În urmă cu câteva săptămâni, Robert Kaplan avertiza într-un comentariu din Wall Street Journal că președintele Trump ar trebui să conștientizeze că orice măsură care afectează prezența americană în Coreea de Sud subminează deopotrivă Japonia și securitatea regională.
Comunitatea internațională trebuie să nu uite sau să treacă cu vederea. Puteri precum China și Rusia mizează deseori pe faptul că la un moment dat oamenii vor da uitării ceea ce s-a întâmplat.
More…
În ciuda așteptărilor, Summitul de la Hanoi a fost mai degrabă o dezamăgire pentru Donald Trump. Nordul nu este pregătit de denuclearizare.
Un lucru pare tot mai cert: în ciuda coborârii temperaturii în peninsulă, chiar a absenței testelor, Nordul continuă să-și extindă arsenalul. Tweet-ul prezidențial dat după Summitul de la Singapore de anul trecut – „că nu mai există o amenințare nucleară din partea Nordul“ rămâne o iluzie. More…
Denunțarea unilaterală a JCPOA de către SUA are un efect nefast asupra politicii externe americane și ar putea fi sursa unor evoluții diplomatice și strategice negative, dincolo de regiunea Orienului Mijlociu. Abandonarea acordului nuclear cu Iranul concomitent cu cea Acordului climatic de la Paris ar demonstra aliaților europeni ai SUA că nu se mai pot baza deloc pe capacitatea Washingtonului de a respecta sau a pune în aplicare angajamentele internaționale liber asumate și negociate.
Abandonarea JCPOA deschide ușa conflictului militar dintre Teheran și Washington. Iranul este ținta perfectă pentru o intervenție militară americană din cauza programului său balistic, a sponsorizării terorismului în Orientul Mijlociu, relația adversarială îndelungată cu SUA și neîncrederii funciare a Administrației Trump și a Partidului Republican în conduita externă a acestui stat. More…
Existența arsenalului nuclear nord-coreean reprezintă o variabilă menită să-l forțeze pe președintele american să se gândească de două ori la prețul pe care este dispus să-l plătească pentru apărarea aliaților.
În general, este puțin plauzibil ca o dinastie politică, rațională în felul ei, preocupată în mod fundamental de supraviețuire, să renunțe la arsenalul care-i garantează existența fără că SUA să demonstreze că sunt dispuse la concesii la fel de revoluționare. Cu atât mai puțin după ce memoria instituțională a regimului a văzut ce se întâmplă cu cele care nu au această garanție ultimă, precum Gaddafi sau Hussein. More…
Dar, pentru un președinte preocupat de apărarea suveranității, rămâne suspect de tăcut asupra unui aspect cheie: interferența rusă în alegerile de anul trecut, realitate asumată de Congres și considerată drept un atac asupra democrației americane.
Citită atent, filozofia articulată de Donald Trump la ONU îl plasează mai aproape de proiectele Rusiei și Chinei. More…
2017 reprezintă cea mai periculoasă perioadă din punct de vedere ale securității internaționale pentru Peninsula Coreană. În cele 9 luni de zile care s-au scurs de la începutul acestui an, Republica Populară Democratică Coreeană a reușit să demonstreze că deține potențialul de a produce o rachetă balistică intercontinentală (o rachetă cu o rază de acțiune mai mare de 5000 km), că poate miniaturiza un fococ nuclear sau termonuclear astfel încât să poată fi instalat cu succes pe o rachetă balistică intercontinentală și că deține și fabrică arme termonucleare (bombe cu hidrogen).
Testul termonuclear din 3 septembrie 2017, coroborat cu lansarea pe 3 iulie a unei rachete balistice intercontinentale, pun SUA într-o poziție extrem de dificilă – pentru prima dată Coreea de Nord poate amenința teritoriul american cu lovituri nucleare. Chiar dacă s-ar putea să mai dureze ceva timp până când nord-coreenii pun în serviciu o rachetă balistică intercontinentală cu focos termonuclear, mesajul e destul de clar: în cazul unui conflict, teritoriul american poate fi lovit. More…
Prin nominalizarea lui Susan Rice şi a Samanthei Power, preşedintele american modifică balanţa de putere în interiorul echipei de siguranţă naţională.
În plin asalt împotriva Administraţiei sale, preşedintele Obama a surprins prin anunţul făcut săptămâna trecută privind nominalizarea în poziţii cheie a două veterane ale doctrinei intervenţiei umanitare: Susan Rice (pentru postul de consilier pe probleme de securitate naţională) şi Samantha Power (în poziţia de ambasador la ONU).
Simplificând lucrurile, până la un punct, atât Susan Rice, cât şi Samantha Power au experienţe formative similare. Privesc lumea prin aceeaşi lentilă. Ambele s-au format sub presiunea eşecurilor comunităţii internaţionale de a preveni masacrele anilor ‘90 din Ruanda sau Bosnia (Srebrenica). Prima ca parte a establishmentului, din interiorul Administraţiei Clinton, cealaltă ca jurnalistă laureată a Premiului Pulitzer. Mai mult, atât Rice, cât şi Power sunt adeptele doctrinei intervenţiei umanitare care presupune o redefinire a suveranităţii tradiţionale westfaliene: nu doar ca drept, cât mai ales ca responsabilitate a statului de a-şi proteja cetăţenii în faţa crimelor împotriva umanităţii şi a genocidului. Atunci când statul eşuează în această responsabilitate primară, este datoria comunităţii internaţionale să intervină. Putem puncta astfel o schimbare de generaţii. Rice şi Power contrastează profund cu şefii de la Departamentul de Stat şi Pentagon. Aceştia din urmă s-au format în umbra Vietnamului, nu a Balcanilor. Este un clivaj profund. More…
Prima impresie pe care o lasă comportamentul Coreei de Nord din ultimele luni este cel al unui adolescent rebel și iresponsabil, care amenință să dea foc la casă, dacă nu îi sunt îndeplinite „poftele”. În cazul de față „casa” e Peninsula Coreea, iar chibriturile sunt arsenalul nuclear și balistic nord-coreean. Dacă studiem atent însă descoperim treptat mizele acestui comportament și raționalitatea din spatele acestuia.
Dacă ar fi să căutăm un comportament similar în istoria relațiilor internaționale cel mai rapid răspuns ar fi cel al lui Adolf Hitler înainte de începerea celui de-Al Doilea Război Mondial. Hitler a amenințat cu războiul în Europa dacă revendicările sale teritoriale din centrul și estul continentului nu sunt îndeplinite. Amenințând cu războiul Hitler a obținut remilitarizarea Renaniei, Anschlussul (alipirea Austriei la Germania) și regiunea Sudetă a Cehoslovaciei după acordul de la Munchen. Toate aceste obiective de politică externă au fost obținute fără niciun fel de vărsare de sânge prin intermediul a ceea ce se cheamă în jargon diplomatic politica la marginea prăpastiei, brinkmanship.
Va face până la urmă Coree de Nord inimaginabilul, va reaprinde conflictul „înghețat” acum 60 de ani? Cel mai probabil nu. În afară de desfășurarea a două rachete balistice, retorica Pyongyang-ului nu a fost însoțită de o mobilizare de război. Mai mult „temuta armată” nord-coreeană se pregătește în prezent pentru lucrările agricole – o misiune importantă având în vedere dificultățile Coreei de Nord în a asigură alimentației cetățenilor săi. Cel mai probabil vom asista la un nou test cu rachete balistice, care să marcheze pe 15 aprilie, 101 de la nașterea „președintelui etern” Kim Il Sung. More…
Introducerea PAA în 2009, prima revizuire a apărării anti-rachetă în Europa, a fost prost primită în Europa Centrală și de Est, mai ales în Polonia. Decizia a fost luată fără consultarea Cehiei și Poloniei, statele care ar fi găzduit scutul și a fost făcută publică pe o dată neinspirată – 17 septembrie când Varșovia comemorează invazia sovietică din 1939. Această decizie a ranforsat percepția în statele foste comuniste din Europa Centrală și de Est că noua administrație de la Washington nu ține cont de interesele lor. Polonia, după adoptarea PAA de către a SUA, a luat decizia de a construi propriul sistem de apărare anti-rachetă, deși utilitatea acestuia este discutabilă. Varșovia nu se confruntă cu o amenințare reală cu rachete balistice, iar sistemul anti-balistic polonez, dacă va fi operaționalizat cu succes, va dubla practic amplasamentul american din această țară. Decizia de creare a propriului sistem anti-balistic de către Polonia denotă o lipsă de încredere în angajamentul SUA privind apărare anti-rachetă din Europa. Revizuirea PAA din acest an, chiar dacă a fost foarte bine gestionată de Washington din punct de vedere politic, ar putea ranforsa această lipsă de încredere a Poloniei față de intențiile principalului său aliat.
Realitate dură” a Phased Adaptive Approach este abordarea flexibilă și adaptabilă a apărării anti-rachetă. Schimbările și revizuirile, în funcție de evoluția amenințărilor sunt principalul mod de adaptare a acestei strategii la evoluțiile din acest domeniu. Pe parcursul timpului vor mai apărea schimbări și revizuiri, care vor adauga sau elimina capabilități. More…
Chuck Hagel, șeful Pentagonului, a anunțat la sfârșitul săptămânii trecute o amendare a scutului anti-rachetă din Europa. Astfel Phased Adpative Approach, strategia americană privind desfășurarea sistemelor anti-balistice din Europa a fost amendată prin eliminarea etapei a IV-a care ar fi însemnat amplasarea de interceptori SM-3 IIB pe bătrânul continent începând cu 2020.
De ce guvenul american a modificat strategia Phased Adaptive Approach? Există trei explicații ale acestei schimbări de viziune.
Schimbarea priorităților în domeniul apărării anti-balistice de către Administrația Obama în 2009 a atras o serie de acuzații privind ignorarea aliaților din Europa Centrală și de Est, că subestimează amenințarea rusească sau că sacrifică interesele aliaților americani de dragul Rusiei. Această ultimă amendare a scutului anti-rachetă a fost gestionată mult mai bine decât introducerea PAA în 2009, atât Polonia cât și România fiind informate în prealabil de schimbare. More…
În ianuarie 2012, Pentagonul îşi anunţa noua strategie de apărare. În acel context s-a discutat şi despre implicaţiile acesteia faţă de Europa. Se punea problema reducerii prezenţei forţelor americane desfăşurate permanent pe continent. În cele din urmă, mediul de securitate nu mai putea fi evaluat prin optica exclusivistă a Războiului Rece. Era nevoie de o ajustare. „Lumea s-a schimbat, ameninţările secolului XXI sunt diferite, necesită noi tehnologii, dar şi noi formule operaţionale. Ideea de ansamblu este că nu mai suntem preocupaţi de o Uniune Sovietică ameninţând să invadeze Pasul Fulda şi de cantităţile masive de trupe de care ai nevoie ca să răspunzi unui potenţial atac“, ne-a spus Janine Davidson, un fost înalt oficial din Pentagon implicat în dezvoltarea strategiei din ianuarie 2012.
Dimpotrivă, filosofia descurajării regionale punea acum preţ pe altceva: pe viteză, mobilitate, flexibilitate şi mult mai puţin pe cantitate. De aici accentul pe o prezenţă cât mai suplă însemnând consolidarea capacităţilor navale, aeriene şi antibalistice pe care SUA le-au plusat în ultimul timp în Europa. Pe scurt, vorbim de un tip de amprentă geografică sensibil diferită de cea din timpul Războiului Rece.
Problema de fond a sechestrului rămâne faptul că nu este ghidat de o strategie (nu există o legătură ombilicală între obiective şi resurse). Grupurile de lobby vor fi esenţiale în bătăliile şi campaniile de uzură care vor urma. În cele din urmă, un lucru este cert. Vremea cheltuielilor discreţionare, a cecului în alb pentru apărare a luat sfârşit. Iar asta înseamnă că Pentagonul trebuie să se obişnuiască să funcţioneze în marja unor constrângeri bugetare tot mai stricte. Dar mai puţini bani înseamnă să tolerezi şi mai multe riscuri în politicile de apărare. Sau să externalizezi o parte dintre responsabilităţile de până acum către aliaţi. More…
Comportamentul nuclear al Phenianului rămâne o combinaţie între teama tradiţională de o invazie externă şi elemente care ţin de succesiunea dinastică de anul trecut.
Într-un scenariu ce a devenit rutină din 2006 până astăzi, Coreea de Nord a mai testat o armă atomică. Înaintea testului, Phenianul a făcut mai multe declarații acide împotriva vecinului din sud și a Statelor Unite, iar autoritățile comuniste au instituit starea de urgență. La scurt timp, Statele Unite și Coreea de Sud au anunțat că au detectat pregătiri pentru un posibil test nuclear. La 12 februarie, chiar în ajunul discursului privind starea națiunii al președintelui Barack Obama, inevitabilul s-a produs – Coreea de Nord a detonat un nou dispozitiv nuclear.
Noua criză nucleară capătă sens şi din perspectiva succesiunii dinastice, fiind o modalitate de legitimare internă a lui Kim Jong-un. More…
Civitas Politics 