rusă. Niciodată, poate, rolul NATO nu a fost mai important în descurajarea amenințării ruse decât în prezent. Din păcate, nimic nu poate garanta că acest rol va continua după 2020. O eventuală integrare a Rusiei în arhitectuar de securitate europeană trebuie să aibă loc numai după ce aceasta renunță la crearea unei noi sfere de influență în fostele republici sovietice, dublată de o abandonare a ideilor putiniste ce au condus politica externă rusă din anul 2000 până în prezent.

George VIŞAN

O variantă a acestui articol a apărut și în Revista 22

Trump-Iohannis, runda a doua: Curb your enthusiam Răspunde

Contextul politic internațional în care se va desfășura întâlnirea dintre cei doi președinți este cu totul diferit față de cel din 2017 și mult mai periculos. Tratatul INF a fost denunțat de SUA pentru o serie încălcări ale Rusiei, iar în august 2019, acordul bilateral a devenit caduc, ambele state optând să dezvolte sisteme balistice cu rază scurtă, medie și intermediară. În prezent, din cadrul politico-diplomatic de după Războiul Rece nu a mai rămas mare, în afară de Actele de la Helsinki. Rusia și-a consolidat prezența în Marea Neagră și a reușit să manipuleze în favoarea sa conflictele diplomatice. Echilibrul strategic din regiune, din păcate, favorizează Moscova.

La Washington, pe președintele Iohannis îl așteaptă o misiune dificilă. Contextul misiunii sale diplomatice este extrem de dificil, iar șansele de a-și pune în aplicare agenda ambițioasă sunt foarte mici. Președintele român este în căutarea unui succes diplomatic după eșecul suferit de statul român în Moldova, dar vizita la Washingtont s-ar putea să fie un pod prea îndepărtat. More…

Ileana Racheru: Plahotniuc și PD vor menține R. Moldova în condiția de stat capturat Răspunde

Aș vrea să punctez, în primul rând, faptul că acestea s-au desfășurat într-un cadru legislativ care a fost criticat de Comisia de la Veneția. Mai precis, în 2017, Partidul Democrat și Partidul Socialiștilor, împreună cu alți deputați care au părăsit partidele pe lista cărora au obținut mandate în 2014 au votat înlocuirea sistemului electoral proporțional cu unul mixt.

Campania electorală probabil că a fost cea mai „mizerabilă“ din întreaga istorie de stat independent a R. Moldova. Resursele adminsitrative au fost mobilizate în favoarea Partidului Democrat. Și, ca să dau un exemplu, voi menționa faptul că Facebook a anunțat că a închis 200 de conturi false pentru că erau folosite pentru a distribui informații false despre partide politice. Compania a anunțat că acestea erau operate de angajați ai guvernului de la Chișinău. More…

Trump-Iohannis: un postmortem Răspunde

Autorităție române și decidenții politici s-au felicitat frenetic, în presă și la televizor, în legătură cu „succesul” vizitei lui Klaus Iohannis la Washington și întâlnirea acestuia cu omologul său Donald Trump. Problemele acestei vizite sunt multiple, dar ele pot fi reduse la doi factori: cum definim/măsurăm succesul? și ce a obținut România în materie de politică externă?

Chiar dacă pentru prima dată din 2002 încoace președintele României și cel al SUA au apărut împreună în public și au răspuns întrebărilor presei, trebuie să fim conștienți că Administrația Trump nu este una care să opereze în „parametri normali” ai unei administrații prezidențiale americane. Trump nu înțelege jocul diplomatic, semnificațiile alianțelor sau alocă destulă atenție formulării politicei externe americane, dincolo de sloganele de uz intern. More…

Avem o armată subfinanțată de mulți ani, cu o strategie de transformare eșuată 1

Prima întâlnire Trump–Putin nu a fost una bilaterală, oficială, cu subiecte negociate. Din această cauză, întâlnirea dintre cei doi președinţi nu a avut și o suită diplomatică cu ambasadori, consilieri și înalți responsabili din ambele guverne. În mod normal, la o întâlnire în marja unei reuniuni G20 nu vom avea niciodată referiri și concluzii/decizii pe subiecte precum drepturile omului, principiile democrației, Crimeea sau altele. Pe termen scurt, cred că sunt șanse mici ca să se organizeze o întâlnire bilaterală oficială americano-rusă în care să fie discutate sau să se convină ceva pe dosarele importante.

Sigur, în ansamblul său, administrația americană a oferit pretexte foarte bune pentru a împinge Europa în direcția autonomizării strategice. Însă despre acest obiectiv se vorbește din 2012. În documentele oficiale europene se vorbește de autonomia strategică de multă vreme. Chiar și britanicii au susținut-o. Ideea a fost întărită anul trecut prin lansarea Strategiei Globale a UE și acum este în proces de implementare. Cumva se revine la o școală de gândire din Europa Veche, potrivit căreia Europa trebuie să-și asume un rol global. În contrast, NATO nu-și asumă un rol global. Dezbaterea a fost blocată în Alianță înainte de 2010. More…

Republica Moldova, tot mai aproape de Rusia Răspunde

Schimbarea sistemului electoral este cea mai importantă dovadă a faptului că Plahotniuc și Partidul Democrat nu au ca obiectiv apropierea de UE a Republicii Moldova, ci conservarea intereselor unui grup politic restrâns. Totodată, măsura consacră revenirea Republicii Moldova în clubul regimurilor autocratice sau dictatoriale din CSI.

În ceea ce privește relațiile cu Federația Rusă, schimbarea sistemului electoral consacră revenirea Republicii Moldova în clubul regimurilor autocratice sau dictatoriale din CSI. Decizia de a modifica sistemul electoral este, de fapt, o continuare a unei campanii de anihilare a vocilor critice la adresa tandemului Plahotniuc-Dodon. În acest sens, monopolul celor mai importante trusturi de presă a fost împărțit între PD și PSRM, iar jurnaliștii independenți au devenit ținte ale unor acțiuni de intimidare. Totodată, Ministerul Justiției a propus, de curând, un proiect de modificare a legislației ce vizează limitarea accesului la finanțări externe și la mecanismul de 2% pentru ONG-urile care desfășoară activități de monitorizare a politicilor publice și observare a alegerilor. More…

Iohannis la Casa Albă. Relația româno-americană în epoca Trump Răspunde

Vizita lui Klaus Iohannis pică foarte prost. Pe de o parte are loc la scurt timp de la Summitul NATO de la Bruxelles și retragerea SUA din Acordul de la Paris, ambele evenimente considerate afronturi grave de către aliații europeni. Pe de altă parte pe 8 iunie fostul director al FBI James Comey a depus mărturia în fața comisiei parlamentare care anchetează implicarea Rusiei în alegerile prezidențiale americane din 2016 și conexiunile cu Administrația Trump. Acest scandal politic major are toate șansele să compromită definitiv mandatul lui Donald Trump. Având în vedere dezvăluirile făcute de Comey pe 8 iunie în timpul audierii sale e greu de crezut că pe 9 iunie, Trump se va putea concentra asupra  mesajului președintelui român. Este posibil ca președintele american să folosească vizita omologului său român pentru a abate atenția de la scandalul Rusia/Comey și a demonstra ce diplomat bun este.

Donald Trump este primul și singurul președinte american care nu sprijină proiectul integrării europene – la 70 de ani de la lansarea Programului Marshall. Sprijinul său pentru Brexit și Front National, precum și afișarea cu lideri politici eurosceptici și populiști precum Nigel Farage sau Marine Le Pen, dublate de atacurile la adresa Germaniei, indică respingerea și neînțelegerea proiectului european. Încurajarea tendințelor populiste și eurosceptice pe bătrânul continent nu face altceva decât să dubleze eforturile rusești de scindare și subminare a Uniunii Europene. În prezent comunitatea europeană este atacată din est de revizionismul Rusiei și de peste ocean de ignoranța și populismul președintelui SUA. More…

Vizita lui Iohannis în SUA: Toate lucrurile care s-ar putea întâmpla Răspunde


Strângerea de mână a lui Trump  va fi una foarte viguroasă și violentă. A se vedea cazurile Trudeau și Macron. Înainte de a pleca spre Washington D.C., Klaus Iohannis va trebui să-și exerseze strângerea de mână cu ajutorul SPP-ului și să facă exerciții pentru întărirea încheieturii mâinii drepte.

Trump ar putea să îi înmâneze lui Iohannis o notă de plată privind costurile apărării României, înainte ca președintele român să spună că anul acesta alocăm 2% din PIB pentru apărare (vezi vizita Angelei Merkel, deși lucrul acesta a fost infirmat de Casa Albă). Posibil ca Trump să ceară „chirie” pentru baza de la Deveselu.  (vezi declarația privind desfășurarea sistemului THAAD în Coreea de Sud). More…

2016 – anul fragilizării alianțelor României Răspunde

the_ambassadors_-_header

Brexitul reprezintă o provocare multiplă pentru România – o dată în plan bilateral, pe urmă la nivel comunitar și în final la nivel euroatlantic. Marea Britanie este unul dintre pilonii fundamentali ai Alianțeli nordatlantice. Deși #brexitul nu înseamnă părăsirea NATO, rolul Marii Britanii în alianță se va diminua pe termen mediu și lung. Lucru acesta se va datora în primul rând faptului că energiile politice și diplomatice ale Whitehall-ului vor fi absorbite de procesul de părăsire al UE – care este în esență inversul procesului de aderare.

În mod normal o alternanță la putere la Washington ar trebui să aducă schimbări minime în politica externă a unui stat, mai ales în cazul unei mari puteri. Dar cazul lui Donald Trump e cu totul special. Pe tot parcursul campaniei electorale din 2015-2016 acesta și-a manifestat opoziția față de sistemul de alianțe americane și împotriva ordinii liberale. Iar această opoziți nu este una recentă sau un artificiu de campanie. Iar pe 8 noiembrie 2016, în materie de politică externă, americanii au avut de ales între două opțiuni: pe de o parte continuarea actualului rol de garantor al ordinii globale, pe de alte parte abandonarea acestui rol în spatele sloganului America First! care definește interesul național american de într-un mod obtuz. More…

Ambasadorul și barbarii Răspunde

13331121_10153771052538022_452490684015334255_n

Trendul naționalist din România, din păcate, se va intensifica în următoare perioadă de timp, pe măsura apropierii aniversării a 100 de ani de la Marea Unirea și pe fondul problemelor structurale ale societății românești, aliniindu-se unei tendințe europene mai largi. Populismul și demagogia elitei politice românești va contribui la această exacerbare a naționalismului, care riscă să depășească agitația zgomotoasă pe tema pericolului crizei migranților sau a cantității de produse autohtone de pe rafturile hypermarketurilor.

În acest context politica externă a României riscă să se decredibilizeze, mai ales pe fondul revizionismului rusesc din regiune. Avertismentul lui James Pettit trebuie înțeles în sensul schimbării cursului politicii externe românești în ceea ce privește Chișinăul, spre proiecte de substanță și realiste, și nu crearea de iluzii populiste. Dacă Bucureștiul nu reușește să țină sub control această „manie” a unirii cu R. Moldova, va deveni o piatră de moară pentru aliații săi occidentali în raporturile cu Moscova. More…

De ce unirea României cu R. Moldova este în continuare o idee proastă? 2

10352838_10152161865320703_3229932273851771813_n

Perspectiva petrecerii unei anumite perioade de timp în pușcărie s-ar putea să nu-i încânte pe politicienii corupți de la Chișinău. Există deci o probabilitate foarte ridicată pentru încheierea unui târg faustian între cele două elite: unirea contra imunitate în fața justiției. Noua „Românie Mare” va fi una coruptă și injustă.

Faptul că România contestă indirect suveranitatea și independența unui stat european alei cărei granițe le-a recunoscut încă din 1991 ne transformă într-un factor de instabilitatea regională. Suntem practic în aceeași oală cu Rusia, însă fără agresiunea armată. More…

Summit-ul NATO de la Varșovia – cronica unui eșec anunțat Răspunde

nato-iohannis-varsovia

Cel mai important obiectiv pentru România la acest summit a fost obținerea de garanții suplimentare de securitate prin desfășurarea unei prezențe aliate pe teritoriul său și în Marea Neagră. Acest obiectiv a fost realizat doar parțial.

Președintele Klaus Iohannis este liber să spere, dar timpul nu curge în favoarea României. Dimpotrivă – summitul NATO a demonstrat clivaje importante în ceea ce privește abordările Alianței cu privire la amenințarea rusă. Deși alianța a desfășurat trupe în România, Polonia și țările baltice, a demonstrat concomitent că este deschisă dialogului cu Rusia. De fapt, aceste mișcări militare trebuie privite ca pârghii politice pentru reluarea dialogului cu Moscova, nu numai ca măsuri de apărare. Trupele desfășurate sunt prea puține pentru a face față unui improbabil atac rusesc, dar sunt destule pentru a demonstra hotărârea alianței de a-și proteja membri. Franța, Italia și Germania preferă reluarea dialogului Rusia și ridicarea sancțiunilor – mai ales Franța și Italia. Peste doi ani deci o forță NATO în Marea Neagră ar putea fi considerată un gest provocator. More…