Avem torționari în civil printre noi! 2

61369640

Știrea care „a zguduit” în această vară spațiul public românesc, până la protestele din Piața Universității, a fost indentificarea fostului comandant al închisorii comuniste de la Râmnicu Sărat, Alexandru Vișinescu, în vârstă de 88 de ani. În ciuda cancanului mediatic creat în jurul acestei informații, importanța deconspirării lui Vișinescu nu poate fi subestimată: acesta este responsabil de uciderea sau toturarea sălbatică a lui Ion Mihalache, Corneliu Coposu, Ion Diaconescu și a altor oponenți ai regimului comunist, într-una dintre cele mai întunecate perioade din istoria României.

Alexandru Vișinescu a fost comandantul celei mai letale închisori comuniste din istoria României, Râmnicu Sărat, face parte dintr-un „lot” de 35 de torționari comuniști care sunt încă în viață și care mai pot fi trași la răspundere pentru faptele lor. A reușit să „se ascundă în văzul lumii” pentru o perioadă îndelungată de timp, deși comunismul a căzut și a fost formal condamnat de statul român. More…

Reclame

La masacre purtam de obicei jeans 1

Screenshot_1

Imaginați-vă un moment că Hitler a câștigat războiul și că societatea germană a ajuns la o oarecare normalitate a traiului zilnic. Ororile lagărelor de gazare au fost cosmetizate, dar statul are grijă să nu fie uitate de tot, ca un avertisment pentru eventuali opozanți. Închipuiți-vă, apoi, că peste câteva decenii un regizor dintr-o tară neutră vine să facă un documentar în care torționarii și criminali naziști își povestesc trecutul cu o oarecare naturalețe.

Asta fac Joshua Oppenheimer și ceilalții în Actul uciderii (The Act of Killing). Numai că, în loc de un regim imaginar post-Hitler, avem Indonezia post-Suharto. Filmul nu este un documentar clasic cu interviuri în fața camerei și imagini de arhivă. Regizorul a ales să îi îndemne pe criminalii de atunci („cetățeni onorabili” astăzi) să joace roluri de torționari și victime într-o producție menită să arate „adevărul” despre tinerețea lor. Numai că ceea ce vedem nu este în primul rând producția rezultată ci procesul din spatele camerelor: modul în care ei relaționează, povestesc, justifică, profită de pe urma ororilor de atunci.

Criticii din vestul Europei și din America de Nord par să fi fost oripilați de violența directă și indirectă a filmului. Mă aștept ca pentru publicul român filmul să fie mai ușor de digerat. Ca români în anii ‘90, majoritatea ma fost expuși unor discuții despre dictatură, crimă și – în general – cantitatea de rău pe care o poate face un om altuia. Dacă în ‘90 erați prea tineri să participați la această discuție, puteți privi acest film ca un proces accelerat de maturizare morală și politică. More…

Obama şi semnificaţiile noii sale echipe de politică externă Răspunde

374011039

Prin nominalizarea lui Susan Rice şi a Samanthei Power, preşedintele american modifică balanţa de putere în interiorul echipei de siguranţă naţională.

În plin asalt împotriva Administraţiei sale, preşedintele Obama a surprins prin anunţul făcut săptămâna trecută privind nominalizarea în poziţii cheie a două veterane ale doctrinei intervenţiei umanitare: Susan Rice (pentru postul de consilier pe probleme de securitate naţională) şi Samantha Power (în poziţia de ambasador la ONU).

Simplificând lucrurile, până la un punct, atât Susan Rice, cât şi Samantha Power au experienţe formative similare. Privesc lumea prin aceeaşi lentilă. Ambele s-au format sub presiunea eşecurilor comunităţii internaţionale de a preveni masacrele anilor ‘90 din Ruanda sau Bosnia (Srebrenica). Prima ca parte a establishmentului, din interiorul Administraţiei Clinton, cealaltă ca jurnalistă laureată a Premiului Pulitzer. Mai mult, atât Rice, cât şi Power sunt adeptele doctrinei intervenţiei umanitare care presupune o redefinire a suveranităţii tradiţionale westfaliene: nu doar ca drept, cât mai ales ca responsabilitate a statului de a-şi proteja cetăţenii în faţa crimelor împotriva umanităţii şi a genocidului. Atunci când statul eşuează în această responsabilitate primară, este datoria comunităţii internaţionale să intervină. Putem puncta astfel o schimbare de generaţii. Rice şi Power contrastează profund cu şefii de la Departamentul de Stat şi Pentagon. Aceştia din urmă s-au format în umbra Vietnamului, nu a Balcanilor. Este un clivaj profund. More…

Siria: Pericolele unei neintervenții 2

Ca și în cazul Kosovo sau al Libiei, o eventuală implicare internațională în Siria ar avea o miză politică simbolică aflată dincolo de rațiuni umanitare pure. În joc se află salvgardarea unui principiu, dar și for¬mu¬larea unui avertisment transmis regimurilor care își agresează propriile popoare.
Duelul recent purtat în paginile Washington Post între Henry Kissinger și Anne Marie Slaughter rezumă simbolic credințele care polarizează as¬tăzi comunitatea internațională în răspunsul său față de criza siriană.
More…

Românii și dictaturile militare 3

Ultima dată când România a fost condusă de un regim militar a fost în timpul dictaturii lui Mareșalului Ion Antonescu. Consecințele acestui regim au fost nefaste pentru România: distrugerea instituțiilor democratice, genocid și o campanie militară dezastroasă. Faptul că la mai bine de 70 de ani de la instaurarea primului regim militar autoritar în România și la 22 de ani de la înlăturarea totalitarismului comunist, un ofițer al Armatei române cere instaurarea unui regim militar, chiar și provizoriu, este un lucru grav și îngrijorător. În mod paradoxal propunerea a fost făcută într-un loc unde de mai bine de de aproape trei săptămâni se strigă „Libertate” și „Jos Dictatura” (sic!). Ce fel de libertate a fi aceea care imediat ar fi suprimată de un regim militar? Și ce fel de societate ar fi aceea care ar renunța de bună voie la Libertate? More…

R2P: introducere în istoria unui mindset (II) Răspunde

Votul Rezoluției 1973/2011: Ambasadorul Regatului Unit Sir Mark Lyall Grant și Ambasadoarea SUA Susan E. Rice

Criza libiană stă sub semnul unui nou principiu al relaţiilor internaţionale consacrat prin adoptarea Rezoluţiei 1973 a Consiliului de Securitate. Rând pe rând, Obama, Cameron, Sarkozy au justificat legalitatea şi legitimitatea intervenţiei invocând „responsabilitatea de a proteja” (R2P). De departe, Franţa s-a aflat în avangarda implementării „responsabilităţii de a proteja”: „Ne aflăm acolo pentru a pune în aplicare un principiu istoric, crucial, protecţia civililor. Iată care este miza. Rezoluţia 1973 este una istorică pentru că instituie şi exprimă principiul responsabilităţii de a proteja. Ea impune un precedent: acela ca populaţia civilă să nu trăiască sub spectrul ameninţării (propriului guvern). Este foarte important ca prietenii noştri arabi să înţeleagă asta. Este în joc credibilitatea comunităţii internaţionale. Ceea ce se întâmplă în Libia creează jurisprudenţă” a precizat preşedintele Sarkozy. Şi totuşi, cum am ajuns aici?

More…

Fantomele Srebenicei deasupra Libiei 1

Arhitecții intervenției din Libia: Nicolas Sarkozy, Barack Obama, David Cameron, precum și Angela Merkel – oponentul acestei acțiuni

Preluăm cu permisiunea autorului, un nou articol al lui Octavian Manea publicat în Revista 22 pe tema intervenției aliate din Libia.

Pentru Obama şi Sarkozy aceasta este clipa lor de glorie „wilsoniană“. Iar NATO pare că şi-a găsit o nouă raţiune de a fi – garantul „responsabilităţii de a proteja“.

More…