Situaţiunea din nordul Siriei Răspunde

Syria_Battle_for_Azaz_May_28_3PM

Cei câţiva zeci de kilometri de graniţa între Şiria şi Turcia pe care îi controlează ISIS (linia Al Rai – Jarablus) sunt un subiect extrem de fierbinte în Şiria. Există dovezi incontestabile şi de notorietate care arată că ISIS primeşte prin punctele de frontieră respective armament şi oameni şi exporta petrol şi agenţi infiltraţi. Coaliţia internaţională şi-ar dori foarte mult ca cineva să ocupe acest teritoriu din nordul Siriei şi să întrerupă conexiunea califatului cu „rezervorul de jihadisti”. Armata turca are resursele necesare să închidă graniţa, dar prefera să asiste impasibilă la schimburile transfrontaliere în timp ce îi vânează pe militanţii kurzi cu costuri grele pentru populaţia civilă.

Singurii care vor şi sunt capabili să cucerească oraşele ocupate de ISIS sunt kurzii. Se opun însă turcii care nu vor ca cele două cantoane kurde din est să se conecteze cu Efrin, cantonul izolat în vest. Erdogan a declarat zona respectivă ca fiind linia roşie a cărei încălcare va duce la implicarea directă a armatei turce în nordul Siriei împotriva kurzilor sirieni. Eforturile kurde au fost oprite succesiv. Ofensiva dinspre est către Manbij a fost amânată sine die din cauza opoziţiei turceşti după cum a confirmat formal col. Steve Warren într-un AMA pe reddit. Ofensiva dinspre vest a fost oprită în Mara. More…

Anunțuri

Intervenționismul ca fetiș Răspunde

6558250-3x2-940x627

Orientul Mijlociu și, în general, instabilitatea conexă spațiului MENA au fost mereu percepute de Obama prin prisma supraextinderii imperiale.

Pe acest fond, prioritatea recalibrării, a resetării paradigmei în care America se ocupă de reconstrucția altor na­țiuni, desfășoară campanii de pacificare și își asumă la nesfârșit rolul Leviathanului hobbesian care „suprimă și îmblânzește impulsurile războiului tuturor împotriva tuturor“. Este moștenirea epocii post-9/11 de care Obama a încercat permanent să se distanțeze. A preferat în general angajamentele predominat offshore (bombardamente chirurgicale și raiduri de drone) sau cele care implică o prezență limitată, sub forma forțelor speciale sau a contingentelor de antrenament și consiliere. De fiecare dată însă, crizele din timpul mandatelor sale, fie că vorbim de Libia, Siria sau ISIS, l-au făcut să se simtă precum Michael Corleone în partea a treia din Nașul: „Chiar când crezi că ai scăpat, te trage înapoi“. More…

Arabia Saudită se află într-o competiție de legitimitate Răspunde

1021177839

Presiunea internă și externă pe monarhia saudită crește și pe fondul eliberării Iranului de corsetul sancțiunilor internaționale. În optica Riadului, consecința directă este o putere șiită cu mai mult spațiu de manevră în orchestrarea de campanii proxy în regiune. În plus, acordul nuclear cu Teheranul și perspectiva destinderii a transformat relația dintre regimul saudit și Administrația Obama. Mesajele sunt tot mai reci și mai distante.

Dar ar fi o imensă eroare ca monarhia saudită să ignore fondul economic, politic și identitar care hrănește revolta șiită din Est. Problema Nimr al-Nimr este simptomul unor cauze mai profunde. Se suprapune peste un clivaj istoric centru-periferie, niciodată pe deplin soluționat, dar reactivat în perioadele de criză care zguduie din temelii fundamentele regatului: Revoluția Iraniană din 1979 sau Primăverile Arabe din 2011. Conflictul dintre Riad și Provincia Estică (unde îi găsim pe șiiții saudiți, estimați la 10-15% din întreaga populație) este întreținut prin excluderea economică, politică și juridică a regiunii: accesul la tribunale șiite este limitat, iar șiiții sunt excluși din structurile de siguranță ale statului. More…

Ruleta siriană: războiul aerian nu rezolvă nimic Răspunde

Războiul aerian din ultimele săptămâni pare mai degrabă impulsiv, emoțional, cu obiective pe termen scurt. Nimic nu alterează fundamental fotografia de ansamblu.

Cheia ascensiunii Statului Islamic se află în măsurile punitive, sectare, pe care atât Damascul (dominat de alewiți), cât și Bagdadul (dominat de șiiți) le adoptă tocmai în momentul în care Primăvara Arabă presa pentru includere, participare și partajare a puterii. Este realitatea care a generat o uriaşă problemă de alienare sunnită și motivul pentru care aceștia ajung în brațele protective ale ISIS. Statul Islamic se hrănește din clivaje extreme, din polarizare, din relațiile de sumă zero existente între Damasc-Bagdad și populația sunnită. Poate aici se află și cheia întregii probleme, în ingineria inversă. Cu siguranță că este nevoie de o campanie militară masivă împotriva ISIS, inclusiv terestră, dar aceasta nu rezolvă problema esențial politică și care ține de schimbarea la față a Damascului și a Bagdadului. Între timp, însă, Assad aproape că devine intangibil. More…

Turcia vs Rusia – avionul buclucaș 1

11232223_455315351308181_7880822592041542476_n

Acest incident este unul foarte grav, fiind prima dată după Războiul Rece când un stat NATO doboară un avion rusesc. Doborârea avionului rusesc nu ar trebui însă să reprezinte o surpriză având în vedere modul în care se desfășoară intervenția rusă din Siria și incidentele militare în care au fost implicate nave și aeronave rusești după izbucnirea crizei din Crimeea.

Incursiunea avioanelor rusești în spațiul aerian turc care s-a încheiat cu doborârea unuia dintre acestea ar putea fi considerată o excepție dacă tipul acesta de incidente nu s-ar fi multiplicat de la anexarea Crimeei și a destabilizării Ucrainei. Numai în 2014 surse independente au identificat și analizat peste 40 de incidente în care avioane rusești au hărțuit nave sau aeronave ale SUA și ale NATO aflate în spațiul aerian internațional sau în ape internaționale, avioane rusești au zburat în proximitatea spațiului aerian ale unor membri ale Alianței, iar aeronave sau submarine rusești au violat spațiul aerian sau ar fi pătruns în apele teritoriale ale unor state membre ale NATO sau chiar și a unor state neutre (Suedia). Înaintea doborârii avionului rusesc de către Turcia, în largul coastelor Scoției, Royal Navy împreună cu avioane de patrulare franceze și canadiene căutau un submarin de ultimă generație al marinei ruse. Un incident similar a avut loc și anul trecut. More…

Ce caută Rusia în Siria? 2

12038107_949056185132425_3372176856975322618_n

Din capul locului pot să afirm că salvarea creștinilor din Siria sau combaterea ISIL/ISIS/Daesh nu reprezintă scopul principal intervenției rusești în această țară. Acestea sunt obiective care în cel mai bun caz sunt secundare sau vor fi consecințe neintenționate ale intervenției acestei intervenții spectaculoase și surprinzătoare în Orientul Mijlociu.

Rațiunile din spatele acestei intervenții sunt ceva mai complexe decât aceste explicații facile. Principalul motiv din spatele desfășurării de forțe din este protejarea accesului Rusiei la baza navală de la Latakia, port care permite proiecția puterii în Marea Mediterană. Pierderea acestei ieșiri la mare ar reprezenta o lovitură majoră pentru prestigiul și putere Moscovei. Latakia a servit încă de pe vremea URSS drept bază pentru Flotila a V-a a marinei sovietice. More…

Întrebări și răspunsuri cu și despre refugiați 46

AFP PHOTO    / ATTILA KISBENEDEK
Am ezitat înainte să scriu acest articol. Pe lângă fotbal și agricultură se pare că românul începe să se priceapă și la refugiați. Și nu îmi doream în mod particular să intru și eu în acest grup al pricepuților. Dar, în fața puroiului de aberații, deja simt că e datoria mea să nu tac din gură. Deci să curgă întrebările, așa cum le-am auzit în diverse contexte sociale. More…

Camp David: Relansarea relațiilor dintre Washington și capitalele Sunnite Răspunde

Gulf-Cooperation-Council-Summit-at-Camp-David_6_1

Văzut din perspectiva Riadului, Orientul Mijlociu este de nerecunoscut: o Americă pe pilot automat, inerțială, chiar în retragere; un sistem al statului națiune sub asalt în Siria și Irak; o amprentă iraniană tot mai răspândită prin extensiile sale proxy – Hezbollah (Liban), gruparea Houthi (Yemen), milițiile șiite (Irak), regimul Assad (Siria). Și toată efervescența agresivă iraniană, în absența unei arme nucleare în mâinile Teheranului. Este genul de realitate care a forțat un aliniament greu de imaginat cu câțiva ani în urmă: o apropiere între Israel și arabii sunniți, o formulă în care, pentru unele capitale sunnite, Ierusalimul devine mai de încredere decât Washingtonul.

Perspectiva unui posibil acord nuclear cu Iranul devine o variabilă care poate complica încă și mai mult peisajul strategic deja schițat. Suspendarea sancțiunilor ar putea însemna deblocarea unor sume semnificative de bani, care pot fi folosiți pentru finanțarea arhipelagului de mișcări proxy deja existent, consolidând și mai mult rolul distructiv al Teheranului în regiune. More…

Iran: Acord controversat pentru o pace potențial fierbinte Răspunde

Secretary_Kerry_greets_Iranian_Foreign_Miniser_Zarif

Iranul se află în poziția Uniunii Sovietice post-Vietnam, când SUA erau interesate de destindere, dar și de reasigurarea statelor aflate sub asaltul unor campanii subversive alimentate de Moscova.

Istoria recentă ne arată că, atunci când o putere regională cu agendă revizionistă devine conștientă că a atins un anumit prag de imunitate militară, aceasta poate fi împinsă de noua conjunctură să conteste prin metode subversive statu-quo-ul local. Este cazul Pakistanului, care, la adăpostul umbrelei sale nucleare, a început să cultive o pleiadă de organizații teroriste pentru a submina controlul Indiei asupra Kașmirului. „Nuclearizarea a încurajat utilizarea militantismului. (…) Dezvoltarea unor capacități nucleare clandestine, ulterior la vedere, par să fi încurajat Pakistanul să-și urmărească cele mai îndrăznețe aspecte ale strategiei sale proxy fără teama unor consecințe serioase“, concluziona Christine Fair, profesor la Georgetown, în cartea să publicata anul trecut, Fighting to the End: The Pakistan’s Army Way of War. Din această perspectivă, amânarea cu un deceniu a unui astfel de scenariu și a introducerii variabilei nucleare în ecuația unei regiuni și așa profund instabile este în interesul tuturor. More…

Beniamin Netaniahu: Un discurs auto-distructiv în congresul american Răspunde

benjamin_netanyahu_rtr_img_0

Likud, principalul partid de dreapta israelian, condus de Beniamin Netaniahu a obținut pe 17 martie o victorie neașteptată în alegerile legislative. Dacă Netaniahu își va duce mandatul la capăt va deveni cel mai longeviv premier israelian din istorie, depășindu-l astfel pe întemeietorul statului Israel, David Ben Gurion. Victoria din 17 martie l-a costat foarte mult însă pe Netaniahu: fragilizarea relației cu Statele Unite și compromiterea definitivă a relației personale cu președintele american Barack Obama. Premierul israelian a comis o eroare majoră: a intervenit în politica internă americană, încercând să profite de clivajele dintre republicani și democrați, riscând astfel să transforme Israelul într-o chestiune partizană.

Scopul declarat al discursului a fost, conform lui John Boehner, să informeze publicul american despre „amenințările la adresa securității naționale ce vin din partea Iranului și a islamului radical”. De fapt a fost vorba de o ripostă republicană, via Beniamin Netaniahu, la discursul privind starea națiunii ținut de președintele Obama în ianuarie. Prin invitarea premierului israelian majoritatea republicană a dorit să umilească administrația prezidențială. Cel mai grav aspect al acestei situații a fost că Beniamin Netaniahu a acceptat să se implice în jocul politic american și să beneficieze în mod fățiș de disensiunile din politica internă a celui mai important aliat al Israelului. More…

O resetare a politicii externe a lui Obama pe final de mandat? 2

barack-obama

Din punct de vedere tactic, o majoritate republicană în Congres, deopotrivă în Camera Reprezentanților, dar și în Senat, anunță începutul unei gherile parlamentare intense împotriva principalelor inițiative ale Administrației Obama, în special a componentei asistențiale interne – Medicare, Medicaid sau a programului de asistență socială. În același timp, sub leadershipul senatorului John McCain (fostul contracandidat al lui Obama în prezidențialele din 2008), care va prelua conducerea Comisiei Serviciilor Armate, este de așteptat ca politica de apărare națională, precum și multe dintre inițiativele de politică externă ale administrației să fie atent evaluate și dezbătute. McCain este de departe cel mai vocal critic al politicilor articulate de Administrația Obama în crizele recente din Orientul Mijlociu sau din Ucraina.

Pe de altă parte, Obama va fi nevoit să găsească un echilibru între intervenționismul do­rit de republicani și inițiativele de suflet pentru moștenirea sa de politică externă: un acord care să înghețe programul nuclear militar al Iranului (o perspectivă destul de nepopulară în rândurile republicanilor, dar și în cercurile decizionale de la Tel Aviv), cuplat cu pregătirea fundației Pentagonului pentru războaiele viitorului. Această din urmă componentă ar face din Obama un Carter de secol XXI. Și nu ar fi puțin lucru. Dimpotrivă. În definitiv, „Carter a pregătit fundația pentru mai toate inițiativele pe care Ronald Reagan le va asuma în zona apărării“ (în cuvintele lui Robert Gates). Investițiile făcute atunci în tehnologii cheie vor genera o adevărată „revoluție în afacerile militare“, esențială pentru descurajarea sovieticilor și pentru asigurarea supremației militare americane în lumea de după Războiul Rece. Ceva foarte similar se încearcă în aceste zile. More…

Războiul împotriva ISIS e abia la început Răspunde

140812-isis-militants-1128_ea414ddd3248a991306640f1a2954444

O piesă esențială în strategia Washingtonului ține de re-energizarea și sprijinirea elementelor tribale sunnite în rezistența lor împotriva forțelor Statului Islamic. Este singura modalitate de a duce ofensiva adânc în teritoriul califatului. Însă, în cazul tribului Al-bu Nimr, este prea târziu. Iar problema cea mai mare este că legătura dintre noul guvern de la Bagdad și sunniți rămâne încă masiv scurtcircuitată. Mai mult, forțele guvernamentale rămân în defensivă, prea puțin dispuse să ofere susținere unor comunități sunnite în care nu au încredere. Iată contextul în care, săptămâna trecută, Martin Dempsey, șeful Statului Major Inter-Arme, cerea extinderea misiunilor americane de asistență și antrenament în provincia Al-Anbar, tocmai pentru a completa veriga lipsă dintre Bagdad și insulele de rezistență sunnită. Însă precondiția americană era aceea ca Bagdadul să ac­cepte înarmarea triburilor și, mai mult, să se imagineze formule de cooptare a lor în așa numite „unități de gardă națională“. În același timp, acest lucru va implica foarte probabil formularea unui nou contract social, în care „triburile vor avea mai mul­te de spus în propria guvernare și în propriile regiuni“ (după cum a precizat săptămâna trecută Chuck Hagel, secretarul Apărării).

Bătălia împotriva Statului Islamic este inevitabil un proiect pe termen lung. Iar multe dintre armele necesare nu folosesc gloanțe. Și asta pentru că este mult mai mult decât o grupare teroristă. Analizată atent, ISIS reproduce tiparul ideal spre care tindea și Al-Qaeda, acela al unei insurgențe maoiste. Citite astăzi, unele din­tre textele care au stat la baza strategiei militare a Al-Qaeda (precum cele semnate de Abu Ubayd al-Qurashi în prima jumătate a anilor 2000) parcă recompun radiografia comportamentală a Statului Islamic. Oferă servicii, dispune de o infrastructură de guvernare paralelă, acționează ca o gherilă, dar, în același timp, funcționează și ca o armată convențională (în buna tradiție a stadiilor unei insurgențe ma­oiste). Totul pentru a-și menține susținerea populară a publicului țintă și care, în mod potențial, poate ajunge până la 20 de milioane de sunniți reprimați, cât există între Damasc și Bagdad. More…