Prolog: un interviu spumos (din punct de vedere politic) sau Radu Duda spune lucruri trăznite
Luna mai a devenit din punct de vedere politic în ultima perioadă de timp, luna monarhiei. Cum se apropie 10 mai spațiul public e invadat de mesaje pro-monarhiste, iar presa, aia care a mai rămas, își îndreaptă atenția către casa regală în căutare de interviuri și declarații. Între timp familia regală organizează recepții și acordă distincții unor personalități ale vieții publice, unele chiar controversate, totul făcând parte dintr-un vast plan de legitimare și popularizare a opțiunii pentru monarhia constituțională.
Interfața casei regale cu scena politică și cu societatea civilă este principele Radu Duda, soțul principesei Margareta, și un personaj controversat chiar și printre monarhiști. Acesta a acordat un interviu cu ocazia zilei de 10 mai postului Digi 24 unde a încercat să convingă publicul de rolul constructiv al monarhiei constituționale pentru evoluția România. Interviul a reușit însă mai mult de atât, devoalând în mod neintenționat, viziunea politică a casei regale și cultura sa politică. Opiniile exprimate în interviu nu pot fi înlăturate ușor ca fiind doar opinii personale – Radu Duda a vorbit în numele casei regale, fapt ce agravează situația.
Pe scurt ce avem noi în acest interviu:
#1 Paternalism arogant. România și românii sunt priviți precum niște copii al căror părinte este suveranul. În absența lui aceștia sunt neîmpliniți și nefericiți. De asemenea avem și ecouri de protocronism. Ideea că regele e părintele poporului/al națiunii datează de pe vremea monarhilor absoluți. Pentru o societatea democratică, chiar și pentru monarhiile constituționale, această idee reprezintă un anacronism periculos.
Omul care este așezat în fruntea statului nu este chemat să fie abil, grăbit, cu o clipă mai devreme decât celălalt, ci trebuie să fie cel puțin un om pe care să-l privești în ochi și să te regăsești în el. Sa fii ca un copil cu părinții, nu ca un copil orfan. România este în continuare ca un copil orfan, coroana ei este încă exil.
O să-mi spuneți că nu pot 22 de milioane de oameni să gândească, să conștientizeze faptul că au o identitate națională. Dar am să vă contrazic fiindcă ei chiar dacă nu știu să o formuleze așa cum o facem noi în această discuție, cu sufletul și cu instinctul o simt fără să poată spună de ce. Aceasta este plămada care i-a ținut 2000 de ani pe acești oameni aici.
#2 Viziune oligarhică asupra politicii. Poporul/națiunea acceptă ce decide o minoritate ce deținte „puterea reală”, cam așa înțelege Radu Duda politica democratică. O minoritate care trebuie convinsă de utilitatea cauzei restaurării monarhiei. Această minoritate care controlează „destinul zilei” este perfect capabilă să schimbe regimul politic în România în câteva luni de zile dacă dorește. Aceasta este viziunea unui om care nu înțelege forțele care operează la nivelul societății, în ciuda contactului cu alte sisteme politice. O asemenea atitudine este periculoasă pentru un stat democratic. În Occident monarhiile constituționale sunt monarhii populare, care depind foarte mult de sprijinul opiniei publice și de capacitatea membrilor familiei regale de a empatiza și de a fi modele pentru societatea respectivă (vezi Olanda, Belgia, Suedia, Marea Britanie, Spania). Dacă un membru al uneia dintre casele regale europene ar face declarații cu un conținut similar la un post de televiziune, a doua zi probabil statul respectiv ar deveni republică.
Radu Duda a deconspirat involuntar și modul în care casa regală acționează pentru restaurarea monarhiei. Acțiunea politică are loc la nivelul elitei societății românești, deoarece acolo sunt concentrate puterea și capacitatea de decizie, iar la nivelul „societății profunde” acordul pentru restaurarea monarhiei este prezumat (chiar dacă în mod real nu există un sprijin popular ridicat pentru monarhie). Dacă „vârfurile societății” decid că a sosit momentul restaurării monarhiei, atunci poporul nu trebuie convins, lucrurile urmându-și cursul firesc, ca la 1866 de exemplu. Principele Duda uită însă un aspect important, românii nu mai sunt un popor de agricultori sărăci și analfabeți, care nu pot pronunța corect numele dinastiei de Hohenzollern (Hopînțol) și care acceptă fără crâcnire deciziile luate în spatele ușilor închise de câteva persoane influente.
Sondajele se duc în partea greșită a societății. Nu societatea profundă trebuie întrebată. Ea a dovedit prin simpatia și încrederea în acești 23 de ani, că este perfect legată, aproape ombilical, de coroană. Sondajele ar trebui făcute la vârfurile societății, cu alte cuvinte nu societatea profundă ar trebui întrebată, ci liderii ei. Există în România un vârf al piramidei format din niște zeci sute de oameni.
În orice vreme societatea a fost condusă de un număr număr de oameni, oricât de democratică ar fi fost. Există întotdeauna 200-300 de oameni care au concentrată puterea, din 30 sau 40 au mai mult decât cei 200 și din cei 30-40 există un 5-6 care scriu destinul fiecărei zile. Chiar dacă suntem democratici așa se întâmplă și în SUA, în Germania, peste tot… Dacă acești oameni în concentrația maximă de la vârf ar fi convinși că România are de câștigat dacă redevine monarhie, România ar redeveni monarhie în câteva luni. Așa s-a întâmplat în 1866, așa s-a întâmplat la toate marile decizii în 1914, în 1916… În fiecare moment… la 23 august…
Acțiunea politică a casei regale se bazează în esență pe tranzacționarea de prestigiu. Casa regală acorda anual distincții elitei culturale și politice (aici vorbim de acei membrii care au simpatii monarhiste sau s-au remarcat prin servicii aduse casei regale). Filosofia în cazul celor din urmă e simplă: Ești om cu mine, sunt om cu tine. Astfel primarul capitalei Sorin Oprescu a fost decorat ordinul Coroana României pentru:
Activitatea sa publica, prin care promoveaza profesionalismul si bunele practici atat in domeniul medical, cat si in dezvoltarea urbana a Capitalei. Pentru initiativele sale de inalt simbolism si forta identitara prin care a redat Bucurestiului monumente de for public care amintesc de rolul Coroanei in dezvoltarea tarii. Pentru sustinerea publica a valorilor si principiilor Familiei Mele si pentru ajutorul generos acordat de fiecare data in organizarea evenimentelor publice ale Noastre. Pentru perseverenta si generozitatea cu care subliniaza in activitatea sa importanta Coroanei la consolidarea Romaniei. Noi conferim Ordinul Coroana Romaniei in grad de Ofiter.
Cei acare au acordat ordinul respectiv în numele regelui Mihai au uitat însă de dezastre urbanistice precum refacerea Pieței Universității, diagonala Berzei-Buzești-Uranus, demolarea în miez de noapte a Halei Matache sau de modul cum cetățenii nu sunt lăsați să participe la ședințele Consiliului General. Ceea ce a contat a fost, probabil, apariția Piațetei Regelui pe harta Bucureștiului.
Metoda aceasta de promovare politică a monarhiei constituționale, de sus în jos, are un dezavantaj major: înlătura din start prezumția de imparțialitate a monarhului, așa cum estea formulată în cazul ideii de monarhie constituțională. Mai mult este o metodă anacronică, fundamentată pe o înțelegere incompletă a politicii moderne. O monarhie restaurată fără sprijin popular larg, rezultat al unui proces de tipul „monstruoasei coaliții” de la 1866 se va confrunta cu un serios deficit de legitimitate.
#3 Democrația și Occidentul. Radu Duda a continuat șirul declarațiilor bizare și controversate cu o serie de platitudini legate de evoluția Occidentului și funcționarea democrației liberale. Tonul și conținutul declarațiilor pe această temă sugerează că principele cunoaște foarte puțin din realitățile politice europene și înțelege, de asemenea, foarte puțin modul de funcționare al democrației liberale. Încercând să fie critic față de occident, greșește și reușește să adopte un discurs anti-occidental (având în vedere totuși scăparea protocronistă de la începutul interviului, acest aspect nu ar trebui să surprindă). Acuzația că democrația occidentală ar fi corupt fibra morală a elitei românești este stupefiantă și în mod clar vine pe fondul unei proaste înțelegeri atât a valorilor democratice, cât și a Occidentului.
Foarte mult din viața publică s-a degradat în marile țări occidentale. Și aceasta din cauza unei foarte proaste înțelegeleri a democrației. Ei consideră că democrația este un exercițiu liber al alegerii și că durează 24 de ore și ca atare a doua zi numai trebuie să fi democrat. Poți să-ți faci de cap în instituția pe care o reprezinți fiindcă fiind ales faci ce vrei, ori această este o libertate complet prost înțeleasă.
O involuție la nivelul moralei elitei (românești, n.a.)… Faptul că democrația occidentală și cinismul au ajutat la slăbirea coloanei vertebrale… Există o depreciere a moralei publice în toată Europa.
Monarhia ca mit politic în România
Confruntată cu mediocritatea și agresivitatea vieții publice românești precum și cu problemele socio-economice, la nivelul societății românești au apărut o serie de fantasme ale salvării al căror scop principal este furnizarea unei alternative la actuala stare de fapt, precum și la modelul democrației liberale. Prima mare fantasmă, care încă persistă și acum, a fost că „pe vremea comunismului era mai bine”. De obicei e asumată de pensionari săraci, tineri cu educație precară și persoane care au fost afectate de schimbările de după 1989 (cei care au pierdut în urma tranziției).
A doua mare fantasmă a venit sub forma naționalismului, a recuperării parțiale a protocronismului și a populismului avansat la mijlocul anilor 90 de Corneliu Vadim Tudor și Partidul România Mare. Această manifestare a nemulțumirii față de starea de fapt și a direcției României a dispărut după 2004, chiar dacă mai are și acum ecouri.
În momentul de față cea mai puternică fantasmă a salvării este ideea restaurării monarhice.
Adepții monarhiei constituționale în România consideră regimul republican din prezent ca fiind ilegitim (urmaș al regimului comunist, care a răsturnat monarhia) și consideră restaurarea monarhiei drept cea mai bună soluție pentru problemele de azi ale societății. Monarhiștii români cred că existența unui suveran este un garant al instituțiilor democratice și ar modera competiția pentru putere. Ar dispărea astfel disputele de tipul celor generate de puterea președintelui de a desemna premierul, iar numirile procurorilor nu ar mai fi rezultatul unui „târg” politic, devreme ce aceștia sunt ai suveranului… Acestea sunt doar câteva din ideile și argumentele care sunt aduse de monarhiști în sprijinul abandonării republicii.
Cum în momentul de față ne găsim în plină dezbatere privind revizuirea constituției, deși nu s-ar zice după „intensitatea” deliberărilor și a prezenței subiectului pe agenda publică, tema restaurării monarhiei e prezentă în spațiul public prin doleanță înlăturării din legea fundamentală a Art. 152, deși acesta nu se încadrează în limitele revizuirii. Ideea revenirii la monarhia constituțională este întemeiată însă pe argumente slabe și idei preconcepute.
Câteva exemple:
- Monarhia constituțională va contribui la dezvoltarea României, unele dintre cele mai dezvoltate state din Europa fiind monarhii constituționale (Olanda, Suedia, Norvegia etc). E o teză ce are nevoie de o investigație solidă, unde regimul monarhic va trebui să coreleze pozitiv cu o serie întreagă de variabile pentru a susține această idee. În cazul Romaniei în perioada 1866-1938 (cât a durat practic monarhia constituțională) nu s-au redus considerabil decalajele economice și sociale în raport cu Occidentul, în ciuda progreselor realizate (pentru mai multe detalii consultați monumentalul volum al lui Bogdan Murgescu, România și Europa. Acumularea decalajelor economice 1500-2010).
- Monarhia constituțională va elimina discordia din viața publică prin exemplul furnizat de monarh și imparțialitatea sa. În cazul României existența unui monarh constituțional nu a contribuit foarte mult la „armonizarea” vieții publice sau la impunerea unui consens național. Viața politica era la fel de tensionată, iar politicienii cel puțin la fel de corupți între 1866-1938 ca și acum. A existat într-adevăr un consens la nivelul elitei politice privind crearea statului național, dar acesta era anterior instaurării monarhiei, fiind articulat din punct de vedere politic prima dată la 1848 – monarhia nu a făcut decât să-l pună în practică, nu a creat consens în jurul lui.
- O monarhie constituțională va fi un regim politic mai stabil decât soluția republicană de până acum. Într-adevăr una din motivațiile oficiale ale instaurării monarhiei constituționale la 1866 a fost eliminarea și evitarea luptelor pentru putere între familiile princiare ale Țării Românești și ale Moldovei, precum și între facțiunile politice. Luptele politice au continuat și după instaurarea monarhiei constituționale. Mai curând decizia de a apela la un „domn străin” a fost un calcul politic pentru a conferi prestigiu noului stat apărut în Europa și a facilita o alianță dinastică cu familiile domnitoare din Europa (Familia Hohenzollern-Sigmaringen era înrudită atât cu regele Prusiei cât și cu împăratul Franței).
- Suveranul va fi imaginea statului și va fi un arbitru instituțional între puterile statului și între partidele care se află în competiție pe scena politică. Conform constituțiilor din 1866 și 1923 regele avea o libertate de acțiune foarte mare față de partidele politice, fiind mai mult decât un arbitru imparțial – suveranul practic numea premierul, alegerile confirmând selecția făcută de acesta. Este invers cum se întâmpla într-o monarhie constituțională clasică. Dar nu trebuie să ne surprindă acest lucru, monarhia constituțională românească era una de inspirație prusiană unde suveranul juca un rol important în arhitectura instituțională a sistemului politic. Istoria monarhiei românești arată că performanța instituțională a monarhului a variat foarte mult, astfel Carol I a știut să-și îndeplinească rolul de arbitru al jocului politic, Ferdinand I a fost mai puțin eficient, fiind influențat și manipulat de liberali, Carol al II-lea a fost arhitectul unui dezastru politic, iar Mihai I a fost în general împiedicat să-și îndeplinească rolul constituțional, fie de mareșalul Antonescu, fie de comuniști. Dacă ne uităm dezinhibat la istoria monarhiei constituționale în România singura concluzie care poate fi trasă este că a fost un proiect politic ale cărui rezultate sunt neconcludente. Au existat beneficii, dar au existat și eșecuri majore – Carol al II-lea a impus primul regim autoritar, de inspirație fascistă, din istoria României. Cei care susțin că monarhul ar calma luptele pentru putere pe scena politică uită că s-ar putea să existe o luptă pentru influențarea și controlul asupra ocupantului tronului la un moment dat. Influențarea tronului în mod direct, sau chiar percepția că cineva sau o forță politică Având în vedere evoluția politică a României în ultimii ani, precum și comportamentul casei regale din prezent, acest risc este ridicat. De asemenea această atitudine neglijează întregul proces politic prin care monarhia ca instituție medievală s-a adaptat realităților politice moderne. Ideea de monarhie constituțională s-a impus în urma unor conflicte acerbe între tron și societate (reprezentată de parlament sau de Stările Generale) de-a lungul a câtorva secole (a se vedea Magna Charta, 1215, Războiul civil englez, Revoluția glorioasă, 1688, Revoluția Franceză, 1789).
În loc de concluzie:
Mă aventurez să fac o mică predicție: după decesul regelui Mihai I, care se va produce undeva în următorii cinci ani, tema restaurației monarhiei va dispărea treptat din spațiul public. Va exista un moment de vârf de simpatie față de familia regală, cum a existat și în 2011 după acuzele de trădare făcute de Traian Băsescu împotriva fostului suveran, dar entuziasmul și simpatia se vor evapora treptat. Va fi destul de greu să convingă publicul de validitate modelului propus, având în vedere că în momentul de față, din punct de vedere politic, casa regală nu pare să înțeleagă jocul democratic, iar strategia de convingere a elitei politice de utilitatea revenirii la monarhia constituțională implică o serie de quid pro quo-uri care îi pun la îndoială probitatea morală. În plus cine ar putea să umple vidul moral și de prestigiu generat de dispariția lui Mihai I? Principele Radu Duda – în niciun caz. Principele Nicolae – greu de spus, în momentul de față este doar un tânăr educat în Occident (ca mulți alții de altfel) care este moștenitorul unei case regale. Românii cu greu vor accepta un monarh care de-abia poate vorbi românește, nu mai suntem în 1866.
Civitas Politics 
Domnule Visan,
Articolul dumneavoastre este plin de dezinformari:
1. Spuneti ca Romania nu a redus decalajul fata de avest in perioada monarhiei. Afirmatie extrem de discutabila, dar pe care o las deocamdata asa. Numai ca dumneavoastre treceti sub tacere faptul (mentionat chiar de domnul Murgescu), ca in perioada republicii acest decalaj a crescut (pentru perioada 1980 – 2010 lucrul este considerat incontestabil, inclusiv de domnul Murgescu)
2. Consensul pentru statul national, afirmat de divanurile ad-hoc era formulat impreuna cu ideea printului strain – cititi chiar primul punct al rezolutiei divanurilor. Asadar, monarhia ereditara cu un print strain nu era un accesoriu de lux, ci parte esentiala a planului.
3. Nici vorba de model prusian, modelul a fost cel belgian, cel mai liberal la vremea sa.
4. La 1866 nu au votat decat stiutorii de carte.
5. Omiteti sa spuneti ca, totusi, republica nu a fost instaurata prin referendum, ca actuala constitutie republicana este in continuitate cu constitutiile republicii sovietice si ca ar fi absolut legitim ca Parlamentul sa recunoasca acest lucru, sa constate ca Romania este de jure monarhie constitutionala, iar daca se vrea o republica legitima, sa se organizeze un referendum pentru trecerea la republica – ce ziceti?
6. Ca tot veni vorba de aroganta si paternalism, mie mi se pare ca sunteti cam patriarhal si misogin cand nu dati cu nasul de o remarcabila viitoare Regina a Romaniei. Daca jucati corect veti admite ca e altceva decat presedintii de pana acum, ca pregatire, ca prestigiu, ca educatie morala.
@ Dan Ghenea
1. O fi crescut intre 1980-2010, dar nici intre 1866-1938 nu a existat o convergenta si/sau o strapungere. Murgescu e destul de clar in acest caz, cu cifre si comparatii.
2. Proiectul national in jurul caruia s-a format un consens la nivelul elitei era statul national unitar, iar prima data cand a fost articulat acesta in mod serios a fost in 1848. Domnul strain e secundar in aceasta discutie.
3. Constitutia este copiata dupa cea belgiana, dar modelul monarhic este prusian. Daca regele nu ar fi avut un rol important din punct de vedere politic, Carol I nu ar fi acceptat tronul.
4. Si vi se pare normal?
5. Constitutia de astazi nu este cea sovietica. Revolutia din 1989 reprezinta un nou inceput din punct de vedere politic, un an zero. Atat fata de comunism cat si de monarhia constitutionala.
6. In momentul de fata, un posibil mostenitor este principele Nicolae. Cat despre prestigiu, pregatire si educatie morala – mai bine sa ne uitam la ce face acum Casa Regala pe scena politica…
Dle Visan,
sunt profunde dezamagit de modul in care puneti problema sub toate aspectele. Dincolo de faptul ca sunteti total dezinformat (lucru bine punctat de dl Ghenea) , din textul Dvoastra reiese directie subiectiva, rautacioasa si cu caracter pe alocuri sarcastic.
Inclusiv alaturarea pozelor cu acel copil (din Jocurile Tronului) care nu este cel mai bun exemplu de print sau de reprezentant al monarhiei despre care doriti sa scrieti, este de cea mi joasa speta.
Apoi, Dvoastra „teoretizati” ipoteza restaurarii monarhiei in Romania pe baza unor argumente false si pe presupuneri subtiri. In loc sa va raportati la trecutul monarhiei si la experienta Romaniei in acea perioada pe toate planurile. Aceste aspecte sunt de necotnestat; doar cei rautaciosi si nestiutori pot vede „paiul din ochi”.
Casa regala va ramane parintele poporului asa cum trebuie inteles si nu cum puneti Dvoastra problema. Pana la proba contrarie, monarhia ramane singura solutie pentru noi. Toate celelalte au dat gres, iar experienta monarhica anterioara pozitiva ar trebui sa ofere linistea necesara chiar si celui mai aprig contestatar.
cu respect Alex
„Monarhia, ultima fantasmă a salvării”
Domnule Visan, stiti cand apar in mase fantasme ale salvarii? In mijlocul marilor dezastre. In cazul nostru, doua dezastre, unul dupa altul: republica sovietica si urmasa ei republica de jaf.
Aveti vreun semn ca va exista vreodata o republica romana sanatoasa?
Mihai I a abdicat la presiunea URSS, este adevarat. Dar A ABDICAT nu A FOST EXILAT sau AUTOEXILAT. Ar fi putut exista si aceasta posibilitate, moment in care intr-adevar se punea problema legitimitatii republicii.
Problema este una structurala (din punctul meu de vedere) si anume ca monarhia nu vine cu solutii. Singura solutie este propriul prestigiu si un trecut glorios. Desi dezastruos, respect curajul lui Simeon al II-lea in Bulgaria care a incercat resuscitarea prestigiului monarhic prin exemplu personal aratand disponibilitate in a „coabita” cu sistemul republican intrand IN sistem si lucrand cu acesta. La noi insa Casa Regala, nu numai ca este in scandal, scindata intre Paul „de Romania” si Mihai I / Radu Duda dar a si rupt legaturile cu Casa de Hohenzollern si a renuntat la sistemul Salic de mostenire. In acest moment, ca drept international capul Casei de Hohenzollern (Germania) ar fi si pretendent la un posibil tron al Romaniei. Deci pana acum avem 3 capi. Unul care a fost deja rege, inamic conjunctural al „Sistemului”, Paul „de Romania” care a fost recunoscut de niste tribunale ca fiind mostenitor al lui Carol al II-lea prin tatal sau (Mircea ?) copil nelegitim al fostului mornarh, dar reinstituit de mai sus-zisele tribunale si capul Casei de Hohenzollern caruia prin ruperea relatiilor de catre Casa Regala a Romaniei considera ca ii revine posibilul tron al tarii, deoarece considera ca Romania a avut o intelegere / contract cu Casa Hohenzollern pentru tron, iar respectiva Casa decide pe cine trimite sa fie Rege.
Pana la urma e complicat si inutil. Unii il vor pe Mihai I dar nu pe Radu Duda, altii ii vor pe amundoi, altii il vor pe Paul (putini, in general cei care tin cu Basescu).
Ziceati de o Regina, si aici iar se complica lucrurile. Romania a importat un principe strain pentru aliante si legitimitate. Casa Regala a rupt relatiile cu Casa de Hohenzollern din care facea parte, ceea ce inseamna (cumva) ca a rupt relatiile cu Europa si cu tot sistemul de aliante si rudenie care tinea Casele Regale. Intr-adevar, peste tot in Europa Casele Regale se „impamantenesc” tinerii principi casatorindu-se cu femei „din popor”. Revenind la ai nostri, avem o Casa Regala de tip prusac, romanizata bine de tot, care a renuntat la legea Salica de mostenire pe filiera primului nascut barbat. Se poate si asa. Insa ce trecere ar avea o Regina in fata unui popor relativ misogin? Nu vorbesc de masa „educata” ci de masa alegatorilor care tot vor o „mana de fier” si pentru care femeia „tre’ sa stea la cratita”.
Trebuie sa fiu de acord cu George ca IN ACEST MOMENT Casa Regala nu reprezinta o alternativa. Poate in viitor, cand pretendent la tron va fi un singur om, si acela va fi o deja o figura publica ce poate fi un exemplu prin imaginea sa. Pana acum nu e cazul.
Sistemul politic din perioada regatului a fost stabil structural dar tumultuos pentru public. Imi aduc aminte ce poveste strabunicul, fost jandarm in Teleorman, cum se ciomageau suporterii diferitelor partide si cum trebuie sa fie echidistant (adica sa-i lase in pace sa se bata ca chiorii) pentru ca nu stia cine o sa iasa primar. La fel la alegerile parlamentare. Daca cititi presa din perioada respectiva, sunt aceleasi probleme de coruptie ca acuma, aceleasi metode de a fura din afacerile cu statul, etc. Asa ca de fapt nu am schimba nimic.
Si pana la urma mi se pare lasitate sa pui rezolvarea tuturor problemelor in spatele unui singur om, doar ca sa nu trebuiasca sa iti asumi raspunderea sau sa iei atitudine fata de ce se intampla in jurul tau.
Domnule David Stancu,
E mult mai simplu: republica e in faliment. Moral, economic, politic. Argumentul ca daca restaurarea monarhiei nu rezolva TOATE problemele, atunci nu e o alternativa e un sofism.
„Insa ce trecere ar avea o Regina in fata unui popor relativ misogin?” Am impresia ca si dumneavoastra intrati in aceasta categorie avand in vedere ca nu ati produs un alt argument impotriva Margaretei de Romania. Are o educatie mai adecvata decat toti presedintii pe care i-ati ales pana acum, educatie care ii permite sa fie un bun mediator si a dovedit cu fapte devotamentul fata de cauza Romaniei timp de peste doua decenii. Cat despre legaturile cu casele regale europene (Germania fiind o republica azi) – Marea Britanie, Danemarca, Spania, Olanda si Luxemburg sunt de ajuns?
Legaturile cu alte case regale nu ma intereseaza. Casele regale ale unor monarhii constitutionale sunt de forma, tarile respective fiind conduse de un prim-ministru ales prin vot liber. Cu alte cuvinte monarhul joaca rol de presedinte REPREZENTATIV pe viata, fara putere politica. Un fel de presedinte al Italiei sau cancelar al Germaniei. Deci degeaba sunt ei rude pentru ca guvernele tarilor respective isi vor urma agenda politica si nu simpatiile monarhilor. Olanda nu va da unda verde la Schengen Romaniei pentru ca monarhii amundorora sunt veri, ci doar daca asa ii dicteaza interesul national.
Cat despre principesa Margareta: nu contest educatia, contest spiritul de lider. Nu am vazut-o in media, nu am auzit-o vorbind, nu am vazut-o luand pozitie fata de diferite situatii. Nu este Margaret Thatcher ca sa se certe in Parlament cu opozitia. Este nevoie de un politician si nu DOAR de un erudit. Nu m-ar deranja deloc ca Romania sa fie condusa de o femeie. Cu atat mai bine, ar fi o premiera, insa personajul public/politic Margareta nu imi zice nimic. Singurele luari de pozitii sunt din spatele unui paravan opac denumit Casa Regala a Romaniei. Daca va uitati la monarhia britanica, unul din membrii ei este un militar activ. Se poate dezbate cat de protejat sau cat PR este acest lucru dar este adevarat. La noi, membrii Casei Regale sunt aproape invizibili.
Daca republica este in faliment si o monarhie constitutionala va fi la fel. Doar daca nu vreti sa dati puteri sporite monarhului ca o monarhie de tip prusian sau o monarhie absolutista. Sper totusi ca nu asta ati vrut sa ziceti. Sistemul economic ar fi la fel, si in general sistemul politic la fel, doar ca in loc de Presedinte am avea un Rege si economia care s-ar face cu alegerile prezidentiale s-ar compensa sau s-ar inversa cu alegerile pentru Premier si cu intretinerea Casei Regale. Deci benefecii zero sau usor negative.
Despre costuri, mai documentati-va – toate republicile sunt foooaaarte scumpe in comparatie cu monarhiile.
Despre capacitatea de lider a Principesei Margareta – are ceva ce le-a lipsit tuturor presedintilor: prestigiu si educatie pentru mari proiecte unificatoare. Altminteri, comparatia cu cealalta Margaret e deplasata: imi doresc sa nu mai avem niciodata presedinti sau regi care sa se creada prim-ministri.
Se pare ca definim diferit tipul de leadership de care e nevoie in functia cea mai inalta in stat. Eu cred ca Regele poate asigura mai bine rolul de unificator si moderator, dumneavoastra vreti in continuare un presedinte jucator.
Domnule Dan Ghenea pentru ce omiteti sa specificati faptul ca ” legaturile cu casele regale europene ” au fost reluate ….abia dupa ce ex regelui Mihai I de Romania i-au fost retrocedate anumite proprietati si i-a fost recunoscut un anume statut…adica mult dupa ’90 ? Dumneavostra se vede clar ca sinteti un regalist infocat insa…dati-ne si noua voie { noua astora ce ne-am nascut si am crescut in republica } sa nu fim de parerea dumneavoastra . Spuneti ca ” republica e in faliment ” .Va intreb si eu ca omu ‘ simplu de pe strada : Franta este republica sau monarhie ? Germania este republica sau monarhie ?Italia …este republica sau monarhie ?Adica toti astia sint nebuni numai romanii { prin vocea dumneavoastra autorizata } sint destepti ca vor reinstaurarea monarhiei ?! Si sa nu uit : parca infanta Spaniei era sau inca este cercetata intr-un caz de trafic de influenta ? Deci se poate si la case mai mari nu ?Romanii nu sint totusi misogini insa…. denumirea COTOFANESTI va sugereaza ceva stimate domn atat de priceput la istoria Casei Regale ? Casa Regala care prin comportamentul unuia din regii sai Carol al II -lea { tatal actualului ex rege Mihai I de Romania } a ajuns de rasul lumii si daca ajungea doar ea nu era nimic insa…a ajuns inclusiv Romania . Daca tot aveti argumente concrete , puternice , ce ar putea face pe cineva sa voteze pentru o eventuala reinstaurare a monarhiei….nu inteleg pentru ce nu le prezentati si-n presa , la TV …sa afle tot poporul …{popoul cum spunea Majestatea Sa Mihai la vremea cind avea doar 5 ani } pentru care motiv un sistem monarhic este superioar unuia republican .
1. Fals. Legaturile cu casele regale ale Marii Britanii, Danemarcei, Greciei, Spaniei au fost permanente, iar Regele Mihai s-a bucurat tot timpul de un mare respect.
2. Republica de la noi e in faliment, nu mai dati fuga prin Franta ca acolo n-a fost adusa de tancurile sovietice. Si aceasta republica adusa de tancurile sovietice a falimentat o tara care s-a nascut si a prosperat sub regi. E un nenoroc al istoriri ca ne-am nascut sub republica, dar de ce sa transformam asta acum intr-o mandrie. Daca ati avea un tata alcoolic, ati spune ca e bine sa ramana asa, doar pentru ca asa e de cand il stiti?
3. Nu-mi sugereaza nimic acea denumire pe care o fluturati insinuant si nu va face cinste aceasta maniera de a spune „las’ ca stim noi”
4. Urmariti emisiunea „Ora Regelui” la TVR.
5. O sa aveti ocazia sa vedeti cum va fi trantita la referendum revizuirea constitutiei. Pentru ca monarhisti sunt deja, dupa cifrele date de sondaje, mai mult de 3 milioane. Si sunt tineri si hotarati.
Domnule Ghenea, eu imi cer scuze, dar argumentele Dvs. tot nu ma conving. Daca va referiti la Monarhii constitutionale precum Marea Britanie, Olanda, Belgia, Danemarca, Norvegia si Suedia, trebuie luat in considerare mentalul colectiv de tip protestant si socialist. Danemarca a fost stat socialist pana in 1989 cand s-a deschis si a permis intre altele televiziuni private (lucru aflat discutand cu un danez).
Spania, tot monarhie constitutionala, e in faliment. Ce vreau sa zic este ca ei sunt mai eficienti datorita mentalitatii si nu faptului ca au o Casa Regala care le zice „La multi ani!” de Craciun. Germania si Finlanda sunt si ele republici si nu par sa geama sub cheltuieli. Chiar si Polonia si statele Baltice.
Conteaza mai mult o administratie eficienta si cu angajati destoinici decat o Casa Regala in locul unul presedinte ales. Si administratia tine de guvern si nu de Seful Statului. Nu doresc un presedinte jucator, dar ca mediator tot trebuie sa faci ceva, nu poti sta ascuns in turnul de fildes, invelindu-te in propria exceptionalitate. Ce trebuie sa faca presedintele este definit in constitutie, deci tine de modificarea contitutiei daca se vor clarifica atributiile presdeintelui sau nu.
Revenind la Principesa Margareta, prestigiul mi se pare mai degraba in sanul admiratorilor monarhiei decat in masa populatiei. Nu o contest si nici nu o sustin din acelasi motiv: in viata publica este invizibila. Iar „educatia pentru mari proiecte unificatoare” nu ma lamureste.
Daca se va castiga un referendum pentru intoarcerea la monarhie, asta e, vox populi, vox dei, doar ca nu se va schimba nimic pana ce oamenii politici nu se vor schimba. Degeaba am avea o Casa Regala imaculata daca premieri si parlamentari sunt tot aia ca pana acum.
„Daca nu se schimba totul, atunci degeaba faci o mica schimbare” Asta e una dintre schemele mentale in alb-negru, totul sau nimic. Exact tipul de scheme care prelungesc impasul pe motiv ca nu vii cu solutia perfecta.
Tot ce incerc sa demonstrez e ca monarhia constitutionala este superioara acum si aici acestei institutii inutile (si adesea chiar daunatoare) – presedintia Romaniei (nu a Germaniei, nu a Finlandei!).
Produceti un argument, valabil aici si acum, ca presedintele poate fi nepartizan, moderator si unificator, asa cum ii cere constitutia (republicana!). Daca nu, ce argumente aveti ca Margareta a Romaniei va indeplini mai prost aceste roluri decat presedintii Ceausescu, Iliescu, Constantinescu, Basescu, sau oricine va puteti imagina ca va castiga alegerile urmatoare.
Cu stima,
Dan Ghenea
Astept cu interes raspunsul dumneavoastra
Ramasesem cu impresia ca incercati sa demonstrati ca monarhiile in general sunt superioare republicilor pentru ca au rege/regina, si pentru ca au un cost mai scazut de functionare dand exemple generalizante. Acum ati schimbat brusc si cereti exemple concrete pe presedintia Romaniei. Diferenta intre un presedinte prost si un monarh prost e ca un presedinte poate fi schimbat, de bine de rau, o data la 4-5 ani. Un monarh prost ramane acolo pe veci. Veti argumenta ca in cazul in care un om face fata cu brio „fisei postului” e mai bine sa ramana acolo de tot. Se poate si asa. Dar toate sistemele de stat de astazi sunt construite tocmai pentru a impiedica acumularea de prea multa putere in mana unei singure persoane.
Ma rugati sa va produc pe loc un argument care sa demonstreze ca Presedintele poate fi echidistant, nepartizan, etc. Nu am cum sa produc un asemenea argument. De altfel nici dumneavoastra nu puteti produce un asemenea argument in favoarea nici unui membru al Casei Regale. Aici suntem in remiza. Faptul ca candidatul/a Dvs., Principesa Margareta nu are cum sa fie mai rea (politic) decat oricare din politicienii de azi nu ma incalzeste cu nimic. Schimbarile structurale nu se fac de dragul de a face schimbari fara efect. O schimbare atat de majora (simbolic vorbind) trebuie sa aibe niste argumente solide. Faptul ca „nu poate fi mai rau” sau ca „monarhiile o duc (mai) bine” nu e destul. Schimbarea trebuie insotita de o reforma administrativa. De asemenea as dori sa vad si noi oameni politici.
Ce vreau sa zic este ca Ponta nu va fi un Premier mai bun daca in locul D-lui Basescu ar fi Regele Mihai. Prestigiul cuiva nu va imbunatati calitativ un sistem care nu porneste de la dansul. Becali va fi tot Becali, Vanghelie tot Vanghelie, etc. Nimeni nu va iesi din politica fiindu-le rusine de prestigiul Casei Regale pentru a lasa locul altor personaje mai meritoase.
Daca imi puteti arata niste programe de guvernare elaborate de Casa Regala care sa se bazeze, realist, pe abilitatile membrilor sai propusi la tron, si nu pe „prestigiu” as putea incepe sa consider Casa Regala ca jucator politic. Deocamdata nu am cum.
Casa Regala nu este si nu trebuie sa fie un jucator politic. Democratia bazata pe partide inseamna competitie pasnica pentru cucerirea puterii. Nu e posibil fara un arbitru. Nu e intelept sa crezi ca un jucator de la Dinamo poate sa fie un bun arbitru al urmatorului meci Steaua -Dinamo, doar fiindca promite ca timp de cinci etape, cat va fi arbitru, se va autosuspenda de la clubul sau.
Nu va ceream decat sa afirmati, cu constiinta impacata, ca …escu si-a indeplinit aceste atributii esentiale (mediator, reprezentant al intregii natiuni, nonpartizan, echidistant) sau macar s-a straduit sa o faca. Atunci, daca din 4 presedinti avem 3 pentru care puteti spune asta, are sens sa alegem alt presedinte, avand 75% sanse sa fie unul bun. Dar ma tem ca proportia e fix pe dos (in cel mai bun caz; eu cred ca nu am avut decat vreo 2 ani din 23 un presedinte acceptabil). Si atunci solutia schimbarii presedintilor isi pierde noima. Intr-un impas, costurile schimbarii „structurale” despre care vorbim ar putea fi privite altfel.
Ce spune un student la ştiinţe politice:
„Principele nu critică democrația în sine, ci pur și simplu unul din efectele secundare ale acesteia. Relativizarea valorilor, alungarea lor din societate. Democraţia suferă de un deficit atunci când vine vorba de a promova ce este bun și a combate ce este rău, în sens valoric. Oricine se poate afirma cu ușurință și lipsesc modelele, respectiv valorile publice. O carență care naște un vid, un vid umplut de alte ideologii ori sisteme de valori radical-extremiste. N-aș zice că Principele critică democrația, ci un efect secundar nedorit și care trebuie tratat, la fel cum un analist politic nu critică globalizarea constatând efectul nedorit al globalizării armelor de distrugere în masă, a tehnologiei militare în mâinile teroriștilor, etc.
E puțin cam pripit să sari la gâtul unui om doar fiindcă observă o situație deloc pozitivă, fără să critice neapărat democrația în sine ca opțiunea cea mai bună pe care o avem. Nimeni nu reprezintă mai bine democrația la noi decât Casa Regală care s-a luptat cu dictaturile pro-germane și pro-sovietice și a făcut muncă de avocat pentru intrarea noastră în NATO.”
(Alex Sudiţoiu)
Vad ca niciun monarhist, nu sunt multi oricum, n-a fost cenzurat aici, dar sa nu uitam ca în democratie exista alte reguli decât în monarhii, fie el si constitutionale 🙂
Înca ma mai întreb daca are sau nu sens sa sesizez Curtea Constitutionala despre încalcarea anumitor articole ale legii de baza, sau sa-i las pe copii sa se joace în pace… desi observ în ultima vreme cu îngrijorare o îmbunatatire în tacticile lor, ceea ce implica un mecanism care este „întors” bine si la timp.
Ca veni vorba de decoratii, cine naiba i-a dat dreptul cetateanului Mihai Argeseanu sa împarta ordine si medalii? Legea 29/2000 cu modificarile ulterioare este singura care permite acordarea de decoratii pe teritoriul României iar purtatul acestora este permis numai cu aprobarea presedintelui, cel care de fapt le si acorda.
Iar actorul Duda tocnmai de aceea a fost primit în familia regala, ca stie sa dea din gura în conditiile în care singurul membru al familiei auto-numite regale care stia româna era bâlbâit (apropo, este bâlbâit si fonfait si în engleza, l-am ascultat în original dând declaratii comisiilor de ancheta americane). Sofisme si vorbe goale, pregatite din timp de stafful de PR, caci stim ca pentru un actor nu e greu sa învete si mai ales sa interpreteze un rol.
Printul strain – o problema mereu adusa în discutie
Poate ca ar trebui sa stiti si DE CE divanurile au cerut un print strain, si nu de oriunde, ci din vest. Pentru ca în perioada neofanariota, familiile asazis regale, Bibescu, Sturza, Ghica, Stirbei, si altii, erau atât de înruditi între ei, si atât de legati de Istanbul, încât era imposibil sa pui pe unul pe tron fara sa iasa cu scandal. În plus, principatele ramâneau pe mai departe legate de Poarta si desigur la mila ei. Prin aducerea unui print strain din Europa, divanistii sperau ca Europa va proteja principatele direct sau indirect pentru ca vor încerca sa-si protejeze printul si interesele.
Elementar.
Nu a fost dorinta divanistilor sa aduca un print strain asa din senin. A fost un calcul politic. Si a dat roade.
Întrebarea pe care o tot pun monarhistilor este de ce Mihai a abdicat? Si daca a abdicat, de ce „familia sa” mare, princiara, nu a protestat în vreun fel? Anglia, Danemarca, Germania; prin aliante Spania, si celelalte? Nici macar o nota diplomatica de protest n-a fost primita, nici atunci, nici dupa Claridge. Singurul favor facut a fost scutirea de la niste impozite cât a stat în Anglia, dar nu pentru ca era rege (în exil), fusese admis ca cetatean de rând (commoner) si trebuia sa le plateasca.
De ce nu l-a arestat pe Groza ca pe Antonescu? Si în 44 si în 45 capitala era plina de trupe straine.
Si vine si pune în miscare o masinarie, cu parti vizibile si invizibile, ca sa recupereze ce-a pierdut din prostia lui. Si încearca sa-i faca pe oameni sa creada ca 23 august a fost un beneficiu pentru tara.