Monarhia, ultima fantasmă a salvării 16

tumblr_m6zyvqV6WP1r7orb9o1_1280

Confruntată cu mediocritatea și agresivitatea vieții publice românești precum și cu problemele socio-economice, la nivelul societății românești au apărut o serie de fantasme ale salvării al căror scop principal este furnizarea unei alternative la actuala stare de fapt, precum și la modelul democrației liberale. Prima mare fantasmă, care încă persistă și acum, a fost că „pe vremea comunismului era mai bine”. De obicei e asumată de pensionari săraci, tineri cu educație precară și persoane care au fost afectate de schimbările de după 1989 (cei care au pierdut în urma tranziției).

Luna mai a devenit din punct de vedere politic în ultima perioadă de timp, luna monarhiei. Cum se apropie 10 mai spațiul public e invadat de mesaje pro-monarhiste, iar presa, aia care a mai rămas, își îndreaptă atenția către casa regală în căutare de interviuri și declarații. Între timp familia regală organizează recepții și acordă distincții unor personalități ale vieții publice, unele chiar controversate, totul făcând parte dintr-un vast plan de legitimare și popularizare a opțiunii pentru monarhia constituțională.

Acțiunea politică a casei regale se bazează în esență pe tranzacționarea de prestigiu. Casa regală acorda anual distincții elitei culturale și politice (aici vorbim de acei membrii care au simpatii monarhiste sau s-au remarcat prin servicii aduse casei regale). Filosofia în cazul celor din urmă e simplă: Ești om cu mine, sunt om cu tine.

Mă aventurez să fac o mică predicție: după decesul regelui Mihai I, care se va produce undeva în următorii cinci ani, tema restaurației monarhiei va dispărea treptat din spațiul public. Va exista un moment de vârf de simpatie față de familia regală, cum a existat și în 2011 după acuzele de trădare făcute de Traian Băsescu împotriva fostului suveran, dar entuziasmul și simpatia se vor evapora treptat. Va fi destul de greu să convingă publicul de validitate modelului propus, având în vedere că în momentul de față, din punct de vedere politic, casa regală nu pare să înțeleagă jocul democratic, iar strategia de convingere a elitei politice de utilitatea revenirii la monarhia constituțională implică o serie de quid pro quo-uri care îi pun la îndoială probitatea morală. În plus cine ar putea să umple vidul moral și de prestigiu generat de dispariția lui Mihai I? Principele Radu Duda – în niciun caz. Principele Nicolae – greu de spus, în momentul de față este doar un tânăr educat în Occident (ca mulți alții de altfel) care este moștenitorul unei case regale. Românii cu greu vor acceptă un monarh care de-abia poate vorbi românește, numai suntem în 1866. More…

Reclame

Potpourri de trădători: Carol al II-lea, Ion Antonescu și Mihai I 4

Trădarea este probabil cea mai detestată acțiune umană în orice context. Dante rezervă ultimul cerc al Infernului său trădătorilor, un loc înghețat unde Diavolul îi devora pe Iuda, Brutus și Cassius. În spațiul public românesc situația nu este foarte diferită. Trădarea este aspru sancționată la nivel discursiv, mai ales dacă e vorba de „trădare de neam și de țară”. Și nu mă refer aici doar la discursul protocronist, comunist și naționalist promovat de cvasi-defuncta România Mare.

Obsesia trădării naționale denotă o viziune primitivă asupra istoriei naționale. Istoria românească este percepută la nivel public maniheistic, atunci când românii nu au fost de „de partea istoriei” au fost victimele predilecte ale istoriei – fie că aceasta s-a manifestat sub forma invaziilor barbare, ale Imperiului Otoman sau ale Marilor Puteri. Trădătorul sau „coada de topor”este în această viziune facilitatorul interesat al „consecințelor nemiloase ale istoriei”și colaboratorul celor care au dorit „răul românilor”. Maniheismul acestei percepții asupra istoriei facilitează nașterea unor mituri privind trecutul istoric al românilor. More…

Românii și dictaturile militare 3

Ultima dată când România a fost condusă de un regim militar a fost în timpul dictaturii lui Mareșalului Ion Antonescu. Consecințele acestui regim au fost nefaste pentru România: distrugerea instituțiilor democratice, genocid și o campanie militară dezastroasă. Faptul că la mai bine de 70 de ani de la instaurarea primului regim militar autoritar în România și la 22 de ani de la înlăturarea totalitarismului comunist, un ofițer al Armatei române cere instaurarea unui regim militar, chiar și provizoriu, este un lucru grav și îngrijorător. În mod paradoxal propunerea a fost făcută într-un loc unde de mai bine de de aproape trei săptămâni se strigă „Libertate” și „Jos Dictatura” (sic!). Ce fel de libertate a fi aceea care imediat ar fi suprimată de un regim militar? Și ce fel de societate ar fi aceea care ar renunța de bună voie la Libertate? More…