Atunci când domnii Ponta și Antonescu au început să se supere pe coana Merkel și coana Europă au relansat acea ocupație înșelătoare pe care am putea-o numi „analiză de discurs și valori”. Grupuri-grupuri de analiști, altfel hârșiți în politica românească, au venit și ne-au spus că ascultând ce spun putem vedea valorile „adevărate” ale cuplului Ponta-Antonescu. 

Printre ei, și eu am sucombat acestor cântece de sirenă. Iar la mine chiar nu este scuzabil. Pe vremuri un întreg capitol al lucrării mele de licență explica de ce analiza de discurs și explicațiile ideologizante nu explică comportamentul PRM, iar literatura de specialitate este inutilă într-o analiză bazată pe comportamentul rațional al partidelor.

Din fericire am văzut cifrele, și acestea m-au eliberat. Și, pentru că citiți acest articol le puteți vedea și dumneavoastră. Primul grafic ne arată încrederea în UE vs. încrederea în guvernarea națională. În mai 2012 românii aveau încredere în Uniune mult peste media continentului. Guvernul (Ponta, proaspăt numit) se bucura cam de aceeași încredere ca și media europeană iar Parlamentul sub media Europei (să nu uităm că boicotul abia se încheiase). Deci pro-europenism semnificativ.

Al doilea tabel arată cine are trebui să se ocupe, în opinia respondenților, de rezolvarea crizei. Uniunea se bucură de același suport în România ca și în media statelor. Dar Guvernul se evidențiază într-un mod izbitor, având un procent de 49%. Nu tu FMI, nu G20, nu SUA, nu nehotărâți – Guvernul. Nu am privit încă datele comparative, dar putem bănui ca aceste rezultate surprinzătoare sunt un rezultat al stilului de guvernare al premierului Boc, care a dat (uneori voit) senzația că toate măsurile economice îi sunt dictate de organisme internaționale.

Ce înseamnă asta în practică? Înseamnă că deși legitimitatea UE în probleme economice nu este scăzută în termeni absoluți, ea este umbrită de legitimitatea sporită a Guvernului. Altfel spus, pentru jumătate dintre români, incluzând cu siguranță și suporteri ai Uniunii, economia crizei este un „domeniu rezervat” puterii naționale. Mai înseamnă că un discurs economic pro-european dar în același timp pro-guvernamental se adresează către 70% din electorat pe când un discurs internaționalist către 28 % (UE+FMI) până la 41% (UE+FMI+G20!!+SUA).

Pentru a lipi ultima piesă din puzzle, trebuie să admitem că, deși conflictul suspendării a luat formă juridică, miza pentru electoratul USL a fost una economică și socială. Popularitatea lui Traian Băsescu a căzut în momentul tăierii pensiilor. Popularitatea USL a crescut (și) după evenimentele din Ianuarie 2012. Ori, deși Piața Universității nu a fost o demonstrație anti-austeritate, ea a fost percepută totuși în acești temeni de electorat (cf. unui sondaj IRES).

Astfel, un discurs instituțional și economic deferent față de Europa, dar care promovează un „guvern-jucător” este o abordare câștigătoare. În același timp orice discurs care minimizează rolul Guvernului în favoarea organismelor internaționale sau, mai rău, a parteneriatelor cu Franța și Turcia (v. Traian Băsescu) nu poate convinge decât o secțiune dintr-un electorat minoritar.

Andrei Tiut

Sursa datelor este Eurobarometrul standard, primăvara 2012, The Key Indicators – Results for Romania. Field 12-22.05 (ro)/ 12-27.05 (eu). În barometrul de toamnă vom vedea care sunt efectele crizei politice asupra acestor indicatori – presupun însă că nu vor fi dramatice.