Acest articol e scris graţie Alexandrei, care nu înţelege de ce nu susţin Guvernul în acest ceas greu.

Pentru că vrem demisia guvernanţilor şi, în consecinţă, alegeri anticipate

Mulţi dintre noi vom ezita apoi înaintea votului, şi poate chiar în cabina de vot. Dar preferăm să ne asumăm acest risc decât să aşteptăm.  

Pentru că avem putere

O serie de demonstraţii de stradă se duce după aceeaşi logică ca şi o revoluţie sau o lovitură de stat. Nu este nevoie să copleşeşti inamicul cu forţa, ci doar să îi paralizezi suficiente puncte nevralgice până când acesta va ceda. 

Într-o democraţie – desigur – nu are sens să ieşi cu puşca sau bâta. Dar o guvernare are şi alte puncte nevralgice. Există încă pentru membrii PDL/UNPR/PRM lucruri de pierdut. Există primari care nu pot susţine organizaţiile locale la nesfârşit. Există, pentru unii, prestigiu care mai poate fi pierdut, există bariere de minimă morală peste care e surprinzător de greu să treci.

Pare puţin, dar nu este. Dacă americanii au aplicat această logică contra fundamentaliştilor terorişti înseamnă că se poate. Dacă am putut deja opri Legea Sănătăţii înseamnă că şi noi putem.

Pentru că am aşteptat acest moment de mult

Ciprian Ciucu susţine undeva (nu dau link ca să nu îl presez) că mişcările de protest nu sunt de regulă acţiunea celor ce nu mai au nimic, ci a celor cât de cât ceva, suficient ca să gândească în perspectivă. Pentru mulţi dintre noi nu doar guvernarea a fost frustrantă, ci şi incapacitatea societăţii româneşti de a reacţiona civic.

Chiar dacă nimic altceva nu s-ar realiza, este o bucurie să vedem că România se mai poate (încă) auto-organiza. Nu ieşim doar pentru ceilalţi ci, ca să fim drepţi, şi pentru noi înşine.

Pentru că suntem paşnici

… şi nu vrem să lăsăm strada pradă celor violenţi.

Pentru că mai bine schimbăm noi guvernul decât să îl schimbe ei

Oricine câştigă următoarele alegeri va fi tentat să se culce pe lauri crezând că ei sunt cei ce au salvat ţara de la pieire şi de aceea pot face ce vor. Putem astăzi să le arătăm că au a se teme de opinia publică, chiar şi între mandate.

Andrei Tiut