Donald Trump speră să convingă Iranul să cedeze, însă nu este pregătit să ducă până la capăt amenințarea privind utilizarea forței. Acest aspect a devenit clar în momentul în care un avion fără pilot al SUA a fost doborât în iunie 2019 de apărarea anti-aeriană iraniană într-o zonă disputată a Golfului Persic. Deși un avion fără pilot, modelul era unul destinat recunoașterii strategice și ca atare un obiectiv valoros din punct de vedere militar, a cărei pierdere necesita un răspuns pe măsură. Donald Trump inițial a vrut să riposteze militar, dar s-a răzgândit în cele din urmă, raidul aerian fiind anulat în ultimul moment. Acesta a fost semnalul clar pentru Teheran că SUA nu contemplă în mod serios utilizarea forței împotriva sa. More…
Tag Archives: Orientul Mijlociu
Denunțarea acordului nuclear cu Iranul – un dezastru de proporții pentru diplomația americană Răspunde
Denunțarea unilaterală a JCPOA de către SUA are un efect nefast asupra politicii externe americane și ar putea fi sursa unor evoluții diplomatice și strategice negative, dincolo de regiunea Orienului Mijlociu. Abandonarea acordului nuclear cu Iranul concomitent cu cea Acordului climatic de la Paris ar demonstra aliaților europeni ai SUA că nu se mai pot baza deloc pe capacitatea Washingtonului de a respecta sau a pune în aplicare angajamentele internaționale liber asumate și negociate.
Abandonarea JCPOA deschide ușa conflictului militar dintre Teheran și Washington. Iranul este ținta perfectă pentru o intervenție militară americană din cauza programului său balistic, a sponsorizării terorismului în Orientul Mijlociu, relația adversarială îndelungată cu SUA și neîncrederii funciare a Administrației Trump și a Partidului Republican în conduita externă a acestui stat. More…
Situaţiunea din nordul Siriei Răspunde
Cei câţiva zeci de kilometri de graniţa între Şiria şi Turcia pe care îi controlează ISIS (linia Al Rai – Jarablus) sunt un subiect extrem de fierbinte în Şiria. Există dovezi incontestabile şi de notorietate care arată că ISIS primeşte prin punctele de frontieră respective armament şi oameni şi exporta petrol şi agenţi infiltraţi. Coaliţia internaţională şi-ar dori foarte mult ca cineva să ocupe acest teritoriu din nordul Siriei şi să întrerupă conexiunea califatului cu „rezervorul de jihadisti”. Armata turca are resursele necesare să închidă graniţa, dar prefera să asiste impasibilă la schimburile transfrontaliere în timp ce îi vânează pe militanţii kurzi cu costuri grele pentru populaţia civilă.
Singurii care vor şi sunt capabili să cucerească oraşele ocupate de ISIS sunt kurzii. Se opun însă turcii care nu vor ca cele două cantoane kurde din est să se conecteze cu Efrin, cantonul izolat în vest. Erdogan a declarat zona respectivă ca fiind linia roşie a cărei încălcare va duce la implicarea directă a armatei turce în nordul Siriei împotriva kurzilor sirieni. Eforturile kurde au fost oprite succesiv. Ofensiva dinspre est către Manbij a fost amânată sine die din cauza opoziţiei turceşti după cum a confirmat formal col. Steve Warren într-un AMA pe reddit. Ofensiva dinspre vest a fost oprită în Mara. More…
Intervenționismul ca fetiș Răspunde
Orientul Mijlociu și, în general, instabilitatea conexă spațiului MENA au fost mereu percepute de Obama prin prisma supraextinderii imperiale.
Pe acest fond, prioritatea recalibrării, a resetării paradigmei în care America se ocupă de reconstrucția altor națiuni, desfășoară campanii de pacificare și își asumă la nesfârșit rolul Leviathanului hobbesian care „suprimă și îmblânzește impulsurile războiului tuturor împotriva tuturor“. Este moștenirea epocii post-9/11 de care Obama a încercat permanent să se distanțeze. A preferat în general angajamentele predominat offshore (bombardamente chirurgicale și raiduri de drone) sau cele care implică o prezență limitată, sub forma forțelor speciale sau a contingentelor de antrenament și consiliere. De fiecare dată însă, crizele din timpul mandatelor sale, fie că vorbim de Libia, Siria sau ISIS, l-au făcut să se simtă precum Michael Corleone în partea a treia din Nașul: „Chiar când crezi că ai scăpat, te trage înapoi“. More…
Arabia Saudită se află într-o competiție de legitimitate Răspunde
Presiunea internă și externă pe monarhia saudită crește și pe fondul eliberării Iranului de corsetul sancțiunilor internaționale. În optica Riadului, consecința directă este o putere șiită cu mai mult spațiu de manevră în orchestrarea de campanii proxy în regiune. În plus, acordul nuclear cu Teheranul și perspectiva destinderii a transformat relația dintre regimul saudit și Administrația Obama. Mesajele sunt tot mai reci și mai distante.
Dar ar fi o imensă eroare ca monarhia saudită să ignore fondul economic, politic și identitar care hrănește revolta șiită din Est. Problema Nimr al-Nimr este simptomul unor cauze mai profunde. Se suprapune peste un clivaj istoric centru-periferie, niciodată pe deplin soluționat, dar reactivat în perioadele de criză care zguduie din temelii fundamentele regatului: Revoluția Iraniană din 1979 sau Primăverile Arabe din 2011. Conflictul dintre Riad și Provincia Estică (unde îi găsim pe șiiții saudiți, estimați la 10-15% din întreaga populație) este întreținut prin excluderea economică, politică și juridică a regiunii: accesul la tribunale șiite este limitat, iar șiiții sunt excluși din structurile de siguranță ale statului. More…
Ruleta siriană: războiul aerian nu rezolvă nimic Răspunde
Războiul aerian din ultimele săptămâni pare mai degrabă impulsiv, emoțional, cu obiective pe termen scurt. Nimic nu alterează fundamental fotografia de ansamblu.
Cheia ascensiunii Statului Islamic se află în măsurile punitive, sectare, pe care atât Damascul (dominat de alewiți), cât și Bagdadul (dominat de șiiți) le adoptă tocmai în momentul în care Primăvara Arabă presa pentru includere, participare și partajare a puterii. Este realitatea care a generat o uriaşă problemă de alienare sunnită și motivul pentru care aceștia ajung în brațele protective ale ISIS. Statul Islamic se hrănește din clivaje extreme, din polarizare, din relațiile de sumă zero existente între Damasc-Bagdad și populația sunnită. Poate aici se află și cheia întregii probleme, în ingineria inversă. Cu siguranță că este nevoie de o campanie militară masivă împotriva ISIS, inclusiv terestră, dar aceasta nu rezolvă problema esențial politică și care ține de schimbarea la față a Damascului și a Bagdadului. Între timp, însă, Assad aproape că devine intangibil. More…
Turcia vs Rusia – avionul buclucaș 1
Acest incident este unul foarte grav, fiind prima dată după Războiul Rece când un stat NATO doboară un avion rusesc. Doborârea avionului rusesc nu ar trebui însă să reprezinte o surpriză având în vedere modul în care se desfășoară intervenția rusă din Siria și incidentele militare în care au fost implicate nave și aeronave rusești după izbucnirea crizei din Crimeea.
Incursiunea avioanelor rusești în spațiul aerian turc care s-a încheiat cu doborârea unuia dintre acestea ar putea fi considerată o excepție dacă tipul acesta de incidente nu s-ar fi multiplicat de la anexarea Crimeei și a destabilizării Ucrainei. Numai în 2014 surse independente au identificat și analizat peste 40 de incidente în care avioane rusești au hărțuit nave sau aeronave ale SUA și ale NATO aflate în spațiul aerian internațional sau în ape internaționale, avioane rusești au zburat în proximitatea spațiului aerian ale unor membri ale Alianței, iar aeronave sau submarine rusești au violat spațiul aerian sau ar fi pătruns în apele teritoriale ale unor state membre ale NATO sau chiar și a unor state neutre (Suedia). Înaintea doborârii avionului rusesc de către Turcia, în largul coastelor Scoției, Royal Navy împreună cu avioane de patrulare franceze și canadiene căutau un submarin de ultimă generație al marinei ruse. Un incident similar a avut loc și anul trecut. More…
Ce caută Rusia în Siria? 2
Din capul locului pot să afirm că salvarea creștinilor din Siria sau combaterea ISIL/ISIS/Daesh nu reprezintă scopul principal intervenției rusești în această țară. Acestea sunt obiective care în cel mai bun caz sunt secundare sau vor fi consecințe neintenționate ale intervenției acestei intervenții spectaculoase și surprinzătoare în Orientul Mijlociu.
Rațiunile din spatele acestei intervenții sunt ceva mai complexe decât aceste explicații facile. Principalul motiv din spatele desfășurării de forțe din este protejarea accesului Rusiei la baza navală de la Latakia, port care permite proiecția puterii în Marea Mediterană. Pierderea acestei ieșiri la mare ar reprezenta o lovitură majoră pentru prestigiul și putere Moscovei. Latakia a servit încă de pe vremea URSS drept bază pentru Flotila a V-a a marinei sovietice. More…
Întrebări și răspunsuri cu și despre refugiați 46
Am ezitat înainte să scriu acest articol. Pe lângă fotbal și agricultură se pare că românul începe să se priceapă și la refugiați. Și nu îmi doream în mod particular să intru și eu în acest grup al pricepuților. Dar, în fața puroiului de aberații, deja simt că e datoria mea să nu tac din gură. Deci să curgă întrebările, așa cum le-am auzit în diverse contexte sociale. More…
Camp David: Relansarea relațiilor dintre Washington și capitalele Sunnite Răspunde
Văzut din perspectiva Riadului, Orientul Mijlociu este de nerecunoscut: o Americă pe pilot automat, inerțială, chiar în retragere; un sistem al statului națiune sub asalt în Siria și Irak; o amprentă iraniană tot mai răspândită prin extensiile sale proxy – Hezbollah (Liban), gruparea Houthi (Yemen), milițiile șiite (Irak), regimul Assad (Siria). Și toată efervescența agresivă iraniană, în absența unei arme nucleare în mâinile Teheranului. Este genul de realitate care a forțat un aliniament greu de imaginat cu câțiva ani în urmă: o apropiere între Israel și arabii sunniți, o formulă în care, pentru unele capitale sunnite, Ierusalimul devine mai de încredere decât Washingtonul.
Perspectiva unui posibil acord nuclear cu Iranul devine o variabilă care poate complica încă și mai mult peisajul strategic deja schițat. Suspendarea sancțiunilor ar putea însemna deblocarea unor sume semnificative de bani, care pot fi folosiți pentru finanțarea arhipelagului de mișcări proxy deja existent, consolidând și mai mult rolul distructiv al Teheranului în regiune. More…
Iran: Acord controversat pentru o pace potențial fierbinte Răspunde
Iranul se află în poziția Uniunii Sovietice post-Vietnam, când SUA erau interesate de destindere, dar și de reasigurarea statelor aflate sub asaltul unor campanii subversive alimentate de Moscova.
Istoria recentă ne arată că, atunci când o putere regională cu agendă revizionistă devine conștientă că a atins un anumit prag de imunitate militară, aceasta poate fi împinsă de noua conjunctură să conteste prin metode subversive statu-quo-ul local. Este cazul Pakistanului, care, la adăpostul umbrelei sale nucleare, a început să cultive o pleiadă de organizații teroriste pentru a submina controlul Indiei asupra Kașmirului. „Nuclearizarea a încurajat utilizarea militantismului. (…) Dezvoltarea unor capacități nucleare clandestine, ulterior la vedere, par să fi încurajat Pakistanul să-și urmărească cele mai îndrăznețe aspecte ale strategiei sale proxy fără teama unor consecințe serioase“, concluziona Christine Fair, profesor la Georgetown, în cartea să publicata anul trecut, Fighting to the End: The Pakistan’s Army Way of War. Din această perspectivă, amânarea cu un deceniu a unui astfel de scenariu și a introducerii variabilei nucleare în ecuația unei regiuni și așa profund instabile este în interesul tuturor. More…
Beniamin Netaniahu: Un discurs auto-distructiv în congresul american Răspunde
Likud, principalul partid de dreapta israelian, condus de Beniamin Netaniahu a obținut pe 17 martie o victorie neașteptată în alegerile legislative. Dacă Netaniahu își va duce mandatul la capăt va deveni cel mai longeviv premier israelian din istorie, depășindu-l astfel pe întemeietorul statului Israel, David Ben Gurion. Victoria din 17 martie l-a costat foarte mult însă pe Netaniahu: fragilizarea relației cu Statele Unite și compromiterea definitivă a relației personale cu președintele american Barack Obama. Premierul israelian a comis o eroare majoră: a intervenit în politica internă americană, încercând să profite de clivajele dintre republicani și democrați, riscând astfel să transforme Israelul într-o chestiune partizană.
Scopul declarat al discursului a fost, conform lui John Boehner, să informeze publicul american despre „amenințările la adresa securității naționale ce vin din partea Iranului și a islamului radical”. De fapt a fost vorba de o ripostă republicană, via Beniamin Netaniahu, la discursul privind starea națiunii ținut de președintele Obama în ianuarie. Prin invitarea premierului israelian majoritatea republicană a dorit să umilească administrația prezidențială. Cel mai grav aspect al acestei situații a fost că Beniamin Netaniahu a acceptat să se implice în jocul politic american și să beneficieze în mod fățiș de disensiunile din politica internă a celui mai important aliat al Israelului. More…